Cum am făcut primii 150 de euro

La trei ani de când am început acest blog am câștigat primii bani din el. De la o singură cititoare, ca mulțumire că o informez despre ce se întâmplă în țara ei natală. Îi mulțumesc cititoarei, dar și mamei că m-a învățat ce să spun :)

Acum un an, fix pe vremea asta, vă spuneam că am înregistrat primul câștig material datorită blogului. Era vorba de un câștig în natură, sub formă de săpun de casă, primit de la o cititoare sensibilizată de lupta mea cu mătreața. N-am scăpat de mătreață nici cu săpunul de casă, nici cu alte șampoane încercate de atunci. M-am resemnat oarecum, probabil că mătreața va fi singurul meu partener fidel până la moarte. Așa că va trebui să învăț s-o apreciez 😉

Tot cu ocazia aia vă făceam o promisiune de care, iată, mă țin. Că până fac milionul cu blogul (de bani, nu de cititori) o să vă informez de fiecare dată când voi câștiga ceva de pe urma lui. După aia mai vedem. E, uite că la un an distanță (și trei de când am pornit blogul – pe 5 august am împlinit 3 ani) a venit al doilea câștig material, de data asta în euro. Toocmai de dincolo de ocean, de la o cititoare româno-canadiană care a considerat că merit acest dar pentru că aș fi singura ei sursă de informații din țara natală.

Acuma, că sunt singura sursă mă îndoiesc, doar Internetul plin cu informații e la același click distanță ca și Dollo.ro, dar probabil că ea găsește în ce scriu eu suficiente lucruri cu care se identifică, date fiind vârstele noastre apropiate.

Inutil să vă spun că darul ei m-a luat pe nepregătite. Pe bune. Când fiul ei mi-a dat un plic „de la mama”, mă gândeam că e o scrisoare. Și mi se părea amuzant, că nu mai primisem de ani de zile o scrisoare scrisă de mână. Când am ajuns acasă și am văzut banii mi-a murit amuzamentul. Mi-a luat câteva ore să mă gândesc exact cum ar trebui să reacționez la așa ceva. Cinstit, mi-a fost rușine să primesc bani în plic, pentru … nimic până la urmă, de la un necunoscut cu care sunt puține șanse să ajung să mă întâlnesc.

Am sunat-o pe mama și am întrebat-o ce să fac. Mama, care nici acum nu pricepe exact cum le zic eu oamenilor despre rețetele ei, pe „Internetul ăla al tău”, a avut pentru prima dată o impresie bună și tangibilă despre acest instrument iluzoriu de comunicare. „Adică o femeie pe care n-o cunoști și n-ai vorbit niciodată ți-a trimis 150 de euro? Pentru ce?” Concluzia, totuși, a fost pragmatică: „Păi zi-i mulțumesc și gata, ce-o să faci acuma, doar n-o să-i trimiți înapoi!?”.

Până m-am coit eu ce să scriu, cum să scriu, mi-a scris tot ea. Ca să-mi explice. Și uite așa mi-a ușurat dilema. Ce mai, atâta dramă, ideea e că banii ăștia pică bine. Cinstit, chiar dacă în sinea mea mi-aș dori măcar să par o independentă, lucrurile în România și în freelancing în mod special merg ca dracu. Așa că nu pot decât să-i mulțumesc cititoarei și să-mi doresc să nu fie dezamăgită de prestația mea pe viitor.

Asta e una dintre chestiile la care mă gândesc atunci când îmi imaginez că cititorii mei, mai deștepți decât ăia ai unui cotidian, ar accepta să plătească un fee lunar pentru postările mele. E o sugestie care mi s-a făcut în ultima vreme. Dar teama mea e că după ce le spui oamenilor că sunt liberi să contribuie cu câte ceva într-un cont, pentru strădania artistului, ar începe să facă nazuri, să considere că nu postez suficient de des sau suficient de consistent. Pentru că de regulă astea sunt reproșurile pe care cititorii le fac ziarelor, atunci când e vorba să plătească pentru conținut: care conținut? întreabă ei, că jurnalismul e slab sau manipulator.

Prin urmare, încă nu sunt gata să renunț la ideea că avem o relație bazată pe oarecari afinități și mai puțin pe interese pecuniare. Noi, eu și voi, cititorii mei. Desigur că într-o lume ideală un scriitor ar trebui să trăiască din aprecierea transformată în bani a cititorilor. Dar noi nu trăim în lumea aia ideală. Iar la modul cum se mai face presă acum în România, de către oricine vrea să scrie, și din ce în ce mai mult pe gratis, mă tem că blogul va fi singurul loc în care voi putea să scriu. Deci îmi veți face o onoare dacă mă veți citi în continuare.

P.S. Azi îi spuneam mamei că mi-ar mai trebui vreo 4000 de euro ca să achit mașina, și ea face socoteala repede și zice: păi dacă îți mai trimit vreo 30 de oameni bani ca femeia aia, se rezolvă! Cred că ar trebui s-o fac pe mama managerul meu, nu? 😉

Etichete: , , ,

23 comentarii la “Cum am făcut primii 150 de euro” Subscribe

  1. Xanaxdoo 13/08/2012 at 09:26 #

    1) Buna ideea sa o faci pe mama ta impresarul tau, aparent e mai rationala si transeaza situatiile financiare mai cartezian decit o faci tu
    2) Daca te jeneaza ideea de a cere bani pentru abonament la blogul tau, parerea mea e ca poti gasi o varianta de compromis, destul de intilnita pe net, anume butonul „Donate”. „Daca v-a placut ce ati citit, ginditi-va sa faceti o donatie”. Sigur ca oamenii sint mai putin altruisti decit am vrea, dar cel putin poti lua pulsul publicului tau…

    • Ramona 13/08/2012 at 10:24 #

      Da, foarte buna idee! Asteptam butonul „Donate” 🙂

  2. Gilbert 13/08/2012 at 18:51 #

    Deci tu recunoşti te plătesc agenturile străine să ne „intoxici” aici pe blog, iar nouă ne vinzi gogoşi cum că banii sunt de la cititori?… Chiar ne iei de fraieri? Ruşine Patriciu!!! :)))

    • Dollo 13/08/2012 at 19:07 #

      Păi am auzit că o cunoști și tu pe „agentura” asta străină 😛

Leave a Reply to Xanaxdoo

Oldies but goldies

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.