Când a devenit „Răpirea din Serai” antichitate?

Aseară, la Thomas antiques, în Centrul istoric, am comentat o cartea cam ca Răpirea din serai :) Peste o lună ne vedem tot acolo, cu „Minunata lume nouă” și Aldous Huxley

Prin anii 80 mama o cumpărase pe sub mână – o pereche de jeans nu mi-ar fi cumpărat – la pachet cu încă o carpetă similară, care avea niște căprioare ce se adăpau dintr-un izvor. Le punea cu rândul pe peretele de la capul patului din dormitor, una după curățenia de Paște și alta după curățenia de Crăciun. A dat Dumnezeu să scăpăm de ele după ce am zugrăvit, și pereții deveniseră mai valoroși decât tablourile astea zugrăvite cu fir de plastic. Dar a fost o scurtă perioadă când mamei îi trecea prin cap chiar să le înrămeze, ca să cadreze mai bine cu zugrăveala. Noroc că era cam scump geamul de la ramă, așa că a renunțat.

N-am mai văzut Răpirea din serai de atunci – cred că zace prin vreun dulap la mama – până aseară, la Thomas antiques. Așa am constatat că obiecte din copilăria mea comunistă au devenit antichități. Ce spune asta despre mine? 🙂

Oricum,  a fost o ambianță potrivită pentru cartea pe care am dezbătut-o aseară – Apărarea are cuvântul, de Petre Bellu. Am stat la o masă de sufragerie care părea chiar interbelică, cu ochii pe carpeta asta de Bazar și am fost cam răi cu Ileana, cea care a propus cartea 🙂 Sper că ne ierți, Ileana! Ca să  fiu mai explicită, eu aș recomanda cartea asta la fel cum aș recomanda acum să vă cumpărați Răpirea din serai și să v-o puneți la capul patului 😛

Pentru că ne-a plăcut, totuși, locul în care am fost – și mai avem niște long drinks de testat 😉 – am decis că data viitoare ne vom vedea tot acolo, ca să dezbatem cartea „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley. Așadar. pe 24 martie, tot într-o sâmbătă seara, ne vedem la Thomas antiques ca să discutăm despre lumea lui Huxley. Cine dorește are o lună la dispoziție, ca și noi, să citească și să vină la întâlnire.

Tags: , , , ,

3 Responses to “Când a devenit „Răpirea din Serai” antichitate?” Subscribe

  1. LStefan 26/02/2012 at 15:20 #

    Stiu ca se cautau obiecte din astea pentru niste spectacole sau filme de epoca. S-au si facut anunturi de solicitare, parca – poate de aceea or fi aparut. Sau poate nu. In fond, de gustibus et coloribus non disputandum. Poate cartea nu-i chiar asa de rea, e mai bine scrisa decit altele. Mindra lume noua traim in fiecare zi…

  2. maria_k 27/02/2012 at 02:38 #

    Vreau si eu sa vin pe 24 martie, ma primiti?

    • Dollo 27/02/2012 at 09:46 #

      E binevenit oricine care citește cartea din luna respectivă și e dispus să piardă două ore discutând despre ea 🙂 Te așteptăm

Leave a Reply

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.