Un film bun, după mintea mea, e unul de la care nu-ți vine să pleci nici după ce se derulează genericul. După care îți dorești să mai urmeze ceva, să mai afli ceva despre personaje, despre viața lor. Cam așa simt eu după fiecare film al lui Radu Mihăileanu. Măiestria cu care desenează el personajele, drama spusă întotdeauna cu umor, cu aparentă detașare, dar care de fapt te împinge cât se poate de adânc în miezul durerii acelor oameni, talentul ăsta îmi pare că nu l-am mai întâlnit la alt regizor-scenarist până acum. Nu sunt o cunoscătoare, o cineastă pasionată, dar la filmele lui Mihăileanu aș fi în stare să merg fără nicio prezentare prealabilă. Să scrie Mihăileanu pe afiș și atât.
Cu o astfel de plăcere și încântare am plecat aseară de la „Izvorul femeilor”. Cred că e cel mai frumos film despre dragoste pe care l-am văzut în ultimii ani, fără scene de sex. Nu înțeleg de ce nu are mai multă publicitate. Am fost cinci oameni într-o sală dezolant de goală.
Înțeleg că la Cannes filmul a extaziat critica, pentru că toată lumea s-a dus cu gândul la Primăvara arabă. Da, filmul este plasat într-un sat arid din nordul Africii, iar subiectul – greva sexuală a femeilor musulmane, ca să-i determine pe bărbați să le aducă apă curentă în sat – vorbește în subtext despre revolta populației sărace pentru o viață civilizată. Totuși, personajele, tipologiile, problematica, conflictele toate vorbesc mai mult, mi se pare mie, despre emanciparea femeii în general și despre opresiunea prin religie/tradiție.
Scenele cu bărbații arabi stând la cârciumă și frecând paharul cu ceai toată ziua, în timp ce femeile lor duc greul vieții – cară apă, spală, gătesc, fac copii – te revoltă, ca spectator, dar nu sunt ceva ce nu vedem și în satele noastre, de exemplu. Replici de genul „e datoria femeii să aibă grijă de casă”, „ce le trebuie femeilor să știe carte?”, „după ce vor avea apă și curent ce va urma, vor vrea toate mașini de spălat. Și după aia ce vor face toată ziua? se vor uita la telenovele mexicane” întâlnim și în țara așa-zis evoluată, europeană, România. Iar statutul ăsta rezervat femeii este propovăduit și de creștinism, nu numai de islam. Filmul are și numeroase trimiteri amuzante la situații actuale, despre populismul liderilor, presă sau corupție, pe care le putem întâlni oriunde în lume.
Ca și în „Concertul” sau „Trenul vieții”, Mihăileanu reușește să facă un film mare cu actori mici. Necunoscuți. Aproape că nu se deosebesc de restul populației din zonă. De ce spun că mi se pare un film despre dragoste, și nu de dragoste. Pentru că probabil nimic din povestea asta n-ar fi existat dacă la bază n-ar fi stat iubirea dintre cele două personaje principale – Leila și Sami. Nimic din progresul social, comunitar, din emanciparea femeii n-ar fi posibil dacă acasă, în pat, n-ar exista acel sentiment arhaic. Paradoxal, nu? Și mai paradoxal mi se pare câtă senzualitate, cât erotism poate să pună Mihăileanu între cele două personaje principale, fără să le dezbrace sau să le împerecheze.
Dacă nu l-ați văzut vă recomand să mergeți să-l vedeți. Dacă vă era dor de o poveste frumoasă, Izvorul femeilor vă va ostoi nevoia asta. Garantat.
mike ligh are aceeasi capacitate de-a transforma in personaje oameni obisnuiti… mie mi-a placut mult „happy go lucky”, „another year” sau „all or nothing”..
unul dintre cei mai buni regizori in viata.. parerea mea!
rectificare: mike leigh!
vezi, dacă nu-mi mai ești provider, pe astea nu le-am văzut 🙂
ha, se pare ca apa asta e un „motiv” al culturilor islamice.
am intalnit aceeasi faza in cartea A town like Alice, numai ca se intampla in Malaezia, si eroina voia sa construiasca pe banii ei pentru femeile satului, numai ca barbatii se opuneau 🙂
Apa e un pretext, mi se pare mie. În film se vorbește și despre contracepție, așa tangențial, dar au ales totuși să lupte pentru un drept mai vital decât pilula 😉 Off topic, ne vedem pe 19 mai, da? 🙂
sure thing, mate!
cred ca si p-asta vei vrea sa-l vezi http://www.imdb.com/title/tt1789810/.. mie mi-a placut f. mult! il gasesti pe torente!