Discutam zilele trecute cu o prietenă – despre aventuri de tinerețe, cum altfel – și de la un fost pretendent de-al ei care studia medicina veterinară am ajuns la filmele comuniste cu ingineri trimiși la sate ca să trateze științific producția agricolă, și erotic fetele bătrâne din sat, uitate acolo tot de repartiția din facultate. Ne-am descoperit astfel filonul comun, cultural, al filmelor românești care ne-au marcat adolescența și înflăcărat așteptările. Pentru că, stimați români care v-ați născut mai târziu, noi ăștia de 40 de ani în sus n-am crescut cu silicoanele Pamelei Anderson pe ecran, ci cu pieptul colhoznic al Dragăi Olteanu Matei, de exemplu. Nu ne-am îndrăgostit de Brad Pitt, că n-auzise nici Angelina de el atunci, ci de un Ovidiu Iuliu Moldovan, un Alexandru Repan și chiar un Sergiu Nicolaescu la nevoie, dacă patria era la ananghie.
Așa că m-am gândit, pentru cititorii mei de-un leat, să rememorăm un pic amintirile astea comuniste cinematografice, atât cât ne mai ține memoria. Eu am câteva filme dragi din vremea aia, la concurență cu alea rusești, pe care le vedeam cu mama, pe abonament, la Sala ARLUS (sala de proiecții și propagandă sovietică, față în față cu gardul ambasadei SUA). Nu mi le amintesc pe toate, așa că dacă veniți cu completări facem și de un clasament. Eu nu îndrăznesc să le pun pe locuri, ci pe categorii.
Filmele de propagandă: ingineri sexy, profesoare disperate, producție record, happy-end
Seria cu boboci (Toamna, primăvara, ce-o mai fi fost) în care Draga Olteanu Matei era feminista nevastă a președintelui de CAP Marin Moraru, Sebastian Papaiani făcea trafic cu orătănii în numele doctorului (parcă Emil Hossu) venit de la oraș, iar Maria Ploaie era sensibila profă de muzică. Sau de franceză.
Curios, deși îmi plăceau teribil filmele astea, și mă visam și eu profă de ceva prin vreun sat, nu mi-a dat prin cap atunci că aș putea să mă fac mai bine veterinar. Acum îmi pare rău.
Cei mai sexy ingineri agronomi sau medici veterinari repartizați la sat au fost Emil Hossu și Vladimir Găitan. Tot din categoria de propagandă face parte și Buletin de București, unde Mircea Diaconu era mult mai simpatic decât e acum ca parlamentar liberal.
A mai fost o ecranizare excelentă cu Șerban Ionescu în rolul lui Ion, blestemul pământului blestemul iubirii. Și, dacă nu mă înșel, tot Maria Ploaie Ioana Crăciunescu era soția cea urâtă, dar cu zestre. Ionescu a jucat și el roluri de tânăr muncitor pe șantierele patriei, care era pus de maiștri să care curentul cu găleata.
Nu-l mai amintesc pe comisarul Moldovan, zis și Sergiu Nicolaescu, pentru că eu n-am fost o mare admiratoare de-a lui. Nici cu filmele istorice nu m-a dat pe spate. Dar era un bărbat bine, ce-i drept.
Comediile cu nea Mărin și Brigada Diverse
Amza Pellea în Nea Mărin miliardar, cu aceeași Dragă Olteanu Matei (as Veta) și Sebastian Papaiani (alias Sucă) nu mai au nevoie totuși de comentarii. Cred că mai multe generații decât a noastră au râs și vor continua să râdă la filmul ăsta.
Dar prin anii 70-80 ne mai amuzam cu seria BD – la munte, la mare, în deplasare – și cu Operațiunea Monstrul. Dem Rădulescu, Jean Constantin, Marin Moraru, Toma Caragiu ar bate și azi un Jim Carrey sau chiar un Robin Williams, după părerea mea.
De dragoste platonică, ideologică și încheiată până la ultimul nasture
Apoi, au fost filmele romantice, cu Ovidiu Iuliu Moldovan sau Alexandru Repan, veșnic în rolul intelectualului cu dileme existențiale, prinși în iubiri puternice, dar imposibile. Întâlnirea, de exemplu, este un film din 83, regizat de Sergiu Nicolaescu, despre o întâmplare de război, dar în care Ovidiu Iuliu Moldovan joacă o poveste de dragoste sfâșietoare cu Ioana Pavelescu, mult mai frumoasa mamă a celebrei fufe care s-a măritat cu Țiriac jr. pentru 48 de ore… cum naiba o cheamă?
În fine, Moldovan, Repan și Caramitru (favoritul meu între rolurile lui Caramitru a fost Promisiuni, tot cu Maria Ploae) au fost pentru mine o tripletă sexy în anii 70-80 (când nici nu știam de eticheta asta), deși erau bătrâiori, cam cu 20 de ani mai mari ca mine. Ei jucau mult și teatru, în vremea aia eu mergeam la teatru, nu ca acum, așa că eram ceea ce azi se cheamă o fană înrăită, chiar dacă nu m-am dus niciodată să bat la ușa cabinei lor de actori. Pe vremea aia nu existau postere, ca să-ți tapetezi camera cu idolii, videoclipuri (trailere) nici atât, Internetul nu se inventase, deci ne rămânea revista Cinema, abonamentul la cinematograf și în ultimă instanță televizorul.
Aveam colege de școală care se duceau să aștepte actorii la ieșirea din spate, cu flori – una s-a și încurcat cu Ion Dichiseanu. Ăla nu era genul meu, eu întotdeauna l-am asociat cu Dolănescu, nu știu de ce, nu aveau practic nicio legătură, dar așa, ca tipologii de bărbați.
Tot un film romantic care mi-a rămas mie în cap a fost Adela, ecranizare după romanul lui Ibrăileanu, cu George Motoi în rolul craiului care ba o voia, ba nu, pe juna Adelă. Nu mai știu cine era în rolul feminin (mama Adelei era tot Valeria Seciu), dar filmul ăla, pentru mine, a reușit să transpună foarte bine cartea. Ceea ce nu pot să spun, de exemplu, despre Enigma Otiliei, care nu m-a impresionat în varianta ecranizată.
Un alt film remarcabil, cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Maria Ploaie, Tamara Buciuceanu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru și o grămadă de alți monștri a fost Cuibul de viespi. Ăsta a tot fost dat și după 90 de diverse televiziuni și iată că găsim și bucăți din el pe Youtube.
Ca partenere pentru cei trei crai, întotdeauna mi-au plăcut Valeria Seciu, Maria Ploae și Ioana Pavelescu. Trebuie amintit la sex simboluri și Marcel Iureș, care continuă să fie la fel de sexy și azi în ochii mei, doar că el a jucat puțin în filme pe vremea aia, și mai mult în teatru, chiar și teatru TV. Pentru asta ar trebui altă postare, ca să nu le amestecăm.
A mai fost un sex simbol Adrian Pintea, în seria de filme despre haiducul Iancu Jianu. Dar eu nu eram chiar așa o admiratoare.
Apoi au venit Declarație de dragoste (1985) și Liceenii (1987), cam în perioada în care și eu am trăit anii de liceu. Liceenii s-a și turnat la mine în Liceul industrial 26, cu figuranți dintre colegii mei. Eu nu m-am încadrat în standardele căutate de regizor, deși au venit și la noi în clasă ca să caute figuranți. Pentru mine povestea de dragoste dintre Teodora Mareș și Adrian Păduraru a fost net superioară celei dintre Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu. Cred că mulți din generația mea au gândit asta.
Oricum, cam cu filmele astea s-a încheiat epoca filmelor românești care mi-au marcat mie tinerețile. Cuceritor pe ultima sută de metri așa, a fost și Claudiu Bleonț în rolul doctorului din Rochia albă de dantelă (1988). Mamă ce am mai plâns la filmul ăla. Eram tânără și impresionabilă. Niciodată după aia nu l-am mai văzut jucând în ceva pe Bleonț, prin urmare nu știu dacă mi-ar mai plăcea.
Sigur, la TV mai strălucea Bobby al Pamelei (din Dallas), niște personaje pe care nu le mai rețin pe nume din serialele foarte bune cehoslovace (Arabela, Ambulanța) sau din alea englezești Linia Maritimă Onedin. Dar am zis că ne limităm la producția autohtonă. Care dacă vă uitați pe lista asta, a fost destul de consistentă în anii 70-80.
Oricum, ca să păstrăm o notă optimistă, îți cam dai seama ce dus ești când vezi câți din idolii tăi au dat colțul. Sunt destui din câți am enumerat eu p-aci 🙂
Hai, contribuiți și voi cu amintirile voastre, să vedem dacă ne-am încins imaginația la aceleași filme.
Sanitka – https://youtu.be/tlKPf3fM-tc (plus related) si melodia de generic https://youtu.be/Hu1-zW_xfAM
Adaug si Nori Negri
Generic – https://youtu.be/TsVjDI6nKDI si serialul https://youtu.be/4-P1zA0Ew4U (plus related)
Buna Dollo,
In comentariul care cred ca mi-a intrat in filtrul de spam am pus si Nori Negri – nu stiu daca acesta facea parte din preferintele tale.
O zi buna
Ha, Dichiseanu-Dolanescu. Cred ca asocierea asta am facut-o si eu inconstient. Buna si Cozorici-Basescu!
Pe Dichiseanu l-am iertat totusi acum cativa ani, cand am vazut ce bine a intrat in rolul fratelui infect din Suta de lei, probabil cel mai bun film romanesc din toate timpurile (atat de bun incat Elena Ceausescu a cerut personal arderea negativului). Din pacate, a fost atat de bun incat nu doar regimul de atunci, ci si oameni ca Sergiu Nicolaescu l-au ascuns, asa ca putina lume a auzit de el.
e prima dată când aud de el. cine l-a făcut?
Mircea Saucan. Mai e pe acolo in film un alt sex-symbol, nu stiu daca l-ai prins, Dan Nutu. In filmul asta il cam bate pe James Dean, ca sa zic asa.
Da, cred că l-am văzut pe Dan Nuțu în câteva filme de prin 70, dar ulterior înțeleg că a emigrat, așa că chiar nu-mi amintesc de el ca sex simbol în niciunul.
Dacă n-ar exista internetul imdb, wikipedia şi atâtea alte site-uri aş mai înţelege năzbâtiile scoase din tastatură de unii comentatori de pa aici. Dar acestea există şi cenzura bunului simţ, a informării ar fi trebuit să se aplice.
Doamnelor şi domnilor, Sergiu Nicoaescu nu a regizat niciodată „Toate pânzele sus”. Are şi el rpoducţii pentru micul ecran: „Villon”, „Wilhelm Cuceritorul”. Dar repet, nu şi pe acesta.
Şi înainte de a condamna şi a înfiera trebuie să ţineţi cont că nicăieri în lume capodoperele nu s-au născut la ordin. Ele s-au ivit şi atât. Multe au fost rodul reconsiderării criticilor şi pasionaţilor.
In proiectata si nescrisa carte: Filmele Pe Care Nu Le-am Facut, Sergiu Nicolaescu il inclusese si pe acesta: Toate Panzele Sus.
Pana la Capat – Contributii ale lui Sergiu Nicolaescu la Cinematografia Nationala. Autor, Cristian Vasilescu (cristivasilescu08@yahoo.com)
Si copilaria si tineretile mele mi-au fost marcate de teatru radiofonic, lunea si de teatru TV martea, in care se reitera motivul inginerului trimis fie la tara fie pe santiere in munti, a geologului, samd si vedetele erau cam aceleasi din filme.
Emil Hossu a jucat in teribil de multe piese de teatru pentru televiziune.
La capitolul teatru clasic, dar vazut la TV imi aduc aminte de Stalpii societatii (Gina Patrichi si Victor Rebengiuc) si Suflete tari (Irina Petrescu si Ion Caramitru)