Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
My Dubai
De ce au emigrat, dacă nu vor să se schimbe
Cum se închiriază o casă în Franța
Povești la mâna a doua din aeroport
În care Dollo va au marché*
Viața trece ca un glonț, chit că nu știi ce vrei de la ea
Un po’ d’Italia non fa mai male
Slovenia, scumpa de ea
Om bun: Mai da cat ai mai scris. Am crezut că w un roman ...
Marius: Foarte interesant! Astept cu nerabdare si material...
Adrian: Perfecta descrierea in procent de 100%, dar daca e...
Adina H: La multi ani!
Frumoase scrieri, descrieri, povest...
pavel: und ein Klassiker - "Almanya – Willkommen in De...
Radu: Multumesc pentru "Hinweis". Am download-at acum...
Ayako: Buna ziua!
Va multumesc din suflet pentru ca ati ...
Mariana: N-as fi crezut vreodată ca ai îndoieli despre cu...
Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască
Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.
Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.
Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…
Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale
De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.
Amintirea mea preferata vine din viitor, 20 de ani de acum, cind o sa stau la soare si o sa beau o limonada. Si o sa-mi amintesc cu placere de clipul asta ca fiind ultima zeama hipstereasca pe care o voi fi vazut in ultimii 20 de ani. O sa fie placuta; dar ma indoiesc ca am eu norocul asta.
dau o bere pe chestia asta
Daca ma iei asa repede, amintirea mea preferata e dintr-o vacanta in Croatia, cind stateam „pluta” in golful din fata casei, totul in jur era linistit si albastru, costumul meu de baie orange, si am simtit pina in strafundurile mele senzatia de bine, liniste, pace, impacare, detasare. In NLP (adica Programare Neurolingvistica), o amintire de genul asta se numeste „sursa”. Asta este „sursa” mea, si revin uneori la ea, cind am nevoie sa ma linistesc.
Hmm, vad ca nimeni nu vrea sa-si aminteasca de prima noapte(sau pentru diurni, „prima data”)! Interesant, interesant! Eu nu va spun amintirea/amintirile mele preferate ca nu m-ati crede oricum.
Ar fi bine sa se mai termine cu clipurile astea din Bucuresti cu muzica inspiring si oameni buni si linistiti – la medie Bucurestiul e un oras de cacat cu oameni de cacat.
Greu, greu. Cred ca vacanta de Paste de anul trecut, desi ar mai fi cateva amintiri la fel de placute
Prima ninsoare prinsa la munte in Piatra Craiului, intr-un octombrie. Fulgii erau mari, cadeau incet parca formau o perdea de organza… si altadata eram la mare, apa transparenta cu pestisori subtirei si aurii… si altadata urcam cu bunica un deal plin de zmeuris din care facea o dulceata mamamama… sau dulceata de cirese amare mancata… si tot asa 🙂