O nuntă, un drum, o înmormântare

În căutarea tatălui meu și a sensului vieții.

Pe tata l-am cunoscut foarte puțin spre deloc. S-au despărțit când eu aveam șase luni, l-am văzut pentru scurtă vreme când aveam 7-8 ani, apoi la 14 ani l-am sunat ca să-i amintesc – la indicația mamei – că are o fiică posesoare de buletin de identitate. N-am socializat mai mult de patru-cinci ori în toată viața mea cu el. Nici el nu a fost dornic, nici eu n-am știut să trec peste influența mamei care – ca multe femei divorțate – și-a întors poate fără să vrea copilul împotriva propriului tată. Apoi m-am luat cu viața și am pierdut complet din vedere faptul că am un tată. Acum ceva vreme pe mama a apucat-o grija pentru cum o să fac eu succesiunea după moartea ei. Și așa am ajuns din nou la tata. La nevoia juridică de a-l găsi.

Ultima dată când mama auzise de el – cu 15-20 ani în urmă – se retrăsese în satul lui natal, undeva în Moldova, la poalele Ceahlăului. Am sunat într-o zi la primărie și am întrebat pur și simplu de el. Aș fi putut s-o fac oricând, dar n-am făcut-o decât acum. La doi ani după ce a murit. Mâine de dimineață trec munții ca să-i găsesc măcar mormântul. Și câteva rude despre care am aflat că mă așteaptă acolo, la Poiana Teiului, dornice să mă cunoască. Și să-mi povestească despre tata. Mă aștept să aud ceva diferit față de ce mi-a povestit mama.

***

Îmi pare tare rău că am lăsat timpul să treacă, și odată cu el am trecut și eu, indiferentă, pe lângă un om pe care ar fi trebuit să-l cunosc. Poate mi-ar fi plăcut, poate nu, nu mai am de unde să știu. Înainte să ajung în satul lui m-am oprit la Bistrița, la nunta unei prietene. Și aici am aflat ce înseamnă cu adevărat o familie. Numeroasă, cu mulți frați, veri, unchi, nepoți. Chiar dacă sunt toți împrăștiați în lume – nu numai în România – știu să țină aproape în spirit, să se adune la un loc cu drag, la nunta, botezul, bucuria unuia dintre ei. Demult, poate niciodată n-am mai participat la o petrecere așa frumoasă. Dacă ar trebui să se facă un minister al ospitalității și al organizărilor de petreceri, familia asta ar trebui pusă titulară. Oamenii ăștia știu să organizeze o nuntă și să te facă să te simți bine. O calitate care în familia mea s-a concentrat, din păcate, în abilitatea femeilor de a organiza înmormântări.

Am simțit aseară la nunta asta ce înseamnă cu adevărat o Familie. Și i-am invidiat puțin pentru că se au unii pe alții și că sunt împreună. Pentru că atunci când s-a împărțit manualul de utilizare al dragostei se pare că numai unii au fost norocoși să pună mâna pe el.

Mâine pornesc din Bistrița, pe valea ei, spre Bicaz, unde o să-mi întâlnesc cealaltă jumătate a familiei mele. O să fie un drum de trei ore, sub un cod galben, necunoscut și destul de complicat. Dar am reușit eu, vineri, să conduc zece ore de la București la Bistrița, fără evenimente. Oi reuși să ajung să-mi găsesc și rădăcinile, dacă tot le-a venit timpul. Când voi ajunge și acasă înapoi, întreagă, o să vă povestesc cum a fost și ce am aflat. Despre tata, despre mine, și despre familia mea. De ce noi nu am fost așa de norocoși.

Etichete: , , ,

20 comentarii la “O nuntă, un drum, o înmormântare” Subscribe

  1. Madalin 30/05/2012 at 22:26 #

    Nu stiu ce e mai trist: moartea tatalui sau deturul prin Bistrita.

    • Dollo 30/05/2012 at 22:39 #

      drumul dintre Reghin și Bistrița 😉

  2. che 31/05/2012 at 00:30 #

    mda, eu as fi preferat sa nu-mi fi cunoscut tatal…alcoolic si foarte violent nu mi-a servit decat ca exemplu negativ toata viata

  3. Motanul Intrigat 31/05/2012 at 14:24 #

    „În căutarea tatălui meu și a sensului vieții.”
    Cum, nu stii care e sensul vietii?!?:)

  4. mircea 01/06/2012 at 05:05 #

    Si totusi… familia tatului tau de ce nu te-a cautat ca sa te cheme macar la inmormintare? Moartea acopera multe diferende…

    • Dollo 01/06/2012 at 09:58 #

      Din același motiv care l-a reținut și pe tata, probabil, să mă caute. Unchiul Versace susține că m-ar fi căutat…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.