Oamenii sunt lumina

„Câți ani ai, tataie? Niciunul, s-au dus toți!” Despre România te iubesc și despre oameni și filme care-ți merg la inimă.

N -aș vrea să trec cu vederea două lucruri care mi-au plăcut mult de Paștele ăsta: titlul sub care ProTV a făcut seria de reportaje din „Româna te iubesc” – „Oamenii sunt lumina” – și filmul „Biutiful” pe care l-am văzut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o televiziune, nu mai știu care.

Biutiful

E un film după care nu m-aș duce în veci să văd Barcelona. Povestea unor vieți aparent irosite, în cele mai mizere cartiere ale Barcelonei, în care Javier Bardem se chinuie să-și crească cei doi copii, împărțit între job-ul semi-legal de intermediar de locuri de muncă pentru emigranții chinezi, dragostea pentru fosta nevastă, și ea tulburată de droguri și alte vicii, și descoperirea că are metastaze pornite de la o prostată netratată. După primele minute aș fi vrut să schimb postul, pentru că în general nu-mi place să văd filme cenușii, dar pentru că Javier Bardem e unul dintre preferații mei am suportat cu stoicism. Nu pot să zic că e o capodoperă ce nu trebuie ratată, dar e un film ce trebuie văzut într-o anumită stare, ca să-l simți. O stare în care ți se pare că tot ce ține de tine e cam inutil – starea mea de la o vreme – așa că un film cu niște vieți irosite înseamnă cumva a turna apă în fântână. Dar măcar nu ți-e sete.

E fantastică lupta care se dă permanent în personajele din film,  între moralitate și inutilitatea ei într-o lume marcată de profit. Iar finalul sugerează un pic că moralitatea câștigă. Deși e fragilă și poate fi foarte bine doar în imaginația personajului, nu neapărat reală.

***

– Câți ani ai tataie?

– Nicicunul, zice moșul serios.

Apoi, după o pauză

– S-au dus toți!

Râde echipa de filmare, râde și el, știrb, de la distanța celor 92 de ani petrecuți cu bune, cu rele, în satul Libotin, minus cei trei irosiți pe front, la ruși.

– Și acuma? îl întreabă Alex Dima, de la ProTV.

– Acuma-i vai de „io”!

Râde iar, senin, de parcă nimic n-ar mai conta. Și probabil că nici nu mai contează.

Sunt câteva personaje pe care trebuie să le vedeți, în reportajul ăsta făcut la mănăstirea Rohia și în satul maramureșan Libotin. Și după asta să vă continuați viața.

Etichete: , , , , , ,

3 comentarii la “Oamenii sunt lumina” Subscribe

  1. angel 16/04/2012 at 19:33 #

    uite un film interesant: Dirty prety things

  2. Moldoveanca 17/04/2012 at 17:09 #

    Bai, deci am prins si eu faza cu tataie! M-a dat pe spate! Cand cresc mare vreau si eu sa fiu ca tataie ala. Mi se pare ca el reprezinta spiritul romanesc pur, ala pe care il gasesc din ce in ce mai greu printre lanuri de pitzipoance si kilograme de prostie 🙁

    • Dollo 18/04/2012 at 09:43 #

      Da, am văzut mulți oameni în reportajul ăla care au îmbătrânit frumos

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba