Nebănuitele plăceri ale răzbunării

Când dai o țeapă în presă capeți publicitate gratis la ea ;) Mă tot întreabă diverși colegi din branșă dacă să se angajeze la un patron cu care eu nu m-am înțeles. Ce să fac, le spun sau îi las să se ardă?

Zilele astea se lansează un proiect la care era să lucrez și eu dacă nu s-ar fi întâmplat contrariul. E vorba de un nou post TV, local, la obținerea licenței căruia am ajutat și eu, cu numele și prezența, la CNA, alături de patronul postului și de o altă ziaristă implicată în proiect. S-a întâmplat în 2010, când un amic m-a recomandat acestui patron, care m-a lăudat că sunt exact ce-i trebuie lui, ca experiență în administrația locală. La reticențele mele, care aveau în vedere strict experiența mea insuficientă în materie de TV, omul a mai adus în echipă o altă ziaristă, specialistă în TV. Împreună trebuia să facem echipă să-i formăm omului o redacție funcțională și să-i conducem televiziunea.

Ne-am pus un pic capetele la contribuție, încercând să schițăm un proiect editorial, o echipă și sugestii de organizare. Nu pot să zic că m-am spetit muncind pentru acest proiect. Dar niște idei cel puțin i-am dat domnului patron, bașca faptul că am făcut frumos în fața membrilor CNA când a fost să primească licența de emisie. Și da, numele meu a spus ceva cel puțin la trei dintre membrii CNA care mă cunoșteanu personal.

Ulterior nu am bătut palma cu patronul respectiv, iar „despărțirea” a fost în termeni nu tocmai diplomatici, domnul socotind că noi cerem prea mulți bani pentru ce știm să facem (repet pentru cine n-a înțeles, el ne-a racolat ca fiind „exact ce-i trebuie lui”, „cele mai bune” bla, bla) și pentru timpurile de criză pe care le traversam. Nu, nu ceream mii de euro, dar nici nu ne mulțumeam cu 200 cu cât voia el să ne miluiască. Vorbeam totuși de un post TV care emitea non-stop, nu de o gazetă de perete sătească.

Bref, la momentul respectiv – 2010 – am fost un pic supărată de situație, pentru că m-am considerat cumva trasă pe sfoară de toată tărășenia, dar între timp am și uitat și mi-a trecut. Cinstit nici eu nu mi-am dorit foarte mult să lucrez acolo, că poate m-aș fi strofocat mai mult și, cine știe, dacă aș fi fost disperată aș fi acceptat condițiile patronului. E drept că nu semnasem nimic cu domnul acela, deci tot ce am prestat pentru el a fost pe încredere, lucru care se pare că nu se face în zilele noastre. Nu am primit nimic în schimbul ideilor mele, decât un email de despărțire cu un limbaj destul de … hai să-i zicem nervos, al patronului. Sigur că televiziunea respectivă se lansează acum grație investițiilor făcute de patron, și că nimeni nu e de neînlocuit, chiar dacă în media întotdeauna, dar întotdeauna, resursa umană face mai mulți bani decât orice device scump. Mă voi uita cu interes și eu să văd dacă noua televiziune implementează ceva din ideile mele și mă voi bucura că patronul le-a socotit totuși suficient de bune ca să le preia gratis 😉

Dar, cum viața asta nu lasă nimic nesancționat, iată că de câteva zile mă tot trezesc abordată de diverși oameni din branșă, care îmi cer părerea și sfatul despre noul post TV ce stă să se lanseze. Și care, ați ghicit, caută oameni. Întâmplarea face că pe sfântul Google, dacă dai o căutare după numele acestui post, dai peste unica știre Mediafax difuzată cu ocazia obținerii licenței, știre în care figurează și numele meu. Na, ghinion! Deși domnul patron se temea, la momentul despărțirii, că „o să mă denigrezi pe blog”, n-am considerat atunci că subiectul e suficient de important pentru blog. Dar acum mă amuză situația. Dacă ar ști el că oamenii vin la mine pentru referințe…. 😉

Acuma, ce să le zic eu oamenilor care mă întreabă: ce să fac, să mă duc acolo, e serios patronul sau e țepar? Se știe că presa în mod special are această aplecare către țepe, nu știu de ce…  Voi ce părere aveți, ce ar trebui să fac în situația dată? 🙂

Poza e de aici.

Tags: , , ,

18 Responses to “Nebănuitele plăceri ale răzbunării” Subscribe

  1. rollaroundinagony 01/08/2012 at 13:29 #

    Aaaa, si sa nu uit, foarte important…habar n-am care e baza legala pe baza careia se acorda licenta aia, dar nu cred ca sunt ochii frumosi sau numele uneia sau altuia. Adica, de nu ii cunosti sau nu intervii la membrii aia ai CNA nu ai sanse sa obtii licenta? Asta imi suna a influenta, a mizerie obisnuita romaneasca… Daca eu, simplu cetatean, vreau sa imi deschid o televiziune, trebuie neaparat sa am pe cineva care sa ii cunoiasca pe tolomacii aia de la CNA? Si daca nu aduc o persoana cu greutate, asa, ca tine, se cheama ca nu obtin licenta? Ofofof, de aia ne balacim in noroi, exact de aia…
    Ca tot veni vorba, nu poti sa pui o vorba rea sa le retraga licenta la nesimtitii aia care te-au luat in ras cu 200 de euro? Asa ar trebui sa faci! Ca tot cunosti vreo 3 membri CNA. Nu mai fac jocuri de cuvinte membri, membre, ca deja m-am plictisit.

  2. emil 01/08/2012 at 14:50 #

    Ce nesimtit, cum ii permiti tu, Dollo, sa zica asa ceva rolaround ala? Sa ii fie rusine, eu i-as sterge comentariile acelea ordinare imediat, ca sa se-nvete minte. Trebuie sa fie ori un pustan de vreo 16 ani, fie vreun bosorog la andropauza. Bine i-ai zis-o, superb. Si nu esti grasa, ba din contra, chiar arati bine. Ti-o spun aproape dezinteresat.

  3. dojo 02/08/2012 at 04:12 #

    Patronul e TEPAR. Asta trebuie sa stie. Orice idee si timp petrecut intr-un proiect COSTA. E ‘prostia’ ta ca ai lucrat pe incredere, dar patronul in cauza a fost misel. Nu e vorba de nicio denigrare, este vorba de adevar. Spune si tu ca i-ai proiectat postul si ti-ai pus OBRAZUL la bataie si ca ai ramas nici cu un multumesc. Cine-i prost, sa se angajeze la el.

Leave a Reply

Oldies but goldies

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

turnare placa

În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii