Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Inocenții – parfumul unei copilării, fie ea și comunistă
Ce cărți ar fi de citit în 2023?
Cum a fost primul an în casa din lemn (X)
De fapt nu știe nimeni ce e de făcut
Recitind romanele tinereții, la maturitate, afli că…
Să vină să ne numere fosele (IX)
Femeia la 50 de ani – între testament și măritiș
De ce nu vorbim nici morții de bine
Ce cărți ar fi de citit în 2023?
Cum a fost primul an în casa din lemn (X)
Să vină să ne numere fosele (IX)
De fapt nu știe nimeni ce e de făcut
Recitind romanele tinereții, la maturitate, afli că…
Inocenții – parfumul unei copilării, fie ea și comunistă
Ady: De data asta am reușit să termin cartea, răspun...
Dollo: Da, asta e și ideea, ca oamenii să mai vină pe ...
IoanaS: https://www.mobility123.com/safeway-tub-door
E ...
Dollo: Da, împărtășim această lipsă de regrete și ...
Dollo: Probabil că unele primării îl cer. Nouă nu ne-...
yoshia: studiul geo este cerut si de catre primarie, chiar...
dojo: Noroc cu Sensi, ca sarisem paragrafu :D
Eu is m...
Dollo: Perioada propunerilor de cărți s-a încheiat ier...
Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.
Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.
Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.
Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.
Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?
Amintirea mea preferata vine din viitor, 20 de ani de acum, cind o sa stau la soare si o sa beau o limonada. Si o sa-mi amintesc cu placere de clipul asta ca fiind ultima zeama hipstereasca pe care o voi fi vazut in ultimii 20 de ani. O sa fie placuta; dar ma indoiesc ca am eu norocul asta.
dau o bere pe chestia asta
Daca ma iei asa repede, amintirea mea preferata e dintr-o vacanta in Croatia, cind stateam „pluta” in golful din fata casei, totul in jur era linistit si albastru, costumul meu de baie orange, si am simtit pina in strafundurile mele senzatia de bine, liniste, pace, impacare, detasare. In NLP (adica Programare Neurolingvistica), o amintire de genul asta se numeste „sursa”. Asta este „sursa” mea, si revin uneori la ea, cind am nevoie sa ma linistesc.
Hmm, vad ca nimeni nu vrea sa-si aminteasca de prima noapte(sau pentru diurni, „prima data”)! Interesant, interesant! Eu nu va spun amintirea/amintirile mele preferate ca nu m-ati crede oricum.
Ar fi bine sa se mai termine cu clipurile astea din Bucuresti cu muzica inspiring si oameni buni si linistiti – la medie Bucurestiul e un oras de cacat cu oameni de cacat.
Greu, greu. Cred ca vacanta de Paste de anul trecut, desi ar mai fi cateva amintiri la fel de placute
Prima ninsoare prinsa la munte in Piatra Craiului, intr-un octombrie. Fulgii erau mari, cadeau incet parca formau o perdea de organza… si altadata eram la mare, apa transparenta cu pestisori subtirei si aurii… si altadata urcam cu bunica un deal plin de zmeuris din care facea o dulceata mamamama… sau dulceata de cirese amare mancata… si tot asa 🙂