Gospodarii Capitalei s-au opintit din greu, de prin 2007, să ridice podul Pipera, ca să tragă de șoseaua aia aglomerată de două ori pe zi și peste calea ferată. Prin 2009, după ce au făcut ambele jumătăți (de-o parte și de alta a liniei de tren) le rămăsese să mai pună planșa peste calea ferată. Au constatat că l-au proiectat greșit, că era prea jos și venea fix prin liniile de înaltă tensiune care alimentau trenul. Sau poate liniile trenului fuseseră greșite din start, dar nu se observase până să vină ei cu podul 😉 Au mai cheltuit 5 milioane de euro ca să-l facă „mai bine”, și într-un final glorios l-au inaugurat. Prin 2011. Un pod peste o cale ferată a durat paru ani. 
Azi am fost la service cu mașina și am zis că dacă tot e amplasat chiar lângă pod (service-ul), nu are rost să ocolesc pe Barbu Văcărescu (care de regulă e aglomerat), ci am luat-o pe șoseaua Petricani apoi am urcat Podul Pipera, felicitându-mă în gând că iată ce bine, podul e liber, ajung de îndată.
Când am coborât de pe pod, însă, stupoare! Nu poți să faci nici stânga, nici dreapta de pe el, ca să ajungi la spațiile comerciale din dreptul lui. Sunt două benzi pe sens, iar pe mijlocul șoselei sunt plantați copăcei, spațiu verde și un perete din plăci de beton. Nu ai dreptul decât să mergi înainte câțiva km, până la celălalt pod, inaugurat anul ăsta, peste intersecția cu Barbu Văcărescu, pe sub care toată lumea stă la coadă să facă stânga împrejur. Un drum de oraș are regim absurd de autostradă.
Tipul de la service a zâmbit plictisit de situație și mi-a zis că dacă-i spuneam pe unde vin mă învăța el pe unde să mă strecor, ca să nu mă păcălesc. Era înainte de a face ăștia podul un teren viran pe acolo. Cunoșteam câmpul ăla prăfuit și plin de tranșee, formate de jeep-urile îmbogățiților din Pipera, încă din 2008 de când mi-am cumpărat mașina, iar tarlaua aia era singura cale de a ieși din reprezentanța Nissan și să eludezi coada de câțiva km de mașini care se târa în sens opus, pe toată Șoseaua Pipera. Numai că nu-mi imaginam că o va mai folosi cineva vreodată, de vreme ce s-au cheltuit niște milioane de euro pentru un pod civilizat.
Pe sensul celălalt e aceeași grozăvie. Cine vine pe Pipera dinspre Barbu Văcărescu nu poate, de exemplu, să facă stânga și să intre în sediul Direcției de înmatriculări auto, permise și pașapoarte – singura instituție cu vad de pe tot bulevardul ăla – deși există o parcare destinată cetățenilor în ditamai curtea aia. Cine are treabă acolo se duce câțiva km până la celălalt pod peste calea ferată și întoarce pe sub el. Și cum nu are nimeni atâta răbdare șoferii opresc pe avarii pe marginea drumului și se duc unde au treabă. Singurii care par să aibă voie să traverseze bulevardul sunt pietonii. Mă mir că le-au dat și lor voie să circule. Puteau să-i oblige și pe ei să traverseze doar prin dreptul podurilor și să țină șoseaua Pipera așa de muzeu. Eventual s-o redenumească „drumul dintre poduri”.
Suntem penibili. Avem două poduri făcute cu mari scremete intelectuale și de buget, în vreo două mandate de primari, iar șoseaua care le leagă a devenit o țeavă de pe care nu se poate ieși decât în capete. De parcă primarii s-au mândrit așa de tare cu blestematele alea de poduri încât te obligă să le vizitezi chiar dacă nu ai nevoie de ele.
Mergând azi de la service – unde am lăsat mașina – pe jos până la stația de metrou Aurel Vlaicu am avut ocazia să constat perplexitatea oamenilor picați în zonă prima dată ca și mine, și care nu înțelegeau de ce minunatele ctitorii edilitare sunt lipsite de elementare opțiuni de făcut stânga/dreapta. În funcție de nevoie și sens de mers. Ca să nu mai zic că nu există indicatoare ca să te prinzi spre ce te îndrepți.
Pendularea asta obligatorie între poduri mi-a amintit de un banc de pe vremea lui Ceaușescu, când se inventase Lăstunul, și apăruseră tot felul de glume pe seama lui. Că nu e carte ca Șhogunu și mașină ca Lăstunu, etc. Bancu era cam așa: că s-a defectat un Lăstun în poarta fabricii Mercedes în Germania, și nemților le-a fost greu să găsească în toată fabrica aia a lor un motoraș așa de mic. Până la urmă au găsit unul, l-au montat, mașina a pornit și a plecat de pe loc. Lumea fericită că i-a dat de cap, numai că după câteva minute s-au pomenit cu ea înapoi, pentru că motorașul era de la ștergătoare și mergea automat numai înainte și înapoi.
De, doamna, daca vreti sa stati in capitala de tara europeana… 🙂
Nu vreau, dar aici m-a făcut mama, de 😉
Iar greaua mostenire? 🙂 🙂
V-as intreba cu respect: de cate ori circulati in zona; o data pe saptamana? o data pe luna?
Inainte de aceste doua poduri, parcurgeam traseul de la Pipera spre Barbu Vacarescu in 45-60 de minute zilnic la ora 18:00. Acum il parcurg in12-17 minute. Fac economie la carburant si mai ales la nervi.
Cum circul zilnic pe acel drum, sunt foarte incantat ca nu mai exista posibilitatea ca cei care parasesc poarta unei institutii (service, politia) si doresc sa intoarca la stanga, taie/incurca 2 sau 3 benzi pe fiecare sens.
Din punctul meu de vedere as interzice intoarcerea la stanga in orice intersectie mare din Bucuresti, pentru ca prefer sa mai parcurg 2-3km cu 40-50km/h, decat sa imi macini nervii, franele si sa ard carburant aiurea parcurgand 1km cu 0-10km/h.
Am fost și eu corporatistă în Pipera și știu cum se circula pe acolo. Dar să nu exagerăm cu laudele, în zonă se circulă și acum cu viteza melcului în orele de vârf de dus și întors de la serviciu, pe toate bulevardele alea. Sunt de acord în principiu și cu ideea dvs de a interzice virajele la stânga în marile intersecții. Dar de aici până la a pretinde ca șoseaua aia să fie destinată exclusiv traversării între poduri e cale lungă și nu văd logica. Nu e normal să le fie refuzat dreptul celorlalți participanți la trafic de a ajunge unde au treabă, doar pentru că unii se grăbesc și sunt în tranzit acolo. Repet, nu e vorba de o autostradă, ci de o banală șosea de oraș, pe care se ajunge (sau ar trebui) la niște obiective. Ba chiar la o instituție foarte accesată de public.
Caietul de sarcini pentru podurile alea creca arata cam asa: „se v-or construii doo podurii”
Lucrând în zona, am urmărit cu atenție (de nevoie) construcțiile mărețe despre care se povestește. Am și scris despre, pe vremea când mai scriam. Istoria lor e clasică, heirupism, bani sifonați, prostie și incompetență. Pe mine cel mai tare m-a deranjat că al doilea pod pipera (pe care eu personal îl consider complet inutil) nu are bretea de ieșire în calea Floreasca pentru că banii i-a dat oprescu, cu nonșalanță, la catedrala sufletului. Dacă primul este cumva util, peste calea ferată, ăsta al doilea nu face decât să-i ducă pe piperani să stea la coadă pe Caramfil, în drum spre Herăstrău.
În felul lor or fi utile ele amândouă, problema e că, așa cum spui, sunt făcute fără cap. Sau oricum nu răspund tuturor necesităților.