Oamenii sunt lumina

„Câți ani ai, tataie? Niciunul, s-au dus toți!” Despre România te iubesc și despre oameni și filme care-ți merg la inimă.

N -aș vrea să trec cu vederea două lucruri care mi-au plăcut mult de Paștele ăsta: titlul sub care ProTV a făcut seria de reportaje din „Româna te iubesc” – „Oamenii sunt lumina” – și filmul „Biutiful” pe care l-am văzut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o televiziune, nu mai știu care.

Biutiful

E un film după care nu m-aș duce în veci să văd Barcelona. Povestea unor vieți aparent irosite, în cele mai mizere cartiere ale Barcelonei, în care Javier Bardem se chinuie să-și crească cei doi copii, împărțit între job-ul semi-legal de intermediar de locuri de muncă pentru emigranții chinezi, dragostea pentru fosta nevastă, și ea tulburată de droguri și alte vicii, și descoperirea că are metastaze pornite de la o prostată netratată. După primele minute aș fi vrut să schimb postul, pentru că în general nu-mi place să văd filme cenușii, dar pentru că Javier Bardem e unul dintre preferații mei am suportat cu stoicism. Nu pot să zic că e o capodoperă ce nu trebuie ratată, dar e un film ce trebuie văzut într-o anumită stare, ca să-l simți. O stare în care ți se pare că tot ce ține de tine e cam inutil – starea mea de la o vreme – așa că un film cu niște vieți irosite înseamnă cumva a turna apă în fântână. Dar măcar nu ți-e sete.

E fantastică lupta care se dă permanent în personajele din film,  între moralitate și inutilitatea ei într-o lume marcată de profit. Iar finalul sugerează un pic că moralitatea câștigă. Deși e fragilă și poate fi foarte bine doar în imaginația personajului, nu neapărat reală.

***

– Câți ani ai tataie?

– Nicicunul, zice moșul serios.

Apoi, după o pauză

– S-au dus toți!

Râde echipa de filmare, râde și el, știrb, de la distanța celor 92 de ani petrecuți cu bune, cu rele, în satul Libotin, minus cei trei irosiți pe front, la ruși.

– Și acuma? îl întreabă Alex Dima, de la ProTV.

– Acuma-i vai de „io”!

Râde iar, senin, de parcă nimic n-ar mai conta. Și probabil că nici nu mai contează.

Sunt câteva personaje pe care trebuie să le vedeți, în reportajul ăsta făcut la mănăstirea Rohia și în satul maramureșan Libotin. Și după asta să vă continuați viața.

Etichete: , , , , , ,

3 comentarii la “Oamenii sunt lumina” Subscribe

  1. angel 16/04/2012 at 19:33 #

    uite un film interesant: Dirty prety things

  2. Moldoveanca 17/04/2012 at 17:09 #

    Bai, deci am prins si eu faza cu tataie! M-a dat pe spate! Cand cresc mare vreau si eu sa fiu ca tataie ala. Mi se pare ca el reprezinta spiritul romanesc pur, ala pe care il gasesc din ce in ce mai greu printre lanuri de pitzipoance si kilograme de prostie 🙁

    • Dollo 18/04/2012 at 09:43 #

      Da, am văzut mulți oameni în reportajul ăla care au îmbătrânit frumos

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale