Nu e propriu zis un roman, mai degrabă o culegere de fragmente, amintiri erotice, gânduri scrise la persoana a doua singular de un autor pesemne prea tânăr ca să scrie din experiență. Nic Kelman (foto) se pare că a dat lovitura cu prima lui carte, scrisă în 2003 – Fete – ridicată în slăvi de critici că ar fi „o exploatare indecentă a libidoului masculin, o carte bine scrisă, un festin erotic”.
Cum mi-a fost mie recomandată – „dacă citești cartea asta vei urî bărbații”.
Ce-i drept, e negarea tuturor romanelor de dragoste pe care le-ați citit până la vârsta asta, fetelor, și pe care le veți mai citi de acum încolo. Seamănă mai degrabă a scenariu de film porno decât a roman cu introducere, cuprins și încheiere. Se pare că a fost scris de Kelman după ce participase la un studiu universitar despre influența orgasmului masculin asupra luării deciziilor.
În scene și situații diferite, fără legătură între ele, personajele lui Kelman sunt aduse la un numitor comun: bărbați aflați aparent în criza vârstei mijlocii, musai cu bani, cu sau fără familii, cu cariere, chelie și cont cu multe cifre în bănci sunt obsedați de aceeași nălucă, obținerea satisfacției, a senzației că sunt vii, prin posedarea fizică și mentală a adolescentelor.
Lolita fetișizată pentru întregul regn masculin. Pentru că, să nu ne amăgim, ne sugerează Kelman. Chiar și bărbații fără bani visează la Lolite. Doar că nu și le permit. Cu cât sunt mai tinere și mai neinformate cu atât sunt mai bune. Femeile, în viziunea bărbaților lui Kelman se „strică” de îndată ce devin conștiente, informate, iubite oficiale, soții, mame, femei de carieră. Când încep să ceară să fie mințite frumos atunci încetează să mai aibă ceea ce-și doresc bărbații. Încetează să mai fie fete, cu pielea întinsă pe abdomen, fese ferme, sâni abia înmuguriți și păsărici dulci. Este, dacă ați văzut filmul 8 1/2 al lui Fellini, acea scenă în care femeile expirate sunt ținute undeva la un etaj, în timp ce la parter rămân la dispoziția masculului doar cele proaspete.
N-aș zice că te face neapărat să urăști bărbații cartea asta, decât dacă n-ai trăit până acum în lumea reală. Până la urmă e suficient să citești presa tabloidă ca să descoperi personajele lui Kelman. Monici și Columbeni sunt prin urmare peste tot. Ce nu oferă suficient, după gustul meu, cartea lui Kelman este o sondare mai profundă a acestei nevoi primare până la urmă. Pentru că nu numai bărbații sunt aceia care se satură într-o relație, dar clișeul social îl cuplează mai degrabă pe mascul cu un exemplar mult mai tânăr feminin, decât invers.
Mi-a plăcut în mod special un anume fragment din carte, care vorbește despre cât de tributari suntem majoritatea dintre noi unor cutume care ne împiedică să trăim:
„S-a întâmplat atunci când am încetat să mai mergem la muzee. Ani de zile ne-am dus aproape în fiecare week-end. Apoi într-un week-end n-am mai fost. Atunci s-a terminat totul între noi. Când am încetat să mai mergem la muzee. Și totuși am rămas căsătoriți ani de zile după aceea. Ani de zile. De ce am făcut asta?”
Te face să te întrebi care era dilema: de ce n-au mai mers la muzee sau de ce au continuat să rămână căsătoriți atâția ani, în pofida faptului că nimic nu le mai stârnea curiozitatea? Pentru asta probabil Kelman va trebui să scrie altă carte.
Pe 16 februarie, cum am stabilit, vă aștept la club să dezbatem poftele sexuale ale bărbaților cu bani. Sper să se găsească și un curajos să vină, nu numai fete, ca să putem discuta aplicat 😉 Musai cu un Cosmo în mână.
Imi place directia in care merg in ultimul timp postarile tale. Recunosc, am inceput sa comentez pe blogul tau dupa postarea „Ce vor fetele dupa ce se marita” :).
Asa ca vreau sa ma alatur si eu clubului tau de carte, doar ca la prima cautare nu am gasit un buton pentru asta (o sectiune pentru clubul de carte) 😀 Cum fac?
Si aceasta cartea lui Nic Kelman va fi cartea de citit pana la intalnirea din februarie?
Multumesc 🙂
Nu e pe bază de adeziune cu buton 🙂 Citești cartea și vii la întâlnire în locul pe care îl anunț în săptămâna dinaintea acelei sâmbete. Dap, până atunci trebuie citită cartea. După aceea propunem și votăm altele pentru lunile următoare. Găsești toate postările despre clubul de carte la categoria „carte&alte arte” (subcategorie la Plezirizda 🙂
Foarte multumesc. Citit si regulile, luat aminte, acum trebuie sa imi iau cartea 🙂
Ca si in lumea reala, sunt invitati doar baietii cu bani. Ceea ce confirma, macar partial, teoria cu prima meserie.
Unde sunt invitați doar băieții cu bani?
George spune ca la clubul de carte sunt invitati doar barbatii cu bani.
George se înșală
Hm, eu am dat un pic alta interpretare scenei cu mersul la muzee. Din cite retin, ala care mergea la muzee era oaresce intelectual. Pentru mine, ideea era ca obisnuia sa mearga cu iubita/nevasta la muzee in weekenduri, era placerea comuna, liantul relatiei dintre ei, locul unde se intilneau spiritual…pina in acel prim weekend in care nu s-au mai dus, nu au mai avut nevoia si placerea de a o face impreuna…
Păi da, asta cu muezeele era plăcerea comună, dar întrebarea de la final poate avea dublu sens, nu crezi? De ce continuă oamenii să rămână împreună chiar și în lipsa plăcerilor comune?
voi acolo, in clubul de carte, aveti multi barbati? 😛 sa inteleg ca le pregatiti interogatoriu serios la intalnirea clubului…nici nu e nevoie sa citeasca romanul, cred ca e suficient sa-si faca rezumatul propriilor fantezii si va declarati satisfacute pe 16 😀
Păi vino să vezi câți sunt. Nu prea te încadrezi nici la vârstă nici la venituri, pentru fanteziile alea, așa că zic să citești cartea măcar să afli ce te paște după 45 încolo 😉
Fanteziile nu costa, si cu siguranta n-au varsta :P. Daca nici atata lucru nu reiese din carte, n-are sens sa pierd vremea cu ea.
Femeile, în viziunea bărbaților lui Kelman se „strică” de îndată ce devin conștiente, informate, iubite oficiale, soții, mame, femei de carieră. Când încep să ceară să fie mințite frumos atunci încetează să mai aibă ceea ce-și doresc bărbații. Încetează să mai fie fete, cu pielea întinsă pe abdomen, fese ferme, sâni abia înmuguriți și păsărici dulci.
…
N-aș zice că te face neapărat să urăști bărbații cartea asta, decât dacă n-ai trăit până acum în lumea reală. Până la urmă e suficient să citești presa tabloidă ca să descoperi personajele lui Kelman. Monici și Columbeni sunt prin urmare peste tot
…În lumea reală, teoria omului nostru e pe cale să devină pateu (cum îi spunea defunctul gigel.org), datorită repetiţiei şi distanţării faţă de realitate.
Adică în majoritatea cazurilor întâlnite în viaţa reală de la noi partenera apropiată de perfecţiune este fie o Lolită, dar una inteligentă şi cu carte, fie „o femeie conștientă, informată, matură şi cu carieră”. Adică fie o femeie mult mai tânără decât Dorelul nostru, fie una mai în vârstă decât el.
Opusul ei -cea mai proastă opţiune- este ceea ce babele de toate vârstele numesc „o fată cu care te potriveşti”. De bine ce te potriveşti sunt pline ziarele de incidente în care cei doi îşi dau în cap.
~Nautilus
PS de data asta l-a scris Kathy şi eu, Nautilus, mi l-am atribuit. Aşa, ca Ponta 😀
Supraevaluarea sexului este radacina confuziei. Evident ca primul motor al relatiei dintre un barbat si o femeie este sexul dar nu e suficient. Dupa calmarea entuziasmului initial spatiul comun mai trebuie umplut si cu altceva. Dumnezeu, in nemarginita lui intelepciune, ofera solutia banala – copiii. Pentru spiritele comune e de ajuns. Insa atunci cind ego-urile partenerilor sint ceva mai complicate treaba se… complica (rau de tot). Din pacate foarte multi din „complicatii” astia nu poseda suficient singe rece si gindire auto-analitica. Pe scurt ceva in scafirlie. De la bun inceput barbatii ramin fixati pe aspectul fizic al femeilor (asa cum se subliniaza si in articol) trezindu-se ulterior „incatusati”, adica „pentru un pic de sex sa stau eu cu scutecele in mina ? – asta-i viata ?”. In sensul asta intreb: aia doi, in afara de muzee ce idei tranzactionau ? Pai eu spun ca de fapt priveau exponatele precum viteii poarta noua, altfel un sfert de muzeu iti ofera subiecte de discutie pentru juma’ de an (si, dupa o disputa zdravana, ce partida de amor tragi). Atunci cind intemeiati o casatorie INTOTDEAUNA puneti-va problema: „Ce mama dracului vom mai face impreuna la batrinete ? CE ?”.
Evident ca chestiunea este mult mai complicata – in nici un caz atit de simplu-simplista precum o prezinta Kelman. Sau a simtit el ce vrea publicul si ofera „marfa” pe masura.
Haha, deci omul a scris o carte din care reiese că bărbaţii e porci (şi că e nevoie de mai mult decât de o hârtie de la primărie pentru ca doi oameni să aibă o relaţie de companionship). Aşteptăm cartea din care să descoperim şi că roata e rotundă 😀
Cam așa, se pare că domnul Kelman nu auzise de Elena Cârstea până atunci 🙂
Pentru orice barbat este de preferabil (instinctual) o femeie mai fertila decat una la care ovarele incep sa se „usuce”. E instinctul de reproducere care se manifesta ca o preferinta (in general) fata de femeile mai tinere.
In trecut ca si barbat daca preferai o femeie tanara aveai sanse mai mari sa lasi urmasi. Acum, noi, urmasii acelor barbati mostenim instinctele lor, instincte perfect normale care nu trebuie condamnate.
Asadar, una de 20 de ani va arata mai bine decat una de 35 ani. De fapt chiar si femeile fac tot posibilul ca sa para mai tinere: farduri, ascunderea ridurilor etc. Cele mai multe reclame adresate femeilor se refera la produse de infrumusetare, care fac „pielea ferma”, adica produse de imitatie a unei varste fragede.
Cartea nu vorbește despre instinctul pentru procreere, și nici de femeia de 20, ci de adolescente, adică între 14 și 18 maxim 🙂 Altfel, știm că cu instinctele vă scoateți întotdeauna 😛
Asa ne scoatem 😛
Voi preferati barbatii care isi urmeaza instinctele nu barbatii care au in cap prostii cum ar fi „dragoste”, „respect” fata de femeie. Pe acestia din urma ii transformati in amici.
Si voi va urmati aceleasi instincte: cautati barbatul dominant si dur fata de care se manifesta „chimia”. Numai ca va mintiti pe voi insele ca vreti altceva.
Diferenta dintre barbati si femei este ca un barbat nu se minte pe sine si recunoaste (cel putin fata de el) ce il atrage (sexual).
Să nu generalizăm, totuși 🙂 dar da, în mare ai dreptate
…dollo, e posibil să te aştept unu-doi ani… să faci 45…
Vin si eu! Tocmai mi-am luat cartea!