Am văzut atâta tricolor în fața ochilor azi, cât să-mi ajungă până la anul pe vremea asta. Noroc că patriotismul la noi se manifestă doar în ziua desemnată prin lege în acest sens, că nu știu cum am fi supraviețuit, să fluturăm flamurile roș-galben și albastre la ferești cât e anul de lat.
În atâta mare de festivism m-au surprins plăcut două chestii, care mi s-au părut încărcate de bucurie autentică.
***
Dimineață am asistat la un maraton în Parcul Cuza (fost IOR), la care au alergat 150 de oameni. S-a numit cam patriotard „Maratonul reîntregirii naționale”, dar dincolo de nume, așa cum îi cunosc eu, oamenii care „maratonesc” sunt niște patrioți de cursă lungă, nu doar de 1 Decembrie. Printre ei și Ilie Roșu, alergătorul cu steagurile despre care v-am povestit acum doi ani (dacă ați ratat povestea lui v-o recomand, pentru că vorbește despre condiția românului care s-a încăpățânat să nu plece din țară, deși și-a pierdut familia din cauza asta). Pentru el ăsta a fost al 20-lea maraton din anul ăsta și al 50-lea cu steaguri. Și ultimul. E un efort supraomenesc să alergi patru ore cu două drapele în mâini. Roșu a alergat azi cu două steaguri românești, „unul pentru românii din țară, unul pentru românii de afară”.
Ce mi s-a părut înduioșător la maratonul ăsta a fost organizarea așa… dacă aș zice românească parcă ar avea conotație negativă, și nu asta vreau. Deși a fost. Dar în pofida ei 150 de oameni s-au simțit bine și au alergat și s-au îmbărbătat reciproc, în unul dintre cele mai mari parcuri din București în care cam nimănui nu-i păsa de ei.
Pentru maraton nu s-a trasat un culoar exclusiv, ci oamenii au alergat în jurul lacului, pe unde au apucat, fiind deseori incomodați de „plimbăreții” de ocazie care nu se sinchiseau să se dea din calea lor. Cam cum se întâmplă cu pistele de biciclete. Chiar și arcada aia de start/finish, pe sub care teoretic n-ar trebui să treacă decât alergătorii, nu i-a intimidat nici pe bicicliști, nici pe mamele cu cărucioare cu copii, să treacă pe sub ea, deși era suficient loc și pe alături.
La final fiecare alergător primea o medalie cu șnur tricolor. Numai că nu au fost suficiente medalii pentru toți, așa că după ce le puneau medaliile la gât, organizatorii mergeau la cei care au ajuns primii (și erau mai cunoscuți) și-i rugau să le dea înapoi ca să poată să le ofere și altora. „Și îți promit că o ai înapoi mâine seară”, le spunea organizatorul, tuturor deposedaților de medalii. Tristuț așa, românesc 🙂
La finalul maratonului alergătorii au fost invitați la sarmale cu mămăliguță și ardei iute. Pe terenul de fotbal din parc. Au primit câte o porție numai cei care au alergat și terminat cursa, moment în care au primit și un bon pentru sarmale. Bonurile, spre deosebire de medalii, au fost pentru toată lumea 🙂 La un moment dat imaginea cutiilor aburinde din care se puneau sarmalele pe farfurii a fost așa de apetisantă, că un burtos venit la aer cu soția în parc a vrut să cumpere și el o porție, „să mănâncă și gura lui sarmale”. I s-a spus că e numai pentru alergători, și probabil nu pricepea de ce ar fi mai valoros alergatul decât banii?
Maratonul de 1 Decembrie este deja la a doua ediție. Poate la a treia or găsi și ei niscai sponsori care să le facă măcar suficiente medalii 🙂
***
Cam asta a fost prima experiență autentic românească (dulce-amăruie) la care am asistat dimineață. Pe seară am avut întâlnirea de la clubul de carte – unde am avut ocazia să constat că doar eu și Adi am avut răbdare până la final cu Eco. Restul au citit între 25 și 380 de pagini. Toți au avut numai cuvinte de laudă pentru cel care a propus cartea 😀
La plecare am trecut pe strada cu Hanul lui Manuc Caru cu Bere unde, ce să vezi, horă mare! Lăutarii scoseseră clienții în stradă și i-au pus să joace … Hora Unirii, firește. Să fi văzut bucurie pe englezoaice, nemți, ce-or mai fi fost ei, că nu le mergeau gurile cum le săltau pingelele în hora românească, de zici că făcuseră stagii de interni la Ansamblul Ciocârlia.
Din păcate nu aveam aparatul la mine, așa că poza e palidă, făcută cu telefonul, dar vă spun, atâta bucurie câtă era pe turiștii ăia străini că jucau Hora Unirii în stradă, nu vezi decât la o nuntă la țară, când se joacă în uliță hora miresei.
Frumos, patronul merită un bravo pentru organizarea asta. Sau poate doar lăutarii. Pentru turiștii ăia străini sigur va rămâne o amintire frumoasă Ziua națională a României.
P.S. Și ca să nu rămână nestabilit, luna asta citim pentru clubul de carte „Eternitatea clipei”, de Zoe Valdes, iar întâlnirea va fi pe 12 ianuarie 2013. Cine vine cu cartea necitită plătește consumația și se va simți – așa cum a zis Ileana azi – ca un bărbat într-o bârfă de femei.
Hanul lu’ Manuc sau Carv cv Bere? Ultima data la Hanul lu’ Manuc era o treaba trista, am mincat acolo mincare libaneza.
Si de ce Flori pentru Algernon a luat decit un vot? Eu am plins la cartea aia de am crezut ca s-a stricat Kindle-ul.
Așa-i, am greșit, Caru cu Bere…
dada, sustin Florile pentru Algernon, e propusa de mine 😉
M-am numarat printre organizatori. Acest maraton s-a desfasurat la initiativa noastra a Clubului Ro Club Maraton, a maratonistilor, a iubitorilor de miscare din Romania. Totul a fost din banii nostri, din taxa de participare. Tricoul de concurs, medalia, salvarea gata oricand sa intervina, punctele de hidratare, taxa de inscriere, arbitrii, sarmalele de dupa cursa (pasta party), sunt cateva din elementele care sunt specifice unei curse de maraton.
Privind medaliile inscrierile s-au incheiat inainte cu 2 zile. Cum pe ultima suta de metri am primit noi cereri de participare, noi, organizatorii, le-am acceptat. Medaliile fusesera comandate pe numarul celor iniitiali inscrisi, asa ca a fost nevoie sa facem acel compromis. Noi, cei din Bucuresti am dat medaliile noastre colegilor nostri din provincie, urmand ca saptamana viitoare sa le primim si noi. Bugetul limitat ne-a obligat sa procedam astfel.
Sunt multe momente care au trecut neobservate:
Acest maraton face parte din ciclul de maratoane istorice, organizate in anii 2011 si 2012 in Romania: „Din dragoste pentru Romania si istoria ei”:
Maratonul “Pe aici nu se trece” – Editia I (6 august 2011) si Editia a II-a (6 august 2012), in memoria Armatei Romane care a luptat in primul razboi mondial;
Maratonul “Reintregirii neamului romanesc”, Editia 1 (1 decembrie 2011) – in amintirea romanilor care au infaptuit Marea Unire de la 1 decembrie 1918;
Maratonul Zapezii (18 februarie 2012) in cadrul caruia alergatorii au alergat primul maraton de iarna din Romania, la -13 grade, in zona Rasnov, traversand de doua ori prin Cetatea Rasnov;
Maratonul Regal (10 mai 2012) prin intermediul caruia alergatorii au omagiat cele doua momente de exceptie din istoria Romaniei, inscriptionate pe edificiul Arcului de Triumf si contributia Casei Regale la dezvoltarea Romaniei. In cadrul acestui eveniment alergatorii au trecut pe sub Arcul de Triumf ca si gest simbolic;
Maratonul Recunostintei (19 august 2012) in cadrul caruia alergatorii au rememorat batalia lui Mihai Viteazul de la Calugareni, jertfele Armatei Romane in primul Razboi mondial, sosirea din cursa fiind la Mormantul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, si marea victorie obtinuta de Constantina Dita Tomescu la Olimpiada de la Beijing, unde aceasta a devenit campioana olimpica in proba de maraton. Acest eveniment i-a fost dedicat simbolic Constantinei Dita Tomescu si a fost denumit simbolic in mod neoficial ziua Maratonistului din Romania.
Maratonul Delta Dunarii (20 octombrie 2012) – primul maraton organizat in Delta Dunarii, la varsarea Dunarii in Marea Neagra, un omagiu adus locuitorilor din Delta Dunarii, care au rezistat unor conditii de viata dintre cele mai potrivnice, facand fata de-a lungul timpului izolarii, arsitei verii, vanturilor, frigului si iernilor cumplite.
Privind Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc:
-cel mai invarsta participant, Gheorghe Mosion, din Arad, 79 ani;
-Concurentii din Romania au venit de peste tot, din Bucuresti, Constanta, Arad, Brasov, Cluj, Braila, Galati, Deva, Adjud, Marasesti, dar si din strainatate: Japonia, Olanda, Grecia, Peru, Republica Moldova.
-a alergat si o stafeta de maraton a fetitelor de la Cambridge School Bucuresti (9, in frunte cu antrenorul lor);
-privind sponsorii, Isostar si Skywellness au fost alaturi de noi. Poate anul viitor poate vom atrage mai multi sponsori. Sansele sunt insa minime, pentru ca toata atentia este indreptata catre Parada Militara care se desfasoara la aceeasi ora. Chiar si asa, noi vom alerga an de an, pentru ca acest maraton vrem sa fie o lectie de istorie pentru Romania.
Multumim Dolores pentru ca ai fost la cursa si pentru ca ai acordat atentie evenimentului. In anul 2013 vom incerca sa fim mai atenti.
Decât sa faci o treaba proastă(cerut medalii de la unii ca sa le dai la alții) mai bine n-o faci! Cei care s-au înscris târziu, fie nu mai trebuiau acceptati, si dacă au fost, trebuiau fie sa nu primească medaliile fie sa le primească mai târziu prin posta. De asta merge treaba așa cum merge in România, unii își fac treaba, sunt punctuali, etc, si vine statul si le ia din munca lor ca sa împarta calicilor si puturosilor. Dacă eram si eu participant, fie refuzam medalia altuia(din demnitate), sau dacă mi se cerea medalia mea n-o dădeam (sau o aruncam) si nu mai participam niciodată la un maraton organizat de aceeași indivizi.
Domnule „Motanu” multumim pentru aprecierile facute. Mi-as dori sa va cunosc. Vreau si va invit la o alergare.
Au fost niscaiva probleme rezolvate romaneste…la sfarsit sunt convins ca sarmalele au contat mai mult decat medaliile :))