Minunata lume nouă sau 1984, ce alegeți?

O lume controlată de mașini sau una guvernată de comoditate și plăceri, spre ce vi se pare că ne îndreptăm? Plus o propunere indecentă pentru membrii clubului cărții :)

Eram tentată în ultimii ani să cred, și eu ca mulți alții, că viitorul omenirii va arăta ca în lumea imaginată de George Orwell în „1984”. Că oamenii vor fi conduși, supravegheați, tiranizați prin mașini: computere, camere de luat vederi. Big Brother este deja un concept cunoscut în lumea în care trăim. Tuturor ni se pare că stă cineva să ne supravegheze prin toate găurile posibile, că telefoanele și Internetul „se ascultă”, că evoluția tehnicii înseamnă de fapt o involuție a omenirii, printr-o intruziune în viața privată a individului, bla, bla.

Ei bine, citind „Minunata lume nouă”, așa cum a fost ea imaginată de Aldous Huxley în 1931, m-am răzgândit. Sunt mai tentată să pariez pe varianta lui Huxley decât pe a lui Orwell. Pe o lume care se închină mașinii, dar care e controlată de vicii și plăceri. Cu oameni condiționați din eprubetă să gândească ce trebuie, ca să nu se împotrivească sistemului, să le placă ceea ce sunt obligați să facă, iar dacă, printr-un accident ce întâmplă să nu le placă ceva, să aibă întotdeauna la îndemână drogul care-i scapă de stres. „Creștinismul fără lacrimi, etica la sticluță”. Suntem toți ai tuturor, plăcerea sexuală se învață din copilărie prin jocuri erotice gen „caută-mi șlițul”, oamenii se „produc” la metru, pe linia de decantare, gata programați în caste superioare și inferioare, astfel încât societatea de consum să se susțină pe toate palierele. Într-un cuvânt: STABILITATE. Vi se pare cunoscut? 🙂

Ce mi s-a părut fantastic în lumea lui Huxley este cvasi inexistența aparatului de represiune. Lumea nouă nu are nevoie de polițiști, de gardieni care să impună regulile. Pentru că toate sunt deja bine inoculate în mintea oamenilor noi. Nu e niciun pericol să încalce vreunul legile, pentru că nimănui nu-i trece prin cap că ar putea exista o altă cale. Și chiar atunci când apare elementul perturbator, vorbește în pustiu, pentru că nimeni nu pricepe ce vrea să zică.

De aceea mi se pare mai realizabilă lumea lui Huxley și nu a lui Orwell. Pentru că azi, în timp ce omenirea e preocupată să lupte cu „mașina”, gândindu-se la „1984”, nimeni nu e atent la instaurarea lumii lui Huxley. Înlocuirea adevărului cu fericirea. Oamenii se lasă controlați mai subtil și mai eficient de comoditate, plăceri, vicii.

Autorul însuși constată, într-o revenire la carte după 30 de ani, că societatea imaginată de el cu cinism  la începutul secolului XX e mai aproape ca oricând de realitate: avem o societate organizată pe caste, predestinate mai puțin științific, ca în carte, liberul arbitru e inhibat pe cale naturală, de lipsa de educație, condiționarea socială induce obediența cu sau fără ajutorul chimicalelor. Oamenii lumii lui Huxley sunt „educați” prin hipnoză, în somn, în realitate oamenii sunt „educați” cu televizorul, cu stereotipurile inoculate de familie, religie, școală.

***

De ce m-am apucat eu să scriu acum de ambele cărți, dragi cetățeni și cetățene care v-ați manifestat interesul să veniți la clubul cărții luna asta? Pentru că vă propun o aroganță. Să amânăm data de întâlnire, care trebuia să fie pe 24 martie, ca să citim și „1984” – aceia dintre voi care nu ați citit-o – astfel încât la întâlnire să le disecăm pe amândouă, într-o comparație. Eu propun 7 aprilie, ar fi mai bine de trei săptămâni la dispoziție pentru încă o carte de 300 de pagini.

Mi se pare potrivit să le discutăm pe amândouă din mai multe motive: ambele sunt ceea ce se cheamă niște „distopii”, adică niște utopii rele 😀 Chiar autorii lor au avut o ușoară contră pe tema asta, puteți citi aici o interesantă scrisoare trimisă de Huxley lui Orwell, când acesta a publicat „1984”. Iar în ultimul rând, trebuie să recunosc că e și o dorință egoistă din partea mea, aceea de a ridica puțin nivelul discuțiilor în club 🙂 Ce ziceți, vă băgați?

Desigur, nu e obligatoriu. Cineva mi-a sugerat, subtil, zilele trecute „nu face și tu din clubul ăsta o armată”. Deci, cine vrea, citește și „1984”, cine nu – nu. Ca una care le-am citit pe amândouă mi se pare potrivit să le discutăm pe amândouă. Vă aștept deci părerile, și pun la bătaie un „1984” cu împrumut, pentru cine vrea s-o citească.

Etichete: , , , , ,

28 comentarii la “Minunata lume nouă sau 1984, ce alegeți?” Subscribe

  1. daniel 13/03/2012 at 19:53 #

    …suntem prea multi,intr-o lume cu resurse tot mai putine…tehnologia vrea sa suplineasca „golul” ramas…chiar daca asta se traduce prin dezumanizare…acceptam asta ca pe un lucru firesc,desi trist…tot asa precum am acceptat demult gustul fad al rosiilor crescute pe…”apa”…in ideea in care asta inseamna progres,nu-i asa??..omenirea trebuie hranita…obisnuinta ne este a doua natura,si la bine,si la rau…asa ca stati linistiti…ne vom obisnui din nou si cu raul

  2. VASILIU MIRCEA PAUL 13/03/2012 at 23:08 #

    Cind reluam ad infinitum manipularea pina la imbecilism prin mass media poate ar trebui sa ne intoarcem putintel inapoi.

    Sfîrşit de secol XIX – Europa Occidentala + America: „masele largi, populare”, deja alfabetizate rapid şi masiv, se apucă de citit.
    Dar ce ?
    Homer ? Dante ? Shakespeare ?
    Pff ! Complicat ! Greoi ! Astea-s pentru copiluţii ăia de bani gata de la Oxford şi Cambridge. Să le fie lor de bine.
    Noi, muncitorii, ţăranii, funcţionarii, n-avem vreme de eroisme măreţe, filosofii subtile sau adevăruri profunde. Noi muncim, nu gîndim. După o zi grea, sîntem obosiţi. Sîntem plictisiţi. Vrem distracţie. Vrem amuzament. Să-şi bată capul sorbonienii şi heidelberghezii cu tragica Francesca da Rimini, cu zbuciumatul Ahile sau depresivul Hamlet. Mîine plecăm din nou la „împins vagoane”, deci trebuie să visăm frumos ca să ne fie somnul lin.
    De aici încolo începe combinaţia toxică (şi tragică) aplicată spaţiului spiritual: „ei asta cer, noi le furnizăm marfa”. „Presa galbenă”, aşa cum numeau anglo-saxonii tabloidele epocii, s-a născut (în Anglia) la aproximativ douăzeci de ani după introducerea învăţămîntului primar obligatoriu. Adică în momentul în care ultimele generaţii, pînă atunci neşcolarizate, au atins vîrsta adultă şi cititoare.
    Coincidenţa asta spune enorm de multe în sensul afirmaţiei platoniciene: Adevărul nu poate veni de la mase şi nici nu le poate fi comunicat.
    Goethe a spus – Pentru valet nu există erou; Hegel l-a completat – Asta se intîmplă nu pentru că eroul nu este erou, ci pentru că valetul este valet.

    • Dollo 14/03/2012 at 11:36 #

      Amuzant e că azi Shakespeare ar părea cam ca în Brave new world pentru mulți 🙂

  3. Gilbert 13/03/2012 at 23:09 #

    Și eu tot pe viitorul „văzut” de Huxley aș paria. Nu că viitorul sună (mai) bine așa cum l-a descris el, ci pentru că, într-adevăr, deja e actualitate. Și ce bine ne este… Și ce minunat ne simțim… 😀

    • Dollo 14/03/2012 at 11:35 #

      Cum, și voi, acoloșa, în minunata Canadă? 😛

      • Gilbert 15/03/2012 at 20:43 #

        Da, aici se simte/vede şi mai bine… Adevărat minunat! 😛

  4. Bezbojnicul 14/03/2012 at 10:26 #

    Le-am citit pe amândouă. Una-i „comunismul”, alta-i „capitalismul”.

    Uite și o comparație desenată: http://www.recombinantrecords.net/docs/2009-05-Amusing-Ourselves-to-Death.html

    • Dollo 14/03/2012 at 11:33 #

      Dap, foarte bine sintetizat în imagini

    • Andreea 14/03/2012 at 22:54 #

      Eu am audiobook cu Amusing Ourselves to Death :). Foarte faina! Dollo, aviz pentru cand ne vedem, da sa stii ca e in engleza si e cam obositor.

  5. Ileana Camelia 14/03/2012 at 15:52 #

    De acord cu discutarea celor coua carti la o singura intalnire. Nu sunt de acord cu data propusa.

    • Ileana Camelia 14/03/2012 at 16:00 #

      rectificare : doua carti

      • Ileana Camelia 14/03/2012 at 17:00 #

        Intrucat am scolari in dotare, si vacanta incepe pe 7 aprilie, propun sa dezbatem cartile pe 31 martie sau 8 aprilie (de Florii). Multumesc.

        • eugenie 14/03/2012 at 23:24 #

          eu am citit 1984, dar nu şi Minunata lume. aş vrea să le punem în discuţie faţă în faţă, pentru că dacă pornim de la premisa că ne vedem doar pentru Minunata lume, tot va devia discuţia şi spre 1984. deci, da, amândouă, pe 7 sau 8 aprilie.

  6. Adrian 14/03/2012 at 18:12 #

    Hai ca ma facusi curios. Deja am comandat cartea lui Huxley, sunt chiar nerabdator sa o citesc. Mersi de pont 😉

    • Dollo 14/03/2012 at 18:27 #

      Păi hai și la club, dacă tot citești 🙂

      • Adrian 15/03/2012 at 12:38 #

        Sunt foarte lenes in ce priveste cititul, cel mai probabil nu voi fi in stare sa termin cartea la timp pentru a participa. In schimb poate ne trimiti „meeting notes”-urile intalnirii 🙂

  7. ady 14/03/2012 at 19:40 #

    scuze, vin la club cand vreti voi, dar eu nu mai citesc si „1984”. „minunata lume noua” deja o citesc „in sange”, cum zice o colega. inca ceva de genu’ si….. nu stiu ce mi s-ar intampla. 🙂 nu ma pasioneaza distopiile. 🙂
    eu pun la dispozitia celor din club pentru o saptamana, pana maxim pe 2 aprilie cartea „100 carti intezise”. imprumutata de la biblioteca. 🙂 biblioteca publica este extrem de utila in cel putin 2 cazuri majore:
    1. vrei sa citesti o carte si si-a epuizat tiraju. (si n-o gasesti la prieteni).
    2. vrei sa citesti o carte si parca n-ai da banii pe ea. (fie nu-i ai, fie pur si simplu nu vrei cartea atat de mult incat sa si dai bani pe ea. )

    • Dollo 14/03/2012 at 20:03 #

      Da, eu vreau cartea de la tine. O să te sun ca să ne întâlnim zilele astea.

      • ady 14/03/2012 at 23:37 #

        adjudecat.

        of. putini oameni cred mai mult in principiile democratiei. dupa cum s-arata majoritatea e pentru amandoua cartile. asa ramane norocu’ meu ca nu mai am mult din „minunata lume noua”.

  8. Escu 16/03/2012 at 10:50 #

    Mie imi convine oricum. Alegeti o data si voi fi acolo. Problema mea e ca nu stiu daca pot sa citesc cartea pana atunci. Voi face tot posibilul.

  9. Umoristu 21/03/2012 at 11:49 #

    Sunt verde-patat cu roz de invidie ca va veti tavali in cadrul clubului de carte pe aste 2 carti epice:)

  10. Moldoveanca 27/03/2012 at 06:23 #

    Mai, si am rezistat atat de mult si de inutil sa citesc „minunata lume noua”! Si acum ca o citesc am un caz din ala grav de nu pot sa mananc, nu pot sa dorm, nu pot sa muncesc pana nu o termin! Asta nu e distopie, e horror! Huxley asta a fost un fel de medium ceva?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.