Școala cu handicap

- Suntem de la o asociație culturală din cartier și vrem să prezentăm conducerii liceului un proiect cultural pentru elevi. - Nu e interesat domnu director. E sătul de asociații culturale...

– Bună ziua, suntem de la o asociație culturală din cartier și vrem să discutăm cu cineva din conducerea liceului ca să-i prezentăm un proiect cultural pentru elevi.

– Nu e interesat domnu director. E sătul de asociații culturale…

– Dar nu știe despre ce e vorba, nu ne lăsați măcar să-i spunem despre ce e vorba și să zică dumnealui?

– Ăhă, câți am văzut io întorși din drum…, că au mai venit d-ăștia cu proiecte culturale, i-am dus până la domnul director și a zis pleacă cu cultura d-aci!

Bodyguardul 1 stătea în cabina de pază de la poarta liceului teoretic și mânca. Din curtea liceului, de pe soclu, îl privea însuși Nichita Stănescu. Bodyguardul 2, un tip mai împăciuitor, ne-a măsurat așa din ochi – două fete, ce mă costă să le duc până la domnul director? – și ne-a zis: haideți cu mine! Tot drumul a zâmbit enigmatic. Nu era clar dacă aștepta să ne vadă aruncate pe scări de directorul sătul de cultură sau era doar amabil.

Realitatea ne-a luat pe nepregătite. Ne-a primit directoarea adjunctă și a fost amabilă. Deja ne înarmasem cu temeri inutile. Femeia era mai mult decât dornică să facă parteneriate culturale și să-i scoată pe copii din clase, la activități extracurriculare. Când am ieșit pe poartă, bodyguardul 1 era tot un zâmbet satisfăcut din categoria „v-am spus io?!”.

– E, cum e, ați rezolvat?

– Da, chiar am rezolvat, mulțumim!

– E da, serios? Aproape că s-a ridicat de pe scaun. Apoi s-a lăsat la loc, dezmăgit.

Toată ziua azi am colindat prin câteva licee din București, ca să convingem directorii să ne lase să vorbim cu elevii lor, despre un proiect cultural pe care asociația Make a Point îl face în Pantelimon. Să le cerem părerea despre niște picturi care urmează să fie puse pe un turn de apă care va fi transformat în turn de artă. Proiectul nu implică vreun cost din partea școlilor, ci urmărește doar să-i atragă pe tineri spre polul ăsta cultural care se va dezvolta la ei în cartier.

Următoarea oprire a fost la un grup școlar din Pantelimon. Pe poartă scria „Școala de arte și meserii”. În cutia cu gardieni, un ins mai amabil, care ne-a cerut un buletin. În timp ce scria într-un registru seria și numărul vizitatorilor se oprește din scris și zice brusc iluminat de evidenta inutilitate:

– Dar știți, aici e o școală cu handicap! Mai vreți să prezentați proiectul?

– Ce fel de handicap? Mintal?

– … păi cam!

–  Dacă pot să vadă niște picturi și să aleagă între ele, de ce nu?

Tipul ne dă un ecuson de vizitatori și ne îndrumă spre direcțiune. Domnul director stătea la un tete a tete exact cu doamna care se ocupa de activitățile culturale ale școlii. Amabili, ne-au poftit să ședem ca să discutăm. La mijlocul prezentării ne-au întrerupt cu aceeași temere:

– Dar știți că noi avem copii cu handicap aici, da?

– Da, dar ne-am gândit că pot să voteze în cunoștință de cauză ce pictură le place, nu?

– În cunoștință de cauză nu prea, dar… alegem noi un grup de câțiva și venim cu ei la dumneavoastră, că le prinde și lor bine o ieșire din școală, mai ales că sunt copii din familii sărace.

La plecare ne-au îndrumat și către școala vecină, unde sunt surdo-muții. Acolo doamna care se ocupă de partea culturală se grăbea să ajungă acasă, dar ne-a zis că e foarte interesată mai ales că elevii lor au vădite înclinații artistice.

***

La Liceul Lucian Blaga, câți bodiguarzi la ușă, atâtea opțiuni. Noi am cerut să mergem la direcțiune, șeful tuturor paznicilor a decretat altceva:

– Nea Costică, ia du-le, bre, pe doamnele la doamna adimistrator!

– Păi e și domnul director în birou … zice nea Costică mirat.

– Lasă, mă, la doamna adimistrator du-le!

Zis și făcut. Doamna adimistrator era chiar pe hol, vorbea cu cineva. Îi spunem în două cuvinte cine suntem și ce vrem. Ne întrerupe nerăbdătoare:

– Păi și mie vreți să-mi propuneți? Nu domnului director?
– Ba da, dar domnul de la poartă…

Nea Costică se oferă să ne ducă tot el acolo unde voia inițial, dar îl oprește și de data asta administratora.

– Lasă că domnul director n-are timp. Veniți mai bine altă dată.

– Venim, dar măcar să lăsăm un pliant ca să știți despre ce e vorba…

– Dar e domnul director în birou… insistă amabil nea Costică.

– Nu are domnule, timp, nu are, nu are, nu auzi? Abia am ieșit eu de acolo!, se precipită nervoasă administratora, fără niciun motiv. Nea Costică  se dă bătut. Doamna face stânga împrejur și pleacă.

Noi, nedumerite, riscăm o bătaie în ușa directorului. Ne primește, ne ascultă, e de acord și zice să contăm pe ajutorul lui.

***

Urmează Liceul Leonida, unde dăm buletinul la poartă și suntem îndrumate spre secretariat. Doamna secretară ne direcționează spre cabinetul directoarei. Când băgăm capul la directoare suntem luate la rost, înțepat:

– Chiar mă deranjați! Era cu două profesoare, probabil, și discutau ceva care nu putea fi întrerupt.

– Când să revenim? Suntem o asociație culturală…

– Mâine! De luni încolo mai bine…

Ca să nu rămânem cu un gust rău am mai călcat și Liceul Anghel Saligny. De departe cel mai dichisit și plăcut dintre toate. Plante ornamentale, tablouri, curățenie. Cele două directoare ne zâmbesc de cum intrăm pe hol, deși habar n-au cine suntem și ce vrem. Ne poftesc într-un birou și discutăm omenește, bucuroase că cineva vrea să atragă elevii spre cultură.

Acum rămâne de văzut și câte dintre aceste acorduri de principiu se vor concretiza, dar la o primă vizită rezultatul a fost în mare satisfăcător. Aș zice că principalul handicap al școlii, la primul contact cu oricine, este comunicarea. Comunicarea învățată tot la școlile alea de către bodyguarzi, că din câte știu nu-i primește în tagma asta decât cu diploma de „bacaloriat”. Vă imaginați cum or acționa gardienii ăștia de la porțile școlilor atunci când vor băieții răi să le calce pragul?

Etichete: , , , ,

4 comentarii la “Școala cu handicap” Subscribe

  1. Angie Riza-Ivanov 13/09/2012 at 04:45 #

    Pacate amarate sau ”pan` la D-zeu te mananca Sfintii”! Am facut si eu o asociere desi nu exista astfel de personaje in lumea noastra cea de toate zilele! Nu vreau sa-mi amintesc ”amabilitatea” la unison a dascalilor si personalului auxiliar fata de parintii care-si inscriu copiii la scoala sau gradinita. Daca e de stat, adica moca(in teorie caci practica zice altfel) de ce sa se mai oboseasca sa fie amabili, nu e trecuta in obligatiile postului!

  2. Ramona 13/09/2012 at 13:59 #

    Felicitari pentru proiect si pentru stradanie. Eu sunt optimista ca veti primi sprijin. Sa ne anunti si pe noi cand se poate vedea turnul!

    • Dollo 13/09/2012 at 20:46 #

      Turnul va fi gata de Revelion, dar vă anunț eu din timp 🙂

  3. Cata 14/09/2012 at 19:18 #

    Felicitari! Sa ne tii la curent! 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.