Legea succesiunii în România, câți notari, atâtea obiceiuri

De când umblu să fac succesiune după tata înțeleg de ce se dau de ceasul morții nevestele și fiicele de politicieni să fie notărese. Păi să fii notar în România e mai tare decât să extragi petrol din Golf

Știu că v-am promis astă primăvară că vă povestesc despre tata. N-am uitat, o s-o fac în vara asta, dar deocamdată adun informații. E foarte interesant că până acum cam toți oamenii care l-au cunoscut se întâlnesc într-un punct neașteptat pentru mine, când vine vorba să-mi spună ceva despre el. Și anume că tata a fost un crai care a schimbat femeile până în ultimul an de viață. Și că a fost suficient de galant încât ori de câte ori nu s-a mai înțeles cu femeia titulară să plece și s-o lase într-un oarecare confort locativ. E drept că în opinia lui de vină ar fi fost întotdeauna ele, nu el, deci cu atât mai nobil stilul lui cavaleresc … 😉

Dar, pentru că de atunci de când am aflat că a murit mă tot plimb între avocați și notari, unul mai cunoscător ca altul într-ale succesiunii, zic să vă povestesc câte ceva din absurditățile legii succesiunii. Deși îmi imaginez că e o singură lege care reglementează situația asta, notarii și avocații din România pare că au învățat fiecare după alt manual și judecă după reguli total diferite.

Ca să înțelegeți ceva din situație vă zic pe scurt că tata și mama au contractat un apartament împreună, după care s-au despărțit, apartamentul rămânându-i mamei, ca și ratele și copilul. Pentru că pe vremea aia nu era achitat, în decizia judecătorească s-a scris doar că mama primește apartamentul în folosință, nu în proprietate. Ani de zile mama nu s-a preocupat să-l scoată pe tata de pe contractul casei, deși ea a plătit ratele și impozitele, pe principiul că „mamă, eu din casa mea nu plec decât cu picioarele înainte, când oi muri te ocupi tu”. Când s-a decis s-o facă, pentru că a auzit ea că sunt mari taxele de succesiune și ar fi mai bine să-mi treacă mie apartamentul, din timpul vieții, s-a lovit de faptul că nu știa pe unde umblă tata. (Și) de asta am plecat eu în căutarea lui și i-am găsit doar crucea.

Cum se obține un certificat de deces

Am făcut rost de certificatul de deces de la primărie, cu niscai pile, deoarece legea românească prevede că dacă tu, moștenitorul, ești din altă localitate decât aia în care a decedat omul, nu ai voie să te duci pur și simplu la primărie, cât tot ești acolo în trecere, și să ceri certificat de deces…  Nu, trebuie să vii la București, unde ai tu domiciliul, să faci cerere la primăria ta, care să trimită la rândul ei o cerere scrisă și timbrată (de tine, petent), la primăria localității care a emis certificatul de deces. Ăia îl vor trimite prin poștă și abia așa îl capeți. În 30 de zile calendaristice, probabil.

Bun, am eludat această prevedere stupidă – de vreme ce tot eram în localitate respectivă – și, îndrumată de un avocat înainte, care mi-a zis că pe cale notarială e mai ușor decât prin tribunal, că se face succesiunea mai rapid și că ar fi chiar mai ieftin, am venit ca o floricică la București ca să fac succesiunea.

Aberații succesive

Aici, ce să vezi, nu e chiar așa de ușor. Pentru că, zic notarii nr 1, 2 și 3 consultați:

– îți mai trebuie și martori care să ateste că tatăl nu a mai avut alți moștenitori, copii legitimi sau nelegitimi, înfiați sau naturali – păi nu există asemenea martori infailibili, că nimeni n-a stat la curul lui tata ca să vadă dacă a mai făcut copii după mine (a se vedea paragraful inițial). Nașpa, zice notarul 1, trebuie fabricați. Martorii.

– îți mai trebuie să le chemi la succesiune și pe celelalte soții avute de tatăl tău – păi nu le știu pe toate, de fapt nu le știe nimeni pe toate, în sat se știe doar de două oficiale (după mama) care ar fi murit și ele. Nașpa, zice notarul 2, trebuie să aduci și certificatele lor de deces. Păi nu știu unde au murit, și ce treabă am eu cu decesele lor? Și în calitate de ne-rude nu am cum să obțin certificatele lor de deces. Nașpa, se menține pe poziții, indiferent, notarul 2.

– nu-ți trebuie martori și nici soții moarte, dar îți trebuie dovadă că nu s-a deschis succesiune pe numele tatălui, de către altcineva din localitatea unde a murit – zice notarul numărul 3.

Futu-i, și cum aflu asta? Păi te duci matale la Uniunea Notarilor Publici din România, faci o cerere și contra unei sume „modice” ți se spune dacă a mai fost deschisă succesiune pe numele lui sau nu. Că ei au o bază de date națională, computerizată, și doar caută după nume și gata, țac-pac, ți se spune.

Dar tot e nașpa, ține să mă dispere notarul 3, dacă cineva a mai deschis succesiune și tu nu te-ai prezentat timp de 6 luni de la moartea lui ca s-o accepți, înseamnă că numai acea persoană îl moștenește, deci are dreptul inclusiv la apartamentul mamei tale. WTF, zic, păi dacă tata a murit în 2006 și eu am aflat abia acum, că deși oamenii ăia din sat știau că are un singur copil (adică pe mine), nu m-a anunțat nimeni, cu ce sunt eu de vină? Trebuie să mai existe niscai căi de urmat ca să pot să fac o anexă la acea succesiune. Există, zice un avocat, să-i dai în judecată pe cei care au făcut succesiunea, dar e posibil ca nici așa să nu ai câștig de cauză pentru că din 2006 s-a cam prescris.

OK, recapitulând, în România e posibil ca cineva care nu are nicio legătură cu defunctul – sau oricum nu una de sânge – să meargă la un notar care nu cere martori și alte dovezi, cum mi s-a cerut mie, și să zică că e singurul moștenitor? Da. Iar mie trei notari îmi cer dovezi că am existat în viața tatălui meu de parcă ar trebui să-l moștenesc pe Bill Gates.

Uniunea notarilor, dezbinată de proceduri diferite

Săptămâna trecută am ajuns la Uniunea Notarilor. Nu m-am dus ca berilă, am făcut research pe Internet, am sunat înainte. Așa am aflat că sunt două chestii distincte care se pot cere cu privire la succesiune, dar deși am întrebat-o de două ori pe tipa de la telefon, tot n-am înțeles care e diferența dintre ele. Deci:

– La Registrul de Succesiuni faci o cerere și afli dacă „a acceptat cineva succesiunea după defunct”

– La Camera Notarilor Publici faci o altă cerere și afli dacă s-a deschis vreo succesiune pe numele lui. Tipa de la telefon îmi zice să mă duc la Cameră mai întâi că așa e cronologic. Sun la Cameră, întreb ce acte îmi trebuie – că nu scrie pe site – aflu că mă costă 60 de RON ca să se uite în computer și să afle, și mă duc acolo. Ajung, parchez, plătesc 2 lei parcarea, merg la ghișeu unde dau peste cea mai acră funcționară posibilă care deși era gol înaintea ei mă repede de zici că era vreo coadă de mii de persoane în spate. Îmi dă să completez un formular, și când îmi cere certificatul de deces zice:

– ha, nu se poate pentru că a murit în Neamț.

– păi da, și, nu aveți o bază de date națională?

– nu, aici avem doar București și Ilfov.

– și cum fac să aflu din Neamț?

– mergeți la Bacău, că de acolo aparține Neamțul.

– dar aveți un computer, de ce nu vă puteți uita în baza de date de la Neamț?

– nu se poate!

Mă întorc acasă, caut pe Internet site-ul Camerei notarilor din Bacău, sun și aflu că… nici acolo nu se poate. Că trebuie să mă duc la un notar care să deschidă succesiunea și să ceară el, notarul, la Cameră, dovadă că a mai deschis sau nu altcineva succesiune. Păi n-auzi, doamnă, că taman notarul m-a trimis la voi, să cer dovada? Cucoana de la telefon zice că nu, că ei nu dau asemenea dovezi la persoane fizice, doar la notari. Și că până la urmă, dacă tot sunt din București nu înțelege de ce nu-mi mișc fundul acolo, că oricum succesiunea trebuie făcută în localitatea în care a decedat persoana.

Fuck the sistem! Acum trebuie să ajung din nou în localitatea de baștină a tatălui meu, unde există slavă Domnului un singur notar, cu care port de ceva zile o corespondență asiduă pe email, ca să-mi spună exact ce acte îmi trebuie și mai ales câți bani mă costă.

Cea mai bănoasă meserie din lume

Pentru că, așa ajungem la o chestiune și mai enervantă decât aia că fiecare dintre cei trei notari consultați la București mi-a zis altceva, și că nu niciunul nu mi-a spus de fapt că-mi pierd timpul cu ei, că nu se poate face succesiune decât unde a avut domiciliul mortul. Și anume costul succesiunii. Deci legea asta aberantă românească spune că eu va trebui acum să-i plătesc notarului (un privat) o sumă echivalând cu un procent din valoarea apartamentului pe care teoretic îl moștenesc de la tata, dar pe care l-a plătit mama și pe care nu vreau să-l vând, ci doar să-i pun în ordine actul de proprietate.

Nu înțeleg ca ce chestie îmi impozitează mie notarul proprietatea părinților, doar ca să-mi dea o hârtie pe care să scrie că sunt fiica lui tata și că am dreptul să-i moștenesc partea din apartament? Pentru că nu e ca și când vinzi o proprietate, notarul respectiv nu-mi măsoară casa, nu îmi spală geamurile de la balcon, nu dă cu mop-ul în bucătărie. El doar o să verifice actele duse de mine, o să-i audieze pe martorii duși tot de mine, și pentru asta va încasa o sumă echivalentă cu cel puțin 1000 de euro în câteva ore de muncă. Acum înțeleg de ce se dau de ceasul morții nevestele și fiicele de politicieni să fie notărese. Păi să fii notar e mai tare decât să extragi petrol din Golf, oameni buni, că și petrolul ăla se epuizează, dar succesiunile nu se vor termina niciodată.

 

Citiți și:

Câte originale poate avea un act în România (II)

Justiție de supermarket (III)

Etichete: , , , , ,

70 comentarii la “Legea succesiunii în România, câți notari, atâtea obiceiuri” Subscribe

  1. eugeniu lupu 30/01/2020 at 00:24 #

    Mostenire de apartament apartinind mamei, care a murit. Suntem doi frati dintre care unul a murit fiind casatorit si nevasta lui traieste. Intrebare: Cit la suta din valoarea apartamentului are drept sotia fratelui meu?. Nu am facut inca succesiunea.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.