U n șofer a omorât un copil. După un an de procese mama copilului varsă lacrimi la TV cum că ea și ceilalți frați ai micuțului mort la șapte ani nu pot să-și ostoiască durerea și dorul de el cu numai câteva mii de euro. Familia cere mai mulți bani și acuză instanța că ar fi acordat o despăgubire prea mică pentru că a văzut că familia e nevoiașă. Nu este vorba de un șofer celebru, ca în cazul Huidu, unde familiile victimelor deja vorbesc despre despăgubiri morale de sute de mii de euro.
Nu știu de ce dar n-am reușit să empatizez cu durerea financiară a mamei respective pentru că tot cazul duhnea a oportunism: dacă tot a murit ăla micu de ce să nu o ducem și noi mai bine pe seama lui? Nu contest tragedia prin care trec oamenii care pierd pe cineva drag. Fie că e vorba de copilul cuiva, părintele sau soțul cuiva, o astfel de pierdere e imposibil de exprimat în cuvinte, cu atât mai puțin în bani. Cred că nici șoferul care a produs accidentul nu e scutit de remușcări, depresii sau alte forme de regret, oricât s-ar grăbi oamenii să-i condamne de „ucigașii șoselelor”. Astfel de tragedii se pot întâmpla indiferent cât de prudent conduci, de aia se numesc accidente, și cu excepția cazului că șoferul respectiv a condus la beție sau fără carnet sau în alte circumstanțe agravante, nu cred că pentru asta ar trebui să se facă pușcărie. Ar trebui să existe alte forme de răscumpărare a greșelii: muncă în folosul comunității, plata unei pensii alimentare familiei, chiar interzicerea dreptului de a mai conduce mașini (mai ales în cazul celor prinși băuți la volan aș introduce pedeapsa asta).
O să ziceți că șoferii în general nici nu fac închisoare pentru asta, dar de fiecare dată se iscă așa o dispută în societate, din care reiese că majoritatea ar vrea chiar să-l condamne la moarte pe ticălos, deși mâine sau în orice clipă oricui i se poate întâmpla la fel.
Dar mi se pare o ipocrizie din partea familiei să se târguiască pentru despăgubiri cu șoferii sau cu firmele de asigurări, în condițiile în care viața unui om nu poate fi înlocuită de nicio sumă de bani. Da, pot să înțeleg să se acorde despăgubiri mai mari sau pensii în cazul în care mortul este un întreținător de familie, și fără munca lui copiii minori ar rămâne măcar cu o pensie de urmaș. Pe sistemul văduvelor și urmașilor eroilor din războaie. Mi se pare normal ca firma de asigurări sau chiar șoferul vinovat să plătească până rămâne falit pentru tratamentul și readucerea la forma inițială a victimei, în cazul în care supraviețuiește, plus despăgubiri morale cât cuprinde. Pentru că numai acea victimă este până la urmă îndreptățită să le primească.
Știu că probabil mulți nu veți fi de acord cu mine și-mi veți spune că dacă aș fi în situația aia l-aș urî atât de mult pe vinovat încât aș vrea să-i iau și viața, nu numai banii. Poate că așa e, dar indiferent ce și cât i-aș lua, tot nu mi-ar aduce înapoi persoana pierdută, iar pentru banii obținuți m-aș simți vinovată că profit de ei cu prețul vieții cuiva. Și da, știu argumentul că al meu putrezește în pământ iar șoferul e bine mersi, bea, mănâncă și se bucură, dar zău că nu cred că un om care a omorât din greșeală pe altul se va mai bucura vreodată cu adevărat în viața lui.
***
Pe de altă parte, o chestie care mă mai enervează zilele astea este ipocrizia din tabăra șoferească de data asta. A ăstora care stau la coadă cu zilele ca să-și preschimbe permisul auto, de frica vizitei medicale obligatorii introduse de la 19 ianuarie. Pentru echilibrarea lucrurilor aș propune ca ăstora care și-au înlocuit permisele zilele astea, de când cu isteria, să li se introducă la schimb obligativitatea de a plăti asigurări duble. Dacă tot vor să conducă și să trăiască periculos, fără să se caute timp de zece ani la sănătate, atunci să plătească asigurări ca și când ar avea grad de risc sporit.
Știu că e abuziv, dar pe cât de aiurea mi se pare din partea unei familii să stoarcă bani de pe urma mortului, pe atât de tâmpiți mi se par oamenii care fug de vizita medicală cu prețul vieții lor sau chiar al altora. În cazul ăsta poate n-ar strica să-i întrebe cineva cât preț ar pune ei pe o viață pierdută într-un accident de mașină?
ca mai intotdeauna, de acord in totalitate cu tine, Dollo!
Da si nu. Cred ca despagubirile trebuie sa fie consistente macar prin prisma faptului ca poate aduce o conduita mai preventiva. Ramane in grija Domnului sa judece oportunismul rudelor mortului. In mod normal despagubirile ar trebui achitate de o societate de asigurari si sincer chiar nu vad rostul ca profitul acestora sa ramana foarte putin atins din considerente morale.
E un subiect delicat si personal cred ca plata despagubirilor este un compromis care niciodata nu o sa satisfaca.
Legat de plata, e greu de cuantificat – victima poate sa fie capul familiei si singura sursa de venit sau un batran singuratec.
Suna dur dar impactul financiar asupra familiei e foarte diferit.
Idem poate sa fie un somer sau un angajat de varf (ex: CEO) intr-o companie – ca atare venitul lunar pierdut e diferit.
Cei X EUR pot sa fie multi sau putin – depinde de la caz la caz.
Problema este ca majoritatea incidentelor nu sunt accidente propriu-zise ci rezultatul agresivitatii soferilor, pasivitatii politiei si a furtului asfaltangiilor (la care Statul e partas). Lucru care nu pare sa se schimbe prea curand…
Ha, mi-a venit o idee genială! N-ar fi mai bine ca în locul pedepselor cu închisoarea sau plata despăgubirilor să fie obligatorii următoarele?
1. Să i se anuleze definitiv dreptul de a conduce.
2. Cu banii pe care îi cheltuia cu carburantul să-şi plătească transportul în comun.
3. Maşina să fie vândută şi banii donaţi unui orfelinat, alegerea orfelinatului fiind la latitudinea fostului şofer.
4. Fostul şofer să semneze că e de acord cu prelevarea organelor sale atunci când va muri.
5. Să fie obligat să mănânce sănătos (carne la grătar sau la cuptor, legume proaspete sau fierte, cel puţin un fruct pe zi, zahărul exclus total ca să fim siguri că nu face cancer), astfel încât organele lui să fie utilizabile la o adică. Control medical o dată pe an, amendă dacă nu ies bine analizele.
6. Toate computerele sale şi ale familiei să ruleze obligatoriu World Comunity Grid cu 50% resurse alocate permanent.
Probabil că l-aş ierta dacă s-ar înscrie într-un asemenea program, m-aş gândi că tot răul pe care l-a făcut va duce la o viaţă mai bună a altor oameni. Nu zic că aş ieşi cu el la un suc, dar poate că nu m-aş mai gândi să-l înjunghii noaptea pe o alee întunecată.
P.S. Dacă par psihopată, să ştiţi că nu sunt (toţi nebunii zic că sunt sănătoşi, aşa-i?)
Ei, asta cu dieta nu știu cât de importantă ar fi, dar poate că interdicția de a mai conduce ar fi o chestie destul de înfricoșătoare.
Cum aşa? Mie nu mi se pare că vine sfârşitul lumii dacă trebuie să fii pasager în maşina prietenilor sau a nevestei sau dacă foloseşti transportul în comun.
Mă refeream la dietă, transportul în comun oricum îl vei folosi (dacă nu ai bani de taxi) în caz că nu mai ai voie să conduci
🙂
nu stiu de ce dar cred ca tot ai cauta sa il injunghi
…cred că e de făcut (pe lângă o discuţie destul de lungă, sentimentală şi filozofică) o distincţie în situaţia cazului prezentat fiindcă, trecând peste neghiobia unor şoferi care, vezi şi cazul recent de la Craiova, sunt mai răi ca animalele (nu cele domestice), nimeni nu doreşte să i se întâmple aşa ceva. Fac referire la cazul tratat de Dostoievski în Fraţii Karamazov unde, la scara acelui timp, se întâmpla o nenorocire cu un copil… Acolo, „oamenii” acţionau creştineşte, moral – chiar dacă tragedia era în adevăratul sens – iar aici, cetăţenii de lângă noi, tratează ca pe o afacere situaţia, neţinând cont de relaţia, de diferite grade, apropiate sau mai îndepărtate, cu victima…
sunt de acord cu tine de la un capat la altul al articolului. mai pe la inceput ma ambalasem nitel gandindu-ma la intretinatori de familie (sau nu neaparat unic intretinator de familie in societatea noastra, dar orisicat), dar am vazut ca te-ai ocupat si de asta si m-am calmat.
vanzand discutatia ca n-ai cum face un accident daca esti prudent, mi-am amintit de accidentul in care am fost pasager. colegei mele i-a explodat un cauciuc, ne-am busit de peretele pasajului (ala de la unirea) si ne-am dus de-a curmezisul pe banda de langa. norocul nostru ca aia de pe banda aia ne-au vazut piruetele, au incetinit si oprit, ca am mai auzit cazut in care victimele au scapat relativ intregi din busiri/rasturnari nasoale si apoi a venit unul din urma (dupa mai multe minute, nu vorbim de buseala initiala) care le-a nenorocit pe viata.
si, cu riscul unor oua/rosii in capul personal, eu zic ca nu se ascundem dupa deget/prun/cires si sa nu consideram ca nu exista persoane care nu incearca sa traga foloase materiale dintr-o tragedie personala.
asa cum la articolul cu „viarna lui ’54” a ramas intrebarea: „daca nu venea ninsoarea si apoi ajutoarele, de unde cereau toti aia care faceau scandal mancare?” sper ca m-am facut inteleasa, nu-s in stare sa elaborez.
Cred că totuşi omul vorbea de faptul că nu poţi avea parte de accidente din vina ta dacă eşti prudent, ci doar de accidente care nu se produc din vina ta, de genul: cauciuc explodat, pieton sinucigaş, etc.
probabil, dar accidente in care se pot produce „din vina masinii” pe care o conduci se pot produce si fara sa fie vina ta. de aia sunt accidente.
Cateva observatii cu iz juridic:
1. Despagubirile (sanctiune civila) acordate urmasilor sunt destinate a le acoperi acestora anumite prejudicii (vezi 3 mai jos), iar nu sa conduca la o conduita mai atenta a faptasului. Pentru asta sunt alte sanctiuni, de natura contraventionala sau penala.
2. Despagubirile se acorda in functie de prejudiciul pe care il acopera, nu in functie de posibilitatile faptuitorului.
3. Prejudiciul e de doua feluri: material si moral. Urmasii pot, evident cere daune morale pentru durerea incercata, dar acestea in general nu sunt foarte mari. Alta e chestiunea daunelor materiale; aici se incadreaza lipsa venitului pe care il aducea in familie victima, asa ca toti cei aflati in intretinerea sa pot obtine daune, chiar cu titlu periodic, de la faptuitor. O chestiune importanta este realitatea si actualitatea nevoii urmasilor, in sensul ca, de exemplu, nu se vor face plati perpetue catre copiii victimei dupa ce acestia nu mai indeplinesc conditiile legale de a fi in ingrijirea parintilor si pot obtine venituri din munca (cel mult 26 de ani daca continua studiile). Daca vorbim de o victima in viata I se pot acorda despagubiri, din nou fie cuantum global fie periodic, pentru pierderea capacitatii de munca.
E o discutie lunga, nu vreau sa intru in multe detalii, ideea e ca in drept nu e ca la TV. Chestiunile sunt bine delimitate si larg cunoscute.
Curios cum toate problemele pe care le-ai ridicat sunt rezolvate foarte simplu de firmele de asigurari in alte parti.
Cum? Simplu: sistemul bonus-malus dus la extrem. Astfel asigurarea se face in functie de tipul masinii (cai multi, motor mare etc.) kilometrii anuali condusi si varsta soferului.
Adica daca ai pana in 28 de ani si vrei sa asiguri o masina cu un motor de 150 de cp fara limita de kilometri o sa-ti dai si un rinichi sa platesti asigurarea pe O LUNA.
Adauga un sistem de genul „Preventel” al firmelor de asigurari pentru soferii cu incidente si gata.
Decat sa busesti o masina in astfel de conditii, mai bine stai de 5 ori la stop si opresti la toate trecerile de pietoni chiar daca nu e nimeni prin preajma.
A, si amenzile sa fie amenzi cu poprire automata pe salar sau contul bancar la sfarsitul anului fiscal, in caz de neplata.
Iar amenzile de circulatie sa faca categorie distincta si sa fie trecute in cazier.
Utopic? Prin alte parti e normal…
Nu neapărat.
„Asigurare nesimţită la un bolid de peste 150 CP” înseamnă în Marea Britanie grupa de asigurare de la 15 în sus (există 20 de grupe posibile).
Grupa 16 (exemplu Golf V GTI) înseamnă 1600-1800 GBP/an (1 GBP = 5,32 RON), ceea ce la veniturile unui profesionist mediu de la ei nu e insuportabil. De fapt foarte mulţi dintre cei care s-au plâns de asigurare au adăugat repede „because I don’t have a job now”. Adică la ei un fomist fără job are maşină de 20 000 EUR şi nu are asigurare 🙂
Asigurări cu adevărat exagerate din punctul lor de vedere sunt cele aplicate unui începător de 18 ani, care trec de 3000 GBP şi e preferabil ca maşina să rămână pe numele unuia din părinţi.
~Nautilus
De acord cu tine. Dar cei cateva sute de lei pe AN, cat costa un RCA in Ro, parca prea te indeamna la nepasare.
RCA e 900-1200 lei/an. (Din punctul meu de vedere 😉 )
O asigurare completă cum practică occidentalii e parţial RCA şi parţial CASCO (adică îţi acoperă şi pagubele proprii), şi dacă e comparată cu un CASCO moderat de la noi (care la o maşină medie e cam 600-800 EUR/an) plus RCA de la noi nu mai ieşi atât de ieftin.
~Nautilus
totalmente like voua. Acum mai si candidati pe undeva ca sa va pot vota ?
>>Pentru că numai acea victimă este până la urmă îndreptățită să le primească.
Mai, tu ne indemni sa il facem pe ala praf. Adia, daca se mai ridica, marche arriere, avant, marche arriere, avant 😀
>>dar zău că nu cred că un om care a omorât din greșeală pe altul se va mai bucura vreodată cu adevărat în viața lui
zicebine, sigur. Doar ca! Multi in zilele naostre nu prea mai sunt oameni.