Nu cunoști pe cineva?

În epoca Internetului și a comunicării românul tot la pile apelează ca să rezolve ceva într-o instituție.

Continuă să mă minuneze perseverența cu care unii oameni rămân tributari unor metode învechite de a relaționa, chiar și în epoca asta super-comunicațională. Mai exact mă disperă întrebarea „nu cunoști pe cineva la…?”. Când eram ziaristă o auzeam zilnic, mai ales că scriam despre primării, prefecturi și alte instituții ale statului, cu care omul ar  prefera mai degrabă să se ia la harță decât să se împrietenească pe Facebook. Întotdeauna trebuia să existe cineva care să aibă nevoie de o pilă la primărie. Funcționarii nu-i rezolvau problema, nu reușea să intre în audiență, făcuse vreo ilegalitate și voia scutire de amendă sau pur și simplu dorea ceva peste rând.

E adevărat că nici instituțiile nu funcționează cum ar trebui, că primarul odată ales nu se mai înfrățește cu poporul ca în campania electorală, că există multă birocrație și imobilism și că în general viteza vieții pe lângă viteza de reacție a statului e cam ca în fabula cu broasca țestoasă și cu iepurașul. Dar nici cu măria sa cetățeanul nu mi-e rușine, cu sfânta fofilare românească și cu „dacă nu ungi sistemul nu rezolvi nimic”. Din punctul ăsta de vedere sunt cel mai fericit om când văd la știri câte un gușter „păgubit” de mii de euro dați șpagă câte unui intermediar care îi promitea marea cu sarea de la stat. Este cel mai viu exemplu că prostia se plătește. Scump.

Am auzit cereri care mai de care mai tupeiste de la cunoștințe – pe sistemul „nu scrii tu toată ziua de ăia? fă-mi și mie favorul ăsta și-ți iese și ție ceva” – și m-am enervat de multe ori că oamenii nu pricep la ce e bun cu adevărat un ziarist. Iar în categoria asta intră chiar patronii de presă, care își folosesc ziariștii pe post de intermediari pentru afacerile lor cu statul. Oamenii nu pricep că dacă îl pui pe ziarist să-ți intermedieze mici găinării personale e ca și când tai tablă cu foarfeca de hârtie. Când o să vrei să-ți mai taie ziarul o să constați că e tocită. Nici primarul respectiv n-o să se mai teamă de ziar – pentru că știe că „l-a rezolvat” cel puțin o dată pe patron sau chiar pe ziarist – nici tu, ca patron de ziar, nu-ți mai atingi scopul cu ziarul respectiv. Asta e una din cauzele morții presei în România.

Oamenii nu văd tabloul general din cauza propriilor probleme. Dacă te adresezi oficial unei instituții și vezi că nu ți se rezolvă problema, abia atunci poți să faci scandal, să presezi schimbarea situației până când de pe urma acestei chestii să profite o masă cât mai mare de oameni. E ca la CEDO, nu poți să ajungi să-ți facă ăia dreptate până când nu te-ai lovit de nemernicia judecătorilor autohtoni. Dar la noi, când cineva are de gând să se adreseze unei instituții mai întâi caută portițe laterale. Cunosc pe cineva care cunoaște pe cineva acolo? Dacă da, hai să folosesc întâi pila. Deși e infinit mai ușor (azi) să intri pe Internet, să pui mâna pe telefon, să mergi efectiv la ușa instituției și să întrebi: băi domnilor, cum fac să rezolv problema x?

Se întâmplă ca însăși problema să nu poată fi rezolvată, deoarece ea e o ilegalitate, pe care tu ai făcut-o pentru că erai sigur că, la un moment dat, o să găsești o portiță ca să scapi. Iar când o astfel de rugăminte îți parvine din partea cuiva care lucrează chiar la biroul unui parlamentar, și care încearcă să găsească o pilă la o primărie, ca să scape de o amendă pentru o construcție ilegală…. ei abia acum se închide cercul. Mi s-a întâmplat anul trecut și-mi venea să sparg telefonul de nervi când am auzit-o.

Ultima găselniță, care m-a împins să scriu asta, a fost o întrebare primită recent de la cineva care voia o pilă la o instituție din București, pentru altcineva din provincie. Că altcineva-ul din provincie a venit fuguța până la Capitală, dar s-a trezit ca țăranul la poarta instituției, fără să fi dat măcar un telefon înainte. Sau să se fi uitat pe site-ul cu pricina să vadă dacă nu cumva există acolo vreo procedură pentru problema pe care o reclamă. Le-a fost mai ușor să ajungă aici și apoi să sune pe cineva, care să sune pe altcineva și în final să ajungă la mine. Care nu i-am putut ajuta. Dar sunt sigură că nu mi-au urmat sfatul și nu s-au uitat pe site, precis caută în continuare o pilă.

Măi oameni buni, zău așa, suntem în 2012, mai e un pic și vine sfârșitul lumii, Apocalipsa, cutremurul îl mare, a trecut fraților ceva vreme de la 1700 când se ducea Horea desculț, pe jos, până la Viena, ca să caute dreptatea la Împărat. S-au inventat de atunci telefonul, Internetul, Google, … și toate au sărit gardul și aci, la noi, în Grădina Maicii Domnului.

Etichete: ,

11 comentarii la “Nu cunoști pe cineva?” Subscribe

  1. Anonim 05/03/2012 at 16:47 #

    Dolo, esti cam nedreapta cu „cetateanul”. Ai cere sa se informeze pe internet e ca si cum i-ai cere unei maimute sa cante la flaut. De exemplu mama ta cand a dat un „search” pe Google ultima data?

    • Dollo 05/03/2012 at 16:56 #

      Mama nu a făcut search, că evident nu știe, dar când a avut o problemă cu o instituție a statului (și eu n-am avut timp s-o fac pentru ea) s-a dus personal la instituția cu pricina și a întrebat/bătut la ușă/depus cerere etc. Eu nu ziceam că toți ar trebui să facem trafic pe net, ziceam că mai ușor/natural ar fi să folosim întâi ușile legale de acces.

  2. broantza 05/03/2012 at 19:27 #

    eu te inteleg perfect, intrucat am fost si eu in ipostaza aia cu: „am si eu nevoie de un pic de ajutor”. am lucrat ani de zile la 2 ambasade mari, si toata lumea avea senzatia ca eu stau cu snopul de vize in buzunar, si tot ce am de facut e sa il scutur nitel si gata, se rezolva! au fost altii care au considerat ca onor consortul meu m-a luat strict din interes, pentru maldarul de bani pe care stateam si facilitatile nenumarate de care beneficiam ca si angajat al altui stat. inclusiv mama s-a numarat printre ei…

    • Dollo 06/03/2012 at 08:29 #

      Ah, îmi imaginez cum o fi fost la ambasadă, dacă la primărie se făcea atâta tapaj pentru o parcare

  3. maria_k 06/03/2012 at 05:45 #

    aaaa, bine c-ai zis de Gradina Maicii Domnului, ca mi-am adus aminte: nu cumva cunosti pe cineva la Gradina Maicii Domnului, ca am si eu nevoie de niste butasi de trandafiri cataratori?

  4. camil 06/03/2012 at 15:40 #

    mai alaltăieri citeam despre cultura chineză (tradițională) și am dat acolo peste un concept foarte asemănător cu românescul PCR (Pile-Cunoștințe-Relații); nu sunt creații recente, comuniste, dar au fost aduse la apogeu în timpul regimurilor respective.
    ca să vezi, chinezii seamănă cu noi. sau noi cu ei, după caz 🙂

  5. camil 06/03/2012 at 15:42 #

    „guanxi” se cheamă, am uitat să zic.

    • Dollo 06/03/2012 at 17:42 #

      Deci așa se scrie PCR în chineză 🙂

  6. broantza 06/03/2012 at 18:15 #

    Pana la urma si conceptul de „networking” al vesticilor cam tot a PCR aduce. Doar ca aici nu exista, in cele mai multe cazuri, componenta financiara atat de draga romanului: spaga. Am spus in cele mai multe cazuri. A nu se intelege ca nu exista coruptie, spaga si birocratie, intrucat nici o tara de pe lumea asta nu e ferita de asa ceva.

  7. broantza 06/03/2012 at 18:21 #

    @Dollo: sa iti povestesc cum m-a alergat unul pe strada cu un plic de bani in mana, ca sa il ajut sa obtina o viza? Acum, nu stiu daca fusese pus de careva din ambasada sa ma testeze – stiu sigur ca se faceau chestii de genul asta si au existat oameni care au fost scosi elegant de pe teritoriul ambasadei in catuse si cu escorta de puscasi marini – sau daca se luase nebunul dupa mine pentru ca m-a vazut iesind de la consulat, purtand legitimatia la gat. Alta data, unul pe care-l ajutasem sa ia fi-su viza de studii mai repede, a vrut sa imi dea spaga un peste de vreo 8-10 kile. Greu l-am convins sa isi ia naiba „zburatoarea” inapoi. Nu mai zic cum mirosea in cabina agentilor de paza, unde s-a desfasurat discutia 🙂 Ehe, am multe povesti d-astea in tolba. 🙂

    • Dollo 06/03/2012 at 18:30 #

      păi să-ți scrii memoriile, cândva, și te ajut să le publici în serial dacă vrei. aia cu peștele sună bine 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit