Probabil l-ați văzut deja, eu care nu am HBO și nici la cinema n-am mai ajuns de ceva vreme l-am văzut abia aseară, pe youtube. „Principii de viață”, un film de un domn Constantin Popescu, cu Vlad Ivanov și Gabriel Huianu (puștiul din Marilena de la P7), făcut prin 2010.
Subiectul nu pare „ofertant” la prima vedere. E o zi din viața stresată a unui român trecut de 40 de ani, împărțit între job-ul unde ocupă o funcție de midlemanagement, familia rezultată din a doua căsnicie cu o tipă mult mai tânără, șantierul vilei pe care și-o face și concediul în care vrea să-și târască familia și băiatul adolescent din prima căsătorie.
Filmul e plin de situații devenite aproape clișee în viețile noastre: nesimțirea în trafic, parcatul pe locul altuia, atitudinea de „las că merge și așa” la muncă, generată de cicălelile unei cliente iraționale, mersul la bulgari unde e mai curat decât la noi la Mamaia etc.
Pe fondul ăsta comun se derulează povestea la fel de des întâlnită a micului burghez român, imun la toate semnalele venite din jurul lui, pe considerentul că toate se rezolvă cu bani: fosta nevastă încearcă să-i spună că l-a scăpat din mână pe fiul lor, fiul folosește greva adolescentină pentru că nu știe cum altfel să-și comunice senzația de abandon, noua soție se concentrează pe noul născut al familiei, pierzând din vedere că se transformă și ea în ceva ce fusese, probabil, prima nevastă, înainte ca el să-și fi îndreptat privirea în altă parte.
Toate astea sunt aparent ignorate de personajul jucat foarte nimerit de Vlad Ivanov. Chiar cu umor pe alocuri – scena în care dansează dezbrăcat, singur în casă, pe ritmuri de rock românesc (cred că era Semnal M dacă nu mă înșel Compact), vorbește magistral despre ideea pe care personajul o are despre el însuși, total în afara timpurilor și a realității.
Spuneam că filmul nu are un fir narativ prea ofertant, dar toate elementele care-i compun ziua personajului te fac ușor empatic. Te aștepți că acumularea aia de tensiune va izbucni în ceva. În fapt te aștepți la o rezolvare. Ivanov încearcă să-și târască familia cu forța la mare la bulgari, iar familia îi scoate pe nas la orice pas tot ce nu merge „cum trebuie” în viețile lor. De aceea scena finală în care blândul, amuzantul, împăciuitorul tată de familie își bate copilul care-l sfidează ajunge, după o oră jumate de film, să te răcorească chiar și pe tine, spectatorul.
Partea proastă e că după asta îți dai seama că nu s-a rezolvat nimic. Că lucrurile vor continua să fie prost croite, că oamenii vor fi la fel de nesimțiți în trafic, clienții vor fi la fel de proști, că e foarte posibil să nu apuci să te muți în vila cea nouă pentru că ritmul în care-ți trăiești viața te va duce mai curând la un infarct, și că probabil dacă n-ai avea 40+, ci 30+ ai mai avea timp să-ți faci și o a treia familie, s-o iei iar de la capăt, dar vei adăuga la lista de nemulțumiți încă un copil, și nici pe el nu-l vei înțelege de ce nu e fericit cu banii, jucăriile, condițiile de viață pe care i le oferi, chiar dacă tu nu ești lângă el. Și întotdeauna bătaia va fi răspunsul la blocajul de comunicare dintre generații. Pentru că familia e locul în care-ți poți vărsa cel mai ușor frustrările, n-o să ți le etalezi în fața clienților de care depind până la urmă mult prea importanții bani.
Mi se pare un film care surprinde realist viața cotidiană a multor români și a cercului vicios în care se învârt. Găsiți filmul pe youtube, aici. După ce-l vedeți o să apreciați și ideea afișului care pe mine m-a amuzat 🙂
Compact: https://www.youtube.com/watch?v=n0hpMCXMosE
Bun filmul, desi actorii nu sint straluciti (eufemism). Educativ, iti pune o oglinda in fata, toti sintem un pic ipocriti, speriati ca pierdem controlul, infatuati, megalomani…
Sau numai eu si cu Pelicanul sintem asa?
Oricum, nu cred ca in final nu se rezolva nimic, din trei motive: inainte de a-i da bataie obraznicului sta in bucatarie pe ginduri si desi fosta nevasta ii reproseaza ca a lasat-o sa-si creasca singur copilul, nu zice nimic. Al doilea motiv e ca in prima faza incearca sa vorbeasca omeneste cu impertinentul. Ii sare tandara abia cind al mic il injura. In fine, al treilea motiv e ca inainte de a iesi pe usa zice ceva de genul „lasa ca de acum inainte o sa fie bine. Am gresit dar o sa fie bine”. Sau „o sa indreptam lucrurile”.
Intr-adevar, ramine singur in fata, se aseaza toti in spate dar omul e ca un capitan de corabie neinduplecat: mergem toti la mare pentru ca asa e bine si pentru ca asa zic eu. Citeodata chiar nu stii cum e mai bine si trebuie sa gresesti fata de oameni daca vrei sa-ti duci corabia la liman.
Da, e așa cum zici, dar de câte ori nu spunem în viață: gata, am greșit dar acum o să fie bine, n-o să mai greșim. Și de fapt de cele mai multe ori nimic nu se schimbă. Până la următoarea descărcare.
Oricum, faptul că și tu ai înțeles că-l cheamă Pelican îmi amintește o chestie despre care voiam să zic și am uitat. Sunetul, la filmele românești e în continuare o catastrofă. Personajul se numește de fapt Velican 🙂 Nu că asta ar conta prea mult, dar au fost pasaje pe care nu le-am auzit prea bine din cauza sunetului.
L-am vazut in urma recomandarii.
Stiu ca se injura mult, rau. De ce trebuie sa se injure la fel de mult si intr-un film?
Nu reiese din film ca Emilian a impus sa mearga la mare, dar nici ca ar fi fost o hotarire in comun.
Iar scena de final…. copie fidela dupa Morometii. Actualizata cu calculatoare si jocuri, dar puneti-o daca se poate in paralel.
In aceeasi tema a vietii cotidiene din Romania Marti, dupa Craciun si Boogie.
De remarcat scena de la intrare din magazin cu sigilarea rucsacului. IN Romania esti considerat prin definitie infractor si trebuie sa dovedesti ca esti nevinovat si nu invers…
Locul de constructie al vilei, undeva in cimp (de la el incepe porumbul), fara infrastructura necesara, din nou tipic noii realitati romanesti. Cit despre discutia interminabila cu doamna clienta.. Hm, ma faceti sa zimbesc. Ea da banii, deci ARE INTOTDEAUNA DREPTATE. Vrea sa dea BT-ul? (bun de tipar?) Foarte bine, sa vina sa-l dea. E produsul ei. Cu astfel de atitudine, tipografia aia nu are zile multe. Sau mai bine zis intr-o economie de piata adevarata iese repede de pe piata.
Pentru un spectator neroman sunt de neinteles.
Si da, sunetul este mizerabil. Cu sunetul dat la maxim si cu castile bine infipte in urechi am derulat secvente sa inteleg, dar la cele mai multe degeaba.
L-am vazut, dar nu l-as mai revedea.
Da, e bună comparație cu Moromeții. Ceea ce dovedește încă o dată că nu avem leac. De secole tot asta facem, ne învârtim în același cerc.
Clienta o avea dreptate, dar în cazul din film era doar o cicălitoare fără temei. În fond tipografia tipărea ceea ce ea dăduse, dar i se părea ei că pe ecranul computerului ei se vedea altfel. După mine cred că clienta era arhetipul omului cu bani care vrea musai să stoarcă toată vlaga din oricine care lucrează pentru el, chiar dacă asta nu-l ajută cu nimic la rezultatul muncii. Doar ca să demonstreze că ea dă banul, ea comandă.
Scuzati-ma, eu nu am comparat cu Morometii, ci mai grav, am spus ca e copiata din Morometii. Adica lipsa de idei sau luarea de idei de ieri si puse azi. (Se practica si in muzica, iar filme de succes de acum X ani reluate azi sunt cu zecile la Holywood).
Cit despre clienta si atitudini, am sa va spun ceva ce poate nu convine, dar cam asa ar trebui sa se schimbe. E vorba de atitudine si responsabilitate. Te duci la un magazin cu autoservire si cumperi legume si fructe pe care tu cu mina ta le iei si le pui in punga. Ajungi acasa si constati ca 2 rosii si 3 piersici sunt stricate si trebuie sa le arunci. Cine e de vina?
Te duci la piata si iei aceleasi fructe si legume. Pui si tu in tas, dar cel ce le vinde pune si el, cu viteza mare. Ajungi acasa, din nou 2 rosii si 3 piersici stricate. Alt vinovat, desi poate si tu tot din greseala ai pus. Cam asta e diferenta. Ma rog, discutam despre un film, fictiune si nu prea.
DIn punct de vedere profesional, clienta nu avea ce cauta in tipografie. Nu trebuia sa iasa din biroul lui Velicanu. Acolo se discuta, acolo se analizau 1-2 probe din chestia respectiva. Mai ales ca din film reiese ca mai facusera afaceri impreuna si ca nu aveau niste experiente prea stralucite, clienta fiind nemultumita (sau poate mult mai exigenta decit altii).
tocmai, mai făcuseră afaceri împreună și ea tot acolo venea. oare de ce?
Sunt puține filme românești care-mi plac, în special din cauză că sunt atât de bine inspirate din realitate încât mă deprimă. Prefer creațiile fanteziste hollywoodiene, oferă exact contrariul, te desprind de realitate fără să trebuiască eforturi deosebite de gândire sau imaginație 🙂
Și eforturile de gândire când le faci? 🙂
E sinteza tatalui roman, sau ma rog, estic. Asa a invatat de la tatal lui, asa procedeaza cu copii sai. Scena cu cafeaua e reprezentativa. Isi umileste fiul tratandu-l ca pe un intrus. Apoi la faza cu bataia e ipocrit. Incepe sa se milogeasca ca fiul sa-i faca pe plac. Normal ca fiul n-are nici un respect pentru tata, de aia isi si permite sa-l injure.