Eseu despre spălatul pe mâini la budă, în power point

Sorin Oprescu strânge bani ca să le cumpere săpun de firmă elevilor din școlile bucureștene. Deocamdată vor învăța să se spele pe mâini după ce ies de la budă numai copiii din șase școli din Capitală.

Proiectul pilot se derulează pe durata acestui an școlar (deocamdată în 6 școli bucureștene – n.m.) și sperăm că în viitor să avem bani să-l extindem în cât mai multe școli.”, a spus azi Sorin Oprescu.

Vă imaginați despre ce ar fi vorba? Despre ce efort investițional ar face municipalitatea ca să „doteze” toate școlile cu bunăstarea care se va întinde anul ăsta doar în șase școli din Capitală? N-aveți cum, imaginația e prea săracă pentru o astfel de evoluție.  Dar hai să vă uimesc, totuși: elevii și profesorii din câte o școală din fiecare sector se vor spăla pe mâini anul ăsta după ce ies de la bude. Și nu cu orice, ci cu săpun și dezinfectant cumpărat de la celebra firmă Kimberly Clark Professional.

Primăria nu spune exact cât costă această extravaganță, nici de ce a ales firma cu pricina, nici dacă are de gând să facă vreo licitație la anul ca să achiziționeze săpun pentru toate mâinile din cele aproape 500 de unități de învățământ din minunatul nostru oraș european.

Dar ne trece pe la nas câteva statistici îngrijorătoare, constatate de firma furnizoare în alte țări din vest, pe care le-a civilizat înainte să ajungă și pe la noi:  „Această campanie pe care am lansat-o în România a fost lansată și  în Marea Britanie și în Germania în același mod. Conform studiilor, în Statele Unite, gradul de absenteism școlar a fost redus cu 50% doar datorită spălării mâinilor. Aceleași tipuri de studii au fost făcute și în Danemarca și Marea Britanie, arătând impactul pe care igiena mâinilor îl poate avea în reducerea bolilor transmisibile.  O statistică realizată tot în Marea Britanie a arătat că, în general, într-un an de studiu, un copil lipseste până la 10 zile, iar un profesor până la 4 zile. Mesajul cheie este că o bună igienă a mâinilor poate preveni atât copiii, cât și pe cei din jurul lor, părinții și profesorii.”, a subliniat Louise Wickerman, manager pe segmentul educational al companiei Kimberly Clark Professional.

Că discursul domnului manager este făcut să producă orgasme multiple în redacții, înțeleg, pentru că e făcut de un PR-ist care-și cunoaște meseria, dar că noi în frunte cu primarul-doctor al Capitalei trebuie să cădem în fund de recunoștință că vin unii să ne învețe să ne spălăm pe mâini în 2012 mi se pare esența perfectă a vremurilor în care trăim.

Iar ca să fie circul complet, cum credeți că va fi stimulat spălatul pe mâini în clasele I-VIII? Campania se numește „Igiena mea, igiena ta, sănătatea noastră!”, iar în cadrul ei vor fi instruiți câte cinci elevi din fiecare școală, care vor deveni „consilieri ai igienei”. Apoi, în școli, vor fi adevărate întreceri de cântece, dansuri, poezii, scenete și desene, precum și „eseuri în power point” despre, ați ghicit, igienă! Către final, în iunie, exact la timp înainte de alegerile locale, consilierii igienei, spălaţi pe mâini, vor împărţi pliante în parcuri şi vor disemina înţelepciunea dobândită de la firma de renume mondial, întrebând totodată trecătorii dacă ştiu că după ce merg la WC trebuie să se spele pe mâini.

Un  consilier general, prezent azi la evenimentul igienei patronat de Oprescu, i-a îndemnat pe elevi să dea dovadă de ambiție și să… se spele pe mâini. „Trebuie să vă ambiționați și să vă mulțumiți vouă mai târziu că ați înțeles să faceți ceea ce trebuie să faceți, atunci când trebuie să faceți. Această campanie nu este decât o întoarcere la normalitate, la ceea ce era firesc, dar, din cauza vremurilor pe care le trăim și grabei cu care trecem prin viață, uităm.”, a declarat Aurelian Bădulescu, care probabil ar fi trebuit să mai adauge și ceva din experiența proprie, când o fi învățat să se spele pe mâini sau la ce l-a ajutat asta în viață mai târziu.

Nu știu voi, dar eu mă simt în plin Idiocracy.

Știu că suntem una din națiunile cu consumul cel mai mic de săpun și pastă de dinți pe cap de locuitor, dar ceva mă face să cred că nu lipsa săpunului din budele școlilor e cauza. De altfel mă și îndoiesc că nu există în București săpun și apă în școli. În plus, problema asta nu apare la vârstele fragede, ci ceva mai târziu. Noi ăștia născuți, crescuți prin epoca de aur ne dezinfectam mâinile, la școală, cu Bromocet. Dezinfectantul ăla încă se mai găsește în farmacii și chiar scrisesem acum doi ani despre asta, când izbucnise așa-zisa gripă porcină, și se redescoperise dezinfectatul mâinilor în școli. Acasă cred că ne-a pus pe toți mama să ne spălăm pe mâini înainte de masă și pe dinți după. Problema a apărut mai târziu, la adulții care se grăbesc să ajungă la tastatură sau la pahar cu aceleași mâini cu care au tras apa sau și-au potrivit chiloții la budă.

Domnul Oprescu descoperă și el în 2012 săpunul de firmă și zice că nu știe dacă primăria are bani să-l cumpere pentru toți elevii. Dacă l-ar fi descoperit încă de când a ajuns la primărie poate ar fi făcut niște economii până acum. De exemplu n-ar fi alocat cele zece milioane de lei noi pentru Catedrala Mântuirii Neamului, sau n-ar fi cheltuit aiurea banii ca să instaleze camere de filmat și apă curentă în cimitirele din București. Sau n-ar fi cumpărat ceasurile alea aurite de un milion de euro bucata la picioarele cărora fac pipi maidanezii. Și nici acum n-ar fi târziu, ar putea să vadă cum e cu firmele alea de asfaltat moștenite de la Videanu și Băsescu, să le dea mai puțini bani, că și așa tot gropile alea le avem. Dar măcar să ne rămână și nouă de niște săpun ca să ne spălăm pe mâini după ce tragem apa.

Iar pentru al doilea mandat poate descoperă domnul primar că există pasta de dinți cu pudră de cristale swarovsky și că au apărut prezervativele Louis Vuitton (cu celebrele litere în relief) – pentru că spălatul pe dinți și sexul protejat sunt alte două carențe ale poporului român.

Etichete: , , , ,

35 comentarii la “Eseu despre spălatul pe mâini la budă, în power point” Subscribe

  1. Maria Rosu 24/02/2012 at 16:28 #

    Va comunic stimate Domn sau Doamna care ati scris acest articol ca aceste 6 scoli pilot nu sunt finante de catre Primaria Capitalei ci de celebra firma KIMBERLY CLARK PROFESSIONAL.Probabil ca daca ati fi fost un jurnalist profesionist asa cum este firma Kimberly Clark, v-ati fi informat pana la capat cine plateste aceasta campanie.
    Absolut tot ce inseamna aceasta campanie este platit de Kimberly Clark, asa ca stimate Dle jurnalist inainte de a arunca cu noroi, fiti profesionist si adunati informatii corecte inainte de a le publica!

    • Dollo 24/02/2012 at 22:20 #

      Bănuiesc că firma folosește cele șase școli ca „sampling”, dar ceea ce spune Oprescu e că „speră să aibă bani ca să extindă proiectul” deci primăria va plăti, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Și săpun 😉 Dar dacă tot îi cunoașteți spuneți-ne cât costă săpunul și dezinfectantul de la ei, ca să fie documentarea completă. Poate află și Oprescu cu ocazia asta 🙂

    • Maria Rosu 25/02/2012 at 15:15 #

      Stimata Dna, intr-adevar Oprescu spune ca spera sa aiba bani pt toate scolile, asta pt ca in acest moment nu-l intereseaza aspectul financiar pt ca acesta este suportat in intregime de catre Kimberly Clark. Dc doriti sa stiti cat costa sapunul vizitati http://www.ineditgrup.ro si va ve-ti satisface curiozitatea.

      • Dollo 25/02/2012 at 18:08 #

        Doamnă Roșu, dacă dumneavoastră găsiți prețurile la săpun pe site-ul ăla, vă spun și eu cum se scrie corect „vă ve-ți satisface curiozitatea :)” Gratis!

        • Maria Rosu 25/02/2012 at 19:22 #

          Stimata Dna Dolores, nu trebuie sa-mi comunicati cum se scrie corect veti satisface , a fost doar o problema de scris pe telefon android-, care cateodata modifica scrisul( dar probabil ca Dvs sunteti in urma cu tehnica) .Referitor la pret, intr-adevar am verificat si nu apar preturile , dar inca o data bat-o vina de tehnica, dc cititi atent puteti cere pret pt sapun lichid si prosoape de sters pe maini!

          • Dollo 26/02/2012 at 10:23 #

            Mulțumesc, nu sunt la curent cu tehnica asta care-ți pune cratime buclucașe când nu e cazul, dar pot să vă recomand să nu mai comentați cu două nick-uri diferite de pe aceeași adresă de IP? E obositor să vă răspund și ca doamnă Roșu și ca doamna Monila, mai ales că mai nou văd că susțineți aceleași lucruri despre care scriam și eu: să se facă licitația aia să vedem cât costă săpunul cel mai ieftin 😉

  2. raiiar 24/02/2012 at 16:47 #

    nu exista sapun si apa calda in scoli si licee. alte intrebari?

    • aristocle 24/02/2012 at 17:32 #

      Confirm. Nu există apă caldă și săpun. La toaleta profesorilor aceștia pun bani pentru săpun, cel puțin la mine la liceu.

      • Dollo 24/02/2012 at 22:21 #

        La București? 🙂

  3. Maria Rosu 24/02/2012 at 17:12 #

    Va este frica sa publicati adevarul? Banii sunt da-ti de Kimberly Clark

    • Mewe 28/03/2013 at 11:49 #

      Nț! Poate banii sunt „dați”, dar cu siguranță nu sunt „da-ți”. Iar cratima problema de pe un telefon cu sau fara android se poate corecta. Carenta unui telefon nu trebuie sa se transforme in carenta unei persoane.

  4. augustus 24/02/2012 at 19:58 #

    cat o fi costand sapunul ala de firma stie cineva? contractele de achizitii publice sunt nesecrete .nu m-as mira sa aud ca -i vreo suta de dolari litrul. ca banuiesc ca-i lichid.
    asta-i culmea nesimtirii. Oprescule vreau sa te vad spanzurat!

    • Monila 24/02/2012 at 20:43 #

      Draga Augustus, intamplator ii cunosc pe cei de la Kimberly Clark si nici sapunul nu costa 100 dolari si degeaba il injuri pe Oprescu pt ca nu el a dat banii ci KC.

      • augustus 24/02/2012 at 22:42 #

        draga Monila .
        esti fata? dar de ce iti sunt drag? aa, era la misto…
        nimic nu-i gratis pe lumea asta. vine firma aia din strainatate sa monteze niste cutii cu sapun lichid in baile din scolile romanesti, si culmea vine pe gratis. e cumva o societate de caritate? nu.

        asa ca scopul ei este profitul. in final vom ajunge sa dam o gramada de bani de la bugetul primariei ptr a fi alimentate toate scolile din Bucuresti cu sapun. de parca n-or putea administratorii scolilor sa cumpere niste sapun lichid si sa dea doua gauri in peretele din baie sa monteze dispozitivul. avem nevoie de o firma INTERNATIONALA ca sa faca chestia asta.

        atat de prosti am ajuns, ca nici sapun nu mai putem sa ne cumparam singuri. ce urmeaza, o sa vina altii sa ne cumpere hartia igienica? si sa ne stearga si la fund eventual? tot gratis?

        • Monila 25/02/2012 at 19:31 #

          Draga Augustus,eu la scoala am invatat prin clasa a 2-a sau a 3-a ca formula „Draga” este o formula de adresare politicoasa,dar probabil ca atunci tu ai lipsit fiind una din zilele in care ai avut gripa din cauza nespalarii mainilor! Sunt fata ,dc asta te multumeste cu ceva.
          In ceea ce priveste gratuitatea ai dreptate, fiecare are un scop si probabil ca si cei de la Kimberly Clark isi vor dori sa vanda scolilor din Bucuresti aces te produse dupa ce timp de 6 luni le-au oferit gratis.
          Probabil dc vei citi despre acest lucru

          • Monila 25/02/2012 at 19:34 #

            vei vedea ca nu se poate face vanzare decat cu licitatie publica la care pot participa toate firmele ,inclusiv cele romanesti pe care incerci sa le ridici in slavi! Oare de ce nu a venit cu o asemenea idee una din firmele acelea romanesti de care spui tu?

          • augustus 25/02/2012 at 19:57 #

            formula Draga nu tine de politete ci de afectiune. cand ma duc la magazin nu ma adresez vanzatoarei cu ,,draga,, sau iubita sau scumpica sau mai stiu eu ce. avand in vedere ca nu ma cunosti si nu exista nici un sentiment de afectiune intre noi, expresia draga este nepotrivita. bine, nu e o tragedie.

            ptr a cumpara sapun la wc-ul scolii nu ar trebui organizata licitatie de nici un fel.asta nu intelegi tu. administratorul scolii trebuie sa asigure chestia asta. exista in fiecare scoala femei de serviciu care fac curat, ar putea ele sa umple recipientele cu sapun lichid din cand in cand. trebuie sa vina mama dolores din Papua Noua Guinee sa-mi cumpere hartia igienica ? nu sesizezi tampenia?
            daca nici acum nu mai intels, promit sa revin cu un desen , sa limpezesxc situatia. cu creioane colorate, cu tot ce trebuie.

          • pt marila 26/02/2012 at 18:46 #

            Auzi, draga cona Leonoro, pentru scoala, noi parintii cumparam sapun, servetele si hartie igienica. Si tot noi parintii ne invatam copiii sa le foloseasca. Nu va asteptam pe voi si nici pe conu de la primarie.

        • Monila 25/02/2012 at 22:43 #

          Stimate Augustus, asta pt ca formularea „Draga ” ti se pare a fi afectiune,spune-mi te rog dc scrii o scrisoare in engleza( aa..ma scuzi tu nu stii engleza esti preocupat doar de firmele romanesti si clar acolo nu te poti adresa cu „Draga ” ci poate cu „Bai Domnule”) te adresezi persoanei cu Dear (adica Draga) chiar

          • Monila 25/02/2012 at 22:51 #

            dc nu cunosti persoana respectiva,oricum nu conteaza ,concluzia este una singura: habar nu ai ce se intampla in sistemul de stat romanesc (nu este cazul sa-mi desenezi sau colorezi ) si chiar dc nu ne convine or ice achizitie in sistemul public si nu numai se face prin licitatie publica.Da,ai dreptate administratorul ar trebui sa cumpere,dar ii dai tu banii? Exista un buget pe care il stabiles te Primaria de sector(deci Oprescu n-are nici o treaba) decat aceea de a creea

          • augustus 26/02/2012 at 02:58 #

            orice achizitie la un liceu se face prin licitatie publica internationala, adica toate consumabilile ptr curatenie, mopuri si ce-or mai fi avand nevoie femeia de serviciu, sunt cumparatede catre primarie in felul asta? si trebuie sa vina o firma din America sa-mi cumpere matura si farasul ? asta-i culmea prostiei umane.bine, una din ele. chiar nu am retinut de unde e firma care cumpara sapunul.asta-i ca in bancurile cu prosti.

            cat despre formularea draga in engleza, o alta dovada de ipocrizie si prostie. dar nu ma mira. englezii,o natiune cumplit de barbara de-a lungul istoriei, in aceeasi masura niste ipocriti infumurati.

            de fapt, care=i problema ta?cateva persoane de pe aici am fost neplacut surprinse la ideea ca romanii nu mai stiu sa se gospadareasca simplu si eficient, si au ajuns americanii sau ce-or fi aia sa ne cumpere sapun. tie ti se pare normal? anterior loviturii de stat din 89 romanii au construit transfagarasanul de unii singuri , a ramas lumea muta de uimire, si acum nici la cur nu mai putem sa ne stergem, tre sa vina americanul sa ne cumpere sapun. penibil.

    • sapunaru 24/02/2012 at 20:59 #

      un articol (mesaj, opini , parere, ) care scoate in evidenta acelasi lucru : ce-i lipseste chelului ( fara apropo ) tichie de …sapun !

  5. ham 25/02/2012 at 09:15 #

    Confirm ca, in Bucuresti, la un liceu din sectorul 1, la toaletele elevilor nu exista sapun iar despre hartie igienica ce sa mai vorbim…
    Imi aduc aminte de o intamplare din timpul video-bacalaureatului de asta vara. Tot Bucuresti, liceu central, sectorul 1. Reguli stricte la intrarea in centrul de examen, candidatii nu au voie sa…, nu au voie sa…, nu au voie sa…comisia super instuita verifica respectarea tuturor regulilor, printre care si aceea ca nu au voie sa intre in sala decat cu buletinul si pixul.
    Apare candidatul X care are peste tricou o vesta din acelea cu multe, multe buzunare si unul dintre ele era foarte umflat. Dialog dintre comisie si candidat:
    – Nu ai voie ca telefonul mobil in sala.
    – Nu am telefon mobil.
    – Nu ai voie cu carti, materiale…
    – Nu am.
    – Dar in buzunar ce ai?
    Candidatul se face rosu, ii apar broboane de sudoare pe fata.
    – Pai…pentru necesitati…
    Comisia, cu vehementa:
    – Scoate tot!
    Candidatul, uitandu-se panicat in jur, scoate un sul de hartie igienica si, balbaindu_se:
    – Am ni-ni-ste pro-b-b-b-leme…
    Doamnele se uita una spre alta, niciuna nu stia daca la toalete exista hartie, fuge si verifica cea mai tanara, revine dand din cap de la stanga la dreapta. Este chemat presedintele sa decida: il lasam sau nu-l lasam? Presedintele vine, cade pe ganduri, probabil ca rasfoieste in minte toate hartiile pe care le-a citit si semnat, se incrunta, se pare ca nu gaseste nicio prevedere care sa-i permita sa-l lase dar este om si gaseste o solutie: hartia ramane la profesorul supraveghetor de pe hol.

  6. Ioana 25/02/2012 at 11:35 #

    Hai sa zicem ca ar fi OK proiectul asta, desi mi se pare totusi ca igiena din scoli ar putea fi / trebui asigurata de cei care intretin scolile (nu stiu cine sunt in Romania si cum se procedeaza, dar banuiesc ca exista niste fonduri publice alocate intretinerii materiale a scolilor).

    Ce te faci cu igiena din alte locuri, publice sau private? Garile, trenurile, parcurile si altele? Invata copilul sa se spele pe maini la scoala si cand ia trenul, in loc sa aiba hartie, apa si sapun, tre’ sa invete sa nu il scape alea alea.

    Daca tot is super constienti de igiena, de ce nu o fac accesibila peste tot?

    • Ioana 25/02/2012 at 11:39 #

      Era sa uit de spitale: acu 3 sau 4 ani cand a fost buna-mea ultima data in spital, nu aveau apa calda la chiuveta din salon, buda era dezgustatoare, exista un dus pe etaj, dar nu am vazut si nici auzit de vreun pacient care sa isi faca dus la spital(ul judetean Timis), sectia cardiologie.

      In spitale nu tre’ sa ne spalam pe maini cu sapun fin distribuit de firme internationale? E drept, ar fi interesant sa fie apa inainte de sapun…de preferinta calda.

      • Dollo 25/02/2012 at 18:10 #

        Cam da, dar stai că nu e timpul pierdut, că și spitalele în București aparțin tot de pixul lui Oprescu, așa că dacă se spală bine elevii, se vor spăla și pacienții din spitale 😉 În general cheltuielile administrative ale școlilor țin de primării. De cele de sector în București.

        • Ioana 25/02/2012 at 23:52 #

          si primaria pana acum n-a stiut ca elevii tre’ sa se spele pe maini? is curioasa cine o sa plateasca sapunul international cand se termina alea 6 luni de-a moaca. parca vad ca din „fondul clasei”;)

  7. mircea 25/02/2012 at 18:53 #

    Eu sint singurul ciudat de aici care se spala pe miini INAINTE de a se descheia la prohab?

    • Dollo 25/02/2012 at 19:06 #

      îți trebuia și un „și” înainte de ÎNAINTE 🙂

    • alex 26/02/2012 at 18:21 #

      Da…

  8. Daniel 26/02/2012 at 12:13 #

    Mai iart-o si tu pe Monila aka Maria Rosu (sau invers…) si corecteaza-te : „Dar ne TREC pe la nas câteva statistici îngrijorătoare….”…….. :))))))))

    • Dollo 26/02/2012 at 12:23 #

      Păi de ce? Este vorba despre primăria (din fraza precedentă), care nu ne spune cât costă… dar ne trece pe la nas.

  9. Kitana 27/02/2012 at 15:30 #

    noi curpapir la buda am avut doar in facultate

  10. Adrian 28/02/2012 at 14:17 #

    Bun, eu nu am inteles pana la urma unde e problema. In definitiv scoala se ocupa cu educatia iar igiena e o parte componenta a sa. Faptul ca firma X vine in scoli si face o campanie gratuita care i-ar putea fi folositoare in viitor nu pare a fi asa tragic. E similar cu ce se intampla in supermarket-uri cand apare cate un stand cu sample-uri iar tu, ca potential viitor client ai posibilitatea sa gusti in mod gratuit produsul pe care mai apoi il poti/sau nu cumpara. Si da Dollo, nu rezulta de niciunde din articolul tau ca firma respectiva ar fi distribuit gratuit materialele cu pricina ci dimpotriva, primaria le-ar fi platit. Care e adevarul pana la urma?

    • Dollo 28/02/2012 at 19:53 #

      Păi adevărul îl știe doar Oprescu și cu firma amintită. Ei nu au catadicsit să informeze publicul nici că e gratis momentan – aflarăm aci de la doamna Roșu, de exemplu – nici cât costă, când o să coste. În comunicatul primăriei se spune doar că Oprescu strânge din dinți și se roagă la Dumnezeu ca să aibă bani să ia săpun la toate școlile. Ceea ce nu e un lucru rău în sine. E rău doar că asta nu se întâmpla deja, de vreme ce apa caldă și săpunul nu au fost inventate ieri. Iar săpunul ieftin iese, de regulă, printr-o licitație, nu prin sampling. Pe urmă, ca să vină o firmă să-ți dea moca ceva, fără să vrea nimic de la tine după aia, iar programul ăsta de binefacere să se întâmpla fix cu câteva luni înainte de alegeri, numai doamna Roșu poate să ne spună că e o coincidență nevinovată. Eu o văd altfel, ceea ce am încercat să vă spun și vouă 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru