Reguli noi la clubul de carte

Urmează Cimitirul din Praga, de Umberto Eco, cu peronul pe 17 noiembrie sau 1 decembrie :) Citiți, rumegați, și pregătiți-vă să fiți în stare de câte un mic discurs de 3 minute despre carte: ce v-a plăcut sau nu, ce ați înțeles și ce nu.

L -am petrecut aseară și pe Milan Kundera, cu a lui Carte a râsului și a uitării. E prima carte pe care o citim din al doilea an al clubului de carte și pentru prima dată după atâtea întâlniri am simțit că parcă s-a depășit un pic faza de întâlnire de gospodine, care domina până acum clubul. Dar mai e loc de crescut 😉

Aseară am fost șapte, câte povești a pus Kundera în cartea lui. Povești despre viață, comunism, dragoste și lipsa ei, uitare și râsul neputinței. Amintirile lui Kundera din Cehia comunistă, din care a emigrat în anii 70, seamănă în multe privințe cu amintirile din comunismul nostru, pe care-l credeam mai al dracu decât al altora.

Sunt câteva imagini, expresii, întâmplări în cartea asta care ar merita ținute minte. Chiar dacă nu are aceeași construcție elaborată a metaforei, precum Faulkner, Kundera e al doilea autor citit în ultima vreme la care mi-aș fi dorit să trec anumite pasaje într-un caiet, pentru aduceri aminte.

Mi-a plăcut tristețea personajelor – deși spuneam ieri că nu e o carte pe care s-o citești în perioade de zbucium sau depresie, că te lovește acolo unde te doare, adică îți arată nemernicia vieții – prin zbaterea lor inutilă de a recupera amintiri pe care majoritatea nu dă doi bani. Gen scrisori de dragoste sau jurnale ale unor relații.

Mi-a plăcut Kundera pentru câteva fraze, gen: „Destinul nu intenţionează să mişte un deget pentru Mirek (pentru fericirea, siguranţa, sănătatea şi buna lui dispoziţie), în timp ce Mirek e gata să facă orice pentru destinul său (pentru măreţia, limpezimea, frumuseţea, stilul si semnificaţia lui inteligibilă). Se simte răspunzător pentru destinul său, dar acesta nu se simte răspunzător pentru el”.

Sau „într-o zi, m-am apucat să spun ceva ce nu trebuia spus, am fost dat afară din partid şi obligat să ies din horă. Atunci am înţeles semnificaţia magică a cercului. Când ieşi din rând mai poţi reveni. Rândul este o formațiune deschisă. Cercul însă se închide, şi-l părăseşti fără posibilitatea întoarcerii.”
Cartea are multe pasaje care, cinstit, la prima lectură mi-au părut aberații, poate pentru că am citit-o la foc automat, din lipsă de timp, și n-am rumegat-o suficient. De aia e bun câte un club de carte, ca să auzi de la alții ce au înțeles acolo unde tu n-ai nici cea mai vagă idee despre ce a vrut poetul să spună 😉

Și așa ajungem la subiectul acestei postări. Pentru că știu că unii participanți la club s-au plâns de mai multe ori că nivelul discuției nu e suficient de concentrat pe carte, ci deseori divaghează în diverse chestii personale, am zis să introducem de la întâlnirea viitoare o regulă nouă, ca să ne asigurăm că nu mai batem câmpii cu grație, ci chiar discutăm despre cărți.

Așadar, vom avea de citit în luna care vine a doua carte din clasamentul pe care îl vedeți alături, pe coloana din dreapta. E vorba despre Cimitirul din Praga, de Umberto Eco. Vă rog să o citiți cu atenție și s-o rumegați. Eventual căutați să citiți după și recenzii scrise de alții, astfel încât la viitoarea întâlnire să fim capabili, fiecare dintre cei care vin, să susținem o argumentație despre cartea citită, de cel puțin 3 minute fiecare.

Vom face cu rândul la „discurs” și cineva, poate eu, va modera discuția, astfel încât nimeni să n-o ia pe arătură și să fie capabil să spună mai elaborat de ce i-a plăcut/nu i-a plăcut cartea și ce anume a înțeles din anumite pasaje. Zic că e bine să știm această regulă din start, pentru a evita de exemplu cazuri în care cuiva chiar nu i-a plăcut cartea, dar s-a chinuit s-o citească doar ca să vină la club. Iar la club nu spune mai mult decât că nu i-a plăcut. Clubul nu e o înrolare cu arcanul. Nu vă place cartea, renunțați la ea și faceți altceva cu timpul vostru.

Iar pentru discuții diverse vom avea, de acum, secțiunea a doua a clubului, aceea lichidă, în care vom combate despre viață și lume în general, la un pahar cu vin, o măslină și o brânză Gouda 😉

Și pentru că odată ajunsă acasă am constatat că pe 24 noiembrie nu voi putea eu să vin la club, vă propun celelalte date alternative, dinainte și de după această dată, respectiv 17 noiembrie sau 1 decembrie. Vă rog să vă exprimați intenția de a citi cartea următoare și opțiunea pentru dată, astfel încât s-o stabilim clar pentru următorul club.

 

Etichete: , ,

8 comentarii la “Reguli noi la clubul de carte” Subscribe

  1. ileana 14/10/2012 at 18:07 #

    Sunt de acord cu noua regula. In privinta datei nu am vreo obiectie dar optez totusi pentru 17 noiembrie . 1 decembrie pica in plina mini- vacanta .

  2. spufi 15/10/2012 at 17:28 #

    foarte placuta intalnirea de sambata, sectiunea 2 delicioasa, agreez total noua regula; Dollo, daca ajung data viitoare iti aduc un clopotel, sa suni din el cand faci „order in court”, daca se incing pledoariile :))

    17 nov mi se pare prea curand, nu cred ca am timp sa citesc cartea, as vota pt 1 dec.

    • Dollo 15/10/2012 at 18:25 #

      Am mai primit sugestia de a folosi un băț/pix pe care să-l trecem din mână în mână atunci când le dăm cuvântul vorbitorilor. Cică ținerea pixului în mână responsabilizează omul 😉

      • spufi 16/10/2012 at 10:49 #

        eu zic ca un pahar cu alcool in mana ajuta mult mai mult 😀 la dezinvoltura zic, nu la responsabilizare!

        • Dollo 16/10/2012 at 13:31 #

          Se aprobă pozitiv și asta cu paharul 🙂

  3. Baba Ana 11/11/2012 at 11:55 #

    Imi pare atat de rau ca sunt foarte departe… as fi nelipsita de la intalnirile clubului de carte. Iar din dorul si dorinta de a fi printre voi va ofer cu multa dragoste o carte: „Piatra filosofala” de Marguerite Yourcenar.

    Intr-o lume a alienarii si a zbuciumului steril, acest roman al cautarii de sine, aceasta sobra oda a fiintei umane e un popas binevenit, ce ne da timpul sa ne tragem sufletul si sa ne amintim ca existam. Si sa descoperim ca noi insine suntem personajul central al cartii. Care e acesta? Il veti descoperi citind, poate ca e unul singur sau poate …

    Pastrez inca primul exemplar pe care l-am primit: e groaznic de uzat, dar e, de peste douazeci de ani, cartea mea de capatai. Si toate exemplarele pe care le-am cumparat si le-am oferit prietenilor mei sunt replici ale aceluia: http://www.gallimard.fr/Folio/livre.action?codeProd=A36798

    „Piatra filosofala” („L’oeuvre au noir”) a primit premiul Femina in 1968 iar Wikipedia spune ca e clasata pe locul 26 intre cele mai bune100 de romane ale secolului XX.

    Si inca o propunere: Dollo, ce ai spune sa inregistrezi intalnirile clubului de carte si sa le postezi apoi pe blogul tau? Asa, am fi mult mai multi care am putea impartasi cu voi aceste momente privilegiate, in ciuda distantei care ne separa.

    Hmmmm, si daca ai propune cititorilor blogului tau, care, ca si mine, ar vrea dar din diferite motive nu pot veni la intalniri, sa redacteze in scris acea „interventie de trei minute” pe care ar avea-o la masa rotunda, sa ti-o trimita iar tu sa o citesti celor prezenti? Ai avea un Club „Dollo Fara Frontiere” si cred ca ar fi nemaipomenit.

    • Dollo 11/11/2012 at 12:13 #

      Da, am discutat despre posibilitatea de a ține întâlnirile online, pentru că una dintre participante va emigra în curând, dar nu știu tehnic cum se va putea face asta. Dat fiind că ne întâlnim de fiecare dată în altă parte și Internetul ar fi o cerință în plus pentru alegerea locului. Înregistrare, iar e cam complicat, ar trebui să filmeze cineva sau să punem o cameră undeva… fixă, dar poate că unii nu vor să fie filmați sau poate nu se simt în largul lor, și vrem ca întâlnirile să nu fie stresante, dimpotrivă 🙂 Cred că rămâne varianta să trimită cei interesați astfel de mini-recenzii personale, și să le dezbatem la club, apoi să vă trimitem și vouă, cei interesați, un feed back.

  4. Mihaela 19/12/2012 at 20:50 #

    Imi amintește de Decalog. 10 filme, 10 bucați de suflete facute țăndări de comunism.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?