Știți ce senzație ai când te duci la Starea civilă și aștepți să iasă mirii împroșcați cu orez pe sub bolta de flori, iar tu ai treabă înăuntru ca să transcrii decizia de divorț? Senzația aia că știi că vine un asteroid care va ucide specia, dar nu ai voie să le spui oamenilor, ca să nu induci panica. E, așa a fost ieri. Eu și mama, două femei divorțate, ne-am dus tocmai în Drumul sării – ce nume inspirat de stradă pentru un loc de căsătorii – ca să obținem un duplicat după certificatul de căsătorie al mamei cu tata, pe care să scrie și mențiunea de divorț.
De ce am ajuns la faza asta? Păi e rezultatul faptului că unicul notar din satul lui tata – la care ziceam că în sfârșit fac succesiunea – este și unicul notar din univers care nu recunoaște filiația dovedită de un certificat de naștere, ci dorește să vadă și certificatul de căsătorie ale părinților.
Mai exact, după ce i-am trimis pe email toate actele cerute pentru succesiune – certificat de deces, certificatul meu de naștere, hotărârea de divorț a părinților (în care scrie că sunt unicul copil rezultat din căsătoria încheiată la data de…), contractul apartamentului, dovada că mama a plătit toate ratele etc – tipul mi-a cerut și certificatul de căsătorie al părinților, pe motiv că numai așa se stabilește filiația. Plus hotărârea de divorț de ultima soție cu care tata a fost căsătorit. Astea două acte suplimentare mi-au pus capac.
Știm că ați murit, dar trebuie să ne dovediți și că v-ați născut
I-am explicat omului că întotdeauna când divorțezi ți se oprește la tribunal certificatul de căsătorie. Și că de vreme ce eu îi arăt un act de divorț înseamnă că a existat înaintea lui o căsătorie, nu e logic? Că doar dacă îi dau certificatul de deces al lui tata nu o să-mi ceară acum și certificatul lui de naștere, ca să demonstrez că tata s-a și născut înainte de a muri, nu? Ei bine, nu. Pe urmă însăși faptul că pe certificatul meu de naștere scrie numele tatălui meu ar trebui să fie suficient ca să demonstreze că sunt fiica lui.
După un schimb de emailuri enervante cu notarul, în care i-am spus că deja mi se pare kafkiană toată procedura, și că nu pricep cum poate fi legea atât de absurdă încât să îmi ceară să dovedesc filiația printr-un act a cărui existență, logic, nu mai are sens, tipul mi-a răspuns urzicat că dacă am impresia că el vrea să mă inducă în lumea lui Kafka n-am decât să mă duc la cealaltă notăreasă din zonă, aflată la câteva sate distanță.
Am zis că totuși să încerc să-l satisfac pe notarul ăsta, dacă tot mi-am pierdut o lună de zile corespondând cu el pe tema asta. Norocul meu e că una dintre doamnele de la primăria localității în care a trăit tata este abordabilă și m-a ajutat să obțin, prin telefon, un extras de stare civilă în care sunt trecute toate căsătoriile și divorțurile tatei. Sunt mai puține decât se știa în realitate, deci până la urmă nu le-a luat chiar pe toate femeile din viața lui cu acte. Dar nu mă ajută foarte mult pentru că în acel extras nu mai figurează și ultimul divorț, deci în continuare el apare ca fiind căsătorit cu ultima soție. Care și ea e moartă. Dar a murit după el, deci tot l-ar fi moștenit, zic avocații. Așa că tot trebuie să fac rost de hotărârea lor de divorț, despre care nu știu în ce an s-a întâmplat, doar bănuiesc la ce sector ar fi avut loc.
Numai cu certificatul de moștenitor puteți să obțineți certificatul de deces necesar la obținerea certificatului de moștenitor…
Înainte de a afla că divorțaseră am încercat să fac rost de certificatul ei de deces. Și de la primăria care bănuiesc că l-a emis mi s-a spus că nu am nicio calitate care să-mi permită să cer un duplicat. Păi sunt fiica soțului ei defunct, zic. Și aveți certificat de moștenitor? mă întreabă doamna de la primărie. Păi n-am, că de asta am nevoie de certificatul de deces al doamnei, ca să fac succesiunea după tata și să obțin acest nenorocit de certificat de moștenitor. Ne pare rău, dar numai cu certificatul de moștenitor puteți să obțineți certificatul de deces necesar la obținerea certificatului de moștenitor… Nu e mișto? Sau să facă notarul o cerere la primărie în acest sens. Numai că notarul stă la biroul lui liniștit de unde trimite emailuri cu liste interminabile de acte, și încasează munți de bani. De aia i se rupe dacă tu poți sau nu să faci rost de actele alea, pentru că oricum ești un gândac care are nevoie de parafa lui de notar ca să poți trăi mai departe.
Cum, nu aveți decât un original al hotărârii de divorț?
Dar revenind la căsătoriile tatei. Am aflat din respectivul inventar al iubirilor lui că mariajul cu mama, a doua în lista cadânelor oficiale, a fost oficiată la Sfatul popular al raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, fostul sector 7, actualul sector 6 al Capitalei. Norocul meu că scrisesem mai demult despre șefa Stării civile de acolo, așa că am apelat la ea cu un oarecare succes. Femeia, poate cea mai drăguță ofițereasă de stare civilă din orașul ăsta plin de funcționari acri, mi-a zis că nu prea vede logica pentru care îmi trebuie certificatul de căsătorie, dar că dacă totuși notarul e atât de obtuz, să mă duc cu mama la ea și să facem o cerere, că ea ne dă un duplicat după certificatul de căsătorie, cu mențiunea scrisă pe el că s-a desfăcut prin divorț.
Zis și făcut, de asta ne-am intersectat ieri cu niște miri fericiți la intrarea în sediul stării civile. Numai că, fatalitate, când duduia de la transcrieri divorțuri a dat să ne treacă această mențiune în registru ne-am lovit de altă prostie birocratică. Aceea că voia să ne oprească acolo originalul, iar noi nu avem decât un original al hotărârii de divorț!
Cum naiba să ai mai multe? Însăși definiția originalului e asta, că e un unicat după care se fac niște copii. I-am explicat duduii că am adus și o copie, să le compare și să păstreze copia la dosar, firesc, nu? Ei bine, nu, și ne arată un teanc de hotărâri de divorț în original, pe care le înregistrase, și de la care păstrase la dosar originalul.
Păi și eu ce fac dacă dumneavoastră îmi luați originalul? Păi cereți altul de la Judecătorie. Cum naiba, după 35 de ani mă duc la judecătorie să le mai cer un original? Puteți să cereți și zece originale, doamnă, că vă dă câte vreți, îmi zice duduia.
Am plecat de acolo înjurând printre dinți. De unde credeam că pot să rezolv „rapid și mai ușor” succesiunea prin notar, așa cum mi-a spus un avocat, constat că poate ar fi fost mai ușor să fac succesiunea prin justiție. Ar fi durat câțiva ani, dar pe de altă parte așa pare că-mi va lua și mie acum să fac rost de toate actele astea aberante.
Ca să nu zic că n-am încercat am sunat-o și pe doamna notar din celălalt sat. Care, fatalitate, mi-a zis să mă duc acolo să vorbim, că nu stă ea să îmi explice la telefon, și nici pe email n-are timp să stea să citească acte, că e plin la ea cabinetul de români veniți din Italia pe timpul verii, care vor să vândă și să cumpere proprietăți. Și veniți dumneavoastră aicea cu ce acte aveți și mai vedem. Dacă nu vă convine să faceți mai multe drumuri (București-Bicaz și retur) faceți procură cuiva să vă reprezinte și gata. N-a mai avut răbdare nici să-mi zică la revedere, că i-a dat telefonul secretarei și am auzit-o zicându-i: dă-i tu emailul doamnei! Și s-a întors la italienii ei.
Așadar, dragi compatrioți din Republica Birocratică Absurdistan, sfatul meu e să vă faceți din timpul vieții „originale” cât mai multe după toate actele de stare civilă. Că nu se știe niciodată la ce o să le trebuiască urmașilor voștri. Apoi, cinstit, la modul cum evoluează lucrurile de fiecare dată când iau legătura cu vreun notar, mă aștept că în curând mi se va cere o dovadă că tata nu a fost marțian. Că în cazul ăsta, vorba unei prietene, ar trebui să mă grăbesc cât e roboțelul ăstora de la NASA acolo, să-mi aducă și mie un original după actul de negație.
Citiți și:
Legea succesiunii în România, câți notari, atâtea obiceiuri (I)
Absolut sinistru ce se intampla in tara asta. Si din pacate nu prea ai ce sa faci, decat sa joci dupa cum iti canta 🙁
Păi da, notarii știu doar stilul „my way or high way!”
In Franta cu certificatele de nastere e mai usor: originalul e la primarie si cand ai nevoie, trimiti mail si iti vin prin posta 4-5 copii oficiale. Noroc ca nu s-a prins aia de la starea civila din Timi cand i-am dus „copie integrale de l’acte de naissance” ca sa transcrie certificatele juniorilor, ca-mi cerea originalul, pe care nu ti-l da nici dracu.
Banuiesc ca si cu certificatul de casatorie e la fel, noi avem unu’ roz de la timisoara si o hartie transcrisa aici.
Ha, trimiți mail la primărie și-ți trimite copia, ce țară, domnule, ce oameni!
hehehe, dolores, io ca sa vind garsoniera in posesie din 1993 a tb sa il caut pe vinzatorul de atunci (din fericire inca in viata si in bucuresti), care sa dea o declaratie la notar cum ca el e ala care mi-a vindut si io aia de am cumparat, atunci in 1993, intrucit notarul, care atunci era al notariatului de stat, uitase sa semneze pe actul de vinzare, chestie neobservata de nimeni in toti anii urmatori; asta e primul episod, episodul pilot e ca a tb sa caut cine DRACU fusese de serviciu atunci la notariat, prin arhivele de la camera notarilor, episodul 2 aproape fara sfirsit, femeia era nebuna si vroia sa-i ia inclusiv amprentele fostului vinzator de acum o mie de ani; in final s-a terminat, dupa o luna de lupte seculare, iar eu am ramas cu deviza in viata BEWARE of notar
salutari!
da, cam asta ar fi și cauza pentru care umblu eu acum după potcoavele tatei, pentru că mama a fost neatentă acum mulți ani cu niște acte după divorț.
Bine că aţi realizat …
as fi putut sa povestesc pe lung, ca tine, dar n-are sens, iar pe mai scurt, chiar ca n-am reusit, deja am redus mult din efectele de scena:)
mai, mama, stii ca-s jurist, nu?! ma inchin cu amandoua mainile si incerc si cu picioarele. ce treaba mama naibii are dovada filiatiei cu dovada casatoriei parintilor?! nici macar cat coada vacii cu stampila primariei. acu pe bune! si in vechiul cod (ala de pe vremea lu’ cuza valabil pana anul trecut), si in asta noul este reglementata filiatia dupa tata, care nu este conditionata de casatoria parintilor. actul de nastere sau documentul de recunoastere a a paternitatii (de buna-voie sau la trebonal). pana mea, inteleg ca birocratia e in floare, dar nici chiar asa.
zau, am o perioada proasta in care unii se straduie sa ma convinga ca-s mai proasta sau stiu mai putine decat cred eu insami (nu-mi inchipuiam ca-i posibil), dar vine cate o faza d-asta de am senzatia ca-s doctor in drept.
cum mama lu’ proces-verbal sa condtionezi dovada filiatie de casatorie?!
stiu, ma repet, dar sunt in stare de soc.
restul e kanfkian, intr-adevar, dar nu ma bag, cine stie de norme si proceduri interne or avea aia de la starea civila.
si da, unele acte le poti obtine intr-o gramada de originale. 🙂 cand in sfarsit o sa obtii certificatul de mostenitor, plateste si nu mai multe timbre d-alea (nu-s prea scumpe) si cere-i notarului atatea originale cate poti plati. 🙂 macar stii o treaba.
cat despre ultima sotie a tatalui tau, parerea mea personala e ca ar trebui sa se faca dovada ca au divortat inainte de moarte tatalui tau. (dc erau divortati nu mai putea mosteni) chestie care ar trebui sa reiasa din actele tatalui ta, fara a mai fi necesar vreaun act de al ei.
1) Mie treaba cu filiatia dovedita prin certificatul de nastere (in formatul lui actual) tot mi se pare Kafkian. De ce? Pentru ca la rubricile parintilor, nu este trecut CNP-ul !!
Si intr-un caz ipotetic in care esti „pe” granita cu un copil minor, cu certificatul lui de nastere si cu actele tale si politistul de frontiera zice: „Da, vad ca la rubrica „Tatal” figureaza in certificatul de nastere Dl. Petre Ionescu, vad si ca dumneavoastra va numiti Petre Ionescu, insa stiti dumneavoastra cati Petre Ionescu sunt in tara asta!?! Cum sa identific eu unic persoana din certificatul de nastere cu dumneavoastra!?!? CE-I REPLICI!?!? :o))
In acest scop, am avut curiozitatea si in unul din drumurile la Starea Civila, am pus si eu problema, de curiozitate.
Raspunsul !?!? :o)
Varianta a: „Haideti domnule, cum sa se duca altcineva la granita cu copilul dumneavoastra?! Cum sa creada granicerul asa ceva!?” …. „Doamna, sa punem cazu’ totusi ….”
Varianta b: „Pai poate sa se intereseze la noi, ca certificatul de nastere a fost eliberat pe baza unor acte, printre care si cel de identitate al tatalui, unde e scris CNP-ul” …. „Aha, deci sa-mi imaginez ca da politistul de frontiera telefon la institutia emitenta a certificatului si acolo gaseste instant o doamna draguta care ii cere consemnul politistului (ca sa stie sigur ca vorbeste cu o autoritate, nu cu prietenul meu din curte care suna la mobil), da fuga la arhiva si verifica si comunica in timp util rezultatul!? …. :o) + ridicat din umeri. …. Asa credeam si eu doamna, la alta lume posibila asta.
Dar de ce nu se trece in certificatul de nastere si CNP-urile parintilor!? …. Asa este formularul, asa prevede legea. …. [In gand: Idiotule, astepti raspuns care sa contina principii de la birocrati!?!? Daca asa prevede, se cheama ca este cazul ca asa prevede, nu ne mai intrebam de ce si cum, nu!? 🙂 ]
2) Cred ca Dolo se insala. Actele se pot incheia in mai multe exemplare (cum se intampla la contractele de vanzare-cumparare), si TOATE acele exemplare sunt ORIGINALE.
Deci „definiția originalului e asta, că e un unicat după care se fac niște copii” este o propozitie falsa. Originalul nu este unicat. Unicat este, poate, continutul exemplarelor originale ale unui act. Ceea ce este altceva.
1. Nici certificatul de căsătorie nu ar rezolva această dilemă pe care o ai tu la punctul 1, cu CNP-ul.
2. Într-un contract de vânzare cumpărare sunt mai multe părți interesate, se întocmesc din start exemplare pentru fiecare parte. La divorț se întocmesc pentru cei doi foști soți. Dacă îți pierzi exemplarul tău se cheamă că scoți duplicate, nu alte originale. Oricum, ideea de a opri originale într-un dosar în care se va mai uita dracu peste ani, să vadă dacă ai timbre și stampila dreptunghiulară pe ele, mi se pare aberant.
3. Răspunsul pentru astfel de cetățeni neîncrezători ca tine ar fi cip-ul implantat fiecăruia, care să conțină toate datele, să nu mai tăiem păduri pentru atâta hârțogăraie 😉
2) Dolo, cred ca totusi ar trebui sa recunosti cand gresesti.
Intr-un contract de vanzare cumparare cu doua parti se intocmesc 5 exemplare + 1 care ramane la notar. Teoria ta nu se sustine.
Cand te adresezi ulterior pentru eliberarea in forma autentica a aceluias continut se cheama ca vrei duplicat. Cand la momentul incheierii unui act se fac 15 exemplare, niciunul din ele nu e duplicat, ci toate sunt originale.
Cat despre ideea de a opri originale (in conditiile in care nu-si pierd obiectul) este intr-adevar cam ciudata.
3) Ai sarit cam repede la cip implantat. Solutia este mai la indemana: trebuie doar sa se poata face identificare UNICA la confruntare intre acte (oricate).
4) Mi-am plastifiat certificatul de nastere mai demult. Ulterior a trebuit sa fac niste (alte) acte.
– M-au respins.
– Le-am cerut articolul de lege conform caruia ma resping, pentru ca eu afise scoase la imprimanta nu cred pe cuvant.
– Nu stia niciuna din cocoanele de acolo ce sau daca exista asa ceva. Se intrebau una pe alta. Le-am zis ca ori imi spun articolul de lege, ori imi elibereaza actul, alta solutie n-au. Am ajuns intr-un final cu doua nivele ierarhice mai sus, la cineva instruit si care avea habar ce si cum. Mi-a explicat: „Noi trebuie sa certificam originalitatea actului (mi-a dat si articolul si legea), si asta se face nu doar cu privirea, ci si prin pipairea hartiei, a timbrului sec, etc. In cazul dumneavoastra, asta nu se mai poate. S-au mai vazut falsuri camuflate in acest mod, in special fotografii schimbate. Mda, corect!
– M-am dus sa cer un alt Certificat de Nastere, ca cel plastifiat nu mai era bun. „Pai dati-ni-l pe cel plastifiat”. Pai de ce sa vi-l dau, il pastrez eu. „Pai nu puteti, ca noi pastram actele originale cand eliberam altele in loc”. Pai ala nu mai este decat un plastic doamna, nu mai este act. „Ba da, mai este act”. Ah, da?! Pai atunci nu-mi mai dati alt Certificat de Nastere, folositi-l pe ala si dati-mi celelalte acte de care am nevoie. „Pai nu se poate.” Aha, si mai exact de ce anume nu se poate, cumva pentru ca nu mai este un act valabil, ci este doar o bucata oarecare de plastic, care seamana cu un certificat de nastere!?! „Nu intelegeti!?!? … bla-bla”
– LoooL. A ramas la mine in final cel plastifiat, ca le-am citat din mai multe legi (ale Logicii). 🙂
Asa-i birocratia, eterna si fascinanta! :o))
mda, asta cu cnp-ul parintilor din actul de nastere e un punct de vedere demn de luat in seama si gandit bine.
dar oricum a-i luat-o, filiatia n-are treaba cu casatoria parintilor.
ca atunci ce pana mea ne-am face cu miile/sutele de mii de copii nascuti in afara casatoriei, fie situatia cand parintii nu mai formeaza un cuplu, dar tatal a recunoscut de bunavoie si nesilit de nimeni copilu si apare cu aceasta calitate in actul lui de nastere, fie situatia cu nabadai cand l-a silit instanta, fie situatia moderna, cand mama si tata n-au chef de hartia roz (sau ce culoare o avea prin alte parti) si formeaza toti (mama, tata, copil/copii) o familie, dar fara casatoria parintilor.
si ma intreb iar ca proasta, ce are filiatia cu casatoria?!
Uite, fiindcă sunteţi atât de nedumerită, în afara faptului că vă recomand cu tărie să studiaţi puţin Dreptul familiei, vă citez din tratatul menţionat mai sus: “prezumţia de paternitate
a) noţiunea
– filiatia faţă de tată rezultă din faptul concepţiunii copilului, fapt care nu este susceptibil de a fi dovedit în mod direct şi nemijlocit; de aceea, Legea prevede ca mijloc de probă prezumţia de paternitate. Potrivit acestei prezumţii, pentru dovedirea filiaţiei faţă de tată este suficient să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data naşterii ori concepţiei copilului.
[…]prezumţia îşi produce efectele independent de indicaţiile actului de naştere al copilului, care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât soţul mamei sau că tatăl copilului este necunoscut.”
Şi din Noul Cod civil: “ART. 408
Modurile de stabilire a filiaţiei
(1) Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.
(2) Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
(3) Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.”
ca-mi adusei aminte. „pe granita” nu mere asa usor, ca tre’ sa ai imputernicire de la mama copilului. si in imputernicire scrie sigur petre ionescu, cnp xxxxxxxxxxxx.
un parinte poate iesi singur cu un copil peste granita doar daca acel copil i-a fost increditat spre crestere si educare, in tutela exclusiva, printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila.
Da, dar scapi din vedere din nou problema, care apare in chip identic :o) .
In declaratie scrie despre CNP, da’ de unde stie politistul de frontiera ca Petruta Ionescu din certificatul de nastere al copilului este cea care a dat declaratia!?! [E adevarat, sunt sanse mai mici ca in prima varianta a problemei, dar ele exista. Deci problema persista.]
aia e problema, că pe certificatul de stare civilă al tatei nu e înscris și divorțul de ultima. că într-adevăr m-ar fi scutit de atâta stres.
pai si nu se poate scoate de la instant o hartie privrind divortul tatalui, in calitate de fiica a lui, in loc sa scoti hartii ale lu’ tantii aia in calitate de „nepot al babii dupa mos” ?! intreb si io. ca-s olteanca si asta se scarpina inversa, da’ ce zici tu ca te pune notaru’ sa faci ghem jumulit de toshiba.
N-ar trebui să vă mai lăudaţi că sunteţi juristă, vă veţi face de râs. Dacă vreţi să vedeţi “ce treabă mama naibii” are dovada filiaţiei cu dovada căsătoriei părinţilor, citiţi comentariile mele de mai sus, recte mergeţi la bibliotecă şi căutaţi Tratat de dreptul familiei ed. A VII-a, Editura All Beck, 2002, de Ion P. Filipescu şi Andrei I. Filipescu, paginile 323 şi 329, sau dacă găsiţi altă ediţie, capitolele care tratează prezumţia de paternitate, respectiv puterea doveditoare a certificatului de naştere unit cu folosirea stării civile conforme cu acesta, respectiv pentru Noul Cod civil, articolele 408-409. Desigur, pentru cineva care ştie care e legătura dintre coada vacii şi ştampila primăriei, ar putea fi greu de făcut diferenţa între filiaţia faţă de mamă şi filiaţia faţă de tată; clişeul cu birocraţia e folosit numai de cei care au impresia că li se cuvine tot gratis şi la domiciliu; întâmplător ştiu cum se prezintă birocraţia în alte state, şi România nu e o mare excepţie… Ca sfat, nu vă mai credeţi doctor în drept, vă va dăuna carierei, şi n-ar trebui să ponegriţi notarii, sunt mai deştepţi decât dvs….
Repet din păcate, pentru că datorită unei erori date de navigator, am postat comentariul în mod greşit.
Nu ar trebui să vă mai lăudaţi că sunteţi juristă, vă veţi face de râs. Dacă vreţi să vedeţi “ce treabă mama naibii” are dovada filiaţiei cu dovada căsătoriei părinţilor, citiţi comentariile mele de mai sus, recte mergeţi la bibliotecă şi căutaţi Tratat de dreptul familiei ed. A VII-a, Editura All Beck, 2002, de Ion P. Filipescu şi Andrei I. Filipescu, paginile 323 şi 329, sau dacă găsiţi altă ediţie, capitolele care tratează prezumţia de paternitate, respectiv puterea doveditoare a certificatului de naştere unit cu folosirea stării civile conforme cu acesta, respectiv pentru Noul Cod civil, articolele 408-409. Desigur, pentru cineva care ştie care e legătura dintre coada vacii şi ştampila primăriei, ar putea fi greu de făcut diferenţa între filiaţia faţă de mamă şi filiaţia faţă de tată; clişeul cu birocraţia e folosit numai de cei care au impresia că li se cuvine tot gratis şi la domiciliu; întâmplător ştiu cum se prezintă birocraţia în alte state, şi România nu e o mare excepţie… Ca sfat, nu vă mai credeţi doctor în drept, vă va dăuna carierei, şi n-ar trebui să ponegriţi notarii, sunt mai deştepţi decât dvs….
ma duc sa dorm. fac mai multe greseli ca o analfabeta.
Zi merci ca nu ai frați de tata! Daca aveau si ei la rândul lor copii, umblai cu camionul de acte după tine. Norocoaso! 🙂
da’ de ce?! veneau si aia cu actele lor, dupa mamele lor, dupa tatal lor comun (vorbim de frati, nu de nepoti), bineinteles daca voiau ceva din mostenire. daca nu, dadeau declaratie ca nu vor nica si era necesara doar declaratia. sau cel putin asa mi se pare mie logic.
Am citit articolul, si partial comentariile, si sint si eu blocata si nu mai pot sa ma ridic de pe scaunul de la serviciu si sa merg ca omul acasa: lasind toate scenariile extreme cu copilul de la granita la o parte, si mie mi se pare o ABERATIE de nedescris ca dovedesti filiatia conditionat de casatoria parintilor.
Efectiv sint cu gura cascata: pai asta e rolul certificatului de nastere, e patalamaua pe care donatorul de cromozomi masculin recunoaste sau nu copilul. Si daca a fost nascut in afara casatoriei, nu se cheama ca nu ar fi copilul lui, cita vreme numele tatalui figureaza pe certificatul de nastere. Practic, cam de la paragraful articolului in care se conditiona filiatia de casatorie, nu am mai putut sa ma concentrez. Cu asa o aberatie cred ca poti da in judecata notarul pentru malpraxis. Si daca nu tine, mergi draga la CEDO, si da in judecata statul roman. Incredibila istorie, dar de ce ar trebui sa ma surprinda…
A se vedea comentariile mele de mai sus, poate aşa vă veţi putea ridica de pe scaun să ajungeţi acasă….
Daca esti romanca si ai nascut intr-o alta tara,daca ai dubla cetatenie si trebuie sa transcrii certificatele de nastere ale copiilor in Romania,daca te-ai casatorit in alta tara,si ai nevoie,normal,de certificatul de casatorie in romaneste,va trebui sa te inarmezi cu foarte multa rabdare,cu un stoc suficient de euro sau dolari,si sa nu te miri gandindu-te ca universul lui Kafka este foarte real si se gaseste aici,la nord de Dunare.Asta daca tarile respective,ca si Romania,sunt membre ale Conventiei de la Haga.Altfel,Dumnezeu cu mila…