Am ajuns ieri la Palatul Cotroceni cu fiul unei cititoare din Canada. Ea mi-a scris în urmă cu câteva zile întrebându-mă dacă aș vrea să mă întâlnesc cu fiul ei, proaspăt absolvent de facultate, care face un tur al Europei ca să cunoască lumea. Am fost de acord și nu mi-a părut rău. Puștiul – nu-și arată cei 23 de ani, ceea ce îi face pe barmanii din Canada să-i ceară și acum actul de identitate când cere o bere – este o companie plăcută și interesantă. Ceva mai inocent decât tinerii noștri și categoric mai visător. Dar are și pragmatismul ăla al vesticului, care nu reușește să înțeleagă psihologia românului. De când e în România nu încetează să se minuneze de ce oamenii se plâng atât de mult că nu au bani, dar își cumpără mașini străine și telefoane de ultimă generație? De ce toți așteaptă „să se facă ceva” dar ei nu fac nimic ca să schimbe lucrurile care nu le convin? De ce fiecare e interesat doar de viața lui, nu și de a comunității? Sunt doar trei aspecte pe care le-am discutat cu Horațiu între casele țărănești de la Muzeul satului, unde am petrecut câteva ore.
Apoi am ajuns la Cotroceni. Am zis să-i arăt și Palatul Prezidențial, că pe ăla al republicii – Casa poporului – îl văzuse cu o zi înainte. Când a văzut intrarea oficială dinspre Facultatea de Medicină, băiatul a exclamat: wow, dar președintele stă într-o casă mare! I-am explicat că nu e locuința, ci office-ul, dar n-am intrat în detalii despre Vila Dante și alte prostii. Am zis să intrăm și în Muzeul Cotroceni, dacă tot eram acolo.
Înăuntru, o doamnă foarte amabilă ne spune că nu se poate, pentru că e nevoie de programare cu 24 de ore înainte. Nu știam, ce-i drept scrie pe site-ul muzeului, dar nu mă informasem înainte. Mi-am imaginat că nu vrea multă lume să viziteze Casa noastră albă. Dar, dacă ne-a văzut așa dezamăgiți, doamna a zis să ne ofere totuși ceva în compensație. Avem o expoziție cu fotografii făcute de Carol Popp de Szathmari, fotograful regelui Ferdinand, și vă invităm să o vizitați gratuit, zice doamna. Ne conduce spre ofițerul de la punctul de control care ne ia actele și ne verifică bagajele.
După proceduri, aceeași doamnă care devenise din ce în ce mai amabilă ne conduce spre palat, unde era expoziția. Pe drum schițează o mică istorie a locului, băgându-l în ceață un pic pe Horațiu cu regii României. I-am explicat și eu câte ceva, adăugând către doamna ghid că băiatul e din Canada și nu știe cine a fost Carol sau Ferdinand. „Știu, zice doamna zâmbind șăgalnic, am aruncat un ochi pe pașaport. Știți, aici toți suntem un pic securiști!”, și chicotește făcându-ne cu ochiul. Râdem și noi, nu știu dacă Horațiu a înțeles ce e cu securiștii, dar n-am insistat.
Expoziția nu cuprinde numai fotografii, ci și picturi din diverse perioade, reprezentând Bucureștiul sau porturi tradiționale din România. Pentru Horațiu a fost interesant să vadă încă ceva din istoria țării al cărei cetățean mai este, dar despre care nu a învățat nimic la școală.
La ieșirea din expoziție am aruncat o privire în curtea interioară a palatului, iar o altă doamnă custode s-a oferit să ne arate biserica pe interior, cea refăcută în urmă cu doi ani. Nu numai că ne-a descuiat-o, dar cu o pasiune pe care rar o găsești la funcționarul român ne-a făcut o frumoasă și chiar pătimașă prezentare a poveștii, de la Cantacuzino încoace. La ieșire doamna de la poartă ne-a îmbiat să ne umplem sticlele cu apă de la dozatorul lor, pentru că e rece și bună. Am rămas plăcut impresionați și eu și Horațiu de amabilitatea celor de la Cotroceni, așa un pic securiști cum sunt ei 😉
Asta e o chestie destul de rara. in general sunt sictiriti si apatici. E bine ca ati avut o asemenea experienta frumoasa. Macar a vazut si copilul asta ca nu doar ‘salbatici’ exista la noi. 🙂
Ma intreb daca parerea asta o ai despre tinerii romani, in general, tinerii romani crescuti in afara granitelor, or tinerii straini, in general…? Sau poate explici putin despre ce categorie de indivizi ai parerea ca sunt sictiriti si apatici? Copilul asta, imi dau seama de aici ca, a crescut intr-o casa de romani. Mi se pare de bun simt sa imi imaginez ca stie ca nu doar ‘salbatici’ exista la voi… Iti spun din experienta, in general, cei ce traiesc in afara granitelor, poarta in sulfetele lor o imagine idilica a Romaniei. Si pe aia o transmit copiilor.
Mda… Securistii de ieri, securistii de azi. Din pacate n-ati specificat, astia de care sunt? Mai bine zis astea, ca vad ca ,,e” de genul feminin. Securisti rai, de ai lui Basescu? Sau securisti buni, de ai lui Antenescu? As fi spus securiste, dar, scuzati-ma, suna ca dracu’!
Toate respectele mele pentru Horaţiu pentru faptul că nu şi-a pierdut interesul pentru „istoria țării al cărei cetățean mai este, dar despre care nu a învățat nimic la școală”. Că, dacă stăm şi ne gândim, pe cei de la şcoală degeaba îi învaţă despre istoria României că tot nu ştiu cine au fost Carol sau Ferdinand…
Care istorie domnule Gilbert ? Cea confiscata sau cea falsificata?
Ce se invata la scoala e o rusine si nu are nici o treaba cu istoria Romaniei.
Vorbim sa ne aflam in treaba.
O zi buna.
Pentru dollo felicitari pentru plimbare si bunavointa.