Izvorul femeilor, un film despre dragoste fără pic de sex

Nimic din progresul social, comunitar, din emanciparea femeii n-ar fi posibil dacă acasă, în pat, n-ar exista acel sentiment arhaic. Paradoxal, nu? Izvorul femeilor vorbește magistral despre dragoste, în stilul tragi-comic al lui Radu Mihăileanu.

Un film bun, după mintea mea, e unul de la care nu-ți vine să pleci nici după ce se derulează genericul. După care îți dorești să mai urmeze ceva, să mai afli ceva despre personaje, despre viața lor. Cam așa simt eu după fiecare film al lui Radu Mihăileanu. Măiestria cu care desenează el personajele, drama spusă întotdeauna cu umor, cu aparentă detașare, dar care de fapt te împinge cât se poate de adânc în miezul durerii acelor oameni, talentul ăsta îmi pare că nu l-am mai întâlnit la alt regizor-scenarist până acum. Nu sunt o cunoscătoare, o cineastă pasionată, dar la filmele lui Mihăileanu aș fi în stare să merg fără nicio prezentare prealabilă. Să scrie Mihăileanu pe afiș și atât.

Cu o astfel de  plăcere și încântare am plecat aseară de la „Izvorul femeilor”. Cred că e cel mai frumos film despre dragoste pe care l-am văzut în ultimii ani, fără scene de sex. Nu înțeleg de ce nu are mai multă publicitate. Am fost cinci oameni într-o sală dezolant de goală.

Înțeleg că la Cannes filmul a extaziat critica, pentru că toată lumea s-a dus cu gândul la Primăvara arabă. Da, filmul este plasat într-un sat arid din nordul Africii, iar subiectul – greva sexuală a femeilor musulmane, ca să-i determine pe bărbați să le aducă apă curentă în sat – vorbește în subtext despre revolta populației sărace pentru o viață civilizată. Totuși, personajele, tipologiile, problematica, conflictele toate vorbesc mai mult, mi se pare mie, despre emanciparea femeii în general și despre opresiunea prin religie/tradiție.

Scenele cu bărbații arabi stând la cârciumă și frecând paharul cu ceai toată ziua, în timp ce femeile lor duc greul vieții – cară apă, spală, gătesc, fac copii – te revoltă, ca spectator, dar nu sunt ceva ce nu vedem și în satele noastre, de exemplu. Replici de genul „e datoria femeii să aibă grijă de casă”, „ce le trebuie femeilor să știe carte?”, „după ce vor avea apă și curent ce va urma, vor vrea toate mașini de spălat. Și după aia ce vor face toată ziua? se vor uita la telenovele mexicane” întâlnim și în țara așa-zis evoluată, europeană, România. Iar statutul ăsta rezervat femeii este propovăduit și de creștinism, nu numai de islam. Filmul are și numeroase trimiteri amuzante la situații actuale, despre populismul liderilor, presă sau corupție, pe care le putem întâlni oriunde în lume.

Ca și în „Concertul” sau „Trenul vieții”, Mihăileanu reușește să facă un film mare cu actori mici. Necunoscuți. Aproape că nu se deosebesc de restul populației din zonă. De ce spun că mi se pare un film despre dragoste, și nu de dragoste. Pentru că probabil nimic din povestea asta n-ar fi existat dacă la bază n-ar fi stat iubirea dintre cele două personaje principale – Leila și Sami. Nimic din progresul social, comunitar, din emanciparea femeii n-ar fi posibil dacă acasă, în pat, n-ar exista acel sentiment arhaic. Paradoxal, nu? Și mai paradoxal mi se pare câtă senzualitate, cât erotism poate să pună Mihăileanu între cele două personaje principale, fără să le dezbrace sau să le împerecheze.

Dacă nu l-ați văzut vă recomand să mergeți să-l vedeți. Dacă vă era dor de o poveste frumoasă, Izvorul femeilor vă va ostoi nevoia asta. Garantat.

 

Etichete: , , ,

7 comentarii la “Izvorul femeilor, un film despre dragoste fără pic de sex” Subscribe

  1. mihnea 02/05/2012 at 13:01 #

    mike ligh are aceeasi capacitate de-a transforma in personaje oameni obisnuiti… mie mi-a placut mult „happy go lucky”, „another year” sau „all or nothing”..
    unul dintre cei mai buni regizori in viata.. parerea mea!

  2. mihnea 02/05/2012 at 13:02 #

    rectificare: mike leigh!

    • Dollo 02/05/2012 at 13:21 #

      vezi, dacă nu-mi mai ești provider, pe astea nu le-am văzut 🙂

  3. spufi 02/05/2012 at 14:16 #

    ha, se pare ca apa asta e un „motiv” al culturilor islamice.
    am intalnit aceeasi faza in cartea A town like Alice, numai ca se intampla in Malaezia, si eroina voia sa construiasca pe banii ei pentru femeile satului, numai ca barbatii se opuneau 🙂

    • Dollo 02/05/2012 at 14:34 #

      Apa e un pretext, mi se pare mie. În film se vorbește și despre contracepție, așa tangențial, dar au ales totuși să lupte pentru un drept mai vital decât pilula 😉 Off topic, ne vedem pe 19 mai, da? 🙂

  4. spufi 03/05/2012 at 06:37 #

    sure thing, mate!

  5. mihnea 10/05/2012 at 07:13 #

    cred ca si p-asta vei vrea sa-l vezi http://www.imdb.com/title/tt1789810/.. mie mi-a placut f. mult! il gasesti pe torente!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.