Deschid emailul dimineață să mă izbește în moalele capului abia trezit după a treia noapte cu lună plină. O fătucă mă invită să „mă implic” într-un proiect de două săptămâni în care niște elevi vor fi învățați tainele jurnalismului. Fraza magică vine abia către finalul emailului: „Dat fiind faptul ca acest proiect este sustinut din sponsorizari care sunt destul de restranse, aceasta persoana ar lucra voluntar.”. Nu trebuie doar să-i învăț câte ceva, ci și să scriu după aia că i-am învățat. Așa job, mai rar! Blow job. Probabil n-ar strica să scriu și cine au fost (nu prea) generoșii sponsori ai proiectului. Dacă tot fac pomana s-o fac până la capăt, să-i pun și o lumânare și să zic să fie de sufletul morților mă-sii.
Săptămâna trecută mă aborda la fel de franc cineva pe Facebook. Să scriu, gratis, pentru o revistă de mediu ce urma să fie scoasă cu ocazia zilei mediului. Vă spun, dacă aș avea bani câte propuneri de a scrie gratis am primit în anii ăștia de când sunt freelancer aș da sfaturi – gratis – până la sfârșitul vieții, despre cum să-i abordezi mai persuasiv pe fraieri.
În ultimele luni a cam început să-mi fie frică să deschid emailul sau Facebook-ul, din pricina propunerilor ăstora indecente. Frica asta o mai simt și la început de lună, când știu că se apropie data fatidică a mersului la bancă. Dacă v-am lezat cu tonul meu de până acum să știți că sunt exact în zilele în care am plătit rata la mașină și strâng bani ca să achit Casco și RCA. În rest, mai simt oarecari senzații de greață când plătesc facturile online, și când merg la piață. Că la hypermarket am cam renunțat. E prea scump pentru un freelancer.
În week-end am fost la Bookfest, ca o intelectuală închipuită ce mă aflu. Mi-am dat seama că articolele mele plătite la bucată și promisiunile pentru plata altora nu prea-mi ajung ca să-mi cumpăr unele cărți. Așa că am luat doar două, cu jale-n suflet, și de restul m-am întrebat de ce naiba sunt așa de scumpe? Dar și de ce naiba se taie atâția copaci doar ca să-și vadă unii moaca multiplicată pe sute de exemplare prăfuite pe rafturi? La plecare am stat cu o prietenă pe bancă în Herăstrău, cu o juma de pâine cu cartofi făcută ungurește – cumpărată cu 6 lei, prețul unui articolaș, din târgul de produse tradiționale de la Romexpo – și o sticlă de apă adusă de acasă. Am mâncat coajă de pâine proaspătă, am stropit-o cu apă și am comentat cu prietena asta care zicea să scriem și noi o carte, că pare ceva palpabil, nu ca „onlainu”. M-am simțit ca în studenție, când nu aveam bani, dar visam la o carieră promițătoare și mă implicam în diverse chestii pentru că „voiam să demonstrez” de ce sunt în stare.
Curios lucru că lumea nu a evoluat în ăștia 17 ani de când am terminat eu facultatea. Încă mai vede în mine o tânără speranță care trebuie să demonstreze ce poate, scriind gratis sau implicându-se în cauze nobile, pentru experiență. Să nu credeți că n-am scris gratis. O fac aproape zilnic pe blog, de vreo trei ani. Îi las pe unii cu care am diverse parteneriate – bazate pe afinități, nu pe bani – să preia conținutul blogului. Scriu gratis pe blog despre lucruri în care cred și ăsta e modul meu de a face voluntariat. Mai am și altele, dar nu mă laud cu ele. De aia mă seacă tupeul unora care-și imaginează că freelancer vine de la „muncește gratis”, și că nu mori dacă faci și tu un bine o dată în viață. Că așa mișcăm lumea asta, implicându-ne în campanii moka și în alte pomeni. Sunt de acord, cu condiția să am și din ce să-mi plătesc facturile, că dacă n-am devin irascibilă.
E drept că lucrurile astea n-au fost inventate de români. Dezvoltarea rețelelor sociale și a Internetului face ca aproape oricine simte că are ceva de zis să se creadă și ziarist. În plus, inflația de ziariști de pe piață a scăzut fantastic prețurile și a crescut disperarea. Mai faci și lucruri gratis, cu speranța că odată cu ele o să-ți vină și niscai contracte la un moment dat. Că oameni suntem. Numai că oameni suntem doar noi, ăia care trebuie să dea banii se gândesc după aia că așa cum ai scris tu gratis o dată, de două ori, vor găsi mereu pe câte cineva care va scrie la fel. La americani, de exemplu, există o coaliție a freelancerilor care i-a scos până acum ochii Ariannei Huffington că nu-i plătește pe „citizen journalist”. Mă întreb ce șanse ar avea la noi o chemare la boicot media a unor ziare sau site-uri care folosesc forță de muncă plătită prost, târziu sau deloc. Ar zice oamenii „care ziare, băi, mai există?!”
Presa de la noi oricum își cam dă obștescul sfârșit. Nu mai ai practic unde să te duci să te angajezi, pentru că aproape toate publicațiile au dificultăți financiare. Întârizeri la plata salariilor. Și puținele colaborări pe bani pe care le mai am eu suferă de lipsa asta de cash flow. Aproape că nu se simte că suntem într-un an electoral. De aia a fi freelancer în România echivalează cu a fi un bun echilibrist între plățile lunare și câștigurile nesigure. Dacă mai trece o lună în care reușești să ieși pe zero la final te consideri norocos. Singura parte bună în ecuația asta e că nu mă îngrijorează, ca pe alți europeni, economiile din bancă, ce să fac cu ele ca să le pun la adăpost. Că n-am economii. Sunt tot mai descumpănită când mă mai întâlnesc cu diverși cunoscuți care mă întreabă „ce faci, pe unde mai ești?”, apoi „aa, da? și, merge?”. Și mai îngrijorată sunt de faptul că oamenii care mă întreabă „pe unde mai sunt” ar fi putut să afle citindu-mi diversele apariții pe ici, pe colo, dar ei nu citesc, așa cum nu citesc românii în general. Zilele trecute o amică m-a întrebat „Dar mai există ziarul ăsta?” – era vorba despre unul dintre cele patru amărâte quality rămase pe piață. Există, dar nu se simte bine. Toate patru abia dacă ajung însumat la 80.000 de exemplare, două treimi din tirajul celui de-al doilea clasat dintre tabloide – Libertatea.
Nu vreau să pară că mă plâng, pentru că eu mi-am ales acest drum și tot eu îi voi pune cap dacă văd că nu mă descurc. Vreau doar să subliniez o mentalitate păguboasă a plătitorilor de așa-zis conținut și a prestatorilor de servicii editoriale. Pentru că revista aia de mediu de care vă spuneam mai sus s-a editat, totuși, deci cineva s-a găsit să scrie moka. La fel se va găsi cineva și să-i învețe pe micii sponsorizați să fie ziariști. De parcă lumea de ziariști mai are nevoie. Sau poate, cine știe, va fi veșnic nevoie de oameni care să scrie gratis. În felul ăsta se mai spală și imaginea presei, că prea nu ne scoteau unii din tonomate sau curve.
P.S. Apropos, dacă tot vorbim de pomeni, am și eu nevoie de un om priceput care să-mi schimbe tema la blog. Gratis, normal 🙂 Că am găsit un om de bine care mi-a făcut, gratis, sigla, și acum caut un IT-st de bine care să îmi instaleze noua temă. Vă fac reclamă pe blog, deci e barter, nu e chiar pomană 😉 Iar când blogul ăsta o să devină așa de celebru încât să producă și bani, o să îl și plătesc pe ăla de mă ajută să-i fac mententanța. Asta desigur dacă nu cumva până atunci vom ajunge să trăim în acea lume ideală, în care banii se vor desființa, vom trăi toți, fericiți, împărțind bucuriile și necazurile, vom fi toți ai tuturor și ne vom primi rația de soma de la unicul stăpân al omenirii.
Pentru content creation se plateste destul de ‘slab’ pe international, nu vreau sa ma gandesc pentru cei bani scrieti voi in Romania, ca ma apuca probabil dracii. Daca stii engleza bine, poti intra pe situri de freelancing si faci un leu. Mai putin la inceput, cand o sa scrii articol pe 5 dolari probabil, dar in timp iti poti face niste relatii serioase si clienti care chiar platesc. Exista fiverr.com, pe care poti face asta (se cauta blog posting si forum posting – acolo e mai usor, ca postezi chestii scurte), exista siturile mari de freelancing (elance, guru, odesk etc.) si chiar eu am pe topadmin.net un fel de ‘fiverr’ doar pentru bloguri/forumuri si unii oameni deja fac cateva zeci de dolari pe luna, desi platforma de jobs a fost deschisa doar de vreo luna juma’.
mersi, Dojo, o să intru pe acolo să văd care-i treaba.
Dolo, daca nu reuseste sa te ajute nici unul din domnii generosi de mai sus cu schimbatul temei de blog, da-i un sut in usa lui barbata-miu pe FB, iar eu ma ocup ca el sa isi faca timp sa te ajute 🙂 Vorba aia, ca intre amici si fosti colegi. Si ca sa nu doarma pe canapeaua din sufragerie 😀
uite de aia iubesc eu blogul ăsta, că atunci când strig „lupul, bă!” chiar sare lumea să mă ajute 🙂 mulțumesc!
ti-am zis eu, Dollo, ca trebuie sa ai curaj sa strigi „Lupul, ba!”, si o sa vina care cu coase, care cu pusti, care cu technical skills, sa te ajute. mai ramine sa treci si peste partea cu ‘vai, dar mi-e rusine sa primesc ajutorul’…
Vreau si eu sa ma implic in fapte bune, ca sa-mi fac renume.
Poti apela la mine pentru partea tehnica.
Mă copleșiți, domnu 🙂 Dacă nu rezolv până se termină luna de miere, apelez, mulțumesc!
Mersi dollo de mentionare! 🙂
ăsta a fost doar un aperitiv 🙂
De paidlancer ai auzit? E freelancer-ul care este platit.
Da’ de ce nu scrieti o carte?
cine mai citește cărți?
Cine mai citeste bloguri.