F emeile care au căzut în păcat și au rămas gravide ar putea fi obligate să apeleze la consilierea unui specialist înainte de a li se da voie să „decidă” că nu vor copilul. E un proiect de lege inițiat de 51 de deputați și senatori (toată floarea PD-L, unul PSD și câțiva de la minorități), aflat în dezbatere la Senat.
Teoretic gândul nu e rău, consilierea asta pre-avort există în cinematografia soap opera, dar și în realitate în multe state. Chiar în expunerea de motive a proiectului sunt exemplificate câteva din Europa – majoritatea țări catolice. Femeia va fi trimisă, de ginecologul la care se prezintă pentru avort, să ia niscai ore de consiliere înainte, la cabinetul de profil al spitalului sau la un cabinet privat, musai acreditat de Ministerul Sănătății (încă o sursă de șpăgi, tovarăși!).
După ce e consiliată cel puțin o oră – adică i se arată niște poze sau filme cu copii avortați (foarte puțini rezistă la imaginile astea), i se spune că poartă în pântec o viață mititică, apoi e speriată cu efectele avortului asupra propriului organism – femeia e lăsată să se gândească 5 zile, după care, dacă a rezistat în fața atâtor grozăvii și tot vrea să avorteze, primește o semnătură și o ștampilă de la consilierul care nu a reușit s-o convingă. În unele cazuri legea prevede ca, pentru impresia artistică, să se apeleze chiar la o ecografie, care să-i arate viitoarei mame ce mișcă în uterul ei. Puțin probabil că se va ajunge la așa ceva în România, țara în care multe mame ajung la medic abia atunci când nasc, iar cele care ar vrea să facă ecografii, și nu au bani, renunță la moftul ăsta, chiar cu riscul de a avea copii cu handicap. Dar, așa zice proiectul de lege, așa facem.
În expunerea de motive a proiectului, inițiatorii zic așa:
– că România are o rată crescută a avorturilor, 520 de întreruperi de sarcină la 1000 de născuți vii
– că asta ar fi din cauza lipsei de informare a femeilor cu privire la riscurile și efectele intervenției (România e pe primul loc în Europa la cancerul de col și mamar), dar și cu privire la alternativele concrete și viabile, cum ar fi: adopția sau centrele maternale
Este dată ca exemplu de bună practică activitatea Asociației Pro Vita Timișoara, care ar fi consiliat 5000 de femei care voiau să facă avort, a reușit să le convingă pe 500 dintre ele, care acum sunt fericite mame, atașate de copiii lor.
Așadar, zic inițiatorii acestei legi, româncele se înghesuie la avort neștiind ele ce bine e să crești un copil în România, câte „alternative concrete și viabile” ai, și cât de periculos poate fi un avort, când nașterile în spitalele românești sunt așa de sigure. Să le consiliem, așadar!
Ce mi se pare mie prost și suspect la acest proiect de lege:
1. Prost e faptul că nicio literă din proiect nu pomenește de mijloace de contracepție, de prevenire a sarcinii, de educare a bărbaților și femeilor, de la cele mai fragede vârste – cam cu câțiva ani înainte de a ne trece nouă prin cap că-i mănâncă pe ei în cur – să folosească prezervativul, să înghită pilula, să-și monteze sterilet sau măcar să țină cont de calendar. Da știu, sunt pe toate drumurile, au trecut 20 de ani de când nu mai sunt interzise, informațiile despre contracepție se află la un click distanță de oricine vrea să afle. Totuși, de ce avem 500 de avorturi la mia de născuți?
2. Suspecte mi se par toate articolele alea din Constituție, Codul Civil și Carta Drepturilor Omului (unele se bat cap în cap), care sunt enunțate în preambulul proiectului. Citiți-le și vă înfiorați. Vouă nu vă sună ca o introducere la o lege de interzicere a avorturilor? Principiul imperativ al garantării dreptului la viață, principiul garantării dreptului la moștenire (ce are a face asta cu avortul?) ca și Principiul conform căruia pentru a succede trebuie neapărat ca persoana care succede să existe în momentul deschiderii succesiunii, Copilul conceput e considerat că există, Copilul născut mort e considerat că nu există (!) și alte câteva cu morți, testamente și succesiuni, apoi că dreptul copilului nenăscut de a trăi este un drept fundamental.
3. Prost mi se mai pare că politicienii români vor să crească natalitatea prin metoda asta penibilă, după ce au tăiat din facilitățile oferite cuplurilor care chiar își doresc copii, dar aleg că muncească în loc să facă foamea cu copil cu tot. După ce au scăzut veniturile asistenților maternali. După ce au bramburit legea aia a adopțiilor de iese copilul la pensie din cămin înainte de a apuca să fie adoptat.
4. Suspect mi se mai pare faptul că deși nu e pomenită nicăieri în lege (cu excepția acelei fraze din expunerea de motive în care se spune că unii medici refuză să facă avorturi din motive religioase. Da, sigur, în postul Paștelui sau al Crăciunului) acest proiect de lege transpiră prin toate virgulele voința bisericii, care ar vrea probabil să interzică măcar avorturile, dacă nu a reușit să impună abstinența în afara căsătoriei și anatemizarea prezervativului.
Și nu în ultimul rând, prost mi se mai pare faptul că legea admite că nu e nevoie de consiliere în cazul în care sarcina pune în pericol viața mamei, dar nu pomenește nimic, de exemplu, de o sarcină consecință a unui viol. Aia mai trebuie consiliată?
Prin urmare, deși orice consiliere e bună în teorie, într-o țară așa debusolată ca a noastră, consilierea asta nu va fi decât o frecție la picior de lemn, legiferată doar așa, ca nuca-n perete. Femeia româncă are nevoie de educație, din adolescență, să se cunoască pe sine, să învețe să se spele, să învețe cum să se protejeze sexual, să învețe să meargă periodic la medic pentru depistarea cancerului de col uterin sau de sân, să învețe să nu facă copii doar ca să prindă pe picior greșit vreun fraier, care să o ia de nevastă (că și rata divorțurilor e la fel de crescută ca aia a avorturilor, deci nicio brânză), apoi să învețe să-și îngrijească copiii, să fie ajutată să-i educe și tot așa. Și când le-om rezolva pe astea să ne ocupăm și de avort.
Oricum, a le „consilia” așa când sunt deja cu burta la gură, și nu știu ce se va alege de viața lor, echivalează, în proiectul din Senat, cu celebrele „încurajări” ale moașelor, pe care multe femei le-au auzit în comunism (și chiar mai încoace) în maternități, în chinurile facerii: „Ce te mai plângi, fă, acu te doare, dar când te-a mâncat între picioare ți-a plăcut, hai?!”
nici astia din Germania nu fac avorturi cand sunt sarbatori religioase, iar unii pur si simplu nu fac in general, tot din considerente religioase.
eu personal nu sunt pro-avort, insa sunt PRO dreptul femeii de a alege.
de-aia eu NU am putut face unul pentru ca am simtit ca ar fi ca si cum m-as duce acasa si i-as lua gatul pumpkinei. chiar daca puradelul nr 2 nu avea decat cativa mm si nici macar inima nu incepuse sa-i bata, pentru mine era copilul meu, pentru ca asa am ales sa vad eu lucrurile.
asta nu inseamna ca daca analizele n-ar fi iesit bine as fi tinut totusi sarcina, sau daca m-as fi confruntat cu probleme materiale insurmontabile, as fi ales sa mai fac un copil.
eu macar mi-am permis sa aleg sa mai fac unul, dar sunt femei care pur si simplu nu au luxul alegerii si mi se pare o crima sa faci un copil si sa-l abandonezi. o crima mult mai mare decat aceea de a expulza un embrion care e posibil sa devina o fiinta umana sanatoasa, dar care in momentul acela nu-i decat o aglomerare de celule.
Păi de asta ziceam că mi se pare o ipocrizie din partea medicilor să refuze să facă avorturi de sărbătorile religioase sau în post. E ca și când numai atunci ținem cont de preceptele morale, în rest ne facem de cap. Iar prin asta incriminează implicit avortul, inducând ideea că sunt siliți să facă o crimă, ca să mănânce și ei o pâine, dar de două ori pe an îi apucă remușcările și prințipurile.
@blo zice: „le-ai implora pe mamele lor să se întoarcă în timp și să avorteze.” – Le-aș implora să se întoarcă la un cu totul al moment, și cred că e de înțeles care.
Din blogurile pe temă peste care am dat acum, susțin ideea cu educația oamenilor, fete și băieți, bărbați și femei, și nu doar cea „de școală”, care adesea nu învață a trăi, ci a îngurgita informații.
Am putut să observ, și din comentarii, că unii bărbații, parcă înțeleg mai profund decât unele femei ce înseamnă viață (și cu afirmația asta nu susțin misoginii, nici misandrele, nici vreo închipuitoare superioritate a unui om asupra altui om – pentru mine om înseamnă viață și înseamnă femeie și bărbat). Și aici se pot adăuga multe. Unor femei li se pare că li se îngrădește o libertate, că li se ia un drept, când spui că nu ești de acord cu avortul. Pe de altă parte, anumite interdicții pot invita mai abitir la încălcarea a ceea ce se interzice. Nu același lucru se va zice despre libertatea și dreptul unui adult care ucide un alt om din „neatenție” („neatenție” de emoție, de sentiment, de mentalitate de moment, care de multe ori provine dintr-o „neatenție” profundă de creștere și educație, la nivel de individ și de colectiv, de familie și de societate – și sunt state „civilizate” care încă pedepsesc cu moartea). Și aici se pot adăuga multe. De multe ori, accentul e pus eronat și, astfel, se oferă soluții eronate. Din momentul în care femeia și bărbatul au conceput, acolo începe o viață, și asta o vede orice om care privește cu adevărat în el, dincolo de covingerile lui, de credințele lui, de gândurile lui, de simțirile lui etc.
Libertatea si responsabilitatea începe cu mult înainte… Faptul că nu ai fost pregătit, că a fost o greșeală, o neatenție etc., că ești blocat într-un anumit mod de a te raporta la viață, la relație (viața pare să implice relație la orice nivel), nu transformă viața într-un obiect. Faptul că omul poate „alege” să avorteaze viața (fie din burta mamei, fie din oriunde), nu îl va scuti de consecințe, care nu-s doar fizice și psihice, și nu doar la nivel de individ… Și asta n-are treabă cu biserica. Și iar și din nou sunt multe și multe de spus, sau poate mai degrabă de tăcut. Acuze de ifoseală dacă primesc :-), nu-i bai, eu n-am vrut să jignesc pe nimeni. Sănătate!
Și m-am și m-am și-am revenit. Și mi-a picat îndelung privirea pe afirmația mea: „Din momentul în care femeia și bărbatul au conceput, acolo începe o viață”…
Și iar m-am.
Omul se crede stăpân pe viață, consideră că știe ce e viața, împarte viața în bucățele și apoi spune care dintre bucățele e viață și care nu ș.a.m.d., în timp ce minunatul corp (că doar ăsta e mai vizibil) se ocupă de motorașe ca omul nostru să-și poată satisface convingerile, gândurile, mecanismele minții etc.
Ce e libertatea? Ce e responsabilitatea? Lupta noastră pentru libertate și drepturi îmi aduce aminte de perioade ale sclaviei și de nșpe fațete ale sclaviei. Totdeauna cel care s-a crezut mai puternic și-a arogat dreptul asupra celui pe care l-a considerat mai slab. Între “proprietarii” de sclavi, mai erau câte unii cu câte o licărire că și sclavul e om ca el, dar nu puteau totuși să renunțe la sclavii lor. Dar s-au trezit unii să “strige” viață și, pe alocuri, a dispărut sclavia… de un anumit tip, desigur. S-au curmat vieți pentru libertatea vieții, a omului, a femeii etc. Și omul își folosește libertatea pentru a curma viață. Până nu de multă vreme, în mentalitățile unor colectivități era considerat omul om numai după naștere… poate nici măcar atunci… Curios cum știm noi oamenii că viața începe atunci sau atunci, că omul își începe viața în burta mamei la 8 săptămâni sau la 12 sau tralala, ca și cum prima copilărie nu ar trebui considerată ca fiind parte integrantă din viață și din viața unui adult. Noi oamenii ne folosim cunoașterea să ne întărim limitele sau să le descoperim…? Pare că nu vrem să aflăm ce e cu adevărat viața, preferăm comoditatea sclaviei față de mintea noastră…
Și pe ce criterii stabilește omul? Cum se face că știe atât de bine când o viață din pântecele mamei e doar o aglomerare de celule și când deodată se transformă în ceva mai mult decât atat? Doi adulți, indiferent de orientare, se pot iubi fizic (contact se_ual, adică – nu știu dacă nu mi se cenzurează) în voie, da? Dar când, tot doi adulți, dar de data asta tată și fiu, sau mamă și fiică, sau alte variante de genu’, fac același lucru? Haha, e strigător la…? la ce…? strigător la ce vrea fiecare, nu? 🙂 Da, omul e foarte înțelegător, atât de înțelegător și de înțelept de tolerant, încât câte femei îndrăznesc să se prezinte în fustă cu gambele neepilate? Nu ești obligat prin lege, dar câte îndrăznesc să încalce „legea neoficială”? Vor fi intampinate, și nu doar prin vorbă, ci și prin non-verbal, atitudine etc., cu: „e ok dacă ești epilată, dar e ok și dacă nu ești”? câți bărbați au primit: băi, cum poți să ieși pe stradă cu gambele neepilate? Haha, dar chestia asta e “integrată” (atât de integrată că si fetițele care n-au păr pe picioare încep sa și-l dea jos) și e minoră, nu? Își mai pune femeia problema: am dreptul să am păr pe picioare când port pantaloni scurți? Într-adevăr, omul e “civilizat”, e liber, are drepturi, nu e sclav, nuuu, deloc. Vede omul peste gardul lui? Cât de departe? E interesat omul de om ca întreg? De viață ca întreg? Unde e linia de demarcație? O poate afla omul? A învățat omul din istorie? Ce e educația? De unde și când începe educația? Ne războim cu efectele sau ne ducem la cauze? Ș.a.m.d. Că deviem mult de la subiect? Și totuși nu? Sau da? Omul ăsta, nehotărât rău, ce a stabilit cu certitudine secolul trecut, îl dă pe dos secolul următor? Poate comentariul meu e o deviație? Hahaha.
Și, (iar și?) un om care ucide un alt om (viață pe viață) e pedepsit într-un fel sau altul prin lege, dacă e găsit, dacă, dacă, dacă? În ce fel, dacă ucide din greșeală? dar de nervi? dar cu sânge rece? De exemplu, pentru ăla cu așa-zis sânge rece, cât aport are mediul fizic, psihic, sărăcie, educație etc.? Contează că i s-a “ucis” “umanitatea” în perioada creșterii? Dar dacă omul ucide în timp ce se apără? Și, săltând, cum ar fi o lege prin care omul ar fi obligat să nu se sinucidă? Se poate? Roboței? Viața e totuna cu limitările noastre? Pe de o parte, ai dreptul să obligi o femeie să suporte o sarcină provenită din viol, care pentru ea e un chin? Pe de altă parte, știe omul că ce a fost conceput în burta mamei e viață de om doar după 12 săptămâni? Știe el când începe? Repetat: Viața e totuna cu limitările noastre? Nu e cam multă aroganță și ignoranță în ceea ce considerăm noi că știm, cunoaștem? Poate omul găsi soluții nefragmentate? Of-of… Omul, tot privind, riscă să vadă cum i se năruie stâlpii iluzorii pe care și-a și își clădește viața? riscă să dea pe dinăuntru față cu un imens cămăroi gol? de asta fuge si aleargă? Dar cine are timp să se mai ocupe și de astea? astea-s mizilicuri, nu?…
Și iar, sănătate!