„De obicei mi se spune că voi fi o absolventă inutilă. Mi se pare incredibil: guvernul continuă să investească în alte sectoare și taie finanțările pentru artă și educație. Este ridicol. Problema e că sectorul public – care include cea mai mare parte din moștenirea noastră culturală – este corupt și ineficient. Am o mulțime de proiecte în minte, aș vrea să mă înscriu la cursuri la Universitatea de Artă din Milano, dar nu-mi pot permite. Aș pleca din țară dacă n-ar fi prietenul meu care spune că trebuie să stăm și să luptăm pentru un viitor mai bun” – fata asta are 26 de ani și studiază arta în Italia. Maria Francesca Zozi e italiancă, deși discursul ei seamănă izbitor cu unele pe care le auzim pe lângă noi sau la știrile despre tinerii care vor să plece din țară.
În The Guardian găsiți opiniile câtorva tineri de 25-26 de ani din Italia, Grecia și Spania, țări cu șomajul cel mai ridicat în rândul tinerilor. Ziarul îi numește „Generația pierdută a Europei”. Mă uit pe la noi, văd cam același lucru. Noi ne păcălim că ne-au plecat ăia buni și am rămas cu rebuturile. Aiurea, Eurostat zice că problema e generală. Și atunci nu poți să nu te întrebi: ceva e în neregulă cu toată „evoluția” asta a societății, nu?
De vreme ce țările astea trei au fost principalele piețe care au supt forța de muncă din Europa de est – ca s-o folosească în construcții, agricultură, îngrijire de bătrâni etc – iar tânăra generație (a lor, a noastră, din toată UE) nu-și găsește locul, după 20 de ani de studiu, nu cumva sunt cam greșite tratatele alea europene cu alfabetizarea, creșterea ratei de absolvenți de studii superioare și alte deziderate înalte?
La ce ne trebuie atâta școală, dacă nu suntem în stare s-o fructificăm ca să avem ce mânca? De ce creștem vârsta de pensionare a „Generației de sacrificiu”, dacă oamenii ăștia vor să muncească ? Da, știu, numărul pensionarilor crește odată cu nivelul de trai, și după același indicator scade numărul de copii, deci trebuie să muncim mai mult ca să ne plătim singuri pensia. Dar nu cumva le plătim prea mult timp, aiurea, și studiile la ăștia tineri, așa împuținați cum sunt ei în toată Europa? Și după aia nu-i folosim la ce i-am pus să învețe…?
Și nu, nu e vorba doar despre absolvenți de mofturi, gen artă, ca fata de mai sus, ci și de unii mai utili, cum s-ar zice. Cum e fata de mai jos: Martina Rossitto, 26, MA student, human biology – „I am doing a traineeship at the laboratory for cystic fibrosis of Bambino Gesù hospital in Rome. I was lucky, as they do serious research there. I got the place because I know one of the doctors in the lab. I am not getting paid, not even expenses. However, I consider myself to be privileged, as most of my university mates are working 12 hours a day and don’t even have access to basic research tools. In Italy, choosing to work as a researcher is suicide. The government keeps cutting the funds.”
Da, tot în Italia e și asta.
UPDATE: Meanwhile, în USA, cum s-ar zice, exact când scriam această postare, peste ocean președintele Obama avea un soi de „hangout” cu națiunea, prin video-chat. Obama răspundea la întrebările pe care i le-au pus oamenii timp de două-trei zile pe Youtube, și adineauri avea selectați niște întrebători cu care să discute în direct, prin Google+. Cele mai multe întrebări au fost despre, ghici ce? Educațieee! Și veneau de la niște studenți care erau îngrijorați taman de asta, de cum vor reuși ei să-și plătească creditele făcute ca să urmeze o facultate, de cum își vor găsi ei job după absolvire, într-o piață din care tocmai au fost disponibilizați părinții lor etc. Obama avea cuvintele la el, parcă luate cu copy/paste din tratatele UE: cum că educația înaltă face bine, că pe o piață chiar și așa în criză cum e asta globală acum, tot vei găsi un job mai bine plătit ca absolvent de studii superioare, decât ca absolvent de liceu, și dă-i și luptă cu beneficiile universitare.
În teorie o fi având el dreptate, dar ce te faci cu practica? Întrebătorii au insistat ei cât au insistat, Obama le-a răspuns cu seriozitate și aplomb, până la urmă au dat-o în diverse: unul l-a întrebat dacă poate fi medicul lui, peste zece ani când termină el toate specializările, altul l-a întrebat dacă nu i se face poftă noaptea, la Casa Albă, de un burger și o Cola? O casnică l-a întrebat cum are de gând să-și sărbătorească cei 20 de ani de căsnicie, că și ea tot anul ăsta face suma asta și una l-a rugat să-i danseze. Dar a refuzat-o. A promis în schimb că va cânta la viitoarea întâlnire.
Deși am deviat de la subiect vreau să vă zic că „atârnările” astea cu Obama sunt mișto, așa că fiți pe fază că o să mai facă. De vreme ce l-au încurajat acum cele 135.000 de întrebări primite pe Youtube.
„[…] absolvenți de mofturi, gen artă, ca fata de mai sus, ci și de unii mai utili, cum s-ar zice […] student, human biology”
Ascutita e lupta de clasa, ha?
și se mai face, după cum se arată situația 😉
Da, din ce în ce mai mulţi cu studii superioare, dar abia leagă două vorbe… Să vezi ce mişto e când vrei să-i angajezi, că din CV zici că-s toţi buni de ceva, iar faţă în faţă îţi vine să mai dai o tură de anunţuri sau să te apuci să faci tu şi treaba aia, pentru care voiai ajutor…
Și asta e adevărat, dar la fel de adevărat e că nici noi nu eram de vreo ispravă când eram de vârsta lor. Cineva a avut răbdare și cu noi. Bine, accept, nivelul de jos de azi e mai jos decât era acum 20 de ani, dar poate compensează cu altceva…
Cred ca problema este alta: cumva, nu stiu cum, nimeni nu reuseste sa tina fool&hungry generatille crescute in prosperitate. Cred ca e valabil de la Imperiul Roman pana la Germania de azi.
Nu cred ca, dupa ultimul razboi de pilda, tinerii italieni erau intr-o situatie mai buna decat cei de azi. Dar oamenii erau decisi sa isi ia destinul in propriile maini, nu sa astepte ceva de la cineva…
Așa e, italienii au fost „căpșunarii” Americii după război și nu numai, dar poate că acum nu prea mai merge să faci exodul de atunci, pentru că pare că peste tot găsești aceeași problemă.
e o diferenta intre tarile latine (care si-au croit sistemul public & politicile educationale dupa exemplul Frantei) si tarile germanice / anglo-saxone. diferenta consta in faptul urmator: in tarile latine, educatia prin ucenicie este considerata a fi un esec (scolar si social), succesul fiind cuantificabil in numarul de diplome obtinute. in tarile germanice, educatia prin ucenicie (are loc in alternanta: doua saptamîni la socala, doua saptamîni la patron / la munca), nu este considerata a fi un esec, ci pur si simplu o alta cale de educare, un alt fel de a-ti croi viata. pe de alta parte, nu toti ucenicii sînt sortiti a strînge suruburi toata viata: cei capabili pot urma studii superioare pe aceeasi filiera a educatiei prin ucenicie, in alternanta.
aceasta diferenta de metode educationale se traduce foarte sec in cîteva cifre:
1. Germania, cu o populatie de 80 mil, formeaza anual 1,5 milioane de ucenici; Franta, cu o populatie de peste 60 de milioane, formeaza anual doar 600 de mii de ucenici (insa spre deosebire de ucenicii nemti, ucenicii francezi sînt mai toti cazuri de „esec scolar”)
2. in Germania, 5,5% dintre tinerii care au mai putin de 25 de ani sînt someri; in Franta, 25% dintre tinerii de aceeasi vîrsta sînt someri
pentru alte detalii, un articol recent din Le Figaro:
http://www.lefigaro.fr/formation/2012/01/30/09006-20120130ARTFIG00528-l-apprentissage-voie-d-excellence-en-allemagne.php
ah, merci, de când căutam info despre sistemul de formare profesională în Germania. Am făcut un articol pe tema asta la noi și căutam contraexemple din Europa. Găsisem pe cineva care mi-a explicat cum e în Fr. Dar de „așa da-ul” din Germania n-am reușit să găsesc exact informații, cum funcționează. O să mă străduiesc să descifrez din Le figaro, nu stăpânesc prea bine franceza.
pentru mai multe informatii privind educatia prin ucenicie in German:
– o introducere f sumara in Wikipedia (en):
http://en.wikipedia.org/wiki/Apprenticeship#Germany
– cîteva studii serioase:
http://www.teluq.uqam.ca/chaireecosavoir/pdf/NRC03-04A.pdf
ftp://ftp.zew.de/pub/zew-docs/dp/dp07023.pdf
http://www.nber.org/chapters/c8776.pdf
http://ftp.iza.org/dp3465.pdf
– info administrative (ucenicii germani in UE):
http://www.euroapprenticeship.eu/en/germany1.html
– articole prin varii jurnale:
http://www.bbc.co.uk/news/14185334
http://www.bbc.co.uk/news/business-16159943
http://www.businessweek.com/magazine/content/09_42/b4151033735128.htm
http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,1182439,00.html
si eu cautam ceva asemanantor, merci de link
Se vede treaba ca aveam dreptate cand spuneam prietenilor ca de la francezi ni se trag belelele :).
da, cu vinurile și brânzeturile lor 😉
Pai cine-o zis ca in Franta nu se face „ucenicie”? Nu am rabdare sa citesc cum e in Germania, dar aici cine are chef sa munceasca, poate sa o faca cand vrea el, dupa ce termina aia 12 ani de scoala.
Tocmai am terminat de examinat ce si cum cu „stage” din clasa a opta (o saptamana de observatie cu raprt detaliat despre tot si toate), p-orma daca vor sa nu mai mearga la liceu, pot sa faca linistiti in alternanta lucru si ceva scoala care sa ii ajute la lucru.
Ca aia cu diplome de la universitatile cele mai faimoase sunt platiti cel mai bine, e alta poveste, dar invatamantul public e gratuit, nici macar nu dau examen de intrare la facultate (cu mici exceptii)
Anii ’70 s-au confruntat cu aceiasi problema . In Italia, Franta, parca si-n Germania. Erau anii miscarilor socialiste studentesti. Studentii de atunci, oamenii care acum se apropie de pensie, la fel considerau ca n-au nici un viitor. Totusi n-au murit de foame, a venit un boom economic, dupa aia iar o criza, iar un boom, iar o criza… Istoria se repeta…
Inflația asta de creiere super-școlarizate și super-dotate s-a răspândit peste tot în lume. Deci, cu cât ești mai școlit, cu atât mai greu îți găsești un job pe măsură. Absolvent inutil.
Și mai interesant e că până și chestia asta cu orientarea profesională a devenit loterie curată. Ți se spune de la obraz că pe piață e cerere mare de specialiști în domeniul cutare (nu neapărat unul „de vis”, dar orișicât), iar când ieși de pe băncile universității constați cu surprindere că ai fost tras pe sfoară. Ba uite că unii au plătit bani grei pentru treaba asta. Și ajung apoi să se plângă la teleton lu’ dom’ Obama…
Pe de altă parte însă, dacă se „umblă” la finanțările pentru educație, lumea se supără și strigă tare că de-asta o să ajungă națiunea una de tâmpiți, de idioți ș.a.m.d.
Deci nici așa nu e bine…
Poate că lumea ar trebui să-și re-găsească acel echilibru natural, pierdut între timp, dintre masa de tâmpiți și cea de genii. Numai că, tot între timp, s-au mai pierdut și altele…
Cre’ ca problema e usurel diferita. Problema nu e ca n-ar fi loc de mai multe creiere, ci ca (dupa parerea mea) creierele astea multe pe care le-avem sunt in majoritate inutilizabile.
Penuria de forta de munca calificata in domeniul in care lucrez (programare) e cronica, si nu e doar la noi. Calitatea proasta a multor produse software e explicabila prin faptul ca sunt facute de oameni care de fapt n-ar avea ce cauta in domeniu. Prin ultimii ani ai mileniului trecut (suna impresionant, este?) trebuia sa examinam ocazional 20 sau mai multi candidati ca sa facem o angajare. Situatia s-a imbunatatit in timp, da’ de-aia tot poate vreo 60-70% din ce ne venea la interview pana prin 2007-2008 era sub orice critica – si asta in conditiile in care faceam o triere destul de severa a CV-urilor pe care le primeam, si angajam oamenii doar pe baza potentialului de crestere, mai putin pe baza cunostiintelor deja acumulate. Acuma, dac-ai elimina din poolul de licentiati care-si cauta de lucru creierele alea 60-70% care pur si simplu nu corespund, cre’ ca ai avea deficit, nu surplus.