Pig Business, un film de văzut la friptura tradițională de duminică :D

Carnea de la marii procesatori, comparativ cu porcul crescut în curte, e ca bărbatul care-și injectează steroizi ca să-și crească masa musculară. Face mușchi, dar își pierde potența - din înțelepciunea populară a unui primar de țară, în filmul marchizei britanice Tracy Worchester. Totuși, materialul care urmează nu are legătură cu sexul, decât prin ricoșeu :)

Z ilele astea am văzut un film documentar tocmai bun de difuzat în locul mesajelor isteroide de la TV despre apocalipsa albă care ne va lăsa fără cotlete în congelator. De fapt unele scene din film ar fi de natură să te facă vegetarian dacă ai fi mai slab de stomac. Dar cum eu nu sunt, și nici suficient de ipocrită, n-o să vă plâng acum despre vai, uite ce viață de porc au bieții porci prin abatoare, când grătarul sfârâie așa de îmbietor a ceafă suculentă.

Totuși, The pig business este un film care merită văzut – mai ales că e moka, pe net – pentru că descoperă o ramură a acestei lumi a afacerilor globale cu mâncare, în care porcii suntem de fapt noi, consumatorii. Care nu citim eticheta, nu ne pasă cum a fost produsă marfa, nu ne revoltăm decât dacă – Doamne ferește – galantarul e golit de restul turmei înfometate.

În esență, ce spune realizatoarea filmului, documentat în SUA și Europa – cu precădere Polonia și România – este că businesul creșterii și abatorizării porcilor a fost acaparat de niște multinaționale – Smithfield în cazul nostru – care au scos de pe piață pe micul producător tradițional, sub pretextul eficienței, igienei, calității. Ea spune că marii producători nu ar fi neapărat mai eficienți economic decât un fermier mic cu câțiva porci – pe care-i crește în paie și scurmând în pământ fericit – decât cu prețul eludării unor norme de mediu și de producție. O să vedeți în film cum arată locul în care un combinat Smithfield de creștere a porcilor își aruncă deșeurile și leșurile. Dacă autoritățile i-ar sili pe alde Smithfield să respecte normele astea nu le-ar mai ieși nici lor carnea așa de ieftină și profitul așa de gras, zice Tracy Worchester.

Ce mi s-a părut mie interesant în film este faptul că în timpul pătrunderii pe piața locală a producătorului american de carne (de la care, evident, cumpără toate marile lanțuri de hypermarketuri globale), popoarele est europene au avut abordări diferite. Polonezii foarte vocali, protestatari, scandal, bla, bla, în timp ce românii au tăcut și au înghițit „pișălăul” (o să vedeți în film despre ce e vorba). Dar rezultatul a fost același. De unde se poate trage concluzia că indiferent cum sunt popoarele, conducătorii tot așa se comportă în fața banului și a zeului numit UE.

Tracy a spus, după vizionarea documentarului, că în România un anume prim ministru – nu știa ea exact numele – ar fi fost dus, pe banii USAID, împreună cu mai mulți miniștri din guvernul lui, în SUA, ca să fie convinși de minunata companie Smithfield. „După care România a vândut 33 de ferme care aparțineau COMTIM, pe bani de alune, lui Smithfield”, conchide Tracy. Nu știu în Polonia  cât or fi costat alunele astea, dar situația e la fel și acolo.

Bomboana de pe coliva noastră ar fi, spune aceeași Tracy, că sub pretextul regulilor UE statul a închis micile abatoare de carne, unde poducătorii locali își procesau ce creșteau în curte. Deși asta nu era obligatoriu, ei neavând de gând să-și exporte produsele, ci să le vândă pe piețele locale, deci puteau să taie porcii și în abatoare mi puțin „europene”. Așa se face că acum toată lumea consumă carne de la marii procesatori, chiar dacă, poate mai aproape de ei ar fi micii crescători.

Filmul devine hilar, dacă n-ar fi trist, după minutul 40, când documentarea ajunge în România. E de văzut și partea de până atunci, ca să faceți o comparație, cum vorbește și se comportă țăranul polonez și cum îți bagă pula în toate văcarul român. Iar primarul român tot cu „conceptul ăla” lucrează, dar îl prezintă ceva mai elaborat, sub formă de glumă cu steroizi;) În general toată lumea acuză cu năduf  „pișălăul” cu care poluează combinatele Smithfield traiul bucolic și mâncarea tradițional românească.

Vă ia o oră din timp ca să vă uitați la film, dar vă asigur că merită. Luați o bere și niște floricele alături, că și așa afară-i nașpa, și trageți și voi o concluzie.

 

Îndemnul realizatoarei filmului  – marchiza britanică Tracy Worchester – este ca fiecare să caște ochii la etichetă când cumpără carne și pe cât posibil să cumpere mai mult de la producătorul tradițional – care nu folosește antibiotice, crește porcul în mediul lui natural etc – și să boicoteze astfel afacerile multinaționalelor.

Iar motivul că la micul producător ar fi mai scump, zice ea, se combate astfel: mănânci mai puțină carne, deoarece cu cât mănânci mai multă carne, în detrimentul legumelor, cu atât ai șanse mai mari să te cureți mai curând. Deci, mai puțină carne și mai sănătoasă, de la porci fericiți să fie tăiați pentru grătar.

 

 

Etichete: , , , , , ,

4 comentarii la “Pig Business, un film de văzut la friptura tradițională de duminică :D” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 04/02/2012 at 19:28 #

    Ce usor se scrie de departe (in spatiu si timp). In spatiu de la Bucale despre cine stie ce coltisor al tarii. In timp „de la inaltimea ” unei virste fragede care habar nu are (printre multe, prea multe, altele) cum a fost cu combinatele de porci ceausiste.

    Smithfield nu a cumparat COMTIM de la statul roman ci la mina a doua de la o obscura grupare italiana. Si a luat numai jumatate, despre restul nu se mai stie nimic. Pina si pentru o mare firma americana colosul comunist a fost prea… mare. Cit de prost functiona el inainte de 1989, unde se aruncau dejectiile si alte mizerii incluse e prea greu de aflat – trebuie mers la fata locului si intrebati citiva localnici. La fel pentru celelalte combinate de porci sau pasari care umplusera tara. Cum au supravietuit micii crescatori sub persecutia comunista iarasi e complicat de stabilit atunci cind te prefaci nascut in virful unui zgirie-nori de unde aproape ca nu ai coborit vreodata in lumea reala.

    DACA AI IMPRESIA CA LUMEA INCEPE CU TINE VEI RECEPTIONA NUMEROASE SUTURI IN FUND DE LA FANTOMELE UNORA MORTI DE MULT, RAMININD VESNIC NEDUMERIT DE UNDE TI SE TRAGE.

    Si desigur o vei crede pe „scormonitoarea” Worchester care n-a crescut in viata ei un porc (de taiat si mai putin… brr). Si pe perversul Michael Moore, si mai stiu eu ce alti agenti de influenta care se screm permanent sa diabolizeze sistemul ce le permite sa traiasca mult mai bine decit un taran roman (sau polonez) din turnat filme ticaloase.

  2. Diana 14/02/2012 at 06:01 #

    Indiferent de cum erau lucrurile inainte si cum sunt acum, nu inseamna ca trebuie sa fim impasibili la cum decurg lucrurile in jurul nostru in prezent si sa continuam neinformati. Comentariul tau e prea agresiv, e un atac personal asupra autorului articolului, si total inutil; nu-i nevoie sa arunci cu pietre.

  3. Zoe 20/03/2013 at 16:55 #

    Dollo 🙂 ‘bani de alune’?? ‘Peanuts’ tradus din engleza e ‘pe nimic’, ‘maruntis’, NU bani de alune :))

    • Dollo 20/03/2013 at 17:54 #

      da, dar nu mai mergea să facem jocuri de cuvinte, cu nimicuri 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit