Aș fi uitat de 4 martie 1977, așa cum ne place la toți să uităm, dacă nu aș fi văzut aseară la TVR emisiunea „Profesioniștii” în care Eugenia Vodă a avut-o ca invitată pe Lavinia Băcanu-Piso. Inițial mă gândisem că o să găsesc pe site-ul TVR sau măcar pe site-ul Eugeniei Vodă înregistrarea, și să v-o recomand. N-avem norocul ăsta. Site-ul TVR e varză , iar pe site-ul doamnei Vodă nu a fost postată încă emisiunea. Promit că o să urmăresc când apare, ca să vă fac atenți.
Update: Iată și înregistrarea.
De ce m-a impresionat povestea doamnei Piso de aseară? O femeie de aproape 80 de ani, drăguță, cu niște ochi sclipitori și un optimism pe care nimeni nu l-ar înțelege dacă i-ar cunoaște viața. Fostă profesoară de chimie, venită din Ardeal în București, după ce și-a îngropat primul soț mort într-un accident de mașină, la doar 5 săptămâni după ce ea născuse al doilea copil. A luat viața de la zero, și-a crescut singură cei doi copii, s-a recăsătorit pentru scurtă vreme cu un altul, dar căsnicia nu a durat. În martie 1977 s-a internat în spital pentru o problemă de sănătate, chemându-și părinții din Târnăveni ca să stea cu copiii la București. A venit cutremurul, blocul în care locuia s-a dărâmat. Să ascultați cum povestește ea episodul acela. Firesc, senin, totuși cu un nod pe care-l simți în gâtul ei, ca și al tău, să-i vedeți ochii și să vă imaginați cum o fi fost, să te trezești peste noapte într-o cămașă de noapte și un halat de molton de spital, așteptând cu zilele în fața mormanului de moloz care era fostul tău bloc, să-ți dezgroape cineva părinții și copiii. Cum i-a văzut ultima dată în viață pe 1 martie, apoi câteva zile mai târziu, la morgă, întinși pe niște cearșafuri, și cum nu poți uita, toată viața, expresia de pe chipul tatălui tău în clipa morții.
Doamna Piso avea 42 de ani atunci. Era a doua oară când lua viața de la zero. Poate mulți dintre noi am fi renunțat. Ea a continuat să predea, a luat antidepresive și s-a luptat să meargă mai departe. De ce? „Pentru că viața merită trăită și fiecare zi în care te trezești și vezi răsăritul este o fericire!”.
S-a recăsătorit în 1980, a mai avut 19 ani buni într-o a treia căsnicie, finalizată tot cu o moarte prematură: soțul a făcut hepatita C dintr-o seringă nesterilizată, apoi ciroză. Acum face naveta între Târnăveni (unde are mormintele părinților și ale copiilor ei), Constanța (unde e îngropat primul soț) și București unde e îngropat al treilea și soacra. Eugenia Vodă a cunoscut-o pe doamna Piso într-un tren.
Au mai vorbit despre bulinele roșii de pe clădirile de azi și despre uitare. Despre cum oamenii uită și preferă să creadă că lor nu li se va putea întâmpla așa ceva. Doamna Piso a spus că nu a trecut o zi de atunci, să nu-și amintească de copiii ei, să și-o imagineze pe fiica ei călare pe un cal (așa crede ea că ar fi ajuns să-și facă meseria, dacă ar fi trăit, undeva la țară)… dar tot timpul își mai amintește și de mama ei, care-i spunea „mută-ți gândul!”. Ori de câte ori cădea în melancolie. „Tata spunea că obstacolele sunt date omului pentru a le depăși și mai spunea că trebuie să-ți alegi meseria cu drag, pentru că petreci în ea trei sferturi din viață. Pe mine meseria, predatul m-a ajutat să merg mai departe”.
Lavinia Băcanu-Piso recunoaște că de multe ori s-a întrebat de ce i s-au întâmplat ei toate astea, dacă plătește pentru păcatele cuiva dintre strămoșii ei? Dar spune că nu crede în chestiile astea. Și totuși, nu poți să nu te întrebi câteodată, de ce?
ceva ciudat am simtit cand am dat pe tvr la ora…4 dimineata sambata 17 martie….si am vazut o doamna care, zicea ca e ca e profa de chimie si am zis ia sa ascult un pic ce poate sa spuna o profa de chimie … adica aveam cateva semne de intrebare si sincer simteam ca are ceva de spus…ei fratilor din cuvant in cuvant am simtit si trait povestea – tragedia – aceste extraordinare Doamne (om) care aceasta viata i-a dat cele mai crunte lovituri pe care le poate primi un om si N-A CAZUT. EXTRAORDINAR.. Sincer nu mi-a dat nici o lacrima…in exterior…dar in suflet am simtit poate cea mai mare durere despre viata. O iubesc pe aceasta doaman si il rog pe D-zeu sa-i dea totusi inapoi ce i-a luat !!! I-a luat prea mult, mult prea mult!!!
Doamne fa-ti datoria si da-i inapoi inzecit ce i-ai luat.
Cu multa stima si respect si…condoleante…Eugen.
Si eu am fost extrem de impresionata! Si plang si acum de aceasta tragedie…si admir aceasta femeie. Sunt intr-un moment greu al vietii mele.Si eu trebuie sa o iau de la inceput! Ma gandesc ca viata este prea grea si nu mai pot continua…si incerc sa rezist pentru copiii mei.
Dar in acest moment (dupa ce am ascultat-o pe DOAMNA Lavinia ) imi este rusine de gandurile mele si de slabiciunea mea.
Mi-as dori DOAMNA sa va cunosc!
Si nu in ultimul rand , FELICITARI DOAMNEI VODA.
Eu sunt vecin cu d-na Lavania ,în Târnăveni. .Am aflat povestea dânsei în direct,la noi în curte.înainte de a apare la TY.Împreună cu soția mea o așteptăm în fiecare vară să vină de la București la Târnăveni. Este o persoana deosebita. A avut o viață foarte zbuciumata dar a făcut fata tuturor problemelor. Îi doresc multa sănătate și fericire atât dânsei cât și fratelui , d-l Pompilliu ,cu care vine la casa părintească din Târnăveni.
Doamna Bacanu mi-a fost profesoara de chimie in liceu si n-am stiut ce drama ascundea sufletul dumneaei. Anul trecut in octombrie am facut intalnirea de 30 de ani de la absolvirea liceului si imi pare tare rau ca nu am reusit sa o gasim si sa o invitam. O femeie atat de incercata de viata si atat de puternica. Dumnezeu s-o ocroteasca.
Si mie mi-a fost profesoară în liceu. Era deosebit de caldă si de blândă. Imi placeau mult orele de chimie organică si abia așteptam sa merg în laboratorul de chimie. Am întâlnit-o în 2019 la o petrecere de 8 martie cu foștii profesori din liceu. Ceea ce m-a impresionat atunci este că nu a servit nimic, doar a baut apă, dar era numai zâmbet și era foarte bucuroasă de revederea cu foștii colegi sau elevi. Eu am terminat in 1982. Mult respect, doamna profesoară!