Z ilele astea am văzut un film documentar tocmai bun de difuzat în locul mesajelor isteroide de la TV despre apocalipsa albă care ne va lăsa fără cotlete în congelator. De fapt unele scene din film ar fi de natură să te facă vegetarian dacă ai fi mai slab de stomac. Dar cum eu nu sunt, și nici suficient de ipocrită, n-o să vă plâng acum despre vai, uite ce viață de porc au bieții porci prin abatoare, când grătarul sfârâie așa de îmbietor a ceafă suculentă.
Totuși, The pig business este un film care merită văzut – mai ales că e moka, pe net – pentru că descoperă o ramură a acestei lumi a afacerilor globale cu mâncare, în care porcii suntem de fapt noi, consumatorii. Care nu citim eticheta, nu ne pasă cum a fost produsă marfa, nu ne revoltăm decât dacă – Doamne ferește – galantarul e golit de restul turmei înfometate.
În esență, ce spune realizatoarea filmului, documentat în SUA și Europa – cu precădere Polonia și România – este că businesul creșterii și abatorizării porcilor a fost acaparat de niște multinaționale – Smithfield în cazul nostru – care au scos de pe piață pe micul producător tradițional, sub pretextul eficienței, igienei, calității. Ea spune că marii producători nu ar fi neapărat mai eficienți economic decât un fermier mic cu câțiva porci – pe care-i crește în paie și scurmând în pământ fericit – decât cu prețul eludării unor norme de mediu și de producție. O să vedeți în film cum arată locul în care un combinat Smithfield de creștere a porcilor își aruncă deșeurile și leșurile. Dacă autoritățile i-ar sili pe alde Smithfield să respecte normele astea nu le-ar mai ieși nici lor carnea așa de ieftină și profitul așa de gras, zice Tracy Worchester.
Ce mi s-a părut mie interesant în film este faptul că în timpul pătrunderii pe piața locală a producătorului american de carne (de la care, evident, cumpără toate marile lanțuri de hypermarketuri globale), popoarele est europene au avut abordări diferite. Polonezii foarte vocali, protestatari, scandal, bla, bla, în timp ce românii au tăcut și au înghițit „pișălăul” (o să vedeți în film despre ce e vorba). Dar rezultatul a fost același. De unde se poate trage concluzia că indiferent cum sunt popoarele, conducătorii tot așa se comportă în fața banului și a zeului numit UE.
Tracy a spus, după vizionarea documentarului, că în România un anume prim ministru – nu știa ea exact numele – ar fi fost dus, pe banii USAID, împreună cu mai mulți miniștri din guvernul lui, în SUA, ca să fie convinși de minunata companie Smithfield. „După care România a vândut 33 de ferme care aparțineau COMTIM, pe bani de alune, lui Smithfield”, conchide Tracy. Nu știu în Polonia cât or fi costat alunele astea, dar situația e la fel și acolo.
Bomboana de pe coliva noastră ar fi, spune aceeași Tracy, că sub pretextul regulilor UE statul a închis micile abatoare de carne, unde poducătorii locali își procesau ce creșteau în curte. Deși asta nu era obligatoriu, ei neavând de gând să-și exporte produsele, ci să le vândă pe piețele locale, deci puteau să taie porcii și în abatoare mi puțin „europene”. Așa se face că acum toată lumea consumă carne de la marii procesatori, chiar dacă, poate mai aproape de ei ar fi micii crescători.
Filmul devine hilar, dacă n-ar fi trist, după minutul 40, când documentarea ajunge în România. E de văzut și partea de până atunci, ca să faceți o comparație, cum vorbește și se comportă țăranul polonez și cum îți bagă pula în toate văcarul român. Iar primarul român tot cu „conceptul ăla” lucrează, dar îl prezintă ceva mai elaborat, sub formă de glumă cu steroizi;) În general toată lumea acuză cu năduf „pișălăul” cu care poluează combinatele Smithfield traiul bucolic și mâncarea tradițional românească.
Vă ia o oră din timp ca să vă uitați la film, dar vă asigur că merită. Luați o bere și niște floricele alături, că și așa afară-i nașpa, și trageți și voi o concluzie.
Îndemnul realizatoarei filmului – marchiza britanică Tracy Worchester – este ca fiecare să caște ochii la etichetă când cumpără carne și pe cât posibil să cumpere mai mult de la producătorul tradițional – care nu folosește antibiotice, crește porcul în mediul lui natural etc – și să boicoteze astfel afacerile multinaționalelor.
Iar motivul că la micul producător ar fi mai scump, zice ea, se combate astfel: mănânci mai puțină carne, deoarece cu cât mănânci mai multă carne, în detrimentul legumelor, cu atât ai șanse mai mari să te cureți mai curând. Deci, mai puțină carne și mai sănătoasă, de la porci fericiți să fie tăiați pentru grătar.
Ce usor se scrie de departe (in spatiu si timp). In spatiu de la Bucale despre cine stie ce coltisor al tarii. In timp „de la inaltimea ” unei virste fragede care habar nu are (printre multe, prea multe, altele) cum a fost cu combinatele de porci ceausiste.
Smithfield nu a cumparat COMTIM de la statul roman ci la mina a doua de la o obscura grupare italiana. Si a luat numai jumatate, despre restul nu se mai stie nimic. Pina si pentru o mare firma americana colosul comunist a fost prea… mare. Cit de prost functiona el inainte de 1989, unde se aruncau dejectiile si alte mizerii incluse e prea greu de aflat – trebuie mers la fata locului si intrebati citiva localnici. La fel pentru celelalte combinate de porci sau pasari care umplusera tara. Cum au supravietuit micii crescatori sub persecutia comunista iarasi e complicat de stabilit atunci cind te prefaci nascut in virful unui zgirie-nori de unde aproape ca nu ai coborit vreodata in lumea reala.
DACA AI IMPRESIA CA LUMEA INCEPE CU TINE VEI RECEPTIONA NUMEROASE SUTURI IN FUND DE LA FANTOMELE UNORA MORTI DE MULT, RAMININD VESNIC NEDUMERIT DE UNDE TI SE TRAGE.
Si desigur o vei crede pe „scormonitoarea” Worchester care n-a crescut in viata ei un porc (de taiat si mai putin… brr). Si pe perversul Michael Moore, si mai stiu eu ce alti agenti de influenta care se screm permanent sa diabolizeze sistemul ce le permite sa traiasca mult mai bine decit un taran roman (sau polonez) din turnat filme ticaloase.
Indiferent de cum erau lucrurile inainte si cum sunt acum, nu inseamna ca trebuie sa fim impasibili la cum decurg lucrurile in jurul nostru in prezent si sa continuam neinformati. Comentariul tau e prea agresiv, e un atac personal asupra autorului articolului, si total inutil; nu-i nevoie sa arunci cu pietre.
Dollo 🙂 ‘bani de alune’?? ‘Peanuts’ tradus din engleza e ‘pe nimic’, ‘maruntis’, NU bani de alune :))
da, dar nu mai mergea să facem jocuri de cuvinte, cu nimicuri 😉