Slow food & life de Șocariciu

România, 2012. Aprovizionare de Paște, direct din bătătură, la două ore distanță de București, comuna Unirea (de Călărași) fostă Șocariciu. Noroc cu comuniștii că i-au schimbat numele...

România, 2012. Aprovizionare de Paște, direct din bătătură, la două ore distanță de București, comuna Unirea (de Călărași) fostă Șocariciu. Noroc cu comuniștii că i-au schimbat numele…

Oameni crescuți la Dunăre, sat cu ulițe de pământ, fără gaze, fără apă curentă, WC în fundul curții, între porumbar și bătătura cu orătănii. Grădini săpate de primăvară, solare pline de răsaduri, pivnițe încă pline cu comori de cu toamnă. Pisici dedate la pește, căței care aleargă găinile ca să le țină copanele în formă. Gustul nealterat de obligativitatea deținerii autorizației sanitar-veterinare. Cumpărăturile se fac fără cărucior, dar pe bază de fise. Nu multe 🙂 Slow food& life de dinainte de a fi descoperite de corporatiștii de oraș. Din totdeauna.

Înainte

              

După

   

Etichete: , , , , , , ,

12 comentarii la “Slow food & life de Șocariciu” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 08/04/2012 at 22:38 #

    Mi se pare OK OK OK ! Muult mai bine decit in Bucale. Gardul e intreg si ordonat, PRODUC ceva, nu invirt hirtii. Sper sa cistige suficienti bani sa-si cumpere fose prefabricate pentru biogaz si ingrasamint natural, panouri solare si ce-o mai fi nevoie ca sa traiasca (mai) omeneste. Ca nu de la umblatoare ne scade omenia.

  2. VASILIU MIRCEA PAUL 08/04/2012 at 22:49 #

    Pacat ca i-au schimbat numele, auzisem si eu despre el desi traiesc la sute de km. „Uniri” sint atit de multe ca s-au banalizat. Plus ca suna pitoresc-tziganeste. In fond ce pacate are Darmstadt=Orasul matzului ?

  3. Motanul Revoltat 09/04/2012 at 12:50 #

    Romania, tara in care singurul lucru bun (in general)e mancarea(si corurile muzicale:)! In rest….Dumnezeu cu mila!

    • Motanul Revoltat 10/04/2012 at 09:06 #

      P.S. poza 2 cu drumul e destul de reprezentativa pentru lucrul facut de romani: un strat straveziu de asfalt turnat peste asfaltul vechi, fara borduri(sau cu borduri invizibile). Tine maxim 6 luni.

      • Dollo 10/04/2012 at 14:54 #

        Ți se pare, drumul ăla, culmea, a ieșit mai bine din iarnă decât Autostrada soarelui, care e cârpită ca naiba. Bine, a fost mai circulată, dar drumul ăla de la Lehliu la Călărași e așa bun de cel puțin un an. Unde ai văzut tu borduri pe marginea drumurilor naționale?

        • Motanul Revoltat 10/04/2012 at 21:31 #

          Avea fagase pe el(parca se vad in poza)? Era drept ca-n palma?
          La faculta am stat in camera de camin cu unul de la drumuri si poduri. Din cate tin eu minte, un drum trebuie sa aiba si borduri:). Altfel se cam imprastie.

        • Motanul Revoltat 10/04/2012 at 21:33 #

          P.S. Tin minte sigur ca pe vremea lu’ Ceausescu toate drumurile aveau borduri(si borne kilometrice pe margine).

  4. ady 09/04/2012 at 18:05 #

    dap, uitasem, peisajul de campie arata superb primavara. campurile verzi, gradinile aranjate la dunga. mai incolo piede batalia in fata caniculei, dar primavara e anotimpul lui. vineri n-o sa-l vad, ca va fi bezna, dar probabil luni ma voi delecta.
    mainile omului fac de o poza de premii premiante, iar catelul e o dulceata.

  5. augustus 09/04/2012 at 23:47 #

    imaginile horror cu cadavrele animalelor ucise , afisate imediat dupa pozele cu ele in viata, sunt un inpuls foarte bun ptr a deveni vegetarian.
    sunt foarte multe retzete lactovegetariene absolut delicioase, ne putem hrani omeneste fara sa apelam la hoituri.

    • Dollo 10/04/2012 at 14:54 #

      go for it

    • mircea 10/04/2012 at 23:45 #

      Ne putem hrani omeneste cu meniuri lacto-vegetariene? Io credeam ca doar rumegatoarele traiesc cu lapte si iarba. Eu cel putin, am canini. Dinti special conceputi pentru iMpulsul de a sfisia carnea.

    • Alsta 10/04/2012 at 23:47 #

      Dar sunt si mai multe retete delicioase cu carnea animalelor ucise. MIe imi plac hoityurile: miel, porc, vaca,oaie,etc.
      Caine nu am incercat pana acum desi, dat fiind densitatealor in oras, nu cred ca i s-ar simti lipsa.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.