Când a devenit „Răpirea din Serai” antichitate?

Aseară, la Thomas antiques, în Centrul istoric, am comentat o cartea cam ca Răpirea din serai :) Peste o lună ne vedem tot acolo, cu „Minunata lume nouă” și Aldous Huxley

Prin anii 80 mama o cumpărase pe sub mână – o pereche de jeans nu mi-ar fi cumpărat – la pachet cu încă o carpetă similară, care avea niște căprioare ce se adăpau dintr-un izvor. Le punea cu rândul pe peretele de la capul patului din dormitor, una după curățenia de Paște și alta după curățenia de Crăciun. A dat Dumnezeu să scăpăm de ele după ce am zugrăvit, și pereții deveniseră mai valoroși decât tablourile astea zugrăvite cu fir de plastic. Dar a fost o scurtă perioadă când mamei îi trecea prin cap chiar să le înrămeze, ca să cadreze mai bine cu zugrăveala. Noroc că era cam scump geamul de la ramă, așa că a renunțat.

N-am mai văzut Răpirea din serai de atunci – cred că zace prin vreun dulap la mama – până aseară, la Thomas antiques. Așa am constatat că obiecte din copilăria mea comunistă au devenit antichități. Ce spune asta despre mine? 🙂

Oricum,  a fost o ambianță potrivită pentru cartea pe care am dezbătut-o aseară – Apărarea are cuvântul, de Petre Bellu. Am stat la o masă de sufragerie care părea chiar interbelică, cu ochii pe carpeta asta de Bazar și am fost cam răi cu Ileana, cea care a propus cartea 🙂 Sper că ne ierți, Ileana! Ca să  fiu mai explicită, eu aș recomanda cartea asta la fel cum aș recomanda acum să vă cumpărați Răpirea din serai și să v-o puneți la capul patului 😛

Pentru că ne-a plăcut, totuși, locul în care am fost – și mai avem niște long drinks de testat 😉 – am decis că data viitoare ne vom vedea tot acolo, ca să dezbatem cartea „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley. Așadar. pe 24 martie, tot într-o sâmbătă seara, ne vedem la Thomas antiques ca să discutăm despre lumea lui Huxley. Cine dorește are o lună la dispoziție, ca și noi, să citească și să vină la întâlnire.

Etichete: , , , ,

3 comentarii la “Când a devenit „Răpirea din Serai” antichitate?” Subscribe

  1. LStefan 26/02/2012 at 15:20 #

    Stiu ca se cautau obiecte din astea pentru niste spectacole sau filme de epoca. S-au si facut anunturi de solicitare, parca – poate de aceea or fi aparut. Sau poate nu. In fond, de gustibus et coloribus non disputandum. Poate cartea nu-i chiar asa de rea, e mai bine scrisa decit altele. Mindra lume noua traim in fiecare zi…

  2. maria_k 27/02/2012 at 02:38 #

    Vreau si eu sa vin pe 24 martie, ma primiti?

    • Dollo 27/02/2012 at 09:46 #

      E binevenit oricine care citește cartea din luna respectivă și e dispus să piardă două ore discutând despre ea 🙂 Te așteptăm

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor