Am mai văzut genul ăsta de sondaj stradal și am avut aceeași dilemă: ce amintire favorită aș alege eu dacă aș fi întrebată? Și am constatat că nu-s capabilă să răspund. Nici atunci, nici acum când văd acest clip făcut în București. Dar mă minunez ce oraș frumos și cosmopolit avem noi, totuși 😉
Mi se pare prea puțin ca să mă opresc la o singură amintire, sau poate că încă nu am trăit-o pe aia care să se detașeze net dintre toate.
Voi ce amintire preferată aveți?
Macabre
Cât costă un principiu
Votul de conștiință în țara votului inutil
Lupta pentru supraviețuire, faza pe pere
Focuri care ard mocnit
Cum își întrețin cardiologii clientela
Oamenii mărunți din anticamera Fiscului
Zmeie de hârtie
Cât costă un principiu
Votul de conștiință în țara votului inutil
Lupta pentru supraviețuire, faza pe pere
Macabre
Luminita Buibas: Stimate domnule Dan...Nu stiam si eram curioasa sa...
Liciu Dorinel: "Un veac de ..." sau "O sută de ani de..."...
mihai: Da, nici emailul nu mai e ce era cândva. Am păț...
Sanitarul: Nimereala naibii, m-am intalnit aseara, la metrou,...
mihai: Păi nu aiurea. Eu m-am judecat cu statul pe Legea...
Mad: Cred (trebuie intrebat avocatul) ca trebuie proces...
Motanul: Chestie de civilizatie! Cu părere de rău, noi su...
Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.
Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese
Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.
De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.
În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist
sursa…
pentru mine ar fi asta. am primit link-ul de la o amică… nush pe la cine a mai apărut înainte.
jurnalista din tine n-a intrebat de unde il are? 🙂 (e de aici victorkapra.ro)
jurnalista era ocupată să-și caute memoriile pierdute 😉 dar ca o deontoloagă ce mi-s linkuiesc și către domnul kapra, cu voia dvs.
Nu stiu, am avut una. Cred ca mi-a ascuns-o dl. Alzheimer.
da, da, cred că și eu am amintirea cu domnul ăsta 🙂
Io-mi aduc aminte cu placere cand m-am pupat prima data cu un exgagic d-al meu cu parul lung si ochi negri pe malul marii la costinesti.
dacă te-ai fi măritat cu el crezi că tot sărutul ăla rămânea în amintire? 🙂
ihim…tot ramane in memorie si dupa ce ne-am despartit in niste certuri gen oribile. e momentul meu, nimeni nu mi-l ia.
mie nu mi le-a ascuns nimeni (cel putin o parte din ele) dar nu stiu pe care s-o aleg.:)
ultima e de asta seara, cand mie si partenerului meu de dans ne-a iesit o schema complicata la rumba. 🙂 (era sa-mi luxez mijlocul, dar a meritat; merita in fiecare zi, termin fiecare curs cu fata latita intr-un zambet mai ceva ca al lui iliescu)
vezi, dacă ai fi ales să citești „Pe patul de moarte” ți se ștergea zâmbetul ăla lățit de pe față 😛
Intalnirea de la ASE, din 1993, cu Corneliu Coposu.
frumoasă amintire
Fatza lui Iliescu in toamna lui 1996, dupa ce a pierdut alegerile. Atunci mi-am zis ca n-o mai duce mult, ca scapam repede cu totul de el. De atunci au trecut aproape 16 ani, inca n-am scapat, ba chiar din contra…
Primul nascut, pe pat in dormitor, proaspat adus de la maternitate.
Aoleu, ce greu a fost să-mi dau seama că aminitirea mea favorită e de la Revelionul petrecut pe stradă la Londra, cu 12 grade afară și nici urmă de ploaie, cu 1 milion de oameni în jurul meu. Da’ ce-ți veni să ne răscolești amintirile?
Nici aurora boreala vazuta din pat din iglu de sticla si adormitul cu ochii pe Calea Lactee(in Kaukslauttanen), nici scufundarile in recif de corali(in Seychelles). Hm, acu mi-a venit idea sa fac niște scufundari noaptea, sa vad daca pot sa le fac in concediul de anul asta. Da sa revin la intrebare. Oameni buni, nu mai mintiti atâta!;)