Paulina se apropie de 50 de ani. Toți trăiți, pierduți în Mahmudia. Când era tânără a deprins meșteșugul împletitului în papură și al țesutului covoarelor de lână. Era epoca în care România exporta și lâna de pe oaie, și papura din Deltă. În 1990 Paulina și colegele ei de la cooperativa de împletit pentru export au rămas șomere. Nu mai voia nimeni să taie papură, și nici să tundă oile. După 22 de ani istoria încearcă să se întoarcă, în satul sărăcit de indiferență, bătut de vânt și ars de soarele Dobrogei. Paulina și câteva muieri ca ea sunt adunate într-un atelier de împletit papură, de un ONG care vrea să salveze specificul local, dar nu prea găsește finanțare.
Atelierul e adăpostit într-o șură de chirpici, lipită și văruită proaspăt în cinstea oaspeților de pe tot cursul Dunării. Cele cinci femei și Paulina au lucrat în ultimele săptămâni numai pentru capetele și laptopurile vizitatorilor. Peste o sută de pălării și gentuțe.
O bucată se face cam în patru ore, explică Paulina aproape mecanic. Pentru toată strădania lor și pentru amenajarea atelierului au primit 10.000 de euro de la Veolia, firma care a chemat zilele astea în Deltă oameni din toate țările care își varsă canalizarea în Dunăre. Ca să le arate ce rămâne după ce trag toți apa. Nu, asta e interpretarea mea răutăcioasă, evident. Evenimentul are o motivație de mediu, dar contribuie și la promovarea României.
Mahmudia e doar unul dintre satele uitate de lume din Deltă în care Veolia a investit în ultimii ani. E un mod de a face ceva pentru oamenii care trăiesc la capătul celălalt al apei din care firma își trage existența și profitul. Nu e mult, dar e ceva, și se cheamă responsabilitate corporatistă. Un concept despre care Paulina, de exemplu, habar n-are. Nostalgia cu care vorbește ea de exporturile pe care le făcea Mahmudia pe vremea lui Ceaușescu nu va fi probabil egalată de niciun proiect SAPARD sau din altă sursă obținut de primărița Gherghina (proaspăt realeasă la al cincilea mandat). Pentru că forța de lucru din zonă tocmai a primit o nouă lovitură. Mina de calcar, singura sursă de venituri din Mahmudia, s-a închis. ONG-ul care se ocupă de trei ani de centrul de împletit se plângea că nu găsesc mereu nici materie primă, pentru că oamenii nu mai vor să taie papura în februarie, când ar fi ea cea mai bună pentru împletit.
După vizitarea centrului de împletit papură s-a petrecut o scenă desprinsă din filmul Izvorul femeilor. Băștinașii au venit costumați ca să distreze turiștii. Ulițele prăfuite ale satului au răsunat de glasurile a cinci lipovence acompaniate de un acordeon. În urma lor mărșăluiau cuminți perechi de tineri înțoliți în costume populare dobrogene, încălțați cu opinci made in China. N-au cântat despre statutul femeii și sărăcia locului, cum au făcut-o femeile din filmul lui Mihăileanu, ci au cântat rusește, au chiuit românește și au invitat apoi spectatorii la horă, în dulcele grai al lui Shakespeare: Do you want to dance?, m-a întrebat puștiul cu tricolor în piept, după ce a făcut să sară praful de un cot din pământ, împreună cu colegii lui de formație. În final s-a încins o horă a bucuriei între localnicii costumați și turiștii impresionați.
Traducătorul le explica vizitatorilor de ce au ascultat și cântece lipovene, și hore românești. „Pentru că așa trăim noi aici în Mahmudia, mai multe etnii, în liniște și armonie”. Sărăcia se vedea cu ochiul liber. Și ni se datorează în totalitate. Poate că Mahmudia va renaște vreodată din propria-i cenușă, cu ajutor extern și cu ceva efort intern. Deocamdată în curtea în care e depozitată papura scrie mare „Fumatul interzis”. Nu vă dați foc la șanse!
P.S. Mâine ne ducem mai departe pe Dunăre, la Sfântul Gheorghe. Dacă sunteți cuminți o să vă arăt niște poze și de acolo zilele astea.
Foarte frumos, si pozele sint frumoase, si fata e frumoasa.
Foarte frumos articolul, si trist in acelasi timp. Multumesc, mi-a facut placere sa-l citesc!
Ce spui tu straino, ca e saracie la Mahmudia? Tocmai ce vazusem o poza pe fb cu o doamna de bine din zona, la Mahmudia, sprijinita languros de Porchele Carrera personal.
sau e Porche-ul Carrera? sa mi se scuze ignoranta conjugarilor. Mersi, pardon, scuzati
Conjugarile CA COnjugarile, la Por(S)che e buba. Daca nu ati fi repetat greseala nu ma sesizam.
cine știe unde o fi făcut banii duduia din poză 😉
Uff,iar aia cu romanii lenesi care nu au chef sa tunda oi si sa faca papornite din papura?! Esti fata tanara, poti intelege conceptul ” nu mai vrea piata (clientii, deh, aia care tin banii in mana si ii dau pe alte prostii) ce vor unii (batranii) sa vanda”?
nu sunt așa de sigură că piața nu ar vrea produsele lor, cel puțin străinii care le-au văzut au cumpărat câte ceva. iar acum cu trendul ăsta eco frendly am impresia că piața e mai dornică decât acum zece ani de exemplu.
Daca sunt cuminte te uiti daca din carciuma sateasca din Sfantu Gheoarghe inca se mai vede o usa aruncata aiurea pe peretele unei case? Era acum vreo 10 ani. Cred ca ar fi trebuit sa fie un balcon pe acolo dar fie au uitat de el fie nu au mai avut bani sa-l faca.
înțeleg că s-a schimbat destul de mult târgul ăsta față de acum zece ani, dar uite mâine mă uit după cârciumă să văz 🙂
Mi-a placut articolul. Iti multumesc! Si fotografiile sunt bune. Sper sa reuseasca cei de acolo (cu sau fara ajutor extern) sa duca o viata mai buna. Laudabila initiativa Veolia. (O spun cam cu jumatate de gura; tocmai eram necajit uitind-ma la culoarea nu tocmai sanatoasa a apei de la robinet, livrata de Apa Nova – firma din grupul Veolia).
da, am și eu destui dinți împotriva Apa Nova, dar unele lucruri mă gândesc că trebuie spuse…
apropos de responsabilitate sociala, acu’ niste ani, nu prea multi, o firma straina (nu mai stiu care si cat de straina) care mai facea oaresce afaceri prin orasul meu de bastina a decis sa organizeze un proiect d-asta. si sa repare o scoala. directorul lor de zona le-a sugerat scoala in care au invatat copii lui si in care preda tatal subsemnatei. si uite-asa s-a dat tata in vorba cu un sud-american, chilian daca nu ma insel foarte tare, despre revolutii, lovitura de stat a lui pinochet si cartile lui isabell allende. totul in engleza extrem de sumara a tatalui meu, engleza, presupun mai buna si romaneasca sumara a celuilalt. si intr-o limba a comunicarii ce transcede cuvintele, pentru ca engleza lu’ tata e atat de sumara ca tinde spre 0. din cauza asta presupun ca a fost si ceva franceza la mijloc.
in poza cu lipovencele in albastru, tipa aia blonda, din dreapta, cu coada groasa impletita, prinsa cu panglica albastra, parca-i coborata dintr-o carte cu basme rusesti. alea cu preafrumoasa vasilisa si cu casuta cocotata pe picioare de gaina.
poate ca-i o intrebare de prost gust, preturile la acele produse pe unde se invarteau.? erau umane, sau erau ca preturile produselor taranesti in targurile sezoniere, de te uita la vitrine/tarabe ca la vitrinele de la muzeu.
o pălărie costa vreo 30 de ron, cel mai scump coș de rufe costa 100 de ron.
De departe la genul asta de articole-reportaj e punctul tau forte !