Dacă vreți la Caru cu bere, pentru mâncare tradițională, alegeți prânzul. Seara se petrec lucruri greu de digerat pentru o cină de afaceri. Un prieten care nu mai călcase de câțiva ani într-o cârciumă de fițe din București – fiind retras la țară unde crește prepelițe – mi-a povestit cam îngrețoșat ce a văzut acolo.
O să folosesc exact cuvinele lui, pentru că sunt savuroase. Chiar dacă e inginer, cum îi place lui să se alinte, l-a făcut maică-sa, „fir-ar ea să fie, cu simțul observației deranjant de acut, chiar și pentru mine”. Așa că vă veți imagina foarte bine scenele descrise de el. În plus, mi se pare o poveste perfectă pentru 8 Martie, așa, plină de simțăminte tandre, autentice 😉
*Menționez din start, pentru ăia care nu au răbdare să citească până la capăt, că nu este un articol împotriva cârciumii, pe care am apreciat-o și eu de câteva ori în ultimul an, ci despre clienții din ea.
„Carul cu bere era localul meu preferat în studenție. Nu mai fusesem de o sută de ani acolo și cred că și de aia am acceptat cina asta de afaceri. Frumos, scump, dansatoare… Una m-a și luat la dans….
La masa de vis-a vis, un cuplu. El cam la 40 de ani, ea vreo 30, îmbrăcați din reviste străine. Emanau… respect vestimentar. Eu îs cam chior de la o vreme, dar văd amănunte. Mai ales că discuția de la masa mea mustea de detalii profesionale… Ăștia erau, deci, neaoși, neaoși, că vorbeau tare și se hlizeau ca proasta în târg.
La un moment dat n-am avut cum să nu observ cum el, cu toate că era o scrumieră pe masă, a aruncat țigara pe jos și a strivit-o cu călcâiul, ca pe stadionul de la Ciorogârla. N-ar fi fost nimic, până la urmă, dar la câteva minute, EA, ca o doamnă ce se afla, a băgat mâna, cu inelu-i de valoarea mașinii mele, în frapieră și a pescuit două cuburi de gheață, pe care și le-a introdus grațios, exact în paharul cu vin, de două milioane de lei sticla!
La bar era un italian gelat, de-o vârstă cu tata, ce îi susura în ureche unei cetățence, de-o vârstă cu fiu-meu. Și aia se râdea toată, de parcă era la Vacanța Mare.
Când a venit momentul artistic, doi băieți și două fete, frumușei foc, au venit la dans. Numai că, o droaie pe pițipoance i-au înghesuit, de nu mai aveau ăia aer, ca să-i pozeze cu iPhon-urile. Vreo două erau aproape cu curu pe spătarul scaunului meu. Că le-am zis, dacă vor să stea comod, pot sta cu mine pe scaun. Erau vreo trei, dar le făceam eu față 😉
Erau și unii ce păreau americani, după vorbă, după port, și se îmbrânceau cu proastele alea să facă poze. Culmea, cei mai liniștiți mi s-au părut niște asiatici… japonezi poate, care n-au schițat un gest.
Grotesc, îți spun. M-oi fi țicnit eu de atâta stat cu prepelițele, nu știu ce să zic!
Per total întâlnirea a fost cam de biznis, fără alte așteptări, dar sincer am fost dezamăgit de ambient. Mă gândeam că dacă duceam acolo vreo new entry, ca să fac impresie, nu mai pupam io după aia pat cald, și investeam degeaba…
Și ca să fie masa completă, ti-am zis, animatoarele alea invitau cetățeni de la masă, la dans. Muzică slow, frumos, recunosc. Și au intrat la un moment dat pe „ring” o fătucă d-astea și un nene burtos, care a dansat cu aia un superb tango, ca la manele, la nunta de la cort din Zăbrăuți!
Și atunci pentru mine s-a rupt filmul. Am plătit nota și dus am fost! Eu, de ceva vreme, adică de vreo doi-trei ani, nu prea mai merg pe la cârciumi, că, deh… criza. Dar acu n-o să mai merg deloc. Grobianismul ăsta m-a dat cu roțile spre cer. Pe vremuri apreciam cârciumile scumpe, în ideea că măcar așa se selectează clienții, dar acum mai bine beau o bere la borcan, la barul din colț. Măcar ies bine la nota de plată.”
Inevitabil e un articol impotriva carciumii respective. Dar asta nu inseamna ca nu si-o merita si nu inseamna ca nu e loc de critici (constructive). Frecventam locul pana acum 2-3 ani. Insa si atunci se simtea ca o ia in jos. Imi zisese asta chiar un coleg expat cu un acut simt al observatiei: desi Carul cu Bere fusese locul sau favorit, nu-i mai placea deloc.
Eu n-am ce sa reprosez mancarii si bauturii, nici macar preturilor (asa mi le amintesc de acum ceva ani). Imi imaginez ca chiria e scumpa si preturile tin linia cu zona si arhitectura.
Insa sigur ca au scapat de sub control atmosfera, fiindca povestea de mai sus am mai auzit-o de la cineva acum vreo juma’ de an cand am propus locul respectiv pentru o intalnire.
Nu prea știu cum ar putea o cârciumă să-și selecteze clientela, că de civilizat nu poate fi vorba.
Pai totul depinde de maitre d’.Sau fiind vorba de Carul cu Bere oberkellner.(Nu zicea Mitica sa vina Oberul?)
Te intimpina de la usa, iti evalueaza vestimentatia (de obicei au cravate pentru cei nepregatiti) sau au obligativitatea tinutei anuntata pe site.
Adica cetatenii la adidasi si pantaloni scurti cu copii pe genunchi sau in tricouri albe peste burtile aferente devin antagonici cu decorul si ar trebui sa fie invitati afara.
Cei grobieni sau inadecvati sunt tratati cu politete excesiva – metoda principele Salina .
Dolo , in alta ordine de idei de cite ori citesc articolele tale nu mai sunt sigura daca am crescut in Romania sau in paradisul memoriilor infantile.
Sunt o groaza de chestii pe care nu le recunosc/reamintesc – si de care mi-e mie rusine doar pentru ca asist la ele pe forumuri
Chestia cu miticii folosita ca jignire ,
antimoldovenismul (big mistake guys – nu sunt din Moldova si nici nu-i fac reclama gratis lui MRU , dar personajele de calitate din zona au o finete a spiritului de mare placere conversationala)
Spurcarea limbajului public, intonatia infioratoare cu care este rostita limba romana (un fel de nazalizare bishnitzareasca )
Am observat cu bucurie si chestii foarte ok – tineri educati si dezinvolti, politicieni care vorbesc zicind lucrurilor pe nume , si nu in dodii securistice. Oameni care iubesc Bucurestii si lupta pentru ei.
Eu inclinam sa cred ca partile negative enuntate mai sus se intimpla doar in media apocaliptica si nu in societate dar se pare ca nu e chiar asa.
Andra, în cazul de față inginerul zice că tipii erau îmbrăcați bine, deci nu prea puteau fi bănuiți că nu știu să se poarte la masă. Dar ai dreptate, poate că chelnerul trebuia să fie „mai politicos” cu ei 🙂
Nu prea înțeleg a doua parte a mesajului tău, pare că aș discrimina moldovenii sau că aș vedea o altă Românie decât aia pe care o trăiești tu ?
Dolo,
Nu ma refeream la articolele tale cind mentionam blamarea miticilor si anti-moldovenismele , ci la comentariile cititorilor , si nu numai pe blogul tau.
Eu nu mai traiesc de mult in Romania si singurele informatii pe care le am despre Romania sunt de pe net.
Deci e vorba de informatie oarecum trunchiata si nu neaaparat din zonele mele de interes.
Aah si mersi pentru trimiterea la interviul Eugeniei Voda cu D-na Bacanu Piso – un caracter de exceptie.
Cu certitudine omul cel povestitor are ceva pe suflet, am vazut toape clevetitoare prin Moldova lui natala, nu-i plac carciumile si inginerii, pariez ca n-a facut nici o buda publica in viata lui
Omul e inginer, cum spuneam, dar nu moldovean, cel puțin eu nu știu să fie din Moldova. Dar numai dacă ai construit o budă publică te califici ca să-ți dai cu părerea despre ce nu-ți convine?
Prea va pute totul in Romania. Nu e chiar senzational acolo, dar e cel putin decent.
Du-te mataluta la Paris la restaurant cu muzica si atmosfera sa-ti lasi salariul pe o luna (si nu ma refer la un salariu de bugetar).
Cu banii de la Caru cu Bere nu faci fata nici la crasma puturoasa cu mesele inghesuite de simti ca tii pe vecinul in brate.
Ca or fi si mitocani pe acolo … peste tot sunt mitocani inevitabil (si in restaurantele din Paris sunt mitocani)
Iar cum era Caru pe vremuri… lasa-ma. Era o crasma comunista, cu mititei si chelneri care te priveau cu scarba ca ii deranjezi, ca nu le dai mai intai bacsisul si dupa aceea comanda, plina de drojdieri la o bere.
„Du-te mataluta la Paris la restaurant cu muzica si atmosfera sa-ti lasi salariul pe o luna (si nu ma refer la un salariu de bugetar).”
De ce restaurant vorbesti? Din cate tin minte, restaurantele din cartierul latin sunt super OK si la preturi foarte decente. Pe Champs Elizee, la Chez Leon de exemplu, la fel. Mancare excelenta, atmosfera(adica ai aer, nu-ti sta nimeni cu fundul in ceafa si nu inhalezi fum de tigara) si pret surprinzator de mic. Oricum ar fi, parca fumatul ar fi interzis in restaurante in Romania, cum de tipul a aruncat chistocul pe jos. Normal daca ma duc intr-un restaurant si un nesimtit ma afuma, imi pute si plec din restaurantul ala imputit.
are zone pentru fumători și pentru nefumători. deocamdată nu s-a interzis de tot fumatul în spațiile publice pe la noi
Nu te contrazic.Aceeasi poveste am relatat-o telofonic unei alte amice, mare pasionata de calatorii.M-a consolat rapid.Mi-a povestit cum vara trecuta , la Berlin, la hotel de 5 * a observat cum niste cetateni, ce pareau israeliti, se serveau , tot asa, neaos, cu crutoane dintr-un mare castron cumun cu mina din dotare, iar seara , la un concert de linga fostul zid , unul , in mijlocul multimii si-a dat nadragii jos si s-a cacat.”civilizatia” o omniprezenta, se pare!Din pacate pt mine , am facut ingineria la stat , pe vremea aialalta , nu la X si 0!
prietene daca vrei Paris trebuie sa-ti si permiti ca nici aia din congo nu-si permit cea mai ieftina carciuma din Bucuresti!Mergi acolo fa-ti o viata in paris ia-ti un job de nivel mediu si nu o sa te doara 2,3 sau 4 euro cafeaua si 6-7 euro pachetul de tigari.sper sa fie astea preturile nu prea stiu ca aici la mine sunt altele 1,50 euro cafeaua si 4-5 pachetul de tigari
Jaristea rulz. La carul cu bere am dat numai peste servire slaba si mancare proasta. ah, si ingrozitor de scumpa.
Jaristea? Haha, kitsch mai mare n-am vazut de cand mama m-a facut. Ca sa nu mai vorbesc de mancare, de zici ca esti la impinge tava.
Io am baut bere intr-un bar istoric in Manhattan unde era rumegus pe jos, deci daca scuipai nu se supara nimeni. Am mincat intr-un restaurant de fite in Munchen unde era de foarte bon ton sa-i spui celui din fata ta „Prost” si sa rigii cit poti de tare. Dar sa ma puna careva sa dansez tango n-am mai pomenit!
Nu ai folosit parfumul potrivit, atunci când erai în Manhattan, că poate te mirosea Al Pacino și te lua la dans 🙂
…cu micul amendament că în germană (în special în germana vorbită în sud, Austria & Bavaria) „Prost!” înseamnă „Noroc!” şi probabil ştii asta, dar restul cititorilor nu 😀
~Nautilus
Inginerul este prea bland in descrierea Carului. Micii sunt nefacuti sau uscati,cartofii prajiti sunt de alaltaieri( probabil preparati preventiv si tinuti intr-un lighean, mesele sunt inghesuite, muzica iti sparge timpanele daca esti plasat pana-n zece metri, zona de nefumatori exista numai teoretic pentru ca spatiul este comun din toate partile cu zona de fumatori. In general mirosul este greu ( melanj de carnuri fripte, fum de tigara, parfum de „firma”, craci de „doamne” scosi din pantofi, transpiratie,samd.Am fost de vreo trei ori in ultimul an, invitat,pe banii mei,de acelasi prieten care zice ca localu are farmec.De fiecare data ma jur ca nu mai calc pe acolo. Le spun chestia asta la plecare si fetelor de la receptie care iti transmit ca te asteapta sa revii. Ca ambianta merge doar vara-toamna pe trotuarul numit terasa.La mancare probabil ca trebuie sa ai noroc.