De ce urâm țiganii

Pentru că fac blatul în tramvai și înjură vatmanul....

Tramvaiul 1, azi pe la prânz, în stația Poșta Vitan. Costă cam 1,7 milioane de euro un tramvai din ăsta, modern, cu podea joasă, fabricat în uzina RATB, cu know how de la Siemens şi multă sudoare autohtonă. Plătit din buget. Adică de la noi toți, deci de la nimeni în special. Înăuntru e cald, chiar dacă podeaua mustește de zeamă neagră-maronie de pe bocancii pasagerilor, iar geamurile au flori de gheață pe afară. Aparatul de validat cartela e singurul care pare viu, din când în când, în uzina asta înghețată pe șine.

În stație coboară câțiva, se urcă alții, și se închid ușile. Slavă hidraulicii! După câteva minute de așteptare în stație sunt pe punctul de a mulțumi dumnezeului transportului în comun că trăim într-o societate civilizată, vremelnic încercată de condițiile meteo vitrege.

Tramvaiul dă să se urnească din stație, dar se oprește pentru că pe la ultima ușă apăsase un călător întârziat butonul. Năvălesc în vagon patru băieți, negricioși, gălăgioși. Puli, pizde, draci, toate le ies din gură odată cu aburul. Scuipă pe jos și urlă din rărunchi să oprească tramvaiul, ca să vină și Vasile. Toți călătorii întorc capetele. Știți ce nașpa e să întorci capul când ai glugă pe el? Îl așteptăm pe Vasile. Între timp doi dintre băieții urcați în prima tranșă avansează spre vatman. Vasile se urcă și el, dar strigă că mai trebuie să vină cineva. Tramvaiul face mișcări de tango stângaci: ba închide ușa și dă să pornească, ba se lasă oprit de apăsarea nervoasă a butonului de la ultima ușă. „Bă, dă-te-n pula mea, oprește tramvaiu, dă-te dracu!”, îi strigă vatmanului unul din grupul îmbrăcat în treninguri colorate.  Până la urmă stăm pe loc toți și așteptăm.Viscolul de afară cotropeşte tot tramvaiul. Într-un final se întregește gașca și ne urnim.

Niciunul nu validează cartela. Jur că ăsta a fost primul meu gând: mi-aș fi dorit să am un costum de RoboCop și să-i dau în șuturi afară din tramvaiul de 1,7 milioane de euro. Dar să știți că am aceste gânduri ucigașe față de toți blatiștii. E un hobby al meu, când călătoresc cu RATB. Apoi mi-am imaginat că nişte controlori s-ar fi făcut că plouă în fața acestui grup minoritar. Mi-a fost jenă de pornirile mele rasiste și am încercat să-mi amintesc de discursurile despre discriminare, despre dificultatea de a-ți găsi un job într-o societate tarată de prejudecăți, despre amicii mei romi, despre „Să fii rom e mișto!”. „Să moară mama dacă nu-l omor p-ăla, futu-l în gură să-l fut…!” zice tipul îmbrăcat în trening roz cu bleu, care se urcase primul, cu organul erect gata să-l bage pe gâtul vatmanului. Nu sunt decât șase-șapte inși, până în 30 de ani, dar ocupă cumva auditiv tot tramvaiul. Sunt un disconfort vizibil și real pentru toți ceilalți. Totuși nimeni nu zice nimic. Ne facem că admirăm florile de gheață de la ferestre.

Lângă mine un bărbat de vreo 50-60 se ani începe să înjure în barbă: „r-ați ai dracu de scursori, să vă bage în crematoriu odată, să scăpăm de voi!”. Nici pe el nu l-am văzut să valideze cartela. Dar poate e pensionat pe caz de boală, și are gratuitate de la primărie.

Tramvaiul hodorogește pe șine. Bărbatul bodăgăne în barbă, fără punct și fără virgulă, urmărind cu ură gașca gălăgioasă care se tălăzuiește dintr-un cap în altul al tramvaiului. Vorbește și înjură într-una. Dar nu îndrăznește să facă ceva anume. Genul care se revoltă intern și intens, că nu se face nimic. Un bunic își ține de vorbă nepotul, ca să-i distragă atenția de la sceneta din tramvai, explicându-i de ce sunt geamurile înghețate. Iar pe un scaun mai în față stă un nene îmbrăcat în uniformă de polițist comunitar. Se uită pe geam. Totul e acoperit de larma țiganilor, care se înjură reciproc, își bagă, își scot diverse, fără teamă de ger, se împing unul în altul și hăhăie.

Coboară toți la Bariera Vergului și se face liniște. Rămâne în urmă domnul frustrat, nostalgic după crematorii. În tramvaiul luxos, de 1,7 milioane de euro, pe care îl plătim toți din taxe și impozite. Îmi imaginez de ce ne urăsc străinii care ajung, vreodată, să călătorească în companii similare, în orașele lor perfecte. Mi-e ciudă că nu sunt suficient de tolerantă, dar azi am înțeles că toate fondurile europene sau mondiale rambursabile sau ne nu vor reuși să schimbe percepția populației despre țigani. Pe domnul cu crematoriul, de exemplu, nu-l va convinge niciun militant pentru emanciparea romilor că-și schimbe percepția. Atâta vreme cât ăia educați dintre ei se concentrează mai mult pe eradicarea discriminărilor, decât pe eradicarea sărăciei și educarea celor din urma lor. Nu știu care dintre noi are nevoie mai urgentă de educație: țiganii ăia gălăgioși sau noi ăștia rasiști din tramvai?

Etichete: , , , ,

41 comentarii la “De ce urâm țiganii” Subscribe

  1. Doricicca 15/02/2012 at 12:49 #

    Eu locuiesc in Giulesti, printre ei, sunt peste tot, mi-au spart masina de doua ori intr-un an. In autobuz controlorul tot pe mine, care sunt cu burta pana la gura, ma legitimeaza ca de ei sunt intimidati foarte usor! Da, sunt rarsista dar ii urasc doar pe tigani nu si pe romi…intelegi diferenta….

  2. D Mihaela 17/02/2012 at 16:08 #

    Ma incearca si pe mine, din ce in ce mai des, cate o nostalgie de-asta…Super-talent la scris ai, te-am citit pe nerasuflate!

  3. Adriana 18/02/2012 at 12:42 #

    Scene ca cea descrisa, se petrec aproape zilnic pe liniile transportului in comun din Bucuresti. Tram(vaaai), troleu, autobuz, nimic nu scapa de prezenta abject sonora a grupurilor de , zica-se, minoritari.
    Partea proasta, din punctul meu de vedere, cel putin, este ca am vazut asemenea manifestari ( cu nimic deosebite de cele prezentate) la grupuri de liceeni de la care nu m-as fi asteptat. Adica, dupa fata, n-ai zice !

  4. radu 19/02/2012 at 14:36 #

    Motive ar fi nelimitate cand vine vorba de ei… Mai ales acela ca ne fac de ras pe extern.

  5. radu3006 20/02/2012 at 17:29 #

    De cind m-a muscat un ciine, sint de acord cu eutanasierea lor!:)

  6. Annelise Floroian 27/02/2012 at 11:19 #

    Super articolul si din pacate reflecta dura realitate.

  7. elena 23/04/2012 at 08:52 #

    Cata dreptate aveti in articolul dvs.
    Ieri am avut un episod urat in parcul Tineretului cu acesti tigani .Nu te poti plimba in liniste pe nicaieri.Mi-am dus copilul la locul de joaca iar acolo o gramada de puradei prost crescuti si cu briceagul la brau, nu mi-a venit sa cred!M-am dus la un politist de Politia comunitara.Stiti ce i-a facut ?
    Nimic.
    Sunt in socata de acest episod si mai ales de reactia organelor de ordine care nu sunt in stare sa-i puna la punct.
    Bine le-a facut Antonescu !!!!!!!!

  8. coco 20/02/2014 at 15:25 #

    Uram tiganii pentru ca sunt tigani si cu asta basta.
    Ura de rasa e data de rasa, nu de altceva.
    E vorba de noi sau ei.
    Intotdeauna a fost asa.
    Saraci, murdari, hoti sunt si altii, dar tre sa recunoastem ca noi le uram rasa. Sunt diferiti si ne temem ca ne vor coplesi.
    Pe langa asta, strabunii nostri nu-i considerau oameni si ceva intre om si animal.
    Omul-rom.
    Deci, sa nu ne imbatam cu apa rece.
    De asemenea, daca asiaticii se vor inmulti, albii vor incepe sa se simta amenintati si-i vor uri, etc.
    Ii uram pentru ca luptam pt noi.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.