F emeia avea maximum 40 de ani, dar arăta mai mulți. Solidă, îmbrăcată curat dar … complicat, cu o căciulă tricotată, mov, pe cap și două sarsanale grele în mâini. Zâmbet dezarmant, cu mulți dinți lipsă. Când mi-a aținut calea ca să mă întrebe ceva primul impuls a fost s-o ocolesc, crezând că e genul care cere bani. Eram în fața treptelor împunătoare de la Palatul de Justiție, pe cheiul Dâmboviței. Ea tocmai coborâse de pe ele și se găsise pierdută într-un București străin și ostil.
„Unde e Parchetul ăla de la Piața Constituției, doamnă?”. M-am gândit cum s-o îndrum, neștiind exact unde e Parchetul „ăla”, dar știam măcar unde e Piața Constituției. I-am explicat inițial că trebuie să ajungă la bulevardul cu fântâni, să facă dreapta și să țină drept până ajunge la Casa Poporului. După privire mi-am dat seama că nu auzise nici de asta. Dar repeta după mine cuvintele. Zic, hai, că tot merg până la Unirea, vă arăt de acolo.
Am mers o bucată alături, ea gâfâind de la sarsanale, eu neștiind dacă s-o întreb ce caută sau să-mi văd de ale mele. Tăceam pe ritmul respirației ei sacadate. Până la urmă tot ea, temătoare să n-o las în drum, mă mai întreabă o dată unde trebuie să facă dreapta. Îi zic că o duc eu până acolo și că după aia nu are cum să rateze casa aia mare a poporului. Acolo a promis că mai întreabă unde e Parchetul.
Nu sunteți din București, constat eu plat.
Îmi răspunde scurt, ca la școală: „Nu sunt. Am venit azi cu treabă. Și mă plimbă de colo colo. Dar nu mă dau bătută, că se rezolvă sigur. Nu e de nerezolvat!”
E bine că sunteți optimistă, zic așa, cu juma de gură.
„Sunt, că am încredere, doamnă. Am încredere în justiție. Și în domnul președinte al țării am încredere!”
Nu-mi pot reprima un zâmbet, dar îl țin pentru mine.
„Am încredere, că m-a primit, am depus memoriu și mi-a zis că se rezolvă…”
V-a primit Băsescu, adică? devin și mai interesată.
„Am depus memoriu și am încredere că domnul președinte a promis că nu se va amesteca în treburile justiției!”.
Neah, știu, replica asta nu vă sună veridic. Nici mie, dar jur că femeia aia simplă, de la țară, așa mi-a spus. Și am ajuns la colțul bulevardului Victoria socialismului și n-am apucat s-o mai întreb ce problemă avea la Parchet. I-am arătat clădirea aia mare din față, care se cheamă Casa Poporului, și i-am urat succes. Se grăbea, mi-a mulțumit deja cu spatele. A luat cu ea și încrederea în justiție și-n președinte, grele precum sarsanalele care o făceau să gâfâie.
***
Scena asta a fost azi, după ce am ieșit (tot de la Casa Poporului) de la o întâlnire a societății civile cu reprezentanți ai Jandarmeriei și un fost ministru de interne, pe tema „4 ani de la agresarea de către jandarmi a unor cetățeni români cu ocazia Summit-ului NATO de la București”.
Pe scurt a fost așa: în aprilie 2008 vreo 50 de tineri au închiriat o hală la Fabrica Timpuri Noi unde aveau de gând să facă manifestări anti-NATO, adică să facă ceva contra curentului din media care prezenta summit-ul NATO ca pe cea mai mare victorie a României de la întoarcerea armelor împotriva naziștilor. Tinerii n-au avut timp să lanseze nici măcar niște bărcuțe de hârtie pe Dâmbovița (era una dintre acțiunile plănuite) pentru că pe 2 aprilie dimineața au năvălit peste ei niște mascați, care i-au luat la bastoane, i-au înjurat, legat cu mâinile la spate și dus la secție. Pe motivul invocat de un bărbat care-și bate nevasta preventiv „las că știe ea de ce!”. Se aflau, deci, într-un spațiu privat, nu deranjau pe nimeni, nu scandau pe străzi, nu aruncau cu pietre, nu puneau în pericol securitatea lui Bush sau a lui Putin. A lui NATO nici atât.
S-au scurs patru ani de atunci și ce credeți? Nimeni nu e vinovat, nu există vreun proces sau vreo anchetă finalizată. Deși 13 dintre tineri au făcut plângeri penale. Este rezultatul clasic al oricărei plângeri penale făcute de vreun cetățean simplu împotriva unui organ de „ordine”. Nimeni nu a câștigat până acum vreun proces cu poliția sau jandarmeria în țară. Numai la CEDO.
La întâlnirea aniversară a venit azi însuși ministrul de interne de atunci – Cristian David – acum „doar” parlamentar liberal. Care a zis așa: „Sunt bucuros că avem acest dialog aici, pe această temă, eu fiind într-o formațiune politică cu adânc respect pentru libertatea de exprimare – Partidul liberal – pe care îl consider un drept fundamental”.
După ce ne-a zis că e un mare susținător al dreptului la exprimare – el fiind ministrul de interne care atunci, în 2008, a închis Bucureștiul, interzicând orice fel de manifestație și chiar circulația prin centru, ca pe vremea lui Ceaușescu – David ne-a asigurat că jandarmii nu bat cu ordin de sus, ci eventual dintr-o pregătire deficitară. Și s-a mai justificat așa: „România a avut atunci două mari obiective: desfășurarea evenimentului în condiții de securitate și securitatea delegaților. Vă pot asigura că astfel de situații nu se vor mai repeta, pentru că nu-l vom mai avea prea curând în România și pe Bush și pe Putin în același timp. Cred că o anchetă asupra evenimentelor, care se va finaliza, dacă se va finaliza, va face lumină în acest sens. Dar noi atunci am fost felicitați pentru organizare chiar de către secretarul general al NATO, Javier Solana. ”
Nu există nicio legătură între cele două întâmplări ale mele de azi. Voiam doar să vă arăt doi exponenți ai aceleiași țări. Membră NATO, cum ar veni 😉
La faza cu aia anti-NATO, daca as fi in locul lui David as zice : shit happens!
Cit despre femeia cu memoriul: daca are incredere ca Base nu se amesteca, atunci de ce s-o mai fi dus la el?
probabil ca să se asigure că nu se amestecă 😉 transmite salutările mele poliției metropolitane 😉
Doamne, is 4 ani de atunci?! parca a fost ieri, parca a fost acu’ 3 vieti. 🙂 rasar amintirile ca ciupercile dupa ploaie: traseul meu spre job nu intersecta niciun traseu d-ala oprit, dar alti colegi aveau probleme. iar fratelo si cumnata au injurat summitul si p-ala de-a interzis circulatia pana n-au mai avut voce. dadeau cu sapa intr-un magazin pe calea victoriei, care era interzisa circulatiei. de dus la munci, erau obligati sa se duca, de frecat menta p-acolo o frecau aiurea, nici nu puteau sa-si rezolve celelalte probleme, nici nu-si faceau targhetu’.
prima situatie imi trezeste niste amintiri tare triste. singura perioada a vietii mele pe care n-as mai vrea cu niciun chip s-o retraiesc, singurul motiv pentru care nu i-as cere pestisorului de aur sa mai fiu iar tanara. am vazut prea multe dezamagiri si nici macar nu erau ale mele.
Și motivul pentru care i-ai cere peștișorului tinerețea care ar fi? 🙂
ai dreptate. m-am exprimat aiurea. in niciun caz n-as mai vrea sa fiu iar tanara. sau atat de tanara- sub 25-26 ani.
sa zicem ca ar exista un motiv (mult prea personal pentru a fi impartasit) pentru care mi-ar dori sa fiu iar tanara/mai tanara. tot n-as rezolva ceva. sunt cine/ce sunt. faptul ca as fi tanara/mai tanara n-ar schimba nimic. s
iar asta e un motiv pentru care imi place ca nu mai sunt tanara. stiu cine/ce sunt. stiu ce pot si ce nu pot face/schimba.
E bine bolduită fraza aia din final. Ne clarifică faptul că dacă ar mai fi un summit în care să vină Bush – sau eventual Obama – şi Putin, jandarmii nu ar repeta situaţia de atunci.
Sunt atât de „fericit” să văd ce discursuri tâmpite au autorităţile noastre…
Nu imi place cand face cineva misto de mine … cum vine asta, „nu a auzit de Casa Poporului”?! Parchetul acela habar nu am unde este, air daca as fi teleportat la Joseni, ar trebui sa apelez si eu la mila trecatorilor ca sa intreb „va rog, unde este gara?”. Dar magaoia hidoasa a Cizmarului este a doua cladire din lumea, si cea mai grea (datorita fundatiei imense), vizibila chiar de pe orbita, asa ca pina si extraterestii au auzit de Casa Poporului! Cum poate cineva sa spuna ca nu stie de acest simbol al Capitalei, mai cunoscut decat Ateneul sau Arcul de triumf?!
Femeia aia nu știa, nu am habar de ce, dar dacă admitem că există oameni în România care n-au pus piciorul vreodată în București trebuie să credem și asta. Nu văd de ce simți tu că fac mișto de tine cu asta?
Vai, iti dai seama provinciala proasta, sa nu stie ea unde-i Casa Poporului!
Baiete, am intrebat j’de bucuresteni unde-i ba Teatrul National, ba Ambasada SUA, ba Soseaua Oltenitei, ba iesirea spre Bucuresti-Pitesti. 9 din 10 n-au stiut sa ma indrume (printre ei si politai de circulatie). Concluzia mea a fost ca dom’ Mitica desi nu prea iese din cartierul lui, e convins provincialii ii sint oricum inferiori.
Ce inseamna omul simplu… eu nici pana la frizerie nu ma duc fara programare.
Este incredibila insa increderea cu care sunt creditate autoritatile, desi toate sondajele prezentate pe la televizor spun cu totul si cu totul altceva.