În țara lui Culiță și a lui Pinalti

Viața în satele din jurul Lacului Bicaz pare neschimbată de secole. După ce i-au strămutat comuniștii de pe valea Bistriței, ca să construiască barajul, și i-au aruncat pe dealuri, oamenii au continuat să trăiască din ce au produs pe lângă casă: cresc vaci, oi, cultivă barabule și ceapă, taie pădurea ca să se încălzească sau ca să-și ridice case. Economia de subzistență care se regăsește în toate statisticile cu care umblă mereu în gură guvernanții.

Aparent zona e prosperă, dar în realitate e doar rodul spiritului gospodăresc. Casele sunt frumoase, cadrează cu peisajul bucolic, rar țipă câte una a parvenitism. Oamenii sunt credincioși, nu ies la coasă duminica, fac copii peste media națională și viața trece. Locurile de muncă sunt aceleași de pe vremea lui Ceaușescu, cu excepția minelor. Care s-au închis. Tinerii lucrează azi tot la pădure, la gatere, la vreo vulcanizare sau își lucrează puținul teren agricol împrăștiat pe dealuri, cu părinții. Care a putut a plecat afară, dar numai cine a plecat în anii 90 o duce bine și acuma, restul tot fac încercări nereușite. Câțiva, îi numeri pe degete, au reușit să facă rost de un loc de muncă la stat: la primărie, la poliție, la școală sau la jandarmii montani. Cei mai mulți locuitori sunt pensionari. Activi, că la țară nu poți să stai doar la gura sobei.

Familia la care am stat eu zilele astea e norocoasă. Are trei copii, toți la casele lor, fiecare cu copii la rândul lor. Bărbații au servici(u), femeile sunt casnice. Dintotdeauna. Sunt așezați pe un drum forestier plin de noroi, ce șerpuiește pe lângă un afluent al  Bistriței, învolburat și veșnic dornic să iasă din matcă. Drumul ăla nu a fost vreodată asfaltat și e foarte probabil ca în viața lor să nu vadă vreun strop de bitum. Așa sunt toate ulițele laterale ale satelor ce compun Poiana Teiului din județul Neamț.

Indiferent din ce direcție vii, nu poți să nu te împiedici de drumurile proaste ale județului. Eu am venit dinspre Toplița-Borsec și cum am trecut din județul Mureș în Neamț am avut senzația că oamenii au dinamitat drumurile și au otrăvit fântânile ca să nu le calce nimeni locul. „În Neamț și-a făcut doar Pinalti telegondolă, să se plimbe el, la noi nu s-a băgat niciun ban în drumuri”, zicea un moșneag pe care l-am luat de pe marginea drumului, autostopist.

E ciudat cum județele din jur au reușit să-și reabiliteze drumurile, iar fieful PD-L din Neamț a neglijat aspectul ăsta. Mai ales că zona s-ar preta la turism, ca focu. Toate drumurile astea proaste erau zilele astea împânzite cu bannere verzi care le recomandă oamenilor să-l aleagă pe Culiță Tărâță. Un nonsens. Atunci când mergi pe drum nu poți să te uiți pe sus la bannerele electorale, ca să nu cazi în gropi.

Primarul din Poiana Teiului nici el nu mai știe de la ce partid candidează. E primar pentru oameni și veterinar pentru vitele lor. Nașii mei cred că va fi reales și a treia oară, pentru că „a făcut ceva”, comparativ cu ceilalți. Ce?, întreb eu, după ce le-am văzut drumurile. Păi a băgat apă, a renovat școala, a îndiguit puțin Bistrița care-i inunda în fiecare primăvară când se topeau sloiurile. Mai mult nu ține de el, că nu-i dau ăia de la județ bani.

Ce ar trebui să facă „ăia de la județ” și „ăia de la București”

În esență să-i pună pe oamenii din comună să muncească. Ulițele de pământ, de exemplu, ar putea fi asfaltate cu mâna de lucru locală. „De ce nu-i angajează pe tinerii ăștia care n-au de lucru din comună, să facă drumurile? Și ar ieși mai ieftin”, socotește nașa. Dar ei vor să muncească?, întreb și eu. Vor, zice nașa. E, ar fi unii care n-ar prea vrea, că știți cum e, dacă tot stai la cârciumă cu bani de ajutor social, te înveți așa, de ce să mai muncești!, punctează mai realist și nașul.

De aia ei cred că totuși democrația asta adusă din vest nu e prea bună, că fiecare crede că poate să facă ce vrea. Nici pe vremea comuniștilor nu era corect, zice nașul. Că-l obligau pe tata să muncească la pădure cu caii lui și îi lua 25% impozit pe ce câștiga, fără să-i plătească nimic la pensie. Și uite de aia are el acum pensia mică, după 35 de ani de scos lemne din pădure. 600 de lei. Că, uite, Iliescu mai punea câte ceva la pensie, de câte ori mărea prețurile, dar ăștia de zece ani au tot scumpit, și la pensie n-au pus nimica.

Pentru că pe lângă apă mai au și curent, oamenii văd la televizor pe ce se bat candidații în celelalte locuri. Se minunează de ce la București se parlamentează atâta pe tema maidanezilor, când la ei în comună lucrurile sunt foarte simple. „Vin și aici unii cu portbagajul plin de câini și-i lasă. Dacă azi nu-i ia nimeni în curte, mâine nu-i ia nimeni, a treia zi vânătorul își face datoria. Că aicea fiecare își are câinii lui”, explică nașul. Mai greu e cu lupii care atentează la vitele omenilor. Cu o seară înainte un lup înfrunțise un vițel al unui vecin. Nașul era supărat că pădurarul nu poate să-l împuște fără aprobare de la județ, că lupul e animal protejat. Iar aprobarea vine peste 30 de zile, după ce lupul o să mai guste din alte animale ale oamenilor. A citit nașul într-o revistă a vânătorilor că numai România protejează lupii, alte țări din Europa și-i împușcă.

Cam la fel se întâmplă și cu hoții. Îi ocrotesc ca pe lupi. Decizia de reorganizare a poliției, de anul trecut, a însemnat unirea tuturor polițiștilor din cele 11 sate ale comunei într-un singur sediu, lângă primăria Poiana Teiului. Înainte erau câte doi-trei la fiecare sat, acum sunt 30 înghesuiți într-un singur sediu, la kilometri depărtare de cel mai îndepărtat cătun de care trebuie să răspundă. Dacă primesc un telefon că s-a petrecut o tâlhărie, consumă benzina până la locul faptei doar ca să ajungă prea târziu. Probabil pe hârtie le-o fi dat mai eficient șefilor de la București să întrețină un singur sediu în loc de 11.

Leacul se găsește la Târgu Mureș

Cam toate așteptările de la județ sunt înșelate. Bani de drumuri nu le dau, job-uri nu le fac, voie să împuște lupii așijderea. O minte de economist ar spune că probabil nici locuitorii din zonă nu contribuie prea mult la PIB ca să aibă pretenții de la buget. Tot ce produc ei rămâne în familia lor. Lemnul e exploatat de alții, turism nu fac, de unde plus valoare? Până și sănătatea și-o caută tot în alt județ. În loc să dea fuga 50 de km până la Spitalul județean din Piatra Neamț preferă să facă un drum de două-trei ore până la Târgu Mureș.

Comuna nu are dispensar, dar are un veterinar întreprinzător. Dacă ai o durere undeva îi spui lui, el „își cam face o idee ce suferință ar fi și la ce doctor rebuie să mergi”, apoi te duce la Târgu Mureș unde are grijă să „te bage” la fiecare doctor la care ai nevoie. Omul a investit într-un minibus cu care săptămânal face turism medical la Târgu Mureș, pe bază de înscriere prealabilă. Costă 150 de ron drumul dus întors, plus taxele pe care le plătești la medic. Samsarul de medici are grijă să te informeze și câtă șpagă trebuie să dai la medicii de la stat „ca să nu strici piața”, că poate tu ai bani, dar mâine vine altul care n-are, și șpaga trebuie menținută controlat. La Târgu Mureș nu te duce numai la spitalul de stat, ci la diverse clinici private din oraș, în funcție de specialitate. Tarifele doctorilor de acolo sunt mai mici ca astea de la Piatra Neamț, iar medicii sunt mai buni, zice nașa, care și-a găsit numai acolo leac și pentru boala ei, și pentru umărul nepoțelei, scrântit la naștere de medicii de la maternitatea nemțeană.

Am ascultat la gura sobei poveștile astea și mi-am dat seama cât de departe e realitatea de ficțiunile politice de la București. De reforma din sănătate, de promisiunile de locuri de muncă, de relansarea economică și reforma statului. Într-o bună zi probabil Culiță Tărâță sau Pinalti s-ar putea trezi că le-a mâncat lupul alegătorii. Sau că au migrat în Târgu Mureș, că e mai ieftin.

Tags: Neamt, Poiana Teiului, politia Neamt, viata la tara