Cine-i învață pe medici să comunice

Cât de mult contează pentru voi modul în care vă abordează doctorul la consultație? Dacă ați nimeri un doctor House feminin, fără să știți, însă, și dacă e bun, ci doar sictirit, v-ați da pe mâna lui?

Am fost azi pe la medicul de familie ca să-mi dea o trimitere la un specialist. Tipul e de vârsta mea și e un pic zen. Te primește zâmbind, te conduce amabil la plecare. În cabinet, muzică clasică în surdină. De 10-15 ani de când merg la el nu l-am văzut vreodată nervos, supărat sau sictirit.

Deși are în computer toate datele mele, azi m-a întrebat în mod special despre adresă: bloc, scară, etaj. Zice că lipsea scara și etajul, deși era apartamentul, iar birocrații de la Casa de asigurări ar fi făcut figuri la decontarea unor rețete dacă nu există scara și etajul.

Ne-am amuzat apoi pe seama numeroaselor ștampile pe care trebuie să le pună pe o trimitere, două rotunde și parafa, pe original și pe copie. Nu știa nici el de ce trebuie să fie două rotunde, dar cu siguranță niște funcționari bine intenționați din Casa de asigurări știu ei cum să-și merite banii.

Merg apoi într-o clădire alăturată, într-un spital de stat cu specialitatea de care am eu nevoie. La ușă, afară, fuma o asistentă. Mă întreabă amabilă ce doresc, îi zic că vreau la medicul de gardă, își stinge repede țigarea, mă învită înăutru, să iau loc pe hol, că vine doamna doctor imediat. În fața mea, la ușa cabinetului de gardă, mai aștepta un cuplu. Asistenta se duce la o ușă alăturată și bate. „Doamna doctooor, vă caută cineva!”. Pe ușă scria „Camera medicului de gardă”. Asistenta ne asigură că doamna doctor vine imediat, și pleacă.

Așteptăm. După vreo zece minute revine asistenta. N-a apărut doamna doctor? Nu. Îi bate iar la ușă. „Doamna doctooor, vă caută cineva!”. Dinăuntru îi țipă o voce iritată: „dar mă schimb, dragă, ce insiști atâta?!” Asistenta se retrage strategic și ne lasă expuși în fața ușii. Ne uităm toți trei unii la alții și ne întrebăm pe care-l va mânca primul doctorița când va ieși gata nervoasă din cabinet?

După alte cinci minute, doctorița, o tipă de vreo 40 de ani, iese vorbind la telefon. Ne ignoră vorbind despre nu știu ce carte. Intră în cabinetul de gardă și închide ușa. Urmează alte cinci minute de așteptare. Apoi crapă ușa și, din mers, în timp ce se întorcea de la ușă la birou, le strigă celor doi dinaintea mea: Ia veniți! 

Intră mai întâi femeia, timorată, se prelinge pe lângă ușă, apoi după câteva minute îl cheamă și pe tip. Între timp pe hol a trecut de câteva ori, în sus și în jos, un bărbat în pijama, desculț, cu picioarele mânjite cu o substanță mov, care teoretic îi dezinfectase niște răni destul de dubioase. După el se țineau, vociferau, gesticulau două pirande, cu fuste lungi și codițe împletite, plus un puradel care plângea.

Într-un târziu iese cuplul din cabinet. Bat la ușă, îmi zice să intru. Aveam trimiterea de la medic în mână și mă pornesc să zic de ce am venit. Mă întrerupe la jumătatea propoziției – nu apucasem să zic ce mă doare – și-mi ia trimiterea din mână zicând:

– Ia să vă notez eu numele mai întâi, și adresa.

Wtf, mi-am zis, ăștia toți vor să-mi știe adresa azi! Îmi scrie datele într-un registru, și după ce termină zice că acum pot să zic de ce am venit. În timp ce mă trecea acolo în registrul de „consultații” mă gândeam că nu o deranjează că-i stau în picioare dinaintea biroului, că se uită la mine de jos în sus, și nici că de fapt habar n-are de ce sunt acolo, poate nu va putea să mă ajute, deci degeaba mă trecuse în registru…

Până la urmă, tot din poziția drepți (nu m-a poftit niciun pic să șed) îi spun ce vreau, încerc să-i arăt ce mă deranjează, se uită fugitiv și-mi zice că se rezolvă, dar o să mă programeze în altă zi.

– Dar, zice, știți că trebuie să-mi aduceți și adeverință de salariat pe lângă trimiterea asta de la medic!

– Dar acum nu mai e nevoie, că aveți în computer, puteți să verificați că sunt asigurată! îi zic.

– … Mdaaa, avem, dar ăștia de la Casă zic că unii angajatori nu actualizează datele alea … și tot trebuie trimitere…

În fine, sunt obișnuită cu ciocnirile astea de lumi – virtuală și reală – din România așa că nu mai comentez. Convenim să ne revedem săptămâna viitoare când zice că o să rezolvăm problema pe loc, că e foarte simplă. I-am mulțumit și am plecat.

În cele cinci minute cât am stat în cabinet m-a încercat de câteva ori dorința de a fugi de acolo. Și sentimentul că parcă nu m-aș da pe mâna acelei doctorițe. O fi capabilă, habar n-am, dar eu sunt superficială, pentru mine contează și prima impresie. Poate o fi avut o zi proastă, deși pare că asta e starea ei naturală, un sictir a la doctor House așa.

Mă întreb dacă îi învață cineva comunicare în facultatea aia de medicină și câți or fi chiulit de la cursurile alea?

Etichete: ,

34 comentarii la “Cine-i învață pe medici să comunice” Subscribe

  1. Motanul Revoltat 10/05/2012 at 09:12 #

    In primul rând, insanatosire grabnica! In al doilea nu uita sa-l consulti si pe Dr. Internet, îl găsește la adresa Google.com:). Eu când mă duc la un doctor după ca ii zic simptomele, îl/o intreb ce am din lista de optiuni. După ce se scarpina in ceafa mă trimit la analize(le enumar tot eu), ca nu se hazardeaza sa-mi dea un diagnostic greșit. Odată unu, profesor la un spital(al reginei cica, din Olanda) s-a bătzit la mine si m-a trimis la raze deși eu ii cerusem RMN. I-am taiat-o scurt si i-am zic ca nu mă duc la nici o raza, sa pună mana sa mă trimită la RMN. Cred ca ăla a fost singurul caz când ala a dat afara un pacient:D. Pana la urma mi-a trecut problema de la sine, ca in 99%din cazuri:).

    • Dollo 10/05/2012 at 16:52 #

      Mulțumesc, nu e vorba de o boală, ci de o procedură banală pentru care nici Google nu se îngrijorează 🙂

  2. Diana 10/05/2012 at 14:06 #

    Nu vreun curs de comunicare, ci educatia de acasa si ceea ce se numeste „inima” lipsesc. Astia se cred buricul pamantului pentru ca au reusit cumva sa obtina o diploma in medicina. Poate iti amintesti ca, pe vremea noastra, erau o groaza de candidati / loc la medicina. Cati dintre ei iubeau oamenii si cati erau atrasi de posibilitatea de a incasa spaga de rigoare?
    La noi in liceu erau doua mari gasti – „medicinistii” si „inginerii”. Grupul de ingineri includea si pe cei care doreau sa urmeze Universitatea si care de obicei aveau in vedere departamentele de stiinte. Marea distractie inginereasca era sa intrerupi un medicinist din recitarea manualului de biologie / chimie. Multi dintre ei nu mai stiau de unde s-o ia dupa cateva intrebari :). La asa „invatare” asa medici, din pacate.

    • Dollo 10/05/2012 at 16:49 #

      Da, era mare chestie să intri în anii 80 la medicină, dar cunosc și foști colegi care au intrat și după aia au tras mâța de coadă de foame cu meseria asta…

  3. Adrian 10/05/2012 at 16:13 #

    Hai recunoaște, ai dat sau nu șpăguța?

    • Dollo 10/05/2012 at 16:47 #

      Nu am dat, că nu am de ce. Puteam să mă duc la privat să rezolv chestiunea, dar e prea minoră ca să merite banii de acolo. Doar de aia plătesc asigurări de sănătate, nu? 😉

      • Adrian 10/05/2012 at 17:33 #

        Pai deh, cât plătești atât primești, nu? De ce te-ar trata mai bine decât în alte părți pe bani puțini?

        • Dollo 10/05/2012 at 17:55 #

          Nu cred că e vorba de bani, ci de cum e structurat omul. În fond nu mi-a făcut nimic, iar ce trebuie să-mi facă e… ca și când mi-ar stoarce un coș…

          • Adrian 10/05/2012 at 18:31 #

            La fel si la orice ghiseu (mai nou chiar si cele ale societatilor private ?!) daca doresti doar sa afli o informatie ca raspuns al unei simple intrebari poti zice ca nu iti face nimic si totusi esti primit si tratat cu nepasare.

  4. vienela 10/05/2012 at 16:27 #

    La spitalul e pediatrie din Ploiesti este o doctora care dimineata exact la ora cand incepe programul intra in cabinet, se schimba, isi bea cafeaua, comanda niste cornuri, le mananca si abia apoi(dupa o ora) incepe sa primeasca pacienti. Pacientii sunt copii atarnand molesiti de febra in bratele parintilor, cu dureri, dar ea nu se deranjeaza pana nu isi termina cafeaua si cornurile. Ca medic e foarte buna, dar in rest, iti vine sa-i dai palme cand tipa s-o lasi sa-si bea cafeluta.

    • Dollo 10/05/2012 at 16:46 #

      deh, e și ea om 😉

      • vienela 10/05/2012 at 16:48 #

        Normal. Iar mie mereu mi-a fost mila de ea, nu de copilul care mi se topea in brate.

        • Niki 10/05/2012 at 19:00 #

          Si continui sa te duci si sa stai la usa ei cu copilul topindu-ti-se in brate in timp ce ea isi bea cafeaua?

          • vienela 10/05/2012 at 23:42 #

            Intre timp copilul a devenit major. Am fost de doua ori, era mai in siguranta la spital decat la medicul de familie, apoi mi-am dat seama ca asta ii era obiceiul si am evitat-o.

  5. Daniel 10/05/2012 at 21:52 #

    Pe „unii” medici, ar fi mai corect zis………

  6. dojo 11/05/2012 at 01:16 #

    Bun, toti sufera de ‘god complex’ asa ca e de inteles. Singura solutie sa ai de lucru cu unii fortati sa fie simpatici e sa mergi la privat. Acolo in general li se dizolva automat un plic de zahar in dinti, ca nu-mi explic diferenta 😀

  7. Daniela 12/05/2012 at 11:27 #

    S vezi cum e sa stai internata 2 luni in spital. Sa stai la usa o jumatate de ora sa intrii la alaptat si sa auzi cum zbiara copiii de foame (tot cafeaua e de vina si jocurile pe calculator). Sa dea tatal 50 de lei sa isi vada copilul si mulltttteeeeee. Scriu un roman cu tot ce am vazut si trait in spital.

  8. Glass and Iron 14/05/2012 at 08:08 #

    Sunt unii care, in fiecare zi, vad boala, boala, boala. Si sunt unii care, in fiecare zi, vad oameni, oameni, oameni. Sunt unii care s-au pregatit in facultate sa vindece boli si sunt unii care s-au pregatit sa vindece oameni. Sunt unii care nu vad dincolo de boala si sunt unii care stiu ca dincolo de boala exista un om si il cauta. Sa vezi omul „de dincolo” (nu numai de boala) de boala nu se invata in vreo facultate … ai acest dar cand te nasti. Sau nu il ai. Exista medici si oameni care vindeca.

    Cel mai rau este cand, dupa ce ca te trateaza ca pe un obiect stricat, nici macar nu te „drege” (din prima).

    P.S. @Dollo – „de aia plătesc asigurări de sănătate, nu?” vrea sa concureze la „Poanta zilei” ? Ca are umor …

  9. arakelian 15/05/2012 at 08:49 #

    unde nu este loc in inima, exista o solutie: pedeapsa. Nu e la ora x la birou: taiat salariu. Are plangeri? taiat salariu. Exista si altii tineri, mai cu entuziasm, ce vor sa lucreze.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.