Oamenii sunt lumina

„Câți ani ai, tataie? Niciunul, s-au dus toți!” Despre România te iubesc și despre oameni și filme care-ți merg la inimă.

N -aș vrea să trec cu vederea două lucruri care mi-au plăcut mult de Paștele ăsta: titlul sub care ProTV a făcut seria de reportaje din „Româna te iubesc” – „Oamenii sunt lumina” – și filmul „Biutiful” pe care l-am văzut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o televiziune, nu mai știu care.

Biutiful

E un film după care nu m-aș duce în veci să văd Barcelona. Povestea unor vieți aparent irosite, în cele mai mizere cartiere ale Barcelonei, în care Javier Bardem se chinuie să-și crească cei doi copii, împărțit între job-ul semi-legal de intermediar de locuri de muncă pentru emigranții chinezi, dragostea pentru fosta nevastă, și ea tulburată de droguri și alte vicii, și descoperirea că are metastaze pornite de la o prostată netratată. După primele minute aș fi vrut să schimb postul, pentru că în general nu-mi place să văd filme cenușii, dar pentru că Javier Bardem e unul dintre preferații mei am suportat cu stoicism. Nu pot să zic că e o capodoperă ce nu trebuie ratată, dar e un film ce trebuie văzut într-o anumită stare, ca să-l simți. O stare în care ți se pare că tot ce ține de tine e cam inutil – starea mea de la o vreme – așa că un film cu niște vieți irosite înseamnă cumva a turna apă în fântână. Dar măcar nu ți-e sete.

E fantastică lupta care se dă permanent în personajele din film,  între moralitate și inutilitatea ei într-o lume marcată de profit. Iar finalul sugerează un pic că moralitatea câștigă. Deși e fragilă și poate fi foarte bine doar în imaginația personajului, nu neapărat reală.

***

– Câți ani ai tataie?

– Nicicunul, zice moșul serios.

Apoi, după o pauză

– S-au dus toți!

Râde echipa de filmare, râde și el, știrb, de la distanța celor 92 de ani petrecuți cu bune, cu rele, în satul Libotin, minus cei trei irosiți pe front, la ruși.

– Și acuma? îl întreabă Alex Dima, de la ProTV.

– Acuma-i vai de „io”!

Râde iar, senin, de parcă nimic n-ar mai conta. Și probabil că nici nu mai contează.

Sunt câteva personaje pe care trebuie să le vedeți, în reportajul ăsta făcut la mănăstirea Rohia și în satul maramureșan Libotin. Și după asta să vă continuați viața.

Etichete: , , , , , ,

3 comentarii la “Oamenii sunt lumina” Subscribe

  1. angel 16/04/2012 at 19:33 #

    uite un film interesant: Dirty prety things

  2. Moldoveanca 17/04/2012 at 17:09 #

    Bai, deci am prins si eu faza cu tataie! M-a dat pe spate! Cand cresc mare vreau si eu sa fiu ca tataie ala. Mi se pare ca el reprezinta spiritul romanesc pur, ala pe care il gasesc din ce in ce mai greu printre lanuri de pitzipoance si kilograme de prostie 🙁

    • Dollo 18/04/2012 at 09:43 #

      Da, am văzut mulți oameni în reportajul ăla care au îmbătrânit frumos

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!