Azi am fost pe șantierul metroului din Drumul Taberei și l-am cunoscut pe Dorel. The one! Am aflat, printre altele, că una dintre puținele probleme cu care se confruntă construcția primului metrou pe care-l mai fac românii după 20 de ani este faptul că în timpul săpăturilor cablurile de curent apar unde nu te aștepți și pare că nimeni nu știe unde duc ele. Nici măcar Electrica, cea vândută italienilor.
Bine, asta nu e o problemă nouă în București, în general niciun furnizor de utilități de stat sau privat nu știe ce rețele are îngropate și unde. Știe doar să ia bani pe ce circulă pe ele. Iar asta e una dintre explicațiile pentru care nici măcar un stăpân privat (cum e cazul Electrica) nu e interesat să-și facă un inventar al rețelelor, atâta vreme cât la capătul lor sunt destui fraieri care le plătesc facturile.
La viitoarea stație de metrou Valea Ialomiței, șeful de șantier tocmai i se plângea fostului director al Metrorex că iar au dat peste un mănunchi de cabluri și stau să le caute de stăpâni. Ca să mă bag și eu în vorbă, mă apuc și zic: „și așa apare personajul Dorel care le taie din greșeală și apoi toată lumea face mișto!”. Un bărbat negricios și mărunțel, cu o vestă portocalie reflectorizantă, apare de nicăieri și zice: „de asta se și rup cablurile, doamnă, ăsta e rostul lor. Păi dacă nu s-ar rupe niciodată vă imaginați ce ar fi? Toate fabricile de cabluri ar da faliment!”. Eu mă amuz, și o țin pe a mea: „da, dar și Dorel..!” La care el îmi întinde mâna: „este numele meu, doamnă, Dorel Vasile mă cheamă, sărumâna!”.
Ne-am, amuzat, domnul Dorel m-a rugat să-i fac o poză cu domnul director, ceea ce am și prestat, apoi am plecat mai departe să vedem cum va arăta pe dedesubt cea mai avansată dintre stațiile metroului din Drumul Taberei, și anume Academia Militară. Pe drum am întâlnit un bărbat care căra prin șantier un căruț cu un câine în el. O cățea mai exact. Mi-a zis că o duce în căruț ca să nu se murdărească pe lăbuțe, că e murdar prin șantier. În plus, asfaltul încins de soare o frige la aceleași lăbuțe sensibile… Cățeaua nu zicea nimic, îi făcea hatârul omului.
Mucenițele Filofteia, Varvara și Paraschiva, îi sapă tuneluri Sfântului Gheorghe
La stația Academia Militară se lucrează deja la turnarea planșeului intermediar, adică acolo unde vor fi aparatele de validat cartele. Afară, de-o parte și de alta a celor două viitoare peroane, așteaptă Sfintele mucenițe Filofteia și Varvara. Mai trebuie să ajungă Paraschiva ( care momentan e în Turcia, de unde au venit și celelalte două surori) și vor fi un trio formidabil care va săpa tunelurile pe toată lungimea tronsonului de metrou.
Botezarea scuturilor mecanizate cu care se sapă tunelurile de metrou nu e rezultatul unui exces românesc de religiozitate, așa cum ne-am fi așteptat, ci al unei tradiții catolice cu care au venit spaniolii și italienii – cele două firme care construiesc metroul Drumul Taberei. Iar când au spus străinii că e musai ca scuturile să primească nume de sfinte femei, Arhiepiscopia Bucureștilor a și sărit la interval cu cele trei nume.
Fostul director, Gheorghe Udriște, încercase o stratagemă, să-i dea și un nume de bărbat. Măcar unui scut. N-a fost chip. Tunelarii au fost fermi: mujeres o nada. Atunci preacinstitul Varsanufie a venit cu ideea salvatoare ca un bărbat să fie patronul Metroului din București, că tot nu avea un sfânt păzitor. Și a fost pus Sfântul Gheorghe. Nicio asemănare cu numele fostului director, evident 😉
Prin urmare, cele trei femei Filofteia, Varvara și Paraschieva vor trudi, ca și în viața de toate zilele, să-i sape tunelurile lui Gheorghe, pe care i le vor da apoi spre exploatare. O poveste veche de când lumea.
Povestea metroului din Drumul Taberei e în desfășurare. Dacă voi avea cui s-o vând veți avea ce să citiți mai la toamnă. Dacă nu, o să vă plictisesc cu ea pe blog 😉
P.S. Ah, în timpul documentării de azi am făcut o poză „de șantier”, care nu cadra deloc cu cucernicia scuturilor. Pe peretele unei bude ecologice dintr-un șantier trona un desen porno cât se poate de explicit. O femeie și prelungirile erecte a doi bărbați. Femeia n-avea nume 😉 M-am gândit un pic dacă să o postez sau nu. Am decis mai bine că nu. Sper că nu vă supărați că m-am autocenzurat 😛
Buna, Dollo, poate data viitoare ii intrebi si de ce au taiat atata amar de copaci, si pe stanga, si pe dreapta… ca de sapat, sapa prin mijloc, nu? Cu atata ne mandream si noi in cartierul asta, ca e verde…
Da, știu de disputa cu copacii. De săpat nu sapă pe mijloc, tocmai asta e, că stațiile se întind dintr-o parte în alta a bulevardului, iar săpăturile se fac cu întreruperea circulației, când pe o parte, când pe cealaltă. Inclusiv pe trotuare trebuie sacrificat câte ceva pentru amenajarea intrărilor în metrou. Din ce am înțeles, după finalizarea metroului, circulația mijloacelor de transport în comun de suprafață va fi mai scăzută, ceea ce ar trebui să contribuie la o reducere a poluării. Dar vom vedea.
Ok, multumesc pentru informatie!! Oricum, ma doare inima dupa copacii aia….
Am descoperit blogul tau via Hotnews si sunt incantata. Ești desteapta si ai umor, (tot mai rar azi!) iar temele alese interesante. Îmi plac retetele mamei, un tribut de iubire adus mamei tale care-mi declanseaza amintiri duioase legate de mama mea plecata prea devreme de lângă mine. La felul in care scrii, când te citesc am impresia ca stau la taclale cu o prietena veche si ne deschidem sufletul una alteia. Blogul tau mi-a adus o prietena buna in dar…efect „pervers” as zice! Daca nu te-ai gandit si la ac posibilitate, te-ai ars, te capatuiesti cu prieteni fara sa vrei…In concluzie, sunt un fan al blogului tau si te voi citi in continuare cu mult interes si…voi experimenta si retetele mamei tale. La buna”citire”, Liliana
Mulțumesc, Liliana, te mai aștept 🙂
Si mie imi place blogul tau, in special chestiunile sociale, reportajele scrise din experientele proprii si multe alte chestii pe care le zci si le faci mai mult de placerea ta si de dragul nostru.
Multumim.