Cartea de vizită a murit, trăiască networking-ul

Dacă mâine moare Facebook, sau Yahoo sau Google, ce se întâmplă cu activitatea noastră, cu contactele, cu bazele de date care ne guvernează viețile? Câți mai aveți agende scrise de mână cu contactele oamenilor cu care colaborați?

Cred că am aruncat în ultimii 20 de ani cel puțin o cutie de pantofi plină cu cărți de vizită. De fiecare dată s-a întâmplat în urma unei curățenii generale, ori la locul de muncă ori acasă, și după ce le-am trecut prin mână ca să verific dacă e vreuna pe care aș vrea s-o păstrez. Niciuna. Totuși înainte de a le arunca mi-am pus serios problema dacă e ok să fac asta, în condițiile în care ele conțin niște date personale ale unor oameni – nume, adresă, telefon, email, firmă – și dacă n-ar fi mai bine să le distrug cumva ca să nu poată fi citite. Să le ard, mi-a trecut prin cap, dar nu aveam logistica necesară. Poate exagerez, dar am văzut de multe ori pe stradă, scăpate probabil din vreun buzunar, cărți de vizită ale unora și m-am gândit că n-aș vrea ca și a mea să pățească asta. Să zacă așa, bătut de vânt, plouat și călcat în picioare, numele tău pe o bucată de carton.

Apoi mi-am dat seama că e o prostie, că dacă eu, care am primit la un moment dat cărțile alea de vizită de la respectivii oameni, nu am ce să fac cu ele, e clar că alții nici atât nu le-ar putea folosi. Cred că nici un sfert dintre cărțile de vizită primite de-a lungul carierei mele nu mi-a folosit să iau legătura din nou cu niște oameni cunoscuți o dată.

Ultima serie de cărți de vizită aruncate a fost acum câteva săptămâni, când am făcut curat în bibliotecă și am găsit o cutie cu cărți făcute pentru mine, la unul dintre ultimele locuri de muncă. Wow, ce mândră eram într-o vreme că aveam și eu carte de vizită. Ce OM era ăla cu carte de vizită! Pot să-l înțeleg pe nefericitul care și-a făcut carte de vizită pe care a scris că e „soțul patroanei”, pentru că până la urmă cartonul ăla îi dădea lui senzația că e cineva, îi legitima trufia.

Mai am un cârnat lung de cartoane așezate frumos, pe căprării și alfabetic, într-un soi de dispozitiv din ăla pentru cărți de vizită de așezat pe birou. Pe alea nu știu de ce nu le arunc, poate de dragul dispozitivului, că dă bine așa, intelectual, pus pe birou, deși mă enervează că trebuie să le scutur de praf când fac curat. De pe unde mă duc vin cu tot mai puțină „pradă” pentru pus în dispozitivul cu pricina, iar când mă mai uit prin ele mă întreb cine naiba sunt jumătate din oamenii ăia de acolo și de ce am eu cărțile lor de vizită.

Când am fost acum în Tirol, la întâlnirea aia cu oameni din diverse țări, aproape niciunul nu avea carte de vizită. Singura doamnă care mi-a dat așa ceva a fost una de la un institut din Viena care a admis că nu le are deloc cu Internetul și nu înțelege de ce oamenii se omoară atâta să fie „acolo”. Cu aceia cu care aș vrea să am vreo legătură ulterior am făcut schimb de date, telefoane și email, scriindu-ne reciproc pe carnețelele pe care ne-am notat diverse în cadrul forumului. De îndată ce le voi scrie un email o să îi am și în memoria computerului, la fel cum îi voi avea în agenda telefonului când îi voi suna. Dacă o voi face. Dar asta ține deja de alte condiții.

Bun, problema e că mijloacele astea noi de comunicare nu au memorie pe termen lung, zicea la forum un tip care coordona o revistă de arhitectură și spunea că după ani petrecuți la planșetă, cu creionul în mână, el preferă să fie în continuare analog, cu riscul de a nu atinge un public atât de numeros. Discutam despre Facebook și utilitatea lui în activitatea socială a unei organizații. Toată lumea a sărit să-l contrazică, spunând că vai, cum nu are memorie, că Google ține minte și ce ai vrea tu să uiți. Așa o fi, dar el, tipul, punea cazul unei apocalipse virtuale. Dacă mâine nu mai există Facebook, sau Yahoo sau Google, ce se întâmplă cu toată activitatea mea, cu toate contactele, cu toate bazele de date care ne guvernează viețile? Uitați-vă că dacă vă ștergeți data nașterii de pe profilul de Facebook nu vă mai sună decât mama de ziua voastră, în rest nu mai știe nimeni. Câți mai aveți agende scrise de mână cu datele de contact ale persoanelor cu care colaborați? Eu mai am și acum agenda mea burdușită de contacte și informații pe care mi-o invidiau toți colegii în redacție, dar n-am mai completat-o demult cu date noi, pe care le am numai în laptop sau telefon. Dacă moare telefonul sau pierd laptopul voi fi silită să mă întorc în timp ca un amnezic, și-mi va fi imposibil să reconstitui perioada de timp în care nu am pus nimic cu pixul în agenda aia. Hârtia rămâne o sută de ani, zicea tipul din Tirol, și probabil că are dreptate. Ba chiar el spunea ceva și despre disketele alea vechi, floppy, care nefolosite un număr de ani devin inutilizabile. N-am înțeles exact de ce, o fi vreo chestie care-mi scapă mine. Dar, spunea el, peste o sută de ani s-ar putea să figurăm ca generația blank, despre care nu se știe nimic pentru că un accident nefericit a șters toate datele stocate de motoarele de căutare.

Însă în networking, acest neologism fără de care nu mai putem acuma, dacă vrem să „facem succes”, contează atât de puțin cartonașul ăla, și atât de mult ceea ce reușești să spui în acele câteva minute cât relaționezi cu omul, încât să fie motivat suficient după aia să te caute. De aia mă gândesc, de exemplu, că bietul Crin Antonescu și-a făcut degeaba cărțile alea de vizită penibile care au circulat pe Internet. Că oricum în întâlnirile pe care le-a avut ca interimar la Cotroceni a făcut suficientă impresie ca să fie ținut minte și fără carte de vizită 😉

Etichete: , , , , , , , ,

4 comentarii la “Cartea de vizită a murit, trăiască networking-ul” Subscribe

  1. ady 04/09/2012 at 19:38 #

    ups, cam ai dreptate. nu am contacte scrise pe hartie. am pastrat diverse carti de vizita, dar efectiv ma intereseaza doar alea ale unor oameni care ofera diverse bunuri/servicii care m-au interesat. pentru ca in vecii vecilor si pentru absolut nimic in lume (cred eu acum) n-o s-o contactez vreodata pe d-na din MAI (parca), de exemplu, cu care am colaborat pret de 2 zile acu’ niste mult ani.
    pastrez niste carti de vizita proprii prin geanta, doar pentru ca e posibil sa vreau sa-mi ofer numarul de telefon personal unor oameni si n-am pe ce sa-l scriu. gasesc eu un locsor pe cartonasul ala. 🙂

    iar datele de nastere ale prietenilor nu le am pe nicaieri. ori imi amintesc de cateva (cu exceptia familiei am mai reusit sa retin alte vreo 4-5), ori ii sun de zilele onomastice (daca imi amintesc si de ala). in acelasi timp nu ma simt ofuscata/trista/nervoasa daca lumea uita de mine.

  2. Catalina 06/09/2012 at 11:47 #

    Am decis sa fac experimentul cu data de nastere, astfel incat am sters-o de pe profilul FB. In ceea ce ma priveste, majoritatea aniversarilor pe care le stiu pe dinafara sunt
    dinainte de internet

    • Dollo 06/09/2012 at 14:44 #

      Da, și eu mi-am scos data nașterii de pe FB pentru că mi s-au părut de complezență toate urările din primul an, în care aveam data trecută. Mi-am zis că în fond în viața de zi cu zi nu spun la mulți ani atâtor oameni, ci numai celor de care sunt mai apropiată. Și câteodată nici ălora, că sunt cam uitucă 😉 Deci e valabilă și reciproca pentru cele câteva sute de prieteni Fb.

  3. liviusmaximus 27/11/2012 at 09:43 #

    Intamplator l-am cunoscut pe dl cu cartea de vizita virala „sotul patroanei”. Era un tip exceptional de haios si inteligent. A facut-o chiar pt a scoate in evidenta importanta artificiala pe care o dau unii cartii de vizita ! In locul tau, l-as contacta…e pacat sa-l compari cu crin 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.