Kebabul grădinarului. Cu de toate

Dacă vreți să faceți ca mine, vă iese un ghiveci românesc clasic. Dacă vreți kebabul grădinarului, mergeți la turcul de pe Nerva Traian și vă omeniți acolo. Doar că el nu servește și alcool ;)

La egalitate cu supa de linte, cel mai bun felul doi care se poate mânca la Efes, localul turcului de pe Nerva Traian, este kebabul grădinarului. Întreprinzătoare cum mă știți, am vrut să replic rețeta acasă, dat fiind că m-am căpătat de la o cititoare cu niscai vinete și dovlecei de grădină, pe care i-am completat cu ciuperci proaspete, morcovi, țelină, usturoi, ardei gras și verdețuri din piață, cam tot ce m-am gândit eu că a băgat turcul în kebabul grădinarului.

N-a ieșit la fel, vă anunț cu regret, dar a ieșit un soi de ghiveci comestibil, fapt ce a făcut-o pe mama să exclame că așa ceva face și ea de când se știe, nu era cazul să mă dau mare cu denumiri turcești. Așa că acuma tac și înghit.

În caz că vreți și voi, dați o fugă până pe Nerva Traian, la turc, sau faceți ca mine:

– câteva vinete, dovlecei, ardei gras, ciuperci, morcovi

– ceapă, usturoi, țelină, verdețuri, ardei gras, niscai roșii avariate sau bulion

Le curățați, tăiați cubulețe pe toate, căliți ceapa înainte, cu mirodenii (eu am folosit tot ce m-am gândit eu că ar fi folosit și turcul: sare, puțin curry, cimbru, usturoi) apoi adăugați legumele și le căliți un pic. Ciupercile la urmă.

După câteva minute eu le-am băgat la cuptor, într-o tavă întinsă, unde am adăugat roșiile storcite, am pus un pic de apă și un pic de ulei, că păreau prea uscate  – ale turcului sunt întotdeauna prea uleioase, ăsta e singurul lui neajuns – și le-am lăsat la cuptor până s-au copt. Cu un ardei iute rupt în bucăți, și înfipt mișelește ici-colo. La final am pus verdețurile (mărar și pătrunjel verde) am ras niște cașcaval deasupra și gata.

Cu niște cârnați de oaie la grătar, ca garnitură, kebabul grădinarului merge ca focu 😉 Și cu un vin roșu de țară, din ăla de producător, un pic acrișor, dar natural, întrece orice meniu turcesc. Parol!

Etichete: , , , ,

3 comentarii la “Kebabul grădinarului. Cu de toate” Subscribe

  1. Elena 17/11/2012 at 21:13 #

    No ca acuma daca m-am bagat aici si mi-a lasat gura apa, nu mai pot sta fara sa fac o tura pe la bucatarie… Cred ca e bun ghiveciul tau. Si eu fac ceva asemanator, fara vinete doar. La noi in Ardeal nu le prea foloseam in mancare, ci doar salata. Poate si pentru ca nu erau la discretie, ca in zonele mai sudice.

    PS: Puiul meu calator s-a deranjat la stomac de la falafel in Israel…

    • Dollo 18/11/2012 at 10:58 #

      ei, la Efes când l-am dus n-a pățit nimic 🙂 ba chiar a mai venit o dată și singur, că i-a plăcut

  2. Elena 18/11/2012 at 11:01 #

    Nici la turcu din Istanbul n-a patit nimic.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.