O nuntă, un drum, o înmormântare

În căutarea tatălui meu și a sensului vieții.

Pe tata l-am cunoscut foarte puțin spre deloc. S-au despărțit când eu aveam șase luni, l-am văzut pentru scurtă vreme când aveam 7-8 ani, apoi la 14 ani l-am sunat ca să-i amintesc – la indicația mamei – că are o fiică posesoare de buletin de identitate. N-am socializat mai mult de patru-cinci ori în toată viața mea cu el. Nici el nu a fost dornic, nici eu n-am știut să trec peste influența mamei care – ca multe femei divorțate – și-a întors poate fără să vrea copilul împotriva propriului tată. Apoi m-am luat cu viața și am pierdut complet din vedere faptul că am un tată. Acum ceva vreme pe mama a apucat-o grija pentru cum o să fac eu succesiunea după moartea ei. Și așa am ajuns din nou la tata. La nevoia juridică de a-l găsi.

Ultima dată când mama auzise de el – cu 15-20 ani în urmă – se retrăsese în satul lui natal, undeva în Moldova, la poalele Ceahlăului. Am sunat într-o zi la primărie și am întrebat pur și simplu de el. Aș fi putut s-o fac oricând, dar n-am făcut-o decât acum. La doi ani după ce a murit. Mâine de dimineață trec munții ca să-i găsesc măcar mormântul. Și câteva rude despre care am aflat că mă așteaptă acolo, la Poiana Teiului, dornice să mă cunoască. Și să-mi povestească despre tata. Mă aștept să aud ceva diferit față de ce mi-a povestit mama.

***

Îmi pare tare rău că am lăsat timpul să treacă, și odată cu el am trecut și eu, indiferentă, pe lângă un om pe care ar fi trebuit să-l cunosc. Poate mi-ar fi plăcut, poate nu, nu mai am de unde să știu. Înainte să ajung în satul lui m-am oprit la Bistrița, la nunta unei prietene. Și aici am aflat ce înseamnă cu adevărat o familie. Numeroasă, cu mulți frați, veri, unchi, nepoți. Chiar dacă sunt toți împrăștiați în lume – nu numai în România – știu să țină aproape în spirit, să se adune la un loc cu drag, la nunta, botezul, bucuria unuia dintre ei. Demult, poate niciodată n-am mai participat la o petrecere așa frumoasă. Dacă ar trebui să se facă un minister al ospitalității și al organizărilor de petreceri, familia asta ar trebui pusă titulară. Oamenii ăștia știu să organizeze o nuntă și să te facă să te simți bine. O calitate care în familia mea s-a concentrat, din păcate, în abilitatea femeilor de a organiza înmormântări.

Am simțit aseară la nunta asta ce înseamnă cu adevărat o Familie. Și i-am invidiat puțin pentru că se au unii pe alții și că sunt împreună. Pentru că atunci când s-a împărțit manualul de utilizare al dragostei se pare că numai unii au fost norocoși să pună mâna pe el.

Mâine pornesc din Bistrița, pe valea ei, spre Bicaz, unde o să-mi întâlnesc cealaltă jumătate a familiei mele. O să fie un drum de trei ore, sub un cod galben, necunoscut și destul de complicat. Dar am reușit eu, vineri, să conduc zece ore de la București la Bistrița, fără evenimente. Oi reuși să ajung să-mi găsesc și rădăcinile, dacă tot le-a venit timpul. Când voi ajunge și acasă înapoi, întreagă, o să vă povestesc cum a fost și ce am aflat. Despre tata, despre mine, și despre familia mea. De ce noi nu am fost așa de norocoși.

Etichete: , , ,

20 comentarii la “O nuntă, un drum, o înmormântare” Subscribe

  1. Madalin 30/05/2012 at 22:26 #

    Nu stiu ce e mai trist: moartea tatalui sau deturul prin Bistrita.

    • Dollo 30/05/2012 at 22:39 #

      drumul dintre Reghin și Bistrița 😉

  2. che 31/05/2012 at 00:30 #

    mda, eu as fi preferat sa nu-mi fi cunoscut tatal…alcoolic si foarte violent nu mi-a servit decat ca exemplu negativ toata viata

  3. Motanul Intrigat 31/05/2012 at 14:24 #

    „În căutarea tatălui meu și a sensului vieții.”
    Cum, nu stii care e sensul vietii?!?:)

  4. mircea 01/06/2012 at 05:05 #

    Si totusi… familia tatului tau de ce nu te-a cautat ca sa te cheme macar la inmormintare? Moartea acopera multe diferende…

    • Dollo 01/06/2012 at 09:58 #

      Din același motiv care l-a reținut și pe tata, probabil, să mă caute. Unchiul Versace susține că m-ar fi căutat…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.