Ce teste le dă România emigraților care se mai întorc câteodată

Taximetriști sictiriți, notari vigilenți, haiducie în cimitire. O poveste despre cum știu unii să-i mulgă pe românii emigrați, când se întorc să-și îngroape părinții

Am o prietenă care s-a stabilit de ani buni în vestul Europei. Vine rar în România și asta din două motive: după moartea mamei nu i-a mai rămas nimeni din familie aici, iar fiecare vizită se lasă cu incidente incredibile. Pare că tot timpul atrage cele mai neplăcute situații, nimerește cei mai dubioși oameni, e mulsă de bani sub diverse pretexte pentru fiecare mărunțiș pe care trebuie să-l rezolve aici. Ultima ei vizită în țară a fost în noiembrie anul trecut, la câțiva ani de la moartea mamei, când fusese traumatizată tot de niște întâmplări similare: șpagă la spital, șpagă la gropar și la popă. De data asta a venit ca să-i facă o cruce mamei ei. A fost țepuită de un taximetrist, i s-a cerut șpagă la cimitir, a plătit o mie de euro la negru pentru o cruce pe care în final și-a pus amprenta sfânta șmecherie românească.

Câteodată mă gândesc că la baza deciziei de a emigra stă un lanț din ăsta de ghinioane abătute insistent doar asupra unora.

De asta am ales să ilustrez acest text cu noua sculptură amplasată în fața Casei Presei, pe soclul lui Lenin. E o labă de picior cu degete de mână, lipite într-un pistol. Dintr-o anumită poziție piciorul ăsta se vede ca și când ar arăta degetul mijlociu întregii lumi. Cam asta cred că văd mulți emigrați care se mai întorc din când în când pe aici.

Vă las să citiți peripețiile prietenei mele în cele câteva zile petrecute astă toamnă în România. Ea a ales să nu-și dezvăluie identitatea.

***
Zbor cu bună știință spre o comisie foarte exigentă, fără milă cu proștii binevoitori și creduli cu ochi mari, ca mine, cum îmi zice bărbatul meu. Aş rămâne în avion ca să nu mă mai prezint la examenul ăsta, că oricum îl pic mereu, dar nu se poate, e un examen de care nu mă pot fofila. Chestiuni birocratice care mă mai leagă de România, şi la care am doar două opţiuni: o amăgitoare amânare, de care fac uz cât pot de des, şi în cele din urmă opţiunea eliberatoare a uitării, pe care o voi activa, sper, foarte curând, dar pentru totdeauna.

Pe aeroport mă apropii de ofițerul poliției de frontieră și mă străduiesc să nu-mi amintesc prima probă pe care am avut-o de trecut în urmă cu câțiva ani, când am plecat de aici. Când mi-a deschis sertarul biroului și mi-a dat voie să-i așez acolo o hârtie de valoare…
WELCOME to ROMANIA! Mă așteaptă soacra, cimitirul mamei, apoi GOOD BYE ROMANIA!

Mă îndrept cu multe bagaje spre un taxi. E un Cobălcescu sau un Cristaxi, nici nu mai știu exact, oricum nu contează. Rog să mă ducă pe Aleea Râmnicu Vâlcea, în Dristor. Aproape de destinație sunt de-o dată în fața primului examen:

–         Unde e, doamnă, strada asta?

–         Pe la Dristor…

–         Doamnă, acum suntem la Dristor, unde este exact?

E prima probă și simt deja că o pic. Îi sugerez șoferului să folosească o hartă sau un GPS. El întreabă un pieton de pe stradă dacă există Aleea Rm Vâlcea. Ăla zice că strada și aleeea, tot aia.

–         Vedeți, asta e strada, căutați dumneavoastră aleea, dacă vreți, trebuie sa fie tot pe aici, că eu n-am timp de joculețe d-astea, am treburi serioase. 

Am picat prima probă în mijlocul străzii Rm. Vâlcea, cu bagaje cu tot. Îmi sun soțul, în cealaltă țară, aia adoptivă care nu mă examinează la fiecare pas ca asta natală, ca să-l întreb dacă totuși sunt pe aproape de casa mamei lui. Mă întreabă dacă am notat numărul mașini, ca să fac reclamație. Eu nu voiam decât să găsesc aleea aia și să scap de bagaje, frig și …examene. A veni soacra și m-a cules, aleea era patru străzi mai încolo.

***

Al doilea examen a fost la cimitir la mama. O funcționară de acolo îmi spune că nu pot face cruce pe mormânt decât după ce am făcut succesiunea. Cu succesiunea veniți la noi, vă dăm o hârtie, mergeți la Belu, la administrația cimitirelor să facă actul de concesiune pe numele dumneavoastră, apoi reveniți la noi, se emite autorizația de construcție pe numele dumneavoastră și puteți face crucea.

E simplu, clar, perfect, se face.

***

Merg la notar. Întreaga procedură de succesiune a inclus, în cazul meu, doar mormântul  mamei și bunicii mele. Dar probabil exact asta a început să dea de gândit notăriței cu nume de nobil maghiar la care am nimerit eu.

–         Cum aidcă, asta e tot? Dar nu aveți alte bunuri de declarat?

–         Nu, nimic.

–         Hm!

–         Cât costă procedura?

–         500

–         Euro, lei?

Ea crede că o iau la mișto și începe calvarul. Un fel de SAW fără sânge la vedere…. Examenul e greu. Am dat nșpe declarații în scris și verbale că sunt singurul copil al mamei mele, că mama nu a adoptat alți copii, că nu era căsătorită în momentul decesului, că era divorțată, că nu va veni nimeni să revendice acest loc de veci… Completez toate formularele, răspund la toate întrebările, aduc copii, scriu și scriu. Se analizează documentația și ea propune să ne mai întrunim încă o dată și cu martori de pe vremea mamei, care să confirme toate poveștile de mai sus.

Și așa, în fața a două doamne, prietene d-ale mamei, care impuneau respect doar prin părul nins și bunăvoința cu care își trăgeau bătrânețile după ele, am reluat o procedură penibilă, dezgropând public morții, călcând în picioare memoria mamei și respectul față de ea.

În fine, cu hârtia în buzunar consider că am luat examenul ăsta și pot să merg din nou la cimitir.

***
Funcționara zice că e perfect și îmi dă o hârtie semnată și parafată. Mergeți la Belu să schimbe actul de concesiune pe numele dumneavoastră și reveniți la noi, peste o săptămână două.
La cimitirul Belu, unde e sediul central al Administrației cimitirelor, se încearcă o glumă. Am la mine un troller, pentru că am de cărat niște lucruri la o prietenă.
– O, ați venit cu geamantanul, ne aduceți ceva buuun?, mă abordează doamna de la ghișeu. Gata, începe examenul! Și eu niciodată nu am replici constructive pentru astfel de abordări. Așa că mă scuz stângaci:

– Nu, nu am am adus nimic, dar dacă doriți ceva dulce, vă pot cumpăra ceva de la cofetărie…

În timp ce-i prezint cererea, doamna se uită la mine, apoi la geamantan. Zice rece: procedura durează cel puțin o săptămână. Bla, bla, inspectorate, primării, drumuri și semnături…, nu am înțeles nimic, dar e categoric o procedură dificilă, complexă. Întreb de taxe de urgenta. Nu există. Dar eu am nevoie poimâine, ca  să apuc să dau comanda de cruce la mormântul mamei și să plec înapoi în țara adoptivă…. Doamna de la ghișeu adoptă un chip cu inimă de înger și iese cu mine în curte. Îmi propune un mega-deal contra sumei de 30. Lei, euro? Ce mai contează, iau acest examen cu brio și ajung cu hârtia la doamna de la cimitirul mamei, care mă privește surprinsă. Mă aștepta peste două săptămâni.

***

Dau comanda la firma de cruci de la cimitir. Cât poate fi de greu aici? Cruce din marmură, decorații, felinar, poze, date, texte de regrete și mulțumiri, lacrimi… 4.600. Lei de data asta.

Dau banii, doamna îi ia și-mi zâmbește. Și eu zâmbesc. Deci? În două-trei săptămâni, în funcție de vreme, e totul gata, zice ea. În ordine. Eu îndrăznesc să cer o factură, o chitanță,  ceva. A, nu, doamnă, dacă vreți cu facturi, chitanțe, d-astea, trebuie să mai punem 1.000-1.500, știti cum e cu taxele, e greu în România… zice doamna.

– Am dat totuși 4.600 de lei, adică 1000 de euro, fără factură? Mi se împăienjenesc iar ochii. Femeia și bărbatul de lângă ea mă liniștesc:

– Noi așa lucrăm, puteți să aveți încredere, e totul în ordine, o să vedeți ce frumoasă o facem, ați văzut ce frumos lucrăm… O doamne, știu cum e să-ți pierzi părinții, când a murit mama mea ….. Femeia începe să depene amintiri, eu părăsesc terenul de luptă. Nu mă mai țin nervii. Îmi vine să vomit.

EPILOG

În decembrie 2011 crucea mamei e declarată GATA. Am trimis un prieten să facă poze, ca s-o vedem și noi. El s-a cam codit să ni le trimită. Când le-am văzut  nu-mi credeam ochilor. Cele nouă rânduri care includeau două poze, două nume, patru date, un text cu 10 cuvinte de mulțumiri și regrete, și numele meu, toate erau pline de greșeli de ortografie, punctuație și de așezare. Lipsite de o estetică elementară, spațiere …

Am sunat-o pe doamna căreia îi murise și ei mama și știa cât de greu e… I-am zis să șteargă tot ce e pe cruce, în afara numelor decedatelor. O să vină soțul meu în ianuarie să vă ajute să scrieți corect.

Luna trecută soțul meu a stat câteva ore în frig ca să-i dicteze omului cu dalta literele de pe crucea mamei. L-a învățat să și măsoare spațiile cu rigla samd. Omul s-a arătat receptiv. Era fericit că i se face cinste cu o mâncare. Era dezamăgit că nu lăsăm spațiu și pentru morții care urmează, că așa se face…

Cine mai vrea să fie îngropat în România?

Etichete: , , , ,

32 comentarii la “Ce teste le dă România emigraților care se mai întorc câteodată” Subscribe

  1. Motanul Revoltat 26/02/2012 at 23:57 #

    Eu unul n-as mai rezista psihic in Romania, daca ar fi sa ma intorc definitiv. Apoape de fiecare data cand vin in vizita la parinti se intampla cate ceva. Un bolovan cazut dintr-un camion pe parbriz, jante indoite in gropi, masina zgariata in parcare, masina sparta in parcare, pietris aruncat peste smoala(cica drum modernizat) care mi-a blocat o roata la masina. In timp ce asteptam platforma am cerut un pahar de apa (aveau fantana in curte) de la casa langa care am oprit fiind refuzat pe motiv ca n-au pahar. A sa nu uit, findca n-am avut rovineta (in timp ce circulam cu viteza mica, avand cu jantele indoite) a trebuit sa fac 300 de km(cu noile jante) ca sa-mi recuperez certificatul de inmatriculare al masinii, ocazie cu care mi-am indoit si noile jante. Cand am plecat din Romania, in 2000 ma gandeam ca o sa ma intorc definitiv cel mai tarziu la pensie. Acum sunt sigur ca n-o sa se intample.

    • Motanul Revoltat 27/02/2012 at 00:00 #

      Apropo, vin din nou Romania in Aprilie pentru doua saptamani. Sincer, nu sunt curios in legatura cu ce o sa se intampe de data asta. Daca totusi se intampla ceva, sper a nu fie atat de grav incat sa nu mai pot comentez pe blogul asta:).

      • Iaco Bina 27/02/2012 at 03:07 #

        Bafta, Motanule 🙂

      • spic 27/02/2012 at 16:21 #

        motanule, deci, fiind obsedata de jocuri si corespondente de si intre cuvinte si de gramatica, in pofida jocului meu periculos „bad spelling”, iata inca niste sugestii:
        nu intampe, ci intample ….
        nu, sa nu mai pot comentez, ci sa nu mai pot SA comentez, sau, sa nu mai pot COMENTA ….
        Si don’t worry, smile, be happy si have fun in Romania, si vorba ta, atentie la spelling, ca e rusinica, asta asa intre noi masteristii si cercetatorii la universitati din spatii germanice si EU-iste …. baga-mi-as picioarele in EU, da asta e alta discutie …. scuze, mai injur si eu romaneste, ca toate ca toate, da injuraturile in lb straine, nu ma satisfac …

    • angel 27/02/2012 at 06:57 #

      Eu m-am intors de citva ani. As putea sa scriu o carte groasa de chestiile halucinante care se intampla pe aici. AM mai fost furat un pic prin Asia si America de Sud, ca de, ei sint saraci si eu, alb fiind, eram considerat bogat, dar nu am vazut atata rautate, marlanie si indiferenta nicaieri. Trist este ca oamenii s-au obisnuit, ceea ce pentru noi este aberant, ridicol, revoltator, pentru ei este normal. Noroc ca nu prea stau pe aici, vin si plec. Daca nu as avea parintii, as vinde tot si nu m-as intoarce niciodata. Nu spun ca toti romanii sint asa, mai sint destui oameni buni, dar pur si simplu nu se merita sa-ti irosesti viata pe aici.

    • Dollo 27/02/2012 at 09:50 #

      Nu pricep de ce totuși ghinioanele astea vi se întâmplă mai ales vouă, vizitatorilor … ? Ia încearcă să vii în aprilie cu inima deschisă și cu drag, poate e o chestie și de predispoziție 😉

      • Motanul Revoltat 27/02/2012 at 12:16 #

        Cred ca si legea lui Murphy isi spune cuvantul:). Ultimele doua dati am venit cu avionul si am inchiriat masina(SUV, ca nu-mi risc viata cu Matiz :). Nu s-a intamplat nimic deosebit, doar mici sperieturi-una cu un tir venind din fata, depasind in curba. Acu incerc iar cu masina personala(SUV de data asta, sper ca nu-mi mai indoi jantele:) ).

      • Motanul Revoltat 27/02/2012 at 17:53 #

        Dolo, eu vin in Romania cu drag si cu inima deschisa, dar uneori ma gandesc cat de bucuros as veni intr-un tanc(marca straina) :).

  2. Iaco Bina 27/02/2012 at 03:06 #

    Ma mai duc in Romania pentru mormantul tatalui meu si pentru mama…cat va mai fi si ea. De cate ori ma intorc am exact aceeasi senzatie: ca sunt supusa la niste teste la care nu mai fac fata, nu mai sunt pregatita, si pe care le pot trece numai trisand.
    Textul de mai sus m-a cutremurat prin adevarurile cuprinse si traite, in buna masura, si de mine.
    Trist, trist….e tot ce pot sa spun.

    • andreeaa 01/12/2012 at 19:31 #

      este adevarat si dau dreptate tuturor celor care mai vin din cand in cand in tara lor,iti lasa un gust amar,am patit-o pe pielea mea chiar de la aeroportul Otopeni acum 2 zile

    • andreeaa 01/12/2012 at 19:35 #

      Romania = SF

  3. George 27/02/2012 at 10:52 #

    Dollo are un comentariu excelent mai sus, citez : ” Nu pricep de ce totuși ghinioanele astea vi se întâmplă mai ales vouă, vizitatorilor … ? Ia încearcă să vii în aprilie cu inima deschisă și cu drag, poate e o chestie și de predispoziție 😉 ”
    Eu prin natura meseriei am facut extrem de multe calatorii de afaceri in vestul Europei si in cateva tari din estul Europei si in cei 14 ani de cand fac asta mi s-au intamplat multe faze urate. Unele urate de tot.
    Era vorba insa de oamenii aia care le-au provocat, nu m-am gandit niciodata sa generalizez si sa dau vina pe o intreaga tara, ca si cum TOTI oamenii ar fi la fel. Ca inteligenta (si bun simt ca si consecinta), oamenii sunt statistic vorbind impartiti la el peste tot in lume conform clopotului lui Gauss. E adevarat, unele sisteme sunt mai bine organizate si le dau mai usor un sut in gura gunoaielor care nu mai ies asa usor la suprafata. Dar sa generalizezi si sa spui ca de cate ori vii in Romania ti se intampla nasoale (iar dincolo e raiul) e greu de inghitit. Daca era asa atunci si d-voastra care ati plecat erati la fel de nesimtita (doar ati crescut aici, nu?) si nu mai sesizati nesimtirile altora. Faptul ca nu sunteti asa va poate duce sa judecati ca poate mai sunt in Romania ceva milioane bune de oameni corecti si politicosi si e pacat sa-i bagati in aceeasi oala cu taximetristul de care amintiti.
    Inca ceva:
    Celelalte intamplari sunt plauzibile dar faza cu ofiterul de frontiera de la aeroport care v-a cerut spaga e greu de crezut, 99,99% e o inventie. Poate in anii 90′ timpurii dar acum… La aeroport ? Sa fim seriosi.

    • spic 27/02/2012 at 12:18 #

      romania e tara tuturor posibilitatilor. orice e posibil si plauzibil. deci nu pun nimic la indoiala din cele de mai sus.
      INSA, cu cateva zile in urma citeam un articol, care m-a luminat. democratie fara mitocanii, fara scursuri, minciuna, furt samd nu exista, democratia presupune asta implicit: fiecare e liber sa beneficieze de acest drept cum poate, cum il duce mintea si mai ales in conexiune permanenta cu sistemul general cu mediul general care constrange. iar in romania sistemul sustine acesta forma de manifestare a democratiei. asta e pt mine o explicatie si o scuza. etica si bunul simt se pierd cu mare usurintza daca mediul din jurul individului e crud. etica si bunul simt nu mai sunt principii de educatie generale ci minoritare, deci generatiile noi deja se dezvolta pe aceasta baza. romania are nevoie de timp, are nevoie pur si simplu de mai mult timp, poate de o eternitate. pretentiile si aerele celor care au avut parte de altceva si aterizeaza din cand in cand in democratia romaneasca sunt pur si simplu nerealiste si nedrepte, deoarece ei traiesc in alt mediu, care este poate la fel de corupt si josnic, da oricum nu pe fata, deci oamenii se simt „liberi sa fie civilizati”, prostii si amaratii sunt respectati, mitocanii si scursurile se „invart” cu mult mai mult tact. si totusi, de ce sa fim masochisti si sa nu ne traim viata mai protejati, de ce sa fim supusi acestui tratament de cacat din romania, daca se poate si altfel. asa ca cei care au decis, sa nu mai traiasca in romania, eu zic, ca nu sunt mai buni, pur si simplu sunt mai comozi, mai putori mai fofilatori mai egoisti. dar, de ce nu, daca mai ai si pui, haideti sa traim „omeneste”, aparent sau nu. eu asta am ales si sincer, e tare egoist, nerevolutionar, nepatriotic, da si taaaaree biiine. nu e pacat de viata asta scurta? nu e pacat de puiii mei?

      • Motanul Revoltat 27/02/2012 at 12:47 #

        „asa ca cei care au decis, sa nu mai traiasca in romania, eu zic, ca nu sunt mai buni, pur si simplu sunt mai comozi, mai putori mai fofilatori mai egoisti”.
        Nu te supara, dar tu cata scoala ai facut? Daca ai terminat o facultate, unde ai terminat-o? Unde lucrezi in Romania? La stat, sau? Fii sincer.

        • spic 27/02/2012 at 13:24 #

          mai motane mai, nu te pripi, eu nu mai stau de ani de zile in romania. da cu restu, SINCERA, ffff SINCERA, ai cam brodit-o: e adevarat mare scoala nu am, comparativ cu colegul meu din liceu, care intamplator a nimerit pe aici pe langa mine, care a terminat cu magna cum laude matematica la bucuresti, si care incercand sa revina in tara, i se spuse de un head hunter: domnu, nu pe piata romaneasca, ca sunteti prea bun, ne pierdem timpu’. deci, am terminat o facultate destul de usurica cu un pic peste 9. am facut doua masterate unu in europa si unul in orient. si, intr-adevar se poate spune ca lucrez la stat. la alt stat! deci, bravissimo.nu cumva ma stii, ca e prea de tot!?

          • Motanul Revoltat 27/02/2012 at 13:39 #

            Sunt curios cum ai putut termina chiar facultatea aia usurica cu un pic peste 9 si masteratele cu ortografia asta:). Nu cred ca ne cunoastem, eu am terminat o facultate si un masterat „grele” in Romania, am mai facut ceva cercetare pe la universitatea din Munchen, iar acum lucrez pentru EU.
            Inteleg din textul citat de mine ca ai de gand sa te intorci definitiv in Romania. Nu pot decat sa-ti urez succes:)!

      • angel 27/02/2012 at 14:35 #

        Afirmatia ta: „eu zic, ca nu sunt mai buni, pur si simplu sunt mai comozi, mai putori mai fofilatori mai egoisti’ e total falsa. Cel putin, romanii pe care i-am intilnit eu pe alte meleaguri nu se incadreaza in ce spui tu. Nu stiu cum ai ajuns tu pe unde ai ajuns, poate te-ai maritat cu un strain si ti s-a pus totul pe masa. Noi, ceilalti, am inceput de jos, cu invaratea limbii, cu munci necalificate si prost platite, cu frstrari si disperari, pana am ajuns sa ne aratam potentialul, sa cistigam bine si se ne integram in noua patrie. Care tara ne-a luat sub aripa lor si ne-a tratat ca pe cetateni cu drepturi depline.
        Cit despre a fi patriotic, am investit aici tot ce am cistigat dincolo, distribuind asfel avutia, si inca aduc bani de acolo (ca tot pentru ei lucrez). Ca si mine, mai sint vreo 2 milioane de capsunari care trimit regulat bani in RO la familie, in timp ce „patriotii” de aici le iau banii prin taxe si impozite.

        • spic 27/02/2012 at 14:58 #

          am uitat ceva esential, la afirmatiile mele, nu vreau sa generalizez, ma refer la mine, asa simt eu, pentru ca m-am trezit ca sunt marea carcotasa, fara sa pun mana sa schimb ceva, fara sa pot schimba ceva, fara sa am tupeu si tarie, sa-i pun la punct pe mitocani la fata locului, si mai stau si la distanta cocotata sus pe saltea moale, sub paturica tare calduroasa. si eu am pornit de foarte de jos, nu cu munci necalificate, intr-adevar, ci cu mega intelectuale, cu toate limbile super tocite pe bancile scolilor si facultatilor romanesti si internationale, cu nopti muncite moca sau invatand programe de care habar n-aveam, da le bagasem in cv, ca sa rup piata, pentru a fi cea mai fruntase tocilara, ca e concurentza mare la posturi si nu vroiam sa pierd nici o sansa, si a trebuit sa lupt cu invidia si raceala celorlalti care nu intelegeau cum de pot face ore suplimentare fara plata si cu plodu dupa mine. banii d-abia ne ajungeau sa achitam gradinita, chirie si d-ale casei, sa iau de mancare … si sunt tare mandra, ca nu am avut nevoie de nici un sfant de ajutor de la ai mei, dar nici nu i-am prea putut ajuta, ca n-aveam de unde. cand au inceput sa se intremeze si conturile noastre, nu mai erau ai mei in viata … apropos conseciintele maritisurilor cu strainii nu trebuiesc generalizate, la fel ca si afirmatiile mele. situatiile trebe (trebuiesc, scuze, motanule) analizate de la caz la caz …

    • Motanul Revoltat 27/02/2012 at 17:45 #

      George, daca erai atent observai ca faza cu politistul de frontiera s-a intamplat acu cativa ani. Am patit-o si eu prin 2001 cu o „doamna” (Anita parca o chema) de la vama aeroportului Timisoara. M-a bagat intr-o camera si practic s-a milogit de mine sa-i dau 20 de euro spaga, ca sa ma lase sa trec cu o bormasina(care m-a costat mai putin) cadou pentru taica-meu. In momentele alea eram intr-o dilema, sa-i dau banii sau sa-i trag una. Pana la urma, animalul din mine a dat inapoi, asa ca omul din mine a „marcat” banul. O data(prima si ultima) am mers cu autobuzul(tot prin 2001-2002), iar la vama soferul ne-a cerut la toti pasagerii „contributia” de 10 Euro. Am refuzat categoric, si sa vezi ce morala mi-a tinut un alt pasager(ca nu sunt solidar cu ei, ca le fac probleme, etc). I-am zic ca mi se rupe, eu am principii. A plecat bombanind cu coada intre picioare, dandu-ma ca exemplu negativ celorlati pasageri:). Am trecut granita fara probleme. Cand am inceput sa vin cu masina(din 2002 incoace), n-am dat nimic si nu mi s-a cerut nimic. Am mai venit si cu avionul (la TM) dar n-au fost probleme.

      • spic 27/02/2012 at 18:19 #

        si eu si eu si eu, am patit-o la granita, eram si cu copilul dupa mine, si am avut o discutie la „separeu”, copilul de 5 ani astepta afara. ma vedeam violata, dar era numai de parale. vorba ta motane, revolutionara si luptatoarea pt dreptate si respect s-a retras, si omul amarat a scos foita si a dat-o cu frica de parnaie, ca vorb-aia dadeam la politie, la aia care vaneaza d-astea. dar, evident, uniii dintre ei nu-si castigau painea din vanatoare de infractori ci din spagi de la prosti intimidati si pusi la colt.

      • jdemii 19/02/2014 at 17:31 #

        Am fost plecata, m-am intors, am plecat iar in alta parte.

        Am facut cateva drumuri acasa intre timp.
        Am mai dat si spagi cand a fost cazu, am stiut cum sa ma cert cu taximetristii in aeroport ca sa nu ma traga in piept (prea rau) si mi-am mai luat si tepe din cand in cand, catodata mici, altadata mari.
        Asta e. Lucrurile astea fac parte din viata, imi place sa vad avantajele si dezavantajele, adica lucrurile care nu-mi plac si cele care imi plac, si cele care ma deranjeaza un pic, dar nu ma fac sa incep sa denigrez tot.

        E important sa fii in stare sa te adaptezi repede la orice loc, indiferent care ar fi asta, trebuie sa fii tot timpul treaz, oarecum traiul intr-o tara civilizata unde multe lucruri ti se pun la dispozitie te face sa te dezobisnuiesti de a ‘te descurca’ … care nu inseamna ca trebuie sa dai in cap cuiva sau sa fii prost crescut, ci doar sa nu fii luat de prost cand vine momentul. Poate nu-ti iese tot timpul, dar este absolut normal sa fim cu ochii-n patru cand e cazul.
        E frumos sau corect cum merg lucrurile la noi? Nu. Normal ca nu e. Dar in multe alte tari e mult mai rau. Doamne fereste sa va duceti in vacanta in Brazilia si sa nimeriti in favelas, sau in US in ghetto. Hai sa nu ne mai plangem atat si sa fim oameni mari, cu simtul realitatii.

  4. dojo 27/02/2012 at 12:17 #

    Nu trebuie decat sa cautam prin arhivele blogurilor noastre si ale altora si vom vedea ca NOI INSINE nu facem altceva decat sa ne plangem de toate rahaturile pe care le inghitim in tara asta. Nu vad de ce, cand un om care vine cateva saptamani si ramane socat de ce poate sa i se intample, ne oripilam in halul asta. Da, sunt multe chestii aiurea care se intampla aici, chestii pe care le stim si le condamnam, dar ne pica prost cand si altii le vad.

    Nu exista un loc ideal niciunde in lume, absolut oriunde ai parte de neplaceri si vei da de idioti. Asa cum s-a precizat deja in alt comentariu mai sus, prin alte locuri exista niste sisteme care totusi mai functioneaza, deci nu e totul chiar fara speranta.

    Sa vii cateva zile in Romania si sa dai de toata mizeria morala cu care noi ne-am obisnuit, desi continuam si noi sa o deplangem, este SOCANT. Multi dintre oamenii astia pleaca din tara si inca mai au acolo o unda de ‘dor’, pentru ca ii leaga totusi poate o viata de stat aici. Dar vin de cateva ori si le iese cheful prin urechi.

  5. Motanul Revoltat 27/02/2012 at 13:28 #

    Ai dreptate. Cel mai mare soc e cand te intorci prima data in tara dupa ce ai stat 5-6 luni afara. Dupa aia socul se mai atenueaza. Dar se mai intampla un fenomen interesant. Cu cat stai mai mult in Romania in vizita, cu atat mai mult vrei sa te intorci afara(de fapt as putea sa scriu acasa). Te-apuca chiar angoasele, iti suni colegii si intrebi daca totul e OK la lucru, iti verifici toate actele sa fi sigur ca poti sa iesi din tara, etc. Cea mai dura faza a fost cu nevasta-mea. Pe ea o incearca dorul de tara de doua ori pe an cel putin, asa ca venim, altfel imi face capul calendar:). Mai tot timpul imi pomeneste, cat suntem afara, ca daca ramaneam in Romania, poate nu era asa rau, eram cu parintii si prietenii, ne faceam si noi o casuta, aveam serviciu, etc. Ei bine, odata, la doar doua zile dupa ce am ajuns in Romania, imi zice:”Sper sa nu ma lasi p-aici!”.

    • spic 27/02/2012 at 13:58 #

      motane, of, e o dambla d-a mea, sa ma joc de-a bad spelling in romana. ai mare dreptate, e periculos, poate deveni obisnuinta, mai ales neavand practica cotidianului, si mai ales pt copii, pe care incerc sa-i cresc „in romana”. aici recunosc niste lectura si presa in romana nu mi-ar strica deloc. mea culpa. vroiam sa fiu ironica cu textul meu, evident nu am reusit sa fiu convingatoare. o sa ma straduiesc din rasputeri sa nu ma intorc in romania. inca mai am cetatenia romana, ca inca nu am un argument pt mine sa renunt la ea. daca ma intreaba cineva de unde sunt, cum sa zic altceva. unul dintre copii, de asemenea, celalalt din motive birocratice, s-a nimerit sa fie altceva. o doamne, cat iubesc romania, bucurestiul copilariei mele. nu te grabi sa tragi concluzii si sa dai verdicte asupra altora, daca nu stii cine sunt si ce fac exact, ce au patit si prin ce au trecut. oricum faza cu spelling-ul, m-a doborat. sistez acest joculet. sper ca nu m-am afundat prea adanc, si gasesc my way back. ce facultate am facut? nu conteaza. e cea mai usoara cu putinta, din punctul meu de vedere. informativ ca profesie: fac texte(din nefe nu in romana), culmea ironiei, nu?

      • spic 27/02/2012 at 14:13 #

        apropos ai facut 2 greseli: rovineta ( ii zice rovinieta, cred), Apoape (adica aproape). puteam sa jur ca se zice „jenti”, nu „jante” cum ai zis tu, dar, am cercetat… categoric romana ta e incomparabil mai buna ca a mea. spre rusinea mea: in tara adoptiva le dau cetatenilor de aici lectii in lb. lor, le corectez textele lor samd…. revenind la esperientele tale (aaaa experientele tale) in romania, sunt peanuts, pe langa ale mele … la mine „s-a lucrat” din cauza imprejurarilor cam dur la partea lacrimogena, nu ca as fi eu siropoasa din fire ….

  6. Iaco Bina 27/02/2012 at 15:13 #

    „Ia încearcă să vii în aprilie cu inima deschisă și cu drag, poate e o chestie și de predispoziție ;)”
    „sa generalizezi si sa spui ca de cate ori vii in Romania ti se intampla nasoale (iar dincolo e raiul) e greu de inghitit.”

    „asa ca cei care au decis, sa nu mai traiasca in romania, eu zic, ca nu sunt mai buni, pur si simplu sunt mai comozi, mai putori mai fofilatori mai egoisti”

    „deci, am terminat o facultate destul de usurica cu un pic peste 9. am facut doua masterate unu in europa si unul in orient.”

    ….de-aia nu mai vin unii dintre noi inapoi…

    • spic 27/02/2012 at 15:31 #

      eu una o sa mai merg in ro, pt morminte si copilarie, cum se zicea mai sus,

      … chiar daca pe shestache si nu cu inima deschisa, ca mi-e teama de oameni

      …chiar daca ma simt ca o mega lasha, care tzipa din rai, o cretina fara curaj si spirit civic, care se fofileaza si e egoista.

      … chiar daca m-am scolit din rasputeri in tara, dar de munca mea beneficiaza alta tara.

      … eu mai vin sigur, dar ca sa ma simt bine, pe shestache si fara treburi, fara vizite, fara obligatii, asa la plimbare prin herastrau, prin colentina, pe la obor, pe la romana, pe la universitate, prin orasul vechi, pe la predeal, le eforie nord, as merge, sa redesenez harta copilariei mele. fara oamenii din romania, care ma intristeaza ….. apropos EGOISM!!!! ce n-am dreptate?

  7. cata 28/02/2012 at 18:12 #

    saracii de noi, (de voi), de toti romanii

  8. Gilbert 29/02/2012 at 02:04 #

    O fi având România și anagramații ei, nu numai lichele ori corupți, dar dincolo de toate astea rămâne totuși o țară frumoasă. Ce ziceți?

    P.S. Așa-i: păcat că-i locuită, dar rezultatele de la recensământ arată că lucrurile merg în direcția bună… 😉

    • spic 29/02/2012 at 12:14 #

      da, e atat de frumoasa, nici nu ma mai satur sa depan amintiri. din nefericire prezentul pe mine personal ma intristeaza, nu mai gust frumusetile de necontestat, oamenii, de care am avut eu parte in ultimii ani, sunt si ei tristi si innegriti unii chiar inraiti de prezent, mincinosi. dar pe unde prin lume ma plimb oricum n-o improsc cu noroi,povestesc in general din copilarie, scoala, vacante, parinti …. termenul „romanica” e atat de dureros. EU NU CRED IN REMEDIERE pe parcursul generatiei mele, 35, poate la pensie …. pe care sper sa o apuc, dar deocamdata nu in romania.

    • Motanul Revoltat 29/02/2012 at 17:20 #

      Tare P.S.-ul:).
      Dar sa nu se necajeasca romanii ramasi in tara(parca-l citez pe ala cu clima bizonica:) ), ca ar fi de calitate mai proasta decat aia plecati. Patii faze nasoale cu romani si p-aici p-afara, si nu cu orice capsunari. Cel mai mult ma deranjeaza usurinta cu care romanii mint si isi uita cuvantul, pe langa lipsa bunului simt.

  9. Nicoleta Dragan 06/03/2012 at 22:53 #

    Io iubesc Romania,cu bune si cu rele…am plecat din motive personale,nu economice…si am ramas…Dar se petrece ceva in sufletul meu,ma simt neimplinita si traiesc o vesnica angoasa…mi-e dor,dorul acela care te macina incet…te cheama mereu,mi-e dor de limba cea mai duioasa,pe care atat de frumos a cantat-o Eminescu…mi-e dor de manastirile tale Stefan,mi-e dor de tine Sfinxule ce aperi hotarul,mi-e dor de tine Marea Neagra,mi-e dor de tine munte aprig,mi-e dor de tine -prietenul copilariei mele,mi-e dor de tine casa draga….aici departe,cand nimeni nu ma vede…lacrimile ard parca mai tare de dor…dorul,care in tot acest timp mi-a stat alaturi,chemandu-ma neincetat,acolo unde am iubit intaia oara,acolo unde am plans intaia oara…acolo unde imi trag ori de cate ori sufletul nu-si gaseste hotar-seva-focul launtric ce arde neincetat….
    Asa ca putinele momente negative le estompeaza amintirile frumoase,oamenii de bine pe care inca ii intalnesc,simplitatea lor…O fi ca eu sunt norocoasa?traiesc in Ardeal,si oamenii sunt mai binevoitori,au inteles din experienta ca eucatia si civilizatia e izvor de bunastare…inca am gasit functionari corecti,politiesti educati…oameni care arunca la cos,care iti dau buna ziua fara sa astepte nimic in schimb…da ….se intampla in Romania…Asa ca eu sunt fericita…inca….

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1