Plătim pentru păcatele părinților, dar pentru ale iubiților?

Părinți delincvenți, incestuoși, alcoolici sau doar abuzivi, toate se sparg mai devreme sau mai târziu în capul copiilor. O poveste din Grecia emigrată în America, una din comunismul românesc și alta actuală, din Germania democrată. Cât de normal e să arunci cu piatra în copil pentru păcatele părinților? Dar într-o femeie pentru politica iubitului ei?

Una dintre puținele influențe pe care tata a avut-o asupra vieții mele – după ce a contribuit la conceperea mea – a fost aceea că mi-a selectat involuntar, de la distanță, cariera. O tâmpenie făcută de el, la beție, l-a băgat la pușcărie. Mulți ani mai târziu, asta m-a împiedicat pe mine să aleg vreo două școli unde se intra pe bază de dosar. Pe vremea aia nu puteai să te înscrii de exemplu la școala de aviație dacă nu aveai „dosar curat”. Nu știu dacă aș fi devenit aviator, dar la 14-16 ani când afli că nu poți măcar să dai examen undeva pentru că un om pe care nu-l văzusei niciodată, dar îi purtai numele, făcuse o prostie, te frustrează și te nedumerește. De ce? Ce legătură are?

M-am apucat să scriu despre asta pentru că în ultima vreme mă tot învârt în jurul subiectului, al influenței nefaste a părinților asupra copiilor, în cele mai neașteptate moduri. Zilele trecute am vorbit cu cineva despre tata și mi-a povestit reacția lui la episodul ăsta cu dosarul. Era furios că mama îi reproșase că mi-a distrus viitorul. Eu nu mai știu dacă am perceput așa atunci, iar între timp mi-a ieșit complet din cap chestiunea. Probabil că oricum n-ar fi fost să fie, de vreme ce viața a demonstrat că alta era înclinația mea.

Tot zilele trecute am citit o carte foarte bună. Middlesex. Jeffrey Eugenides a luat premiul Pulitzer în 2003 pentru ea. E povestea a trei generații de greci emigrați în America între cele două războaie mondiale, și a ultimului lor descendent, un hermafrodit. Cartea e atât de bine scrisă încât aproape până la final am trăit cu senzația că Eugenides este hermafroditul care povestește prin ce a trecut din cauza păcatului bunicilor săi. Bunicul și bunica din partea tatălui fuseseră frați. S-au căsătorit ca să scape din infernul Smirnei incendiată de turci, dar și pentru că se iubeau. 50 de ani mai târziu, prin cromozomii tulburați ai urmașilor lor genetica le-a plătit niște polițe. Bunica spune la finalul cărții ceva de genul „Preoții spun că nici măcar verii primari nu au voie să se căsătorească. Verii de-al doilea e în regulă, dar trebuie să ceri întâi voie de la arhiepiscop. Am crezut că era numai ceva pentru biserică, n-am știut că pot păți ceva copiii. Eram o fată prostănacă de la sat.

Copilul nu are nicio contribuție sau vină la păcatul părintelui. Și totuși se întâmplă adesea să plătească pentru ceva ce uneori nici nu știe că s-a întâmplat. De cele mai multe ori nici măcar părinții nu-și imaginează ce efecte vor avea faptele lor asupra copiilor. Prostia e cea mai la îndemână scuză, dar nu e singura. În popor se spune că blestemele se abat asupra copiilor. O răzbunare nedreaptă pusă pe seama unui Dumnezeu care întotdeauna știe ce face. Sau pe seama geneticii și chiar a regimului. În cazul meu a fost legea comunistă care interzicea elementelor reprobabile ale societății să acceadă în structuri considerate importante, până la a șaptea spiță. În cazul nepotului din romanul lui Eugenides erau legile firii. Deși n-ai zice, ambele categorii, legile naturii și ale oamenilor, se aplică implacabil. Nici nu ai cum să le combați, le accepți și mergi mai departe.

Ieri am citit articolul ăsta în Der Spiegel. O sportivă germană silită să se retragă de la Olimpiadă pentru că iubitul ei e neo-nazist. O dezbatere întreagă s-a stârnit în Germania pe tema asta. E normal să plătești pentru ceva ce face iubitul tău, chiar dacă tu nu împărtășești aceleași viziuni politice? E normal ca Germania să ceară să nu fie reprezentată la Londra de iubita unui neo-nazist, deși este țara vinovată de Holocaust, și tolerează chiar și acum comportamente violente aplicate de extrema dreaptă imigranților? Ce treabă au performanțele sportive cu viața personală? Cum a fost posibil așa ceva, se întreabă presa germană, de vreme ce din 2004 acreditările la olimpiade pentru sportivi și ziariști sunt trecute prin filtre ministeriale și al serviciilor secrete? (Eu mă gândeam cum o fi posibil să-i verifice serviciile? Nu știu dacă la noi îi mai controlează cineva pe sportivi – pe ziariști ar fi chiar scandalos – mai ales că de la an la an Comitetul Olimpic se plânge că nu are suficienți sportivi cu care să reprezinte țara. Dacă mai depistează vreunul prieten cu Dan Șova îl pune chiar șef de delegație ;))

Dar revenind la păcatele altora pe care le plătesc nevinovații. Cât de îndreptățit era regimul comunist să-i pedepsească pe copiii foștilor deținuți (politici sau de drept comun) să-și urmeze viața? Nu era o chestie morală, corectă nici atât, să pedepsești niște nevinovați până la urmă. Sigur, după 1989 cei care au avut de suferit din motive politice au început să se bată cu cărămida în piept pe tema asta și uneori s-a căzut în extrema cealaltă, a promovării doar pentru că tata sau bunicul a fost persecutat de comuniști. Eu n-am cum să mă laud vreodată cu ce a făcut tata, și nici azi n-am depășit sentimentul de rușine care mi-a marcat adolescența și m-a însoțit întotdeauna în dosar, ca o umbră perfidă a tatălui meu care nu a fost niciodată fizic lângă mine. Este un complex de vinovăție absurd pe care îl moștenesc toți copiii de părinți delincvenți, din cauza societății. Din cauza modului în care societatea știe să arunce cu piatra întotdeauna.

Cât de îndreptățit e acum statul german să-i pretindă unei fete să renunțe la cariera ei pentru că-i tolerează convingerile politice iubitului? Și cum se va simți ea după toată campania asta națională stârnită de viața ei personală? Vi se pare că ar fi vreo diferență între cele două situații?

Apoi, cazurile în care părinții își beau mințile, în timp ce-și bat joc de soarta copiilor. Și aici se aplică aceleași legi nescrise ale păcatelor părintești. Copiii vor suferi în cel mai „fericit” caz traume psihice toată viața. Și vor ajunge adulții care vor refuza să procreeze tocmai ca să nu repete greșelile părinților cu copiii lor. O prietenă îmi povestea despre astfel de traume psihice deunăzi. Poți să ajungi la maturitate un individ cât se poate de realizat social, dar să porți în tine amprenta copilului traumatizat de un părinte alcoolic și abuziv. Nu vei reuși niciodată să treci peste asta și e tot un soi de plată nedreaptă pentru ceva ce n-ai făcut. Poate că pe prezervative ar trebui imprimate astfel de mesaje precum pe pachetele de țigări: sexul neprotejat poate să-ți pedepsească urmașii pentru orice tâmpenie faci tu acum!

Nu am un final pentru postarea asta, nu știu ce ar trebui făcut în situații din astea. Pentru mine este o mirare că în ciuda evoluției, a atâtor exemple prin care omenirea a trecut și putea să învețe ceva din ele, societatea continuă să acționeze, când nu te aștepți, după aceleași legi nescrise ale firii. Urmașii întotdeauna vor fi pedepsiți pentru faptele părinților. Mai nou iată se întâmplă și cu iubiții la fel.

 

Etichete: , , , , , , ,

39 comentarii la “Plătim pentru păcatele părinților, dar pentru ale iubiților?” Subscribe

  1. zibusor 10/08/2012 at 09:41 #

    In general vorbind, nu numai ca platim pentru pacatele parintilor si iubitilor, platim pentru pacatele tuturor oamenilor. Platim pentru cei care au votat la referendum si cei care nu au votat, platim pentru catedrala, platim pentru asistenta sociala, platim pentru petrol, platim pentru aer si apa curata. Iar copiii nostri vor plati mult mai mult decat noi pentru acestea din urma. E inevitabil – atunci cand traiesti intr-o societate, depinzi de ceilalti. Daca vrei sa nu platesti pentru nimeni, te duci pe planeta ta 😀

    In exemplul de fata, mi se pare aiurea sa nu poata participa la olimpiada, dar fiind vorba de un concurs pe natiuni pot intelege ca majoritatea persoanelor din natiunea respectiva pot decide ca nu se simt reprezentati de ea. E dreptul lor sa aleaga. Insa in acest caz ar trebui sa-si dea seama ca au dat in extrema cealalta, si ca extremele nu sunt asa diferite intre ele 😀

    • Octavian Brânzei 10/08/2012 at 11:46 #

      Întrebarea care s-a pus aici e foarte simplă: este firesc să plătească un nevinovat pentru un vinovat?
      Nimeni dintre noi nu îşi poate alege unde să se nască, în ce familie, în ce ţară, în ce religie, cu ce naţionalitate. Aşadar nimeni nu e vinovat că s-a născut german, evreu, român, ţigan, ungur, sîrb ori pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
      E firesc să pui nevinovaţii să plătească pentru vina altora?
      Asta-i întrebarea. Unii aici consideră că da, pedagogic, preventiv. Adică te apuci şi baţi un copil bine, să nu cumva să spargă ulciorul, înainte de a-l trimite la fîntînă!!! Aberant!
      Monstruozitatea unei asemenea tip de gîndire pare să fi devenit normă. Brrrrrrrr!

      • ady 10/08/2012 at 19:50 #

        nu pare. este norma. si nu de ieri de azi. este norma din zorii omenirii. cu ce era vinovata o sotie in india pentru faptul ca sotul ei murea. cu nimic, si totusi era arsa pe rugul funerar al acestuia (posibil ca obiceiu sa fi existat si in alte culturi). cu era erau viovati niste oamenii de faptul ca aveau un conducator setos de putere. cu nimic (in vremurile alea nici nu puteau sa-l aleaga) si totusi mureau in razboaie. cu ce erau vinovati niste oameni ca s-au nascut intr-o anumita clasa sociala. cu nimic, si totusi sufereau tot ceea ce era rau pentru acea clasa sociala. cu ce erau vinovati niste oameni ca s-au nascut pe un anumit teritoriu, cu nimic si totusi mureau sau li se impuneau legi noi, zei noi, le erau aduse boli necunoscute si mortale pentru ei de catre cuceritori de pe alte continente.cu ce era vinovat un om ca s-a nascut de sex feminin. cu nimic, si totusi de-a lungul istoriei femeiele au avut mult mai putine drepturi decat barbatii. si probabil as putea continua pana maine. „monstruozitatea” asta a fost, este si va fi norma, numai ca uneori imbraca forme care ne mai zgaltaie un pic.

        • Octavian Brânzei 11/08/2012 at 19:20 #

          Faptul că se întîmplă de cînd există oameni nu transformă această monstruozitate în normă. Atîta timp cît oameni ca tine vor găsi „firesc” şi „normal” ca această monstruozitate să se perpetueze, ea se va perpetua. Cît timp vom accepta „normalitatea” monstruosului şi inumanului, acesta se va perpetua. Atîta timp cît vor mai exista legi care bagă oamenii la puşcărie pentru delict de opinie (ca în România, Franţa, Elveţia ş.a.m.d) această monstruozitate, acestă mîrşăvie, va continua să existe. De asta sînt absolut convins. Şi va exista cît timp vor exista oameni. Vezi parabola cu grîul şi neghina. 🙂 Dar asta nu va face niciodată ca monstruozitatea, mîrşăvia şi aberaţia să devină „norme”, chiar dacă ele sînt legiferate. Asta nu le va schimba esenţa.
          🙂

  2. arakelian 14/08/2012 at 14:10 #

    drama comunista a fo si mai mare. Cunosc oameni f. destepti care au fost dati afara din facultate: sora ta a facut deja, ajunge o intelectuala, chiaburilor!
    Comunismul a fost nedrept.
    nedrept mi se pare cand e vb de copilul care sufera pt greselile parintilor.
    Dar mi se pare normal cazul cand la olimpiada i s-a interzis accesul sportivei pt ca iubitul e neo-nazist. Aici ea ales sa simpatizeze un simpatizant neo-nazist.

    Sunt f. multe lucruri nedrepte in societate. Depinde de noi ce facem mai departe.

  3. Alexandra Ene 18/08/2012 at 11:00 #

    Dintotdeauna oameni nevinovati au platit pentru vini ce nu le apartineau, si uneori face parte din legea firii. Familia abuziva este cel mai la indemana exemplu si cred ca si cel mai frecvent intalnit (desi de cele mai multe ori habar nu avem). Nu inseamna ca e normal sau cu atat mai putin bine.

    Cred ca o solutie pe termen lung este constientizarea, but that’s a really long shot.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților