Știu că cei 588 de parlamentari ai României au stat azi cu emoții că-i urmărește națiunea în direct la teveu, în timp ce-și învesteau încrederea în guvernul Ponta 2. Dar trebuie să le spunem să respire ușurați, că poporul nu stătea cu ochii pe teveu, ci cu mâinile pe portofele, în înghesuiala de la Hala Obor, unde se petrecea investiția anuală în porc.
Ultima dată când am făcut poze cu Canon-ul la Obor am provocat o busculadă a țiganilor care vindeau ilegal diverse pe acolo, așa că acum vă arăt doar așa, câteva prețuri pozate cu telefonul. Pentru că am mers cu treabă, să cumpăr cele zece kile de carne pentru cârnați+sarmale+organe pentru tobă și jumate de căpățână pentru piftie. A rămas de cumpărat un picior, dar ăla va fi achiziționat după Crăciun când, speră mama, vor mai scădea prețurile. Că oricum va fi folosit la piftia de Revelion.
Urechile ciulite la mine
Așadar, trebuie să vă spun că dacă m-ar fi pus cineva să ghicesc ce „element” de porc e mai scump și mai scump zilele astea, n-aș fi ghicit în vecii vecilor că e vorba despre… urechi. Urechile pentru piftie – că alte întrebuințări n-au zgârcitele alea -costă la unele tarabe peste 20 de lei kilogramul, adică mai mult decât ceafa de porc, fleica, pulpa sau chiar mușchiul. Zici că porcii ar trebui să fie iepuri, ca să aibă urechi uriașe, ca să mulțumească piața. Dar în ciuda prețului, sau poate tocmai de aia, urechile și șoriciul cam stau în galantare, necumpărate.
Bine, cam la fel sunt și celelalte. E o abundență de cărnuri, organe și șorici acum în piețe, de zici că s-au tăiat în România toți porcii din lume. Iar clientela e atât de numeroasă în Obor, zilele astea, de zici că aici s-a ascuns tot timpul jumătatea aia din țară care n-a votat nici cu USL, nici cu ARD, nici cu PPDD.
Cealaltă Românie, aia din Obor
Hala Obor rămâne cel mai cu vad loc în care se tranzacționează cele mai multe mărfuri fără acte și fără o elementară igienă. Tipul de la care a cumpărat mama rinichi, limbă și ficat, pentru tobă, ne-a dat rest la 50 de lei niște hârtii de zece lei ude și pline de sânge, semn să nu a auzit de principul ăla despre mâna cu care te ștergi la fund și aia cu care mănânci. Am stat câteva minute să le ștergem cu șervețele umede, într-o mare de oameni care se tălăzuia încoace și încolo. A fost prima dată când efectiv mi-a fost silă să pun mâna pe bani 😀 Și da, în caz că vă întrebați, în toată piața aia nouă și în hala veche nu există vreun bancomat, și nici se poate plăti la vreun comerciant cu cardul. În cea mai mare piață din estul Europei.
În fine, nu în ultimul rând, tipa care vindea mațele de porc – de cârnați și de tobă – ne-a făcut o demonstrație de volum a mațului suflând în el, ce-i drept cu o țeavă de plastic. Dar la cum arăta țeava aia și gura ei n-aș vrea să fiu bărbat-su care s-o pupe la noapte. Bine că mama spală mațele înainte să le umple, dar tot nu le dă cu Domestos 😀 De aia e bine să știi de unde mănânci, dar câteodată poți să rămâi nemâncat din cauza asta.
La urmă am avut o senzație de întoarcere în timp, stând la o coadă la mezeluri, undeva la etajul noii piețe. Oamenii s-au organizat ca pe vremuri, cu un delegat mai din spate care stătea în față ca să păzească rândul de intruși. Se pare că or fi fost niscai scandaluri la magazinul ăla, de vreme ce s-a lăsat și cu afișe organizatorice pe vitrine. Când am ajuns în față vânzătoarea era așa de vigilentă că m-a întrebat dacă doamna în vârstă, care era după mine și cerea ceva celeilalte vânzătoare, chiar fusese acolo sau ne păcălea.
Zilele astea urmează să prelucrăm prada și s-o facem comestibilă. Sarmalele, cârnații și toba vor avea cu siguranță gust bun, în ciuda comerțului apocaliptic din care a fost procurată carnea.
Nu stiu cum de ai atata rabdare cu porcii astia…
valeu, ce balamuc. ca chestie, carnea asta nu poate sa fie cumparata cu 1-2-3 saptamani inainte?
eu nu cumpar carne de craciun, ca vin acasa la ai mei, dar restul cumparaturilor mi le fac cu minim o saptamana inainte. incep cam de pe la sfantu’ nicolae. cu o saptamana inainte de craciun am tot in casa.
intreb si eu, ca mereu au de nebuneli aglomeristice d-astea si stau si ma minunez.
complet pe langa articol, sa stii ca abia azi te-am iertat pentru clatite. 🙂 exista o oarecare pofta latenta anteriora, dar dupa articolul de saptamana trecuta m-a luat cu lesin. si pur si simplu n-am avut timp (ca sa-ti fac pofta 🙂 , am copt la fursecuri de mi-a iesit prin piele, mai intai pt o prietena si apoi pt familie). asa ca asta seara toata familia a facut clatite: eu am facut aluatul, tata le-a prajit si mama le-a umplut. cu gem de piersici. si mi-am facut si eu pofta, ca ma aveai pe constiita.
spor la carnati, piftii si ce mai faceti voi acolo.
ps. in sfarsit avem pentru club o carte citibila (din punctul meu de vedere, off course). „fete” nu e nicaieri la biblioteca. putem sa sarim peste? 🙂
teoretic se poate cumpăra și mai înainte, dar anul ăsta a fost așa de plin congelatorul că nu aveam unde să ținem carnea până la preparare. Iar ca să le faci – sarmale, cârnați, tobe, diverse – cu mult timp înainte de Crăciun nu prea e bine.
eu n-am găsit cartea la bibliotecă. trebuie s-o mai caut.
„eternitatea clipei” am gasit-o. sunt pe la jumatate. hm, chiar, daca tot am carat-o dupa mine, as putea sa mai citesc ceva din ea. 🙂 (imi aminteste de studentie, tot caram in vacanta de craciun cate un tratat/curs/ceva; nici nu se clintea din bagaj; dar caram si in anul urmator 🙂 ).