Ce vor fetele după ce se mărită

Un băiat bun cu care să se mărite și un băiat rău la care să viseze. Și sex fără opreliști. Cel puțin așa zice Erica Jong în „Teama de zbor”

B igamia e să ai un soț în plus. Monogamia  e același lucru. Așa își începe Erica Jong celebra ei carte publicată în 1973 – Teama de zbor. Cartea a marcat debutul ei ca romancieră, eliberarea ei ca femeie și totodată confirmarea, pentru milioane de femei, poate, că nu sunt singure în căsniciile lor nefericite, pentru care au luptat ca niște leoaice ca să le dobândească.

Isadora – eroina și povestitoarea din „Teama de zbor” – traversează la 29 de ani o etapă prin care am trecut și eu cam la aceeași vârstă. „Ajunseserăm în acel moment crucial într-o căsătorie (cinci ani și cearceafurile pe care le-ai primit ca dar de nuntă tocmai s-au subțiat), când e timpul să hotărâți dacă să vă cumpărați cearceafuri noi, să faceți poate un copil și să trăiți cu nebunia celuilalt până când moartea vă va despărți – sau să renunțați la stafia mariajului (să aruncați cearceafurile) și să începeți să faceți sex la întâmplare și cu alte persoane.”

Simțea că viața ei și a celui de-al doilea soț – Bennett – deveniseră două șine de tren. El era psihiatru, ea scriitoare aspirantă. Amândoi veneau în căsnicie cu un bagaj emoțional complet dat peste cap: el din familie, ea din prima căsătorie. E momentul acela în care bătrânii, familia, mamele ne spun invariabil „fă, mamă, un copil, că asta îți va împlini viața!”. Plus că te va afunda și mai mult „în rândul lumii”, desăvârșind ceea ce cununia începuse. Ei bine, Isadora avea acest model în familie. Mama ei își sacrificase potențiala carieră de pictoriță ca să devină o mamă frustrată de familie. Surorile ei se măritaseră și aveau copii. Mulți. Toată familia se uita la ea cu acea privire nerăbdătoare. „Și tu, când?!” Ea își dădea doctoratul în literatură, publicase câteva poeme, era deja la al doilea mariaj, dar toate păreau o ramă pentru un tablou din care lipsea pictura.

Zipless fuck* – tradus în românește „sexul fără opreliști” – zicea ea că era ce-i lipsea. Sexul cu un necunoscut, în tren, o scenă văzută cândva într-un film și repetată obsesiv în tânjeala ei erotică după acel bărbat care „să-i umple toată găurile”, dar despre care să nu știe mai nimic și după care să nu urmeze nimic. Asta în ciuda faptului că sexul cu cel de-al doilea soț era foarte bun, după cum tot ea mărturisește, doar că Bennett nu o săruta niciodată și nici nu excela la capitolul comunicare.

Apoi l-a întâlnit pe Adrian Goodlove care părea răspunsul exact la dorințele ei. Un cuceritor care se revendica neo-existențialist și care i-a oferit mai multe beții decât orgii, dar în final a ajutat-o să afle că toate obsesiile ei arată mai bine pe hârtie decât în realitate. Deși merită citită pentru stilul plăcut, amuzant, erotic – chiar neverosimil de „umed”, după părerea mea – cartea mi s-a părut o continuă oscilație între „Dragostea durează trei ani” și obsesiile mamelor transferate asupra fetelor: să găsești un băiat bun, să te îndrăgostești, te măriți. Și după aceea?

***

M-am recunoscut oarecum în povestea Isadorei din câteva puncte de vedere. Și mie mama mi-a ținut în adolescență discursul cu „să pleci mireasă din casa mea”, și eu am descoperit într-o căsnicie – și în câteva relații ulterioare – ce înseamnă să fii al dracu de singur în doi, și eu am vise erotice – cât am citit cartea asta cel puțin am visat numai partide de sex fără opreliști 🙂 – și toată viața mea m-am întrebat cum reușesc ăia căsătoriți de zeci de ani să depășească plictiseala, saturația, să treacă peste inevitabilele tentații și să rămână în cuplul ăla în care au intrat pe vreme bună.

De fapt dacă e să o completez un pic pe Erica Jong aș zice că nu neapărat sexul fără opreliști ne bântuie pe noi femeile – mai degrabă cred că asta e o fantezie masculină – ci dorința de noi începuturi. Dacă bărbaților le place vânătoarea, nouă cred că ne place curtea și deznodământul în același timp, altfel nu-mi explic de ce mama se uită și la 70 de ani la telenovele, și manifestă chiar și la vârsta asta anumite frustrări feminine în raport cu un anumit bărbat care se încăpățânească să … nu facă ce trebuie 😉

Cred că sunt puține femeile care reușesc să aibă aventuri extraconjugale și să treacă peste ele ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Spre deosebire de bărbați noi ne inflamăm suficient de mult chiar și dintr-un flirt, iar cazuri de „îi iubesc pe amândoi la fel de mult” sunt destul de rare. De regulă trebuie să alegi, ca și Isadora, între căsnicia ca o promisiune călduță a unei pensii mici dar sigure, și aventura sub formă de multe salarii compensatorii pe care le spargi rapid în magazinul de electrocasnice, deși știi că după asta nu mai ai nici măcar ajutor de șomaj.

Povestea Isadorei cu Adrian – până la urmă povestea oricărei fete cu bărbatul care se ferește de angajamente ca dracu de tămâie, dar care-ți promite doar clipe de extaz și „eliberarea femeii din tine” – este aceeași din toate timpurile. Ea își dă seama că ar trebui să divorțeze de Bennet, dar paradoxal cochetează cu ideea de a se mărita cu Adrian, deși tocmai ce admisese minusurile căsniciei. Noroc cu existențialismul lui și cu familia care-l aștepta, cuminte, acasă.

Finalul cărții, ca și întreaga poveste, e o ilustrare a lui „ai grijă ce-ți dorești că se poate împlini”. Isadora se trezește în același punct din care plecase. Așteptând să vadă ce se va întâmpla în căsnicia ei, după ce experimentase sexul fără opreliști, ba chiar, ironic, fusese la un pas de un semi-viol într-un tren, cu un necunoscut, așa cum visa. Biografia scriitoarei ne spune că până la urmă a ajuns la al patrulea soț, și a făcut chiar și un copil. O fată care nu i-a călcat pe urme, ci e mamă de trei copii, fericită în căsnicie, dar și scriitoare în același timp. O victorie a feminismului pe care mama ei îl credea imposibil cu 30 de ani în urmă.

Din 1973, când această carte împărțea lumea în două prin limbajul ei, prin curajul fantastic al autoarei de a se deschide așa, în cele mai intime detalii – cartea e o îmbinare de ficțiune erotică cu autobiografie –  femeile s-au impus în literatură, și nu numai, au traversat câteva revoluții sexuale, dar au continuat, în sufletul lor, să rămână tot niște romantice incurabile care visează la dragostea veșnică. Iar după ce o obțin caută sexul fără opreliști 😉

***

Cartea Ericăi a fost tradusă în peste 20 de limbi – a apărut și în română în 2010 – și și-a făcut autoarea celebră. Femeile care o citesc își recunosc în ea trăirile, așteptările, iluziile și dezamăgirile – fiecare avem cel puțin câte un Adrian în viață, nu? – iar bărbații… Ei bine, după cum admite chiar Erica în epilogul scris la 30 de ani de la publicarea cărții: „Un bărbat pe care l-am întâlnit la New York la un dineu a exclamat: ori de câte ori vedeam acea carte pe noptiera unei femei, știam că o să am noroc”.

*Zipless fuck a fost expresia care a făcut-o pe Erica Jong poate mai celebră decât cartea în sine. La cei 70 de ani pe care-i are acum, autoarea mărturisește la finalul cărții că se temea la un moment dat că-i va fi gravată pe cruce expresia asta.

Etichete: , , , , ,

19 comentarii la “Ce vor fetele după ce se mărită” Subscribe

  1. Ramona 05/01/2013 at 21:56 #

    Dollo, nici nu stii cate becuri ai aprins cu articolul asta :))

    • Gigell 06/01/2013 at 02:18 #

      Dollo, Ramona, ce faceti zilele astea ?

      • Dollo 06/01/2013 at 02:30 #

        Ne mărităm 😛

        • Tudor 08/01/2013 at 22:04 #

          Apai atunci eu sunt interesat de ce se intampla dupa :))

          • Dollo 08/01/2013 at 22:49 #

            Păi n-ai înțeles că se întâmplă în timpul… 😉

  2. Escu 06/01/2013 at 11:26 #

    „Problema” asta am mai intalnit-o in carti, scrise tot de femei… evident. E o idee reciclata a unor dudui care nu prea stiu sa aleaga, sau ce sa aleaga si sfarsesc in acelasi punct de unde au plecat.
    Nu mai stiu pe unde am citit…dar se pare ca femeile scriu mai prost decat barbatii. In cazul de fata, sunt de acord.(ma refer la carte, nu la postare)

    • Dollo 06/01/2013 at 12:44 #

      Mie cartea mi s-a părut foarte bine scrisă. Subiectul poate fi discutabil, chestie de percepție. În fond cine poată să ridice piatra?

      • Escu 07/01/2013 at 07:58 #

        Nu e vorba de ridicat piatra, ci de spus ce-am citit/auzit. E doar parerea mea. Nu trebuie sa placa nimanui.

    • TNH 06/01/2013 at 21:06 #

      Escule, mai trăieşti, maică? Dacă te uiţi prin statistici şi vezi că mai ai un singur vizitator, să ştii că eu sunt.

      • Escu 07/01/2013 at 07:58 #

        dap. multam de vizite. 🙂

    • Xanaxdoo 07/01/2013 at 01:28 #

      Escu, daca intr-adevar crezi asa, la gramada, ca femeile scriu mai prost decit barbatii, ti-l recomand calduros pe autorul de best-seller-uri Guillaume Musso.

      Cit despre cartea Ericai Jong, ar fi recomandabil sa o citesti inainte de a o critica. Se considera ca a dat tonul celui de-al treilea val al feminismului, iar Henry Miller (ai auzit de el?) spunea „Aceasta carte va deveni o piatra de temelie a literaturii” („a literaturii”, nu „a literaturii feminine”, si nici „a feminismului”). Dar sigur, cine e Henry Miller in comparatie cu cineva care stie atit de mult despre scriitura feminina, fara macar sa deschida cartea?

      • Escu 07/01/2013 at 08:09 #

        Reciteste comentariul meu si apoi reformuleaza :). Multam. Faptul ca mi-l servesti pe Miller spune multe despre ceea ce citesti. Prefer sa ma opresc aici. Citeste Simone de Beauvoir – Le Deuxième Sexe si apoi poti sa ma scoti la un ceai, sa discutam despre valurile feminismului si scriitura feminina.

      • JB 30/01/2013 at 15:20 #

        Nu cred ca a da tonul celui de-al treilea val al feminismului e vreo smecherie, ceva de lauda. Pe bune.

        In ceea ce priveste predictiile se pare ca H.Miller nu statea chiar grozav.
        Da’ mai degraba eu cred ca H.Miller era un gentleman si un om f.amabil…..

        Literatura, de orice gen, e una frate.
        Putem compara Dostoievsky cu Jane Austen. Nu rezultatul comparatiei conteaza ci faptul ca ii putem pune in aceeasi categorie numita literatura….buna

        Sa inteleg ca putem compara „piatra de temelie”, the one and only Erica Jong cu Umberto Eco ?!? Sau poate cu Tolstoi, Balzac (adorat de cititoare)?! Ma refer la valoarea literara….

  3. Andree 07/01/2013 at 11:39 #

    Aveam cartea, asa ca m-am apucat ieri si am citit-o … Mi-a placut, m-a enervat, m-a enervat, mi-a placut:) Cum i-am perceput eu : trei copii mari care se simteau cumva straini in propria lor viata; si pentru niste oameni asa de depresivi, erau foarte activi!:))) Uneori m-a cam ametit felul in care scria, insa e ceva diferit fata de ce am tot citit in ultimul timp, asa ca n-am putut sa o pun deoparte.

    Sfarsitul m-a cam luat prin surprindere, fiindca in general ma astept sa se spuna exact „ce si cum s-a intamplat”:) … insa imi dau seama ca ii este tipic Isadorei. Imi e greu sa o inteleg cum nu poate alege (asa cum si cu cei cunoscuti imi e uneori greu sa ii inteleg cum nu pot alege ceva clar), insa totusi o inteleg la partea cu contradictiile interioare … si mi-a placut cum a abordat in carte partea aceasta. E ca un fel de reamintire a faptului ca, daca nu reusesti sa-ti clarifici cumva contradictiile tale interioare, poti ramane blocat intre ele chiar si o viata intreaga, mai mult consumandu-te decat traind. Barbat sau femeie. Ei, mi-am facut eu un fel de concluzie:)) … de fapt, finalul cartii mi-a amintit de cineva care de curand ma indemna sa nu mai caut mereu sa definesc si sa trag concluzii, pentru ca „lucrurile sunt – pur si simplu”… Incerc sa privesc si din perspectiva asta:) Cam astea sunt acum gandurile mele legate de „Teama de zbor”… multumesc ca ai scris despre ea si astfel am citit-o si eu!

  4. val 07/01/2013 at 12:07 #

    Dollo, La Multi Ani !

    dar o carte adecvata vârstelor noastre nu recomanzi ? asta trebuia citita acu vreo douaj(cinci) de an, nu crezi ? 😀

    • Dollo 07/01/2013 at 12:42 #

      Nu cred. Cum spuneam, femeile rămân niște romantice la orice vârstă 😉

  5. old 45 10/01/2013 at 20:05 #

    …ce mai ştiţi de Flora Tristan? 🙂

  6. Paula Mru 05/10/2016 at 02:55 #

    Azi am aflat de cartea asta şi cu prima ocazie o cumpăr. Am răsfoit-o, e răvăşitoare, e un moment al vieţii mele în care mă regăsesc enorm în carte, abia aştept să o citesc. Ce voiam să-ţi spun, da, da, da! ai cea mai mare dreptate din lume când spui de noile începuturi, Doamne, cât iubesc noile începuturi şi ce dor îmi e… Şi cu flirturile la fel, ai mare dreptate, ne inflamăm suficient de mult chiar şi dintr-un flirt. Am mai citit lectură pe subiect, dar chiar sper ca lectura de faţă să-mi dea un imbold, să-mi dea ceva, orice. Minunat articol! Îmi place gândirea ta.

    • mihai 05/10/2016 at 09:37 #

      Ca să-l citez pe Gigell, de mai sus: Paula, ce faci zilele astea? 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte