Fusei, cum v-am amenințat, la Social Media Summit. Ca să înțelegeți mai bine cum m-am simțit a fost cam așa: când era tânără, bunica mea a trebuit să urmeze niște cursuri de alfabetizare în sat, că era ordin de la comuniști să se eradicheze analfabetismul în România. Și a mers ea, mai mult nu, pe la cursuri, dar a venit și vremea examenului. La aritmetică. Învățătorul din sat, care știa că țața Aritina nu dăduse pe la ore, a luat-o părintește: „ia spune, tanti, dacă pui o cloșcă pe zece ouă, și ies patru pui, cum faci să afli câte ouă ți-au mai rămas sub cloșcă?” Mamaie s-a gândit și a răspuns așa: „Păi, de, domnu învățător, cum să fac, ridic cloșca și le număr!”. Toată viața ei mamaie n-a înțeles de ce trebuia să meargă la școală ca să învețe ceva ce ea știa deja instinctiv de o viață.
Nu pot să zic că eu sunt chiar în aceeași situație cu social media (SM), cum era mamaie cu aritmetica, dar concluzia mea după prima (și cred ultima) participare la o astfel de adunare e aceea că … sunt prea bătrână pentru abureli.
Mă recunosc o profană în materie de tehnici de vânzări, marketing online, autopromovare și alte instrumente care te fac să urci traficul până la cer – dovadă e faptul că nu sunt printre A-listeri și pesemne nici nu voi fi, cu concepțiile mele despre media. Dar nici cu prezentările văzute ieri la summit nu mi-e rușine.
Generația qwerty are nevoie de lideri
Prima a fost Bogdana Butnar, care lucrează la Google. O prezență agreabilă, dar prezentarea ei a fost ca o pagină de Google, plină de rezultate nerelevante pentru mine. Multă romgleză, umor forțat, obositor, concluzii mobilizatoare: „We are not done. This is just the beginning”. Din discursul ei amestecat despre Star Trek, away team, ce cred marketerii că vrea clientul și ce vrea clientul cu adevărat, am înțeles că „trăim în țara lui Mircea Badea” (!) și că ea vrea ca la următorul summit să vadă în sală mai puține domnișoare tinere și frumoase și mai mulți domni cu barbă și la costum. Asta însemnând în traducere că firmele ar trebui să-și implice în promovarea brand-ului nu numai serviciul de marketing și pe ăla micu de la comunicare, ci toate departamentele.
Victor Kapra, ziarist de 20 de ani, mai sobru, mai înțelept, a vorbit scurt și la obiect despre cum nu trebuie să arate un comunicat de presă în era „copy/paste”. Lucruri de bun simț, știute, cel puțin pentru mine nu a fost vreo revelație, dar am apreciat că omul a vorbit exact pentru tinerele domnișoare din sală, pe care le văzuse și Bogdana Butnar. Concluzia lui a fost că nu trebuie să te avânți cu brand-ul în SM dacă nu ai măcar o minimă experiență personală în social media, și mai ales dacă vorbești în limba de lemn a șefului.
Dragoș Stanca, și el fost ziarist, acum întreprinzător online – că blogger nu-i place, zice că nu oricine care are un blog e și blogger – a vorbit despre publicitatea online în era noii generații „qwerty”. Copilul unui prieten cică ar fi fost uimit când a aflat la școală că prima literă din alfabet e a și nu q, ca pe tastatură. N-am reținut nimic mai mult demn de reprodus.
A urmat Marko Njavro, reprezentantul sponsorului Staropramen – berea cehă – care a vorbit despre ce e important pentru producătorul de bere în SM – awarnes, intenția de cumpărare, probabilitatea de a fi recomandat. Ce am reținut de la alt vorbitor, ceva mai târziu, a fost că oamenii de la Staropramen ar fi așa de încântați de întâlnirile astea offline cu social media, organizate de Revista Biz, încât i-au pus Martei Ușurelu pe masă banii pentru un an întreg de evenimente. Good for them, ca să fim în trend.
Like nu e love, dar nici Petreanu nu e Michelangelo
Au mai fost câțiva prezentatori mai puțin cunoscuți (mie), dar care au avut câteva lucruri interesante de zis:
– Mugurel Pătrașcu de la iLeo a fost aplaudat de o parte importantă a sălii, când a vorbit despre 2012 ca de anul M-listerilor (adică noi ăștia mulți și anonimi) și a inițiativelor individuale ale bloggerilor. Din aplauze am tras concluzia ce iubiți erau A-listerii, totuși, în sala aia plină de 220 de oameni 😉
– Gabriela Lungu, de la The Practice, care a vorbit destul de pertinent despre frica de social media – nu pentru că n-ar ști ce avantaje are, ci penru că oricărei companii îi e frică să nu fie prinsă pe picior greșit cu te miri ce chestie care nu merge bine în firmă.
– Adina Vlad, de la Unlock, care a explicat tot un truism, acela că nu contează numai like-urile, ci contează ca ele să devină „love”, că poți să ai sute de mii de like-uri, dar abia câteva zeci de vânzări, și că în general în România avem mulți like-ri, dar mai puțini pragmatici și militanți, care să ducă like-ul mai departe și să-l concretizeze în implicare, acțiune etc. Cine a făcut vreodată vreo acțiune pe Facebook știe ce mare e diferența dintre numărul de like-uri și numărul de participanți reali. Adina Vlad a anunțat că Facebook va introduce „curând” opțiunea „actions” care va schimba chestia cu like-ul dat așa în dorul lelii. Să vedem
– au fost amuzanți, dar fără conținut util domnii Manafu, Petreanu și Chinezu, deși de la Petreanu m-aș fi așteptat la mai mult. Dar a avut și el dreptate, nu poți să înveți să scrii o poveste bună, decât după ce citești o grămadă de cărți, vreo 30 de ani, a.k.a #cultura generală, ca să vorbim pe limba generației qwerty. În subtext am dedus că era supărat că nu și-a încasat încă banii pe povestea scrisă frumos despre saltelele Dormeo… Dar s-a consolat fiind în aceeași categorie cu Michelangelo, tot un soi de „pișcotar” care picta pe bani, și era înjurat de hatery pentru Capela Sixtină 😀
Cine ia banii și cine ajunge la pișcoturi?
Cea mai comentată prezentare a fost a lui Costin Cocioabă de la Refresh.ro, un profil al blogger-ului român plus bomba care a pus pe jar sala: 415.000 de euro a fost suma câștigată în blogosferă în 2011. M-listerii au turbat: cine-s ăia, unde-s banii, de unde au venit? Să ni se spună și nouă ca să știm pe cine urâm. Cocioabă a spus că cea mai mare parte a banilor s-a cantonat în top 25 bloggeri, ceea ce reflectă cumva tot statistica lui, care spune că numai 31% din bloggeri câștigă bani din munca asta a lor, și numai 2% trăiesc exclusiv din blogging. Dar așteptăm anul 2012 să se împlinească profeția lui Pătrașcu pentru marea masă a bloggerilor necunoscuți, ca să ne luăm și noi ăștia fomiști revanșa 😀
A urmat o pauză de masă potențată de vestea asta cu banii, așa că mare parte din cei 220 de participanți s-a așezat la o coadă compactă și neregulată la bufetul suedez, distribuit pe o măsuță mică, cam cât procentul bloggerilor care trăiesc din blogging. Eu vă spun cinstit că n-am apucat, cât a durat pauza, să văd cum arată bufetul la față. Am îmbucat doar o chiflă, că aia se dădea fără coadă, și un pahar cu apă, ca să se umfle coca în burtă și să zic că nu mi-e foame. Dar mi-era. Dacă știam îmi luam pachețel la mine. Oricum, după masa copioasă participarea în sală s-a înjumătățit. Ori au plecat de foame, ori de plictiseală.
Negrea vrea să intre moka la metrou, că are reclame pe pereți
Tânărul Alexandru Negrea, cu care am mai fost în distonanțe și cu alte ocazii – citindu-i blogul – a reușit să mă uimească și în offline. El este blogger, de mai mulți ani, dar și social media manager la BCR (alt sponsor). Prezentarea lui a abundat în acronime – erau niște fete lângă mine care nu pricepeau neam ce înseamnă KPI, și eu la fel, dar am aflat când am ajuns acasă – și apoi s-a declarat enervat de câteva chestii. Cum ar fi: întrebarea „social media vinde?” și „numai eu sunt deranjat din sala asta că plătim cartela ca să intrăm la metrou, deși înăuntru e plin de reclame?”
Mi s-a părut cam ipocrit ca domnul Negrea să dea lecții de pe poziții de guru, unor tineri (pe blogul lui sau la summit), în timp ce nu știe sau doar se preface, că transportul în comun e subvenționat masiv de stat oriunde în lumea asta, și că acei doi lei pe care-i plătește el pe călătoria cu metroul nu ar ajunge nici pentru o găleată de curent alternativ. În schimb ar putea, dacă tot gândește cu capul lui, să facă o campanie online pentru transparentizarea modului în care se cheltuiesc banii obținuți din reclamele de la metrou de către sindicatul Metrorex, condus de parlamentarul Rădoi, sau unde ajung cei încasați de regia de publicitate a domnului Vântu, de pe ecranele cu reclame din stații? După ce aflăm asta, putem să cerem să ni se spună și cu cât subvenționează statul din impozite fiecare călătorie cu metroul. Că poate află domnul Negrea că și nea Vasile din Urziceni, care plătește impozite la stat și n-a pus piciorul în metrou în viața lui, îi subvenționează și lui Negrea de la București călătoria cu metroul. Și, desigur, disconfortul de a vedea reclame pe stâlpi.
Cine a făcut facultatea de soșăl midia?
Ce mă așteptam eu să găsesc mai mult la Social Media Summit ar fi fost niște oameni care au reușit să performeze în domeniul ăsta pe bune, să ne spună rețeta lor de succes, nu să ne arate că știu să compileze rezultate din studii de afară în power point și că sunt buni la stand up comedy. Au fost două cazuri concrete, deși pentru unii sunt discutabile: Băcănia veche și Danone. Nu insist asupra lor, pentru că oricum nu aș face decât să subliniez exact ce a spus și Georgiana Gheorghe de la Danone: „nu a făcut nimeni facultatea de blogging”, nu știe nimeni cu adevărat cum se face una și alta în social media, pentru că e un domeniu care crește odată cu noi. Până la urmă depinde de pasiunea fiecăruia pentru ceea ce face ca să aibă succes sau nu. Totuși, pentru un summit la București, unde se spune că sunt cei mai A-listeri dintre blogeri, mi se pare că prezentările de azi n-au fost chiar la nivelul așteptărilor. Ale mele cel puțin au fost altele.
Epilog
Mi-am potolit foamea de toată ziua mergând la mama, la o fasole bătută, ca pe vremuri când lucram în presa de mogul și nu se dădea salariul la timp 😉 M-a întrebat „da unde ai fost, mamă, de te-au ținut nemâncată?”. I-am explicat eu în mare, dar n-a înțeles nimic. Ea oricum a ieșit demult din categoriile cărora li se adresează social media. De aia mă întreb dacă nu cumva noi ăștia din social media – guru sau guvizi – nu ne învârtim într-un cerc cam strâmt, citindu-ne între noi, gratulându-ne reciproc și împărțindu-ne același număr limitat de like-uri?
Dollo, pentru mine ca neofit (cititor, nu scriitor de bloguri), temele de mai sus mi s-au parut interesante, Sint, care va sa zica, un fel de domnisoara de-aia din sala (doar ca doamna, mai batrina, mai putin blonda, si cu picioare mai scurte).Poate ca tu nu erai publicul tinta pentru organizatori – nu e vina ta, e a lor ca nu au stiut sa clarifice asta.
Alta chestie: si mie mi se pare esentiala observatia ca pina sa scrii (bine, interesant), ar cam trebui sa citesti, Am urmarit intimplator niste bloguri de juni care au inceput cu scrisul inainte sa termine (sau sa inceapa) cititul. Nu contest ca exista virtute in originalitate, in spiritul liber si neinchistat de regulile sociale/formale, dar, cum sa spun, scrisul lor „doesn’t do it for me”. Ceea ce ma face sa spun si ca, pe vremuri, am incercat sa citesc si eu postari de-ale unui blogger celebru roman, si nu am reusit sa trec de 2 postari, pentru ca nu imi spuneau absolut nimic. Se adresa, dupa parerea mea, exact publicului care are nevoie de un guru care sa gindeasca/scrie/vorbeasca/serveasca idei in locul lui (al publicului, care este). Poate tocmai asta explica succesul acelui blogger – a vorbit pe limba unui segment foarte larg al populatiei, cei care nu citesc (in orice caz, nu ceva care depaseste o pagina lungime), dar au multe pareri, de obicei si alea imprumutate (de la cei care scriu bloguri sau articole de o pagina lungime).
Ultima chestie: fara suparare, dar ma irita grozav termenul de „sosal midia”, si in general orice romanizare a englezei cu scop ironic, Chestiile astea au fost „fanni” la inceputul anilor 2000, acum mi se pare o forma de ironie si umor rasuflata. E timpul sa acceptam ca exista niste chestii care se incetatenesc in romana in forma lor engleza (romgleza, ok). Asa ca renunta la „soshal midia” (de fiecare data cind il folosesti-nu e prima oara-, ma apuca fiori pe sira spinarii – neplacuti, ca sa nu existe dubii). La fel, glumitele cu ‘feisbuku’, ‘aifonu’, samd ma fac irascibila instantaneu – poate e doar problema mea (o am de citiva ani, s-a cronicizat deci)
Păi mi-am cam dat și eu seama că nu sunt pe target, dar am zis că dacă tot m-am dus să stau până la final, că s-o prinde ceva. Temele ar fi fost interesante dacă ar fi depășit nivelul de suprafață la care au fost prezentate. Erau niște lucruri știute, pe care le putem discuta și noi două la o cafea, nu avem pretenția că suntem specialiști în ele și nu strângem o sală cu 200 de oameni ca să le prezentăm în slide.
Îmi însușesc critica din partea a doua a comentariului, am căzut și eu în glumițele de care-i acuz pe prezentatori. Totuși poți să zici chiar social media, cum se scrie, nu trebuie s-o englezești, cam asta era ideea stâlcirii numelui cu scop ironic. Dar promit să nu mai fac oricum nu mă mai cheamă nimeni la întruniri din astea festive 🙂
Intrebarea e: a fost gratis intrarea, sau a trebuit sa scoti bani din buzunar pentru conferinta asta? Ca la mincare oricum n-ai apucat, deci sper ca a fost gratis distractia. Trist e ca eu am impresia ca si la conferinte platite, si la conferinte gratis, tot cam spanac ti se serveste…
A fost gratis, dar oricum adunarea a fost prezentată ca „The Summit”, iar oamenii ăștia care au vorbit sunt totuși printre cei mai… nu știu dacă buni, dar lăudați, din România. Deci așteptările mele erau mari.
Drept sa iti spun, inca de pe cind ne amenintai cu mersul la acest eveniment de marca am avut oaresce indoieli, tocmai din cauza denumirii pompoase si greu justificabila de „Summit”. Da-o dracului, era Summit daca il aveai pe Zuckerberg intre invitati (ca saracu’ Jobs n-a mai apucat sa onoreze invitatia)
Iata deci ca se dovedeste inca o data ca si cei pe care ii credem „guru” sint tot oameni 🙂
Iar cu laudele, am impresia ca si asta e o forma speciala de marketing – ne laudam si ne flatam, ne dam like/share intre noi pina ce intram pe radar…Apoi incepem sa ne sapam. Tot mai bine „sarac, dar cinstit”, dupa cum spunea un ilustru contemporan…
Este o simpla impresie personala (a se citi interpetare) , imi cer scuze anticipate daca realitatea este cu totul alta . Articolul acesta mi-a last un gust de „Cand vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii”. Nu am participat niciodata la astfel de evenimente caci nu sunt decat un mic blogger din Z-list ( habar nu am ce-i aia A-list , M-list , dar nu le contest existenta si utilitatea ca termeni , apropo de „KPI” , care este dealtfel un termen foarte cunoscut in managementul unei activitati lambda) , dar apreciez deschiderea si oportunitatile trantite din cand in cand de viata de a invata ceva nou. De multe ori ideile preconcepute m-au trimis direct in zid , de atunci mi-am promis sa nu mai fac , sa ii ascult si pe ceilalti fara a-i trimite direct la cosul de gunoi in caz ca nu sunt de acord cu parerile mele .
Dana, sunt perfect de acord că nu toată lumea trebuie să aibă aceeași părere. Dar ca să vorbesc în cunoștință de cauză am ales să mă duc să văd cu ochii mei. Ce am scris este părerea mea 🙂 Strugurii ăia de care zici nu sunt acri, sunt amari, tot părerea mea.
Tendita (voita sau nu ) este de a asocia „social media/ blogging/blogosfera” cu a contribui / promova /participa la campaniile brandurilor. Punand totul in acelasi sac vom constata cu surpriza ca pilotul de avion va refuza sa vinda covrigi sau ca vanzatorul de pepeni va refuza sa scrie cod.
Mie-mi vorbeste articolul, si-s sigura ca daca as fi fost acolo as fi facut cam aceleasi observatii.
Nu inteleg ce de imediat ce apare ceva nou, tre’ neaparat sa scoata cineva bani multi in urma chestiei si altii sa ii dea sfaturi.
Mie tocmai asta mi se pare interesant cu blogurile, ca exista o anumita libertate, si ca pot sa placa si cei care nu au neaparat un public enorm si nu castiga jde mii de euro pe luna. Descoperi oameni si idei noi, „de nisa”.
Da’ tre’ sa vina unii care sa iti arate cum sa faci aia, aialalta, si sa transforme blogurile in acelasi cacat uniform ca orice alt mijloc de informare „serios”. Aiurea.
Pentru că de regulă e mai ușor să urmezi modele de succes decât să te dai cu capul de zid ca prostul în căutarea succesului. Doar că și eu cred că asta nu mai e neapărat valabil în social media.
Succesul e si in cazul asta echivalent cu o anumita uniformizare, cum sa faci sa placi maselor si sa scoti bani. Te uiti la ce cacaturi scriu bloggerii „de succes”, aia care au comentatorii cei mai multi cu IQ-ul cel mai mic si reclame la masini nemtesti si faci la fel.
Nu zic ca ii chiar asa de rau, am auzit de oameni care faceau lucruri si mai naspa ca sa supravietuiasca, dar imi vine asa ca o lehamite cand aud de retete pentru succese, parca vad in viitor si o faculta de blogging, pe langa aia de piar, advertaizing si marcheting
O facultate poate nu, dar măcar un curs, un master sau poate un doctorat, ar fi trendy 😉
” Ea oricum a ieșit demult din categoriile cărora li se adresează social media.”
Uite o nisa virgina: babutele care se uita la „nora pentru mama” sau chestii de gen. Le faci un blog siropos-lacrimogen si producatorii de andrele si lina de angora or sa sara pe tine cu oferte de reclame…
+1 :))) hahahhahhha
Mamei nu i-a plăcut niciodată să tricoteze și nici la noră pentru mama nu se uită. Preferă telenovelele turcești 🙂 Deci tot la cratiță ne întoarcem, în cazul ăsta 🙂
traind in cercul vostru stramt… sau al nostru, daca e sa-mi exersez azi spiritul gregar si sa ma consider blogger, ceea ce nu sunt. intrebarea ta din final e o concluzie la care am ajuns de ceva vreme, dupa mai multe discutii cu oameni din social media, mass-media si alte media. da, social media e o lume mica, in care multi se cred sau chiar sunt mari. numai ca, raportat la lumea reala, sunt minusculi. microscopici chiar 🙂