Povara Crăciunului în familie

Multă vreme nu i-am înțeles pe românii emigrați care se chinuie să revină în țară cu ocazia sărbătorilor. Apoi am ajuns la concluzia că sărbătoare înseamnă momentul ăla în care te simți iubit și atât. Ceea ce vă doresc și vouă. Oriunde v-ați afla.

M ama întotdeauna a avut vorba asta: „Paştele şi Crăciunul se petrec acasă!”. Vorbă pe care am urât-o destul în anii mei rebeli, în care mi se părea că nu voi avea suficient timp ca să trăiesc departe de sânul cald al mamei. Când am fost în cuplu aveam scuza asta, că trebuie să mulțumesc și cealaltă familie, a iubitului/soțului. Așa că împărțeam sărbătorile frățește, sub pretextul ăsta. Orice era bine câtă vreme nu stăteam acasă cu mama. Mi se părea că distracția era întotdeauna în altă parte decât acasă la noi, unde mama nu știa decât să trebăluiască până la epuizare în bucătărie, iar Crăciunul sau Paștele erau efectiv prilejuri de a sta la masă și a gusta din tot ce s-a chinuit ea să gătească, plus comentariile de rigoare: asta a ieșit bine, asta e prea sărată, la asta trebuia să pun mai puțină făină etc. A fugi în lume, oriunde vezi cu ochii, într-o astfel de ocazie, a rămas și azi la fel de de neconceput pentru mama. Nici măcar tentativa mea de a o duce într-un an de Paște, la mănăstirile din Grecia, nu a avut succes. Cum să lipsească ea din bucătăria ei?

Cam asta a fost întotdeauna povara mea, de sărbători. N-am avut – în familiile mele, vremelnice, de împrumut – ocazii să mă simt prost, împovărată de ideea de familie lărgită. Probabil am avut noroc. Sau poate că nu am stat suficient de mult într-un cuplu încât să ajung să-i urăsc și familia 😉 De curând îmi povestea o prietenă, emigrată, despre calvarul pentru care se pregătește: să vină în țară și să împartă sărbătorile cu familia soțului (unde nu se simte ea bine), și cu familia ei (unde soțul ei nu se simte bine).

Poveștile ei, de la sărbătorile traumatizante în familie, mi-au amintit de un concediu la mare, în care am cunoscut întâmplător o familie foarte enervantă. De care fugeam mereu pe plajă, tocmai ca să nu am ocazia să ascult balivernele pe care le debita soțul care se vedea cel mai tare din parcare, și care ne dădea tuturor sfaturi și pilde din preaplinul înțelepciunii sale. Mi-am imaginat cum ar fi fost să fiu nevoită să petrec câteva zile cu o astfel de „rudă”, de sărbători. Să fii obligat să faci frumos, ca să nu strici atmosfera, deși îți vine în fiecare secundă să-l strângi de gât pe cumnatul care se dă mare sau pe soacra care te freacă la creier să-i faci nepoți. Și nu poți să zici că stai o zi și pleci, pentru că „și așa veniți rar, măcar stați și voi toată săptămâna…”.

Cinstit, multă vreme nu i-am înțeles pe românii emigrați care se chinuie să revină în țară cu ocazia sărbătorilor. Înțeleg că pe de-o parte îi mână dorul, dar fiecare întoarcere pare să se lase, mereu, cu nemulțumiri. Ori din propriile familii, ori din cauza țării care ține să le amintească, cu fiecare ocazie, de ce au plecat.

Apoi, nu știu, s-a întâmplat ceva. Poate vârsta e de vină că încep să  fiu sentimentală și să rezonez mai mult cu filmele astea siropoase, în care ți se spune că familia contează mai mult decât orice și că indiferent cât de departe ajungi, există o amintire intimă care te ajunge din urmă atunci când te aștepți mai puțin și te face să simți că niciuna dintre realizările, pozițiile, banii, averile pe care le-ai adunat nu fac cât acel moment petrecut cu familia la masă, când mama te îndopa și tata îți turna în pahar, iar tu nu erai decât unicul subiect al grijilor și iubirii lor.

De la o vreme mi se pare că nu voi mai avea suficient de mult timp de petrecut cu mama. Sărbători sau nesărbători. Așa că nu mă mai deranjează deloc ideea de a petrece timp cu ea, în același apartament cu două camere în care ne-am dus atâta amar de ani împreună. Cred că am ajuns la concluzia aia că sărbătoare înseamnă momentul ăla în care te simți iubit și atât. Ceea ce vă doresc și vouă. Oriunde v-ați afla.

Tags: , , , ,

25 Responses to “Povara Crăciunului în familie” Subscribe

  1. Andreea 04/01/2013 at 17:52 #

    Eu ii inteleg perfect pe romanii care vor sa se intoarca acasa mai ales de sarbatori. Eu am 21 de ani si sunt plecata de 3 ani din tara. Cand am plecat am spus ca nu ma voi mai intoarce niciodata sa traiesc acolo.
    Am fost Acasa doar de doua ori de atunci: in august si septembrie (ani diferiti). In fiecare an inainte de craciun ma apuca depresia. Mi-e dor de colindele pe care le punea tata zi de zi, de miros de brad in casa si sa stau sub el sa ma uit la globuri, mi-e dor sa stau in camera mea calda, in pat si sa ma uit pe geam cum ninge…
    Mi-e dor sa aud copii colindand, sa vin de afara cu zapada pe picioare si sa ud totul prin casa… Mi-e dor de Paste, de zilele de vacanta, de liniste…
    Mi-e dor sa am parintii aproape zi de zi, sa radem impreuna, sa ascultam muzica, sa iesim, sa ma ia mama in brate si sa-mi spuna sa nu mai fiu asa baietoasa…

    Probabil ma simt asa din cauza ca mi-am impus ca niciodata sa nu ma intorc in tara si stiu ca toate zilele acelea fericite in care nu trebuia decat sa merg la scoala s-au terminat. Ma gandesc de multe ori, de ce trebuie sa fiu asa departe? De ce m-a impins situatia din tara sa fac facultatea in alta parte si sa muncesc atat de departe de casa?
    Probabil e din cauza ca in fiecare an fac bradul singura sau cu prieteni sau poate ca singurul mod sa ii simt aproape e prin telefon/internet…
    Probabil ca m-am trezit singura si cu multe responsibilitati deodata…
    Ideea e ca Acasa e liniste, caldura, bucurie, acasa sunt amintiri si cel mai important acasa e mama si tata…

Leave a Reply

Oldies but goldies

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.