Englezii interzic șprițul pân la ziuă

Ca să prevină criminalitatea crescută generată de alcool, Parlamentul britanic vrea să-i țină pe englezi pe uscat după miezul nopții, până la 6 dimineața. După asta îi trimite la muncă.

Early Morning Restriction Orders (EMRO) se cheamă inițiativa legislativă pe care britanicii sunt chemați s-o dezbată până la 10 aprilie. Legea, dacă se va da, va permite autorităților locale să interzică deținătorilor de licență de vânzare a băuturilor alcoolice să vândă alcool între 12 noaptea și 6 dimineața. Asta deși există deja în vigoare o lege care permite această măsură între orele 3 și 6 dimineața. Dar se pare că nu a fost suficientă.

Casa de avocatură Silverman Serliker din Londra zice că decizia a fost indusă de statisticile îngrijorătoare ale infracționalității cauzate de alcool:

– se estimează că societatea pierde anual 13 miliarde de lire din cauza criminalității comise cu violență

– în 2010-2011 cam un milion din aceste crime cu violență au fost comise pe fondul consumului de alcool

– 64% dintre violențe se petrec seara sau noaptea, iar 20% dintre ele în sau în preajma cârciumilor.

Conform proiectului ar urma să fie exceptate de la regula interzicerii băutelor după miezul nopții doar hotelurile care vând alcool strict clienților lor (de parcă ar sta cineva la fundul lor să-i oprească dacă au chef să plece pe străzi după ce se îmbată) și noaptea de Revelion, când va fi permis să bei toată noaptea, fără număr.

EMRO vine la pachet cu o altă măsură, The Late Night Levycare permite autorităților locale să crească taxele pentru cei care vând băuturi, iar din banii rezultați să se pună în aplicare proiecte de prevenire a criminalității alcoolizate. Cum ar fi patrule de noapte sau taxi marshals.

Citind informarea asta mi-am amintit de anii 80 de la noi, când se dăduse dispoziție ca restaurantele să nu mai aibă perdele. Oficial se spunea că, vezi doamne, se face economie de electricitate – nu mai ai perdele, folosești la maximum lumina naturală – dar în realitate clienții erau descurajați să mai stea în cârciumă, dacă puteau fi văzuți pe geam, din stradă, ca elemente negative ale societății. Pe urmă sau poate înainte de asta, nu mai știu, s-a decis tot așa, ca stingerea în cârciumi să se dea destul de devreme, că a doua zi clasa muncitoare mergea în uzină, nu trebuia să-și prindă degetele la strung de oboseala acumulată la cârciumă.

Ce-i drept, parcă noi nu avem o problemă așa de vizibilă cu băutura cum au englezii – judecând după pozele care se văd pe Internet. Sau poate e doar o chestie de percepție. La ei orășenii, corporatiștii, umplu pub-urile imediat după program, beau și pe trotuar în fața cârciumii, că nu mai e loc înăuntru. Îi vezi cu berea sau paharul cu vin în mână, pe trotuar, în același costum din care mai devreme încheiaseră vreo afacere în City-ul Londrei.

La noi lucrurile parcă nu stau chiar așa, dar cine știe, se bea mult în casă, în fața televizorului. E un pub englezesc deschis undeva pe la Universitate, unde au montat chiar în fața ușii, pe trotuarul care dă în Bulevardul Elisabeta, niște jumătăți de butoaie pe care, la Londra, s-ar fi băut la greu, din picioare. La noi sunt prăfuite și n-am văzut niciodată pe cineva să stea la butoi, afară. Dar lucrurile sunt greu de cuantificat. Conform acestui studiu noi am fi mai sus ca englezii în clasamentul consumatorilor de alcool pur. Țuiculița de cazan și vinul de buturugă bat probabil aparența respectabilă a băutorilor de ceai de pe insulă.

Rămâne de văzut cum va fi implementată, totuși, măsura asta pe perioada olimpiadei. Va fi liber la băut pentru toată lumea sau doar pentru musafiri, că poate țin mai mult la băutură ca băștinașii?

Etichete: , , ,

9 comentarii la “Englezii interzic șprițul pân la ziuă” Subscribe

  1. Lucian 30/03/2012 at 05:21 #

    Păi la noi nu ai cum să-i vezi pe „cetăţenii” români stând în faţa cârciumii ca să bea măcar un pahar de vin că imediat îşi face simţită apariţia Patrocle de la Comunitară cu chitanţierul cu amenzi (sau cum Dumnezeu i-o mai spune teancului ăluia de hârtii) împărţind la contravenţionale în stânga şi în dreapta.

    Şi ca să fiu mai on-topic de-atât, crezi că ar fi vreun poliţai suficient de „şmecher” să se ia de o gaşcă englezească, dat fiind faptul că ei umblă în găşti destul de omogene şi unite când vine vorba de băut (şi aici sunt sigur că ai văzut fotografiile de după revelion de pe străzile UK)?

    • Dollo 30/03/2012 at 08:42 #

      hm, uite cu asta nu sunt la curent, dar tu chiar crezi că poliția locală îi amendează pe cei care beau la botul calului, pe la noi?

      • Lucian M 23/04/2012 at 01:54 #

        Cunosc câteva cazuri de dat avertismente sau chiar amenzi pentru băut în faţa căminului / băut în faţa barului deci nu cred ci chiar sunt sigur de asta :)))

  2. Xanaxdoo 30/03/2012 at 09:07 #

    Ehei, pe vremea cind studiam eu in Englitera, pub-urile se inchideau la 11, ca asa era legea. La 10,30 se dadea ultimul call for drinks, cu o talanga (nu exagerez). Aveau scutire de la regula doar cluburile, unde trebuia sa platesti intrare, si, intr-adevar, parca de Revelion (Revelionul anul ala l-am facut in Edinburgh, si iar spun, nivelul de betie pe strazi era de necrezut pentru mintiuca mea nevinovata – am vazut scene care inca ma urmaresc).

    Mai tirziu insa s-a ridicat aceasta restrictie, vezi Doamne, ca sa „incurajeze turismul”, sau cam asa ceva. Apoi presa s-a umplut de imagini cu englezi in costume scumpe cazuti lati in fata pubului la ora inchiderii, si cu femei transformate in cirpe la miezul noptii (un fel de Cenusarese, cum ar veni).

    Adevarul e ca, lucrind si acum cu englezi si mai mergind pe la ei, vrind-nevrind, trebuie sa recunosc ca natia asta BEA, nu se joaca – si nu ma refer la bautul de weekend, ci in mod sustinut, Luni-Duminica.

    Ceea ce probabil nu stii, este ca tot acum este pe rol si o propunere de lege care sa introduca un pret minim pe unitatea de alcool (0,40 GBP, si unitatea de alcool e definita nu mai stiu cum). Intrebarea e daca propunerea asta va descuraja bautul (clar tinerii si saracii nu vor mai putea bea la fel de vajnic), sau va incuraja si mai tare criminalitatea. Sau poate lumea se va reorienta pe droguri, ca s-ar putea sa fie mai ieftine decit alcoolul.

    Om trai si om vedea.

    • Dollo 30/03/2012 at 11:16 #

      Au găsit ei soluții pe vremea prohibiției, la americani, darmite acum. Eu nu prea cred că asta cu scumpitul îi face pe dependenți să renunțe. Ca și la țigări, faptul că se tot scumpesc cred că îngroașă mai mult profiturile firmelor decât subțiază rândurile fumătorilor.

  3. Alex One 30/03/2012 at 09:19 #

    La noi se desfiintasera perdelele la carciumi pentru a fi vazut daca bei in timpul programului, ca se cam obisnuia cate „una mica”,ma rog, doua, trei, dupa chef, anturaj, si paralele disponibile ( sefu’, ma duc pana Centrala, sefu’, am plecat pe teren).N-a avut efectul scontat, ca romanul se adapteaza repede, ori se aseza departe de fereastra ori frecventa carciumi fara vedere „la mare”. Un bine cunoscut si apreciat carciumar, lucreaza si acum in bransa, a obturat vederea in local plantand in dreptul ferestrei niste vase cu plante ornamentale urcatoare degraba crescatoare. Nasol era cand aparea patrula insotita de un grup de sprijin format din uteciste nef, d’alea cu marar pe tibii si boscheti sub brat, si sindicalisti constipati care dupa ce te legitimau si te moralizau la sange telefonau la servici si-ti intrebau ierarhicul, ba tu stii pe unde umbla tov. inginer X ? A doua zi era cam nashpa. Dar eram tineri, viata marita traita, asa ca noi il injuram in continuare pe marele carmaci bagandu-ne in el ce functiona zeiss la vremea respectiva si ne vedeam de votca noastra (aproape) linistiti. O tempora, ce misto construiam noi societate socialista MUTIlateral dezvoltata. !

    • Dollo 30/03/2012 at 11:16 #

      Ce amintiri vii au unii de atunci 😉

  4. blo 30/03/2012 at 10:54 #

    pe romani nu i-ar afecta o lege ca asta, pentru ca in general clasa muncitoare bea dimineata la prima ora, inainte sa ajunga la strung sau la lopata, iar ceilalti vor bea acasa sau in cluburi.

    • Dollo 30/03/2012 at 11:17 #

      Sau chiar în timpul programului, de ce nu, doar reclama la coniac Unirea (aia care l-a consacrat pe Dorel) la asta și îndeamnă

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.