D in avion se vede bine. O autostradă șerpuiește printre dealuri verzi, cimitire multe, din război, și un aeroport mic, civilizat, cu un nume mare „Alexander the Great”. Cu o taxă de 30 de dinari de autostradă și ceva peste o mie de dinari cursa de taxi ajungi în inima Capitalei în maximum jumătate de oră. În total 20 de euro. Scump, dat fiind că salariul de bază în Macedonia e cam 400 de euro la stat și 200-300 de euro în economia reală.

Oficial Skopje găzduiește o treime din populația Macedoniei, adică 700.000 de locuitori. Neoficial, opoziția zice că populația țării (de 2 milioane de locuitori) a scăzut dramatic, din cauza emigrației, și că atunci când Guvernul a vrut să facă un recensământ a aflat că rezultatele lui i-ar da peste cap afirmația premierului – cum că Macedonia are 1,7 milioane de votanți – așa că n-au mai continuat numărătoarea.

Cutremurul și Kenzo Tange

Orașul e brăzdat de râul Vardar și până acum un an-doi avea un aspect tipic de fostă urbe comunistă, împărțită între o majoritate macedoneană și o minoritate albaneză. În 1963 un cutremur de aproape 7 grade pe Richter a ras 80% din oraș și a omorât peste o mie de oameni.  Reconstrucția s-a făcut parțial după planurile japonezului Kenzo Tange, unul dintre marii arhitecți ai secolului 20, dar a inclus și numeroasele donații primite de oraș din peste 35 de țări, după cutremur.

Blocurile lui Tange, atâtea câte se mai pot vedea azi prin Skopje, nu arată extraordinar, dar nici nu suferă comparație cu cartierele noastre dormitor. Orașul imaginat de Tange s-a dezvoltat în jurul fortăreței  Kale, veche din secolul 13, dar care momentan e închisă din cauza unor conflicte între populația albaneză și Guvernul care ordonase în 2011 construirea unui muzeu religios în fortăreață, deși cetatea e monument istoric.

Și așa ajungem la principala chestiune care te lovește – vizual – de cum pui piciorul în oraș. Pe malul stâng al râului tronează impozante trei clădiri (deocamdată) într-un stil neclar. Unii zic că ar fi baroc, alții că e templu grecesc, cu coloane și statui. Cert e că la coborârea din taxi zici că ai tras biletul câștigător spre o realitate paralelă.

Podul artelor duce la sediul poliției

Prima e clădirea Ministerului de externe, a cărei intrare a trebuit tăiată lateral, pentru că fațada normală era prea aproape de apă. Garnisit din belșug cu statui la toate caturile, ferestrele și boltele, ministerul e urmat de o clădire rotunjoară ca un dom, din sticlă, coloane și statui, în care va funcționa Poliția economică. În dreptul ei a fost construit special un pod din marmură albă, presărat și el pe ambele părți cu câte 20 de statui, și altele urmează a fi amplasate chiar pe mijloc. Podul care duce spre viitorul sediu al Poliției economice se numește Podul artelor (!) și fiecare statuie din bronz de pe el simbolizează o formă de artă.

Mergând în sus pe râu, spre cel mai vechi pod – Podul de piatră – după sediul poliției este amplasat Muzeul de arheologie. Și pentru el a fost construit un pod special, ce urmează a fi garnisit cu multe, multe statui din bronz. Toate clădirile astea sunt puse chiar în buza apei, pentru a masca clădirile din spate. Adică Opera națională, o bancă și un hotel. Practic a fost distrusă zona de promenadă a râului, care se mai păstrează acum pe malul drept, dar cine știe până când?

Dincolo de Podul de piatră urmează să fie montată o uriașă roată, imitație London Eye, care va oferi o panoramă asupra orașului (pe care altfel ar fi putut s-o ofere cetatea medievală, dacă nu ar fi fost închisă).

Arta plantării sălciilor în ghivece de inox

Artistul Igor Tashevski și Harald Schenker (un specialist în Macedonia) ne-au fost ghizi în turul orașului și ne-au spus că această nebunie constructivă a început în 2009 cu un videoclip de câteva minute, în care erau prezentate proiectele guvernului care câștigase alegerile promițând, evident, o relansare economică. Proiecțiile păreau așa de fantastice încât nimeni nu le-a crezut. Apoi, fără vreo consultare publică sau opoziție, statuile au început să apară, clădirile să răsară. Cei doi consideră că premierul Nikola Gruevski vrea să nege prin ciment, marmură și bronz tot ce a reprezentat orașul până acum. Nu a putut să demoleze clădirile vechi, așa că a ales să le mascheze cu altele noi, după gustul noii puteri. Vă sună cunoscut?

N-a scăpat nici albia râului. În mijloc, în dreptul celor trei clădiri grecești, sunt amplasate intercalat următoarele: trei cutii imense din inox, în care sunt plantate trei sălcii, și trei fântâni arteziene. Cele trei sălcii plantate în cutiile de inox (din care două s-au cam uscat) ar fi costat 250.000 de euro, spun ghizii noștri, iar la contestațiile unora premierul ar fi răspuns că nu știu ei ce e aia artă.

Arta se manifestă, de altfel, din plin în Piața centrală – Macedonia – pe străzile din jur, pe malul râului și în jurul noilor clădiri. Nu am descoperit dacă există vreun WC public în oraș, dar cred că și acolo ar fi vreo statuie dacă nu cumva două, câte una pentru fiecare sex.

În mijlocul Pieței Macedonia stă pe picioarele din spate ale murgului însuși Alexandru cel Mare. Pe o coloană ornată cu scene de luptă, într-o imensă fântână arteziană, în jurul căreia străjuiesc niște lei. În jurul lui Alexandru – erou disputat de Macedonia și Grecia – stau în cerc personaje din diverse epoci și povești. Țari, luptători, împărați, călare sau pe tron, cu priviri aspre sau îndrăznețe, cu cruce sau cu sabie în mână. Unii sunt din bronz, alții din marmură.

           

Mergând pe strada Macedonia, pietonală, fiecare bar sau magazin are câte o mică statuetă la intrare. Un lustragiu, un bătrân cerșetor, un rocker, o pițipoancă. Undeva pe stânga răsare din piatră, sticlă și inox o vilă cochetă pe care se întinde un mash cu chipul Maicii Tereza, originară din zonă. O statuie de 30 de metri a maicii urmează să fie amplasată tot în Piață, undeva în apropierea Podului de piatră.

Prometeu, îmbrăcat la cererea publicului

Pe strada paralelă, pe care te întorci spre Piața Macedonia, avem clădirea Parlamentului pe dreapta – cu o statuie ecvestră în față – acum în reparații capitale pentru că i se va adăuga o cupolă uriașă din sticlă, care să imite Parlamentul German. Clădirea în sine e banală și nu a avut niciodată pretenții de cupole. Nici nu se știe dacă va suporta o astfel de greutate, comentează ghizii.

Peste stradă e un părculeț cochet închinat inițial eroinelor din nu știu ce război macedonean. Aici se înghesuie nu mai puțin  de patru grupuri statuare și un soi de templu din marmură albă, cu luminițe albăstrii și statui aurii, închinat unui Prometeu nud. La indignarea publicului Prometeu a fost îmbrăcat cu un scutec transparent. În fața lui, la o masă uriașă, stau niște personaje în uniforme de comuniști chinezi. Alături, la câțiva metri distanță, pe un soclu e un grup de revoluționari care seamănă cu pașoptiștii. Mai încolo o altă statuie ecvestră. Parcul închinat femeilor eroine nu are nicio statuie femeie.

În capătul străzii, înghesuit între un bloc comunist și o clădire de birouri din sticlă, Arcul de Triumf al Macedoniei, amplasat de curând. Mic ca și țara. „Turiștii nu pricep de ce au fost construite blocurile așa aproape de el, dar le explicăm că a fost exact invers, arcul abia a fost înghesuit aici, anul trecut”, zice Igor Tashevski. Tot el povestește că s-ar fi dorit și construirea unei biserici în spatele arcului, dar au protestat câțiva arhitecți tineri și au fost bătuți pe stradă de contramanifestanții creștini. Ulterior arhitecții au fost amendați că au protestat fără autorizație…

Triumf mic, pe datorie

Următoarea întrebare după „dar de ce așa multe statui?” – la care nu are nimeni nu răspuns – este „dar de unde aveți bani?”. „Evident că nu avem banii ăștia. Sunt împrumutați din diverse surse internaționale. Banii vin total netransparent și sunt cheltuiți la fel de Guvern și de municipalitate, chipurile pentru investiții de capital, dar în realitate sunt băgați în acest naționalism desuet menit să construiască o identitate națională contestată de Grecia”, spune Igor Tashevski, făcând referire la faptul că Grecia s-a opus (în 2008, la București) intrării Macedoniei în NATO, pe motiv că Macedonia nu a fost vreodată o țară, ci doar o provincie grecească, iar de atunci puterea din Macedonia a declanșat o ofensivă de a-și demonstra istoria și legitimitatea.

Igor Tashevski descrie un mecanism destul de cunoscut și la noi, prin care Guvernul macedonean ar forța mâna firmelor de construcții să participe la această monumentalizare prostească a orașului: „companiile de construcții sunt șantajate să muncească, cu plata eșalonată în ani. Ele acceptă pentru că rata șomajului e mare – 30% – și dacă nu lucrezi cu statul, nu prea ai altceva de făcut prin țară.”

Ce fumează artiștii din Macedonia 🙂

Ghizii spun că nimeni n-a reușit să afle cifra exactă a acestor cheltuieli cu statui și monumente. Estimările urcă până la un miliard de euro, dar frenezia e departe de final, iar oamenii sunt siguri că în spatele ei se află de fapt o sifonare a banilor. Bârfele o plasează în familia premierului pe Valentina Stevanovska artista care a făcut câteva dintre cele mai contestate monumente: statuia lui Alexandru, casa memorială a Maicii Tereza și Arcul de Triumf. Dar cum opoziția e palidă, presa independentă nu există, iar societate civilă, cam ca la noi, singura modalitate de a contesta a populației nemulțumite de situație se manifestă într-un mișto de Facebook. Au făcut o pagină care se numește „vreau și eu ce fumează Valentina”.

Roberto Belicanec, director al Centrului de Dezvoltare Media din Skopje, e de părere că nu are cine să se opună deciziilor premierului, atâta vreme cât Guvernul este al doilea plătitor de publicitate în presă, după companiile de telecomunicații. Iar singurul ziarist care ar fi îndrăznit să-i pună o întrebare „provocatoare” premierului în ultimii trei ani – câți km de autostradă ar fi construit cu banii dați pe advertising în presa națională? – își caută acum de lucru.

El crede că majoritatea oamenilor nu agreează neapărat politica puterii, dar acceptă situația pentru că „îi apără de pericolul albanez”. În plus, o parte importantă din populație (800.000) lucrează într-un fel sau altul în slujba statului, deci sunt plătiți de la buget. Așa că bugetarii și naționaliștii reprezintă un bazin important de susținere a premierului, despre care opozanții subliniază că ar fi „îndrăgostit în secret de Putin”.

Belicanec și Tashevski nu au vreo speranță că premierul ar putea fi oprit din avântul lui de ctitor „de Disneyland macedonean”: „O să plece când se vor termina banii, când finanțatorii externi vor afla în sfârșit ce face el cu banii și vom fi o a doua Grecie cu un faliment răsunător. Dacă nu va veni un nou cutremur între timp și va șterge tot ce a mutilat el în oraș”.

Slobodanka Jovanovska, o ziaristă din Skopje care l-a votat pe premier în 2006, „pentru schimbare”, dar acum e nemulțumită de evoluția lui, se resemnează că nimic nu e veșnic în Macedonia. Cum au trecut cei 500 de ani de ocupație turcească și anii de comunism – „în care nu am trăit totuși ca voi, în România” – vor trece și anii lui Gruevski.

Ce-i drept, după vizita asta la Skopje parcă nici mie nu mi se mai pare că ai noștri conducători sunt cei mai proști din câți există. Se poate întotdeauna și mai rău.

Mâine vă povestesc ce am mâncat bun în Macedonia și vă arăt câte puțin din farmecul orașului vechi, cu parfum de bazar turcesc, baclavale și ceai negru.

 

 

Etichete: , , , , , , ,

11 comentarii la “Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie” Subscribe

  1. Motanul 28/11/2012 at 09:31 #

    Citind articolul asta mi-am dat seama ca trebuie sa votez totuși la alegerile astea. Mă sperie prea tare USL-ul cu oamenii lor, Marga, Pivniceru, candidații la DNA si procuratura generală , Crin, Becali, Iliescu, Voiculescu si chiar Ponta pe care-l suspectez ca e bolnav la cap.
    Ma mai gândesc cu cine votez doar. Parca vad ca singura opțiune rămâne UDMR-ul;).

    • Dollo 28/11/2012 at 11:20 #

      Păi UDMR are candidat pentru diaspora?

      • Motanul 28/11/2012 at 18:03 #

        Aflu eu la vot.:)

  2. Bogdan 28/11/2012 at 11:08 #

    Fascinant articol! Sunt curios cum ti s-au parut oamenii (ca port, aspect) si daca ai vazut ceva semne de clasa de mijloc 🙂

    • Dollo 28/11/2012 at 11:19 #

      Suntem asemănători. Clasa mijlocie e probabil aia care umple cârciumile în centru, ca și la noi, pentru că totuși e o Capitală și nivelul de trai e cel mai ridicat, dar în rest…

  3. marius georgescu 28/11/2012 at 19:14 #

    Savuros articolul-si bine documentat vizual.O calatorie fascinanta.BRAVO!

    • Dollo 28/11/2012 at 22:40 #

      venind de la un specialist în fotografie, e de bine, mulțumesc 🙂

  4. Katerina Todorovski 10/12/2012 at 23:55 #

    Buna, am citit tot ceea ce ai scris, nu zic ca in mare nu ai dreptate, dar din pacate nu ai simtit inima macedonenilor, si oamenii cum sunt in totalitate. Probabil ca cei care te-au plimbat nu ti-au oferit asta. Data viitoare cand vrei sa te duci in Macedonia, te voi plimba eu daca vrei, ca sa simti si tu sufletul macedonean asa cum este de fapt. Salutare!

    • Dollo 11/12/2012 at 00:07 #

      Am fost copleșită de „inima” politicienilor, se pare. Mulțumesc pentru invitație, sunt convinsă că oamenii care gătesc așa bine au și inima bună 🙂 Poate o să mai ajung pe acolo, așa că te voi căuta înainte.

  5. echidistant 26/01/2013 at 16:53 #

    Sper că ai ajuns şi la Ohrid. Orăşelul ăla, în partea turistică, este un adevărat paradis. Pe mine m-au impresionat oamenii de acolo, preţurile, mâncarea, lacul…

  6. tache 18/02/2016 at 09:08 #

    in orice caz,macedonienii fac si cladiri publice nu numai clidiri de locuinte cum facem noi in romania,suntem niste prosti si asa vom muri!!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist