Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Am văzut un film mai demult în care Geraldine Chaplin juca rolul unei mame cam zurlii, care plătise o sumă considerabilă pentru ca fiica ei să fie inseminată artificial cu sperma unui „savant de premiul Nobel”. Doctorul a amestecat din greșeală mostrele de spermă provenite de la el și de la mai mulți donatori, așa că după 9 luni toate femeile inseminate în perioada aia au născut copii identici, toți blonzi ca doctorul. Când au descoperit, mamele au fost indignate, dar apucaseră să se atașeze de copii, așa că l-au iertat pe doctor, preferând să vadă partea plină a paharului, faptul că se aleseseră cu câte un copil. Doar bunica Geraldine a turbat, și repeta obsesiv: „eu am plătit pentru o spermă de savant de Nobel, și am primit în loc un spălăcit. Ăsta nu e nepotul pe care l-am comandat!”. Amuzant și trist. Cam ca spectacolul pe care-l dau părinții plozilor de clasa I azi prin România. Toți vor să dea bani ca să-și vadă copiii savanți.

Întreaga suflare a României, care a procreat în urmă cu șase ani, se dă acum de ceasul morții ca să-și înscrie progeniturile la cele mai bune școli ale patriei. Cum era de așteptat, școlile alea bune nu sunt suficiente pentru câți părinți dornici de performanță avem. Și nu vorbim aici de școli fără bude și apă curentă, ci de rezultatul atâtor ani de subfinanțare a sistemului, care i-a îndepărtat din clase pe cei mai buni dascăli. Toți părinții caută azi „o doamnă învățătoare bună și cumsecade” într-o societate care promovează obsesiv în ultimii 20 de ani arhetipul pițipoancei de mall, întreținută de cocalarul cu Audi.

Am văzut părinți congestionați de nervi și de stat la cozi de cu noapte, ca pe vremuri, doar ca să-i dea ocazia doamnei directoare de la o școală de fițe să le spună că nu mai are locuri. Concurența e azi mai acerbă pe un loc la clasa I (în anumite școli) decât era la ASE în anii 80, când au absolvit decrețeii Bacalaureatul. Unii mai întreprinzători s-au apucat să-și schimbe buletinele ca să figureze la o adresă din circumscripția școlii la care vor să-și dea copiii. Noua lege a educației are o prevedere de bun simț – aceea a înscrierii copiilor la școlile de cartier – dar generează o isterie națională de neimaginat, un manelism al părinților care țin cu tot dinadinsul să lipească bani pe fruntea anumitor profesori, ca să le cânte o dedicație și plodului lor. Zilele astea se vede „valoarea” părinților, și se împarte aia viitoare, iluzorie, a copiilor.

Mi-e greu să înțeleg pe ce criterii decid părinții că o anumită școală e mai bună decât alta, în condițiile în care nu avem niște date transparente cu – de exemplu – rezultatele obținute la liceu de elevii unei anumite școli. Coafeza mea îmi spunea satisfăcută că a reușit, cu pile, să-și înscrie fetița la „o școală bună, la o doamnă foarte drăguță, care e clienta unei colege”. Cât o ști colega coafeză despre talentele pedagogice ale învățătoarei și despre rezultatele claselor ei de elevi?

Dar hai să admitem că până la urmă reputația unor școli și a cadrelor didactice se construiește în timp și se răspândește din gură în gură. Și hai să presupunem și că reușești, cu pile, șpăgi și tot arsenalul românesc de parvenire, să înscrii copilul la o astfel de clasă. Ce îți garantează această zbatere?

Păi hai să vedem cum e la grădiniță.

Îmi povestea de curând directoarea unei grădinițe private despre niște cursuri practice care-i pregătesc pe copii pentru viața de adulți: de la cum te porți la cârciumă până la cumpărături în supermarket, recunoașterea banilor și valoarea lor. Mi s-a părut interesantă ideea, într-o lume a grădinițelor care se înghesuie să le predea prichindeilor dansuri, pictură, pian și alte arte care, desigur scot artiștii din ei, dar nu le dau nicio idee despre lumea pragmatică în care vor intra.

Directoarea era mândră de rezultate și povestea cum au uimit-o și pe ea înțelepciunea și maturitatea cu care copiii au reacționat „pe teren”, după orele de teorie. Și am întrebat-o ce se întâmplă pe parcurs cu generațiile astea așa minunate, de ajung tot tinerii debusolați de mai târziu? Știți ce li se întâmplă?, mi-a replicat directoarea, li se întâmplă familia, televizorul și calculatorul. Părinții îi iau de la noi seara la ora 19.00, se opresc într-un fast food și le dau să mănânce repede, apoi îi abandonează în fața televizorului acasă. Când vin cu ei la grădiniță, după un week-end petrecut în familie, părinții ni se plâng de parcă n-ar fi copiii lor. Că i-au stresat două zile de nu mai pot, și abia așteaptau să-i lase iar aici.

Femeia povestea că la început, când a văzut astfel de reacții obosite la părinți, a organizat niște cursuri de „parenting”, ca să le predea și părinților secretul bunei coabitări cu propriii copii. Au venit câțiva la cursuri, apoi n-au mai venit, considerând că nu au ce să învețe, că e treaba grădiniței să le educe copiii. Și mai târziu a școlii.

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor. Desigur, nu e frumos să generalizăm, dar ce-ar fi dacă toate hoardele astea de părinți înfometați de „școli bune” ar încerca să-și lase copiii la o școală oarecare, din cartier, unde s-ar constitui în comitete de părinți interesați și responsabili și ar pune presiune pe director și pe învățătorii de acolo. Să le ceară mai mult. Să se intereseze exact ce învață copiii lor, și să ceară performanță. Să pretindă și de la școala de cartier ce pretind acum de la minister: să le ofere copiilor lor învățământ de calitate. Pentru că banii de la buget se duc în egală măsură în salariul profesorului prost și în plata ăluia bun. De ce să nu avem pretenții egale de la ei?

Apoi, după orele de școală, părinții să facă bine să petreacă timp cu copiii lor, făcând teme, jucându-se sau discutând. Job-ul stresant și solicitant „ca să am bani să-i ofer copilului tot ce-i trebuie” nu este o scuză. Cu banii obținuți de la serviciul ăla care te ține de dimineață până seara în priză îi cumperi copilului hrană, haine, jucării, o vacanță frumoasă, o casă veselă, o trotinetă, chiar și accesul la o instituție privată de învățământ la o adică. Dar nu suplinesc rolul părinților în viața copilului.

Niciun profesor, oricât de bun ar fi el, nu va scoate un om de valoare dintr-un copil scăpat din vedere de familie. Și nici nu e normal să fie așa. Dacă voi ăștia care ați făcut copii în România, așa depopulată de valori, coruptă și cu cadre didactice prost plătite, vă lăsați tot ce aveți voi mai de preț în viață – copilul – exclusiv pe mâinile acestui sistem, puteați foarte bine să nu-i mai faceți deloc sau să-i abandonați la poarta maternității. Sau, și mai bine, cereți să facă statul o lege ca să puteți băga copiii la 2-3 ani în grădiniță și să-i scoateți din sistem după 18 ani, buni de muncă și apți să vă aducă o cănuță cu apă la căpătâi. Că doar de asta se fac copiii, ca să aibă cine să ne îngrijească la bătrânețe. Că noi ne-am sacrificat o viață pentru ei, le vine și lor rândul.

 

Etichete: , , , , , ,

121 comentarii la “Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți” Subscribe

  1. Beatrice Morari 07/05/2012 at 17:28 #

    parca imi citeam gandurile….Felicitari autorului/autoarei

  2. Aria 17/05/2012 at 05:30 #

    Am citit atat articolul (ajuns la mine prin mail) cat si comentariile. Articolul mi se pare un foarte decent tras de maneca. Felicitari! Mie mi-a luat un an de incercari si multi nervi sa ma las partial de munca in stil 9-6, tocmai din constientizarea ca sistemul e prost iar eu am ales sa am copil. Asa ca lucrez cat e fi-mea la gradi pe cat posibil. Cand nu e posibil trebuie sa inteleaga ca oricum are un avantaj pe care alti copii nu il au: acela de a sta de vorba cu ma-sa niste ore pe zi!

    Fiecare alege pt familia si copilul sau. Ceea ce ma intriga este felul in care tot parintii se plang. No offence dragi parinti dar predau si stiu situatia bine.

    „I-am dat de toate” se plange o mama disperata. Pai la dracu! Te vad ca esti cumsecade, sigur tu n-ai avut „totul” iar dobitocul asta cu care-mi mananc ficatii a primit tot ce-si dorea de la tine si uite cat e de iresponsabil! Nu-ti da de gandit chestia asta?!

    Sau, mi-a zis o pustoaica: „Prietena mea (o stiu si eu pe aceea) nu are chef sa mai invete si sta pe capul meu toata ziua! Ei ii convine ca pleaca la „ai ei” inafara si nu trebuie sa munceasca, dar mie mi-au zis ai mei ca nu ma pot tine nici in facultate. Eu trebuie sa ma descurc singura… Cum sa fiu si prietena cu ea si sa si invat?!” I-am zis s-o roage pe maica-sa sa o „acopere” pe principiul: Mama a zis sa nu mai vii la noi, ma acuza ca nu invat daca stai cu mine si nu am ce face..” Adica eu, de la mine de-acasa trebuiue sa intervin la mama elevei mele s-o sustina pe fi-sa…. De ce?!

    Cat despre frustrarea cuiva ca „sunt mai multi negrii decat albi”… Sistemul de valori pe care copilul il vede la noi cred ca il va ajuta sa-si selecteze prieteni dintre cei albi…

  3. mircea 18/06/2012 at 18:18 #

    Situatia in care se afla familiile si scoala , se datoreaza politicilor promovate ani de-a randul, de conducatorii nostri (presedinte , guvern , parlament).
    Educatia , in primul rand , se realizeaza in familie . De aceea parintilor le revine cel mai iportant rol. Tot ce fac si spun sau nu fac si nu spun ii educa pecopii . De la calitatea parintilor (caracter si inteligenta) , de la asigurarea conditiilor materiale, de la alocarea timpului pentru joc si discutii pana la asigurarea conditiilor de educatie institutionalizata. Scolile , in particular cadrele didactice , ,,sunt ca degetele unei maini ” , nu suntem de la natura egali . Existenta de scoli fara dotare minima , cu cadre didactice ,, fara chemare ” , fara pregatire stiintifica si psihopedagogica se datoreaza sistemului . Cand cadrele didactice sunt desconsiderate , cand cadrul didactic trebuie sa formeze generatii , cand cadrul didactic nu-si poate asigura existenta , decat cu renuntari foarte mari , atunci se pune intrebarea : CINE FORMEAZA ASTAZI CORPUL CADRELOR DIDACTICE?
    Da , au dreptate familiile care se intereseaza de calitatea scolii, oriunde s-ar afla .
    Da , au dreptate familiile care se intereseaza de calitatea educatoarei / invatatoarei / profesorului.
    Este recunoscut , din punct de vedere medical , ca orice informatie noua lasa o ,, urma ” pe circumvolutiunea nervoasa ,si care , ramane ,poate ,chiar toata viata . De aceea conteaza ce ,, urme ” se lasa . Oricum . pentru corectarea unei ,,urme ” gresite trebuie foarete multa munca , binenteles daca ea este depistata.
    Din motivele de mai sus o familie nu poate fi indiferenta unde si de cine este educat copilul .

  4. am1981 22/06/2012 at 06:57 #

    Un articol foarte partinitor, scris cu siguranta de un profesor, fara copii acasa, plictisit de sistem, de „plozii” de la scoala care ii dau batai de cap.
    Nu putem arunca vina doar pe parinti, au si ei, fara doar si poate, partea lor de vina, dar nici cu dascalii nu mi-e rusine deloc.
    Este firesc, ca parinte, sa iti doresti ce e mai bun pentru copilul tau, este normal sa cauti disperat o scoala in care sa iti sti copilul in oarecare siguranta.
    Traim intr-o societate in care delasarea ne domina pe toti, inclusiv pe copiii nostri, dar si pe dascalii lor, care nu le prea ofera exemple demne de urmat. S-a vazut, de-a lungul anilor, care este nivelul de pregatire al profesorilor, in urma testelor pe care le-au dat, dar vor salarii, daca s-ar putea cu vreo 200% marite, dar sa nu munceasaca. Daca au mai mult de 4 ore intr-o zi sunt distrusi, macar de le-ar onora si pe acelea.
    Asadar, ar trebui sa facem front comun, parintii si dascalii, nu sa lasam unii pe altii responsabilitatatile.

  5. mara 12/10/2012 at 16:20 #

    Mai intai as intreba daca ai copii ca sa iti dai cu parerea! Eu am un copil de 20 de ani pe care sistemul de invatamant actual l-a plafonat. Cand a intrat in clasa intai la Liceul Cervantes stia sa scrie si sa socoteasca pana la 20. Stia un pic de geografie, cateva date despre cativa domnitori ai nostri (ani de domnie, cateva batalii etc), cateva notiuni de astronomie (sistwem solar, galaxii etc) , poezii etc. In clasa intai stia sa scrie cu cratima si sa explice de ce scrie asa. In timpul scolii a devenit absent, vesnic neindreptatit de profesori care dadeau note mari elevilor cu parinti care dadeau consistent cadouri …. La 16 ani a facut primul site si a castigat prima suta de euro in timp ce era la scoala. Iar astazi, student fara probleme, cu atestat de limba straina si atestat in calculatoare nu gaseste nicio colaborare macar la vreo firma cat de mica…Si lista ar putea continua….Asa ca nu-ti mai da cu pararea de tuta atotstiutoare! Sistemul trebuie refacut pana nu distruge copiii astia de tot! Fara bani si relatii nu ai nici o sansa! Sau daca vrei parintii saraci si modesti ar trebui sa se simta vinovati! ATAT!

    • Dollo 12/10/2012 at 19:38 #

      Mi se pare că tocmai ai demonstrat că în ciuda sistemului – care trebuie reformat, nu neg – copilul tău s-a realizat bine mersi, pe propriile forțe, și ajutat de bagajul de cunoștințe din familie. Deci oi fi eu tută, dar nici tu nu le ai cu logica.

  6. mara 12/10/2012 at 16:22 #

    Si copilul meu a devenit sters pentru ca nu am dat bani, cadouri etc!

  7. alta tuta 24/10/2012 at 14:41 #

    am impresia ca titlul e usor incomplet – “Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți”… ce fel de parinti? 🙂

  8. Ramona 26/10/2012 at 16:35 #

    Felicitari!!!
    Un articol foarte bun si cred ca fiecare, atat parinte, copil cat si dascal au parte lor de vina si ajutor. E adevarat ca si banii ajuta uneori, dar nu mereu, nu este adevarat si nu va fi niciodata ca fara bani si relatii nu ai nici o sansa. Trebuie doar sa nu mai credeti asta si sa faceti ceva, pentru ca intodeauna e cineva care va ajuta: parinte, profesor, bunic, un coleg mai istet.
    Am facut parte din generatia fara examen de capacitate, dar nici inainte de revolutie. Am dat admitere la un singur liceu, Pedagogic, dupa dorinta mamei. Si din fericire am picat la clasa de Informatica. Cand am plecat la liceu, de la tara si cazata la camin cu alte 7 fete in camera, tatal meu (care a lucrat 33 de ani in trei schimburi la aceeasi fabrica) mi-a zis: „daca nu o sa iti placa sa imi spui ca avem destul pamant si animale ca sa avem de lucru”. Mi-a placut viata la tara si imi place mereu sa merg acasa la ai mei, dar am stiut ca pot face altceva. Am fost un copil normal, m-au interesat diverse lucururi si mi-a si placut sa citesc. Am avut si profesori minunati si profesori mai putin minunati, dar eu am stiut ce sa aleg de la fiecare ca invatatura. Am fost un copil normal, nici prea strlucit si nici sub medie. Si a urmat facultatea (de stat, Politehnica, TCM) unde am trait din bursa si parinti mei imi plateau caminul, foarte ieftin pe atunci, si imi trimiteau pachet cu mancarica o data la doua saptamani. A fost cea mai frumoasa perioada ca si educatie si una dintre cele mai importante realizari ale mele. Am terminat sefa de promotie…singura si normal cu ajutorul profesorilor, colegilor, parintilor, materiale didactice. Acum sunt inginer proiectant, recunosc in alta tara mai dezvoltata, unde industria auto este…altfel. Nu scriu asta ca sa „ma dau mare”, muncesc foarte mult pentru banii pe care ii castig si nu sunt multi, dar ceea ce fac este cu adevarat interesant. Si mi-e dor si de familie…Scriu asta pentru ca intr-un fel sunt un exemplu ca POTI FACE MULTE SI FOARTE MULTE SINGUR. Trebuie sa inveti, sa iti doresti sa inveti, sa stii sa iei si partile bune si sa stii si cum sa diseci raul in orice.
    Inca nu am copii, am un nepotel de aproape cinci ani, care e foarte inteligent si ma rog sa ramana la fel de preocupat de activitatile educationale cum este acum la gradi si un verisor mai mic, acum la liceu, care e luat la peste picior de colegii lui ca nu participa la fumatul in grup si alte lucruri pe care elevii de liceu le fac acum si nu are trebuie facute.
    Si sper doar ca si copii mei sa fie cum am fost eu, cuminte, cum zice tati si mami.

    • Ioana Branea 07/05/2013 at 23:53 #

      Frrumos!

  9. o femeie 26/03/2016 at 09:01 #

    Am ales un job mai putin important dar unde pot sa imi iau concedii fara plata. Poate pentru multi pare o prostie, dar am ales in loc de cursuri si after schooluri pe bani sa fac eu engleza cu copilul. Ok, dans nu pot face ca sunt nula, de innotat si patinat a invatat cu tati ca eu nu stiu, dar mini de chimie, de bucatarie, educatie ecologica si financiara pot face ca stiu 🙂
    Costuri: gratis. Ceva timp si efort a pun gandurile pentru varsta ei. Conteaza pe viitor? nu stim, vom afla peste 20 ani

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum se va opta pentru ora de religie | România curată - 18/02/2015

    […] goana părinților după școlile bune – care se petrece an de an, precum migrația broaștelor țestoase ca să-și depună ouăle în […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.