Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Prima mea pâine de casă
Despre regretele unei vieți râvnite
3 de week-end
Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci
Urmările faptelor noastre
50 de cărți bune citite în ultimul deceniu
De ce contează vechiturile pentru bătrâni
Poliția viitorului și justiția făcută de profani (III)
De ce contează vechiturile pentru bătrâni
3 de week-end
50 de cărți bune citite în ultimul deceniu
Urmările faptelor noastre
Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci
Despre regretele unei vieți râvnite
Prima mea pâine de casă
Dan: Ioi, da arata asa de imbietoare... :)!...
sebastian: "Pe alocuri, cartea mai emană convingerile perso...
MariusCC: Probabil solutia corecta e cea a primariei din Vie...
Ileana: Nu, nu e asa. In sect 3 pe bulevarde toate locuril...
Iulian: Eu zic sa semnati contractul. Ieri mi a venit emai...
Adrian: Dollo, am postat anul trecut un site- țeapă, de ...
kellogs: Nici eu nu am avut o impresie foarte buna despre d...
Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.
Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.
Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.
Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.
Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.
Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale
Amintirea mea preferata vine din viitor, 20 de ani de acum, cind o sa stau la soare si o sa beau o limonada. Si o sa-mi amintesc cu placere de clipul asta ca fiind ultima zeama hipstereasca pe care o voi fi vazut in ultimii 20 de ani. O sa fie placuta; dar ma indoiesc ca am eu norocul asta.
dau o bere pe chestia asta
Daca ma iei asa repede, amintirea mea preferata e dintr-o vacanta in Croatia, cind stateam „pluta” in golful din fata casei, totul in jur era linistit si albastru, costumul meu de baie orange, si am simtit pina in strafundurile mele senzatia de bine, liniste, pace, impacare, detasare. In NLP (adica Programare Neurolingvistica), o amintire de genul asta se numeste „sursa”. Asta este „sursa” mea, si revin uneori la ea, cind am nevoie sa ma linistesc.
Hmm, vad ca nimeni nu vrea sa-si aminteasca de prima noapte(sau pentru diurni, „prima data”)! Interesant, interesant! Eu nu va spun amintirea/amintirile mele preferate ca nu m-ati crede oricum.
Ar fi bine sa se mai termine cu clipurile astea din Bucuresti cu muzica inspiring si oameni buni si linistiti – la medie Bucurestiul e un oras de cacat cu oameni de cacat.
Greu, greu. Cred ca vacanta de Paste de anul trecut, desi ar mai fi cateva amintiri la fel de placute
Prima ninsoare prinsa la munte in Piatra Craiului, intr-un octombrie. Fulgii erau mari, cadeau incet parca formau o perdea de organza… si altadata eram la mare, apa transparenta cu pestisori subtirei si aurii… si altadata urcam cu bunica un deal plin de zmeuris din care facea o dulceata mamamama… sau dulceata de cirese amare mancata… si tot asa 🙂