C red că v-am mai povestit despre ritualul fripturii de duminică (pe vremea aia clasa muncitoare nu avea liber decât duminica, nu știam ce e ăla week-end) la mama acasă. Când bucata aia de carne „de 37”, pentru care stăteai cu orele la coadă, și pe care o planificai să-ți ajungă la mai multe grătare, avea un gust minunat, deși nu se punea pe ea decât sare. Gustul grătarului de duminică. Azi o ungem cu ulei de măsline (oare cum am trăit fără ulei de măsline pe vremea lui Ceaușescu?!), cu mirodenii speciale „pentru barbeque”, o stropim cu lămâie și o lăsăm la îmbibat de cu seară, și tot ca o talpă fără gust iese.
Dar nu de friptură voiam să vă fac poftă azi, ci de niscai legume. Știu, pentru mulți români cea mai bună legumă e porcul, dar există și excepții. Nici eu nu mi-s vreo vegetariană, dar uite că vine câte o sâmbătă ca asta când se brodesc doar legumele în farfurie. Hai și un pic de brânză, cât să nu zicem că nu avem și o proteină acolo.
Așadar, după un interviu pe care l-am avut azi cu un doctor care umblă mult pe arterele înfundate ale românilor, am venit acasă și am mâncat sănătos 🙂 Ultima porție de supă de dovleac pe care o făcusem miercuri (Olivia, nici nu știi ce ai pierdut!), iar la felul doi am preparat pe loc un soi de „tort” cu ardei copți, brânză și nucă, la care îmi lăsase gura apă citind la Farfuridi.
Pentru cine a ratat anul trecut rețeta de supă de dovleac, fac o scurtă recapitulare. Nu de alta dar anul ăsta am făcut-o mult mai simplu decât anul trecut și, culmea, a ieșit chiar mai bună.
Am folosit numai jumătate dintr-un plăcintar (adică iubitul plăcintei, ca s-o citez pe aceeași Olivie), pentru că pe restul l-am făcut la cuptor, cu scorțișoară și zahăr brun. Și a ieșit uite așa ca în poză. Mmm, ce aromă!
Pentru supă am călit o ceapă cu niscai căței de usturoi, am presărat niște pudră de ghimbir, curry, am tocat mărunt un ardei iute, un praf de sare și două cubulețe de supă de pui. După ce le-am călit am pus cubulețele de dovleac, niște felii de la un morcov și un sfert de țelină, pe care le-am acoperit cu apă și le-am lăsat să fiarbă cam 20 de minute.
Când au fiert le-am scurs de zeamă și le-am pasat cu blenderul, apoi am adăugat treptat parte din zeamă, ca să se dilueze.
În castronul cu supă am aruncat niște semințe de dovleac crude, am presărat piper și stors puțină lămâie, pentru că unora le poate părea cam dulce rezultatul, deși e picant în același timp, dar clar nu are gust de ciorbă clasică românească. A ieșit o supă foarte aromată, care poate încălzi sufletul hain al oricărui mâncător de carne, într-o zi cețoasă de toamnă. După gust se poate turna un strop de ulei picant de la chinezi. Dar numai dacă vă place să vă ia gura for. Oricum, gustul de supă cremă cu sâmburi de dovleac e ceva minunat.
Despre „tortul” cu ardei copți și brânză nu am de spus decât că citind despre el la Farfuridi mi-am imaginat cum se topește în gură brânza Feta, cum ronțăie nucile și cum capătă totul un gust desăvârșit când ajung pe papile feliile suculente de ardei copt. În aceeași furculiță trebuie să se mai nimerească și o frunzuliță de busuioc verde, ca să înțelegeți despre ce vorbesc.
Iar realitatea nu m-a dezamăgit deloc. Am dezghețat ardeii copți (mama să trăiască), i-am rupt în fâșii, am așezat într-o cutie de iaurt un rând de ardei, câteva bucățele de brânză, nuci, busuioc, iar ardei, iar brânză, nuci, turnat puțin ulei de măsline printre ele, pus capac de ardei deasupra și răsturnat pe o farfurie cu susul în jos, ca să arate ca o tartă.
Singurul neajuns e că nu se mănâncă „frumos”. Adică până la urmă e o salată aranjată ca un turnuleț. Cum îl mănânci rămâne la latitudinea ta. Dar gustul, cum vă spuneam, compensează orice. A se folosi brânză Feta, că e mai untoasă. Eu am avut totuși niște brânză de capră, ceva mai tare, dar a fost la fel de bună. Și țineți minte: furculița perfectă trece prin ardei, brânză, nucă și busuioc. Ordinea e dată de cum le prindeți prin farfurie 🙂
La desert merge o felie de dovleac copt sau dacă nu mai rămâne, măcar niște nuci cu sare și un pahar cu vin roșu. Sec 🙂
Poftă bună! Și nu mai plângeți după fripturi, că acuși vine Crăciunul.
Nu e prea corect ce faci tu aici! 🙂
trebuia să te fi mituit ieri cu un borcan cu supă? 🙂
Aseara ziceamn ca cea mai buna mancare din lume e salata de rosii cu branza. Dar cred ca ma tine pana la prima fripătura de vita in sange 😀 By the way, imi place noul site, n-am apucat sa-ti spun pana acum pentru ca n-am aoucat sa comentez pana acum 🙂
Da, și mie-mi place. Și site-ul și friptura :))
Cum spuneam, nota 10 la partea umoristica!
sa stii ca e buna si fara busuioc. eu am uitat de el. 🙂
hm, trebuie sa veridic congelatorul, sa vad daca am ceva ardei copt pentru iarna. dc nu, inca se mai gasesc la piata.
buna ideea aia de nuci cu sare. am o punga de nuci crude (d-alea la care inca se mai desprinde pielita) de la bunica-mea. nu cred ca rezista peste iarna. date un pic la cuptor….
of, m-a luat cu lesin de la stomac; asa imi trebuie daca intru inainte de micul dejun.
ps. buna ideea cu cutiile de iaurt. chiar nu stiam cum s-o fac in caz de lume mai multa. nu mai e asa aratoasa cand o imparti dintr-un recipient mai mare.
cutii de iaurt din alea joase și late, în caz că nu ai mici boluri… dar oricum le folosești doar pentru formă.
Bine ca te gasisi tu toata saptamana sa faci sa-mi ploua in gura. Ba cu supa de dovleac (cum ramane cu „iti pastrez o portie”?), ba cu ardei copti..ce urmeaza?
Rață pe varză. Face mama zilele astea 🙂
pentru mine fara nuci, va rog 🙂
îmi plac nucile proaspete, alea care iti lasa degetele negre ca ale unui vopsitor indian de blugi, dar cele uscate imi usuca gura, nu mai pot gusta nimic.
În cazul ăsta nucile se umezesc și ele, de la ulei, deci nu sunt chiar uscate. Eu zic că dau bine, completează cu succes gustul de ardei copt și brânză