„O țară atât de bogată și întinsă suferea de o alimentație extrem de săracă și trebuia să importe alimente precum orezul, făina și zahărul. De neînchipuit. Foametea și inundațiile i-au obligat pe țărani să-și vândă pământurile și proprietățile în schimbul unor sume mizere. Culmea, în mentalități se instalase ambiția de a fi bogat. Bogăția înlocuise prestigiul. Toată lumea voia să fie bogată în loc să fie inteligentă. Inteligența, sensibilitatea, au început să decadă pe scara valorilor omului simplu. Un buzunar plin valora mai mult decât o mulțime de vise și idei.
Calamitățile, malnutriția, demoralizarea ucideau mii de persoane. Odată pierdută speranța, justiția nu însemna mare lucru, nu avea vreun sens. Lumea se resemna în fața ororii sau emigra.”
Deși pare un tabloul românesc de secol 21, nu e. E o pictură chinezească de la 1900, descrisă într-un stil prețios și ușor fantastic de scriitoarea cubaneză Zoe Valdes.
„Eternitatea clipei” începe ca un basm chinezesc, cu pagode, zăpezi imaculate, chinezi cu părul strâns în cozi lungi, chinezoaice cu picioare mici, broderii cu fir de argint și peisaje romantice, ca pictate pe un serviciu de ceai din porțelanul cel mai fin. Dragostea născută dintr-o privire între artistul de operă Li Ying și micuța Mei se derulează încă în vremea când educația se dobândea în mănăstirile budiste, iar virginitatea se „vindeca” înainte de noaptea nunții printr-o operație delicată executată de babele satului, cu degetul 😉
Lumea asta se prăbușește 15 ani mai târziu și Li Ying emigrează lăsând-o pe Mei cu trei copii, așteptând bani de la el. Când nu mai vin nici măcar vești de la tatăl plecat în bejenie, fiul îi calcă pe urme. Cartea devine o călătorie fabuloasă a familiei Ying către tărâmul făgăduinței de atunci – Cuba – și adaptarea lor la vremurile și locurile în care sunt siliți să ajungă. E o poveste destul de actuală, în ciuda patinei romantico-fantastice.
Nu pot să spun că m-a dat pe spate scriitura, deși înțeleg raționamentul pentru care a fost ales acest stil prețios, ca o broderie chinezească. Narațiunea te captivează în prima jumătate a cărții, dar devine cam dezlânată către final, probabil ca și viața personajului principal, Mo Ying, care prinde suta de ani în deja comunista și decreptia Cubă.
Paradoxal, deși el și tatăl lui fugiseră din China din calea prefacerilor care culminează cu instalarea comunismului, familia sfârșește în Cuba comunistă, într-o viață poate mai mizeră decât cea de care fugiseră. Din punctul ăsta de vedere te cam lasă fără speranță. Pentru că înțelegi că nu există niciun loc bun/sigur pe lume în afara echilibrului personal. „N-o să-i schimbi tu pe ceilalți, mulțumește-te să te schimbi pe tine însuți!” – o concluzie pe cât de chineză pe atât de înțeleaptă.
Cine a citit cartea e poftit la o ceașcă de ceai chinezesc sâmbătă, la Ceainăria Green tea. Clubul de carte începe de la orele 19.00 ca întotdeauna. Vă rog să vă anunțați prezența până joi, ca să știu câte locuri rezerv acolo.
Update: am rezervat masa pentru 7 persoane, atâtea câte s-au anunțat până azi. Vă aștept sâmbătă la 19.00 la ceainărie. Rezervarea e pe numele meu.
Despre dorinta de a fi inteligent: Am citit odata o carte SF foarte buna. Nu m-ai aduc aminte titlul, parca se numea „Nomalia” dupa o planeta descrisa in carte, in care legile fizicii isi fac de cap(si rechinii sunt amatori de teatru „normal”), si unde cei mai rai criminali(inclusiv personajul principal) sunt trimisi drept pedeapsa. In cartea aia un savant creaza o pilula impotriva prostiei. Ca sa-i demonstreze eficacitatea, ii da o pilula unui bou care imediat incepe sa vorbeasca si sa filozofeze(parca incepe cu „Cogito ergo sum!” 🙂 ), bou care devine asistentul savantului:).
Toata lumea e incantata de descoperire si-l lauda pe savant. Dar cand savantul le ofera celor incantati piula, toti refuza, considerand ca ei nu au nevoie de ea, ci altii bineinteles. Pana la urma nimeni nu ia pilula si savantul inebuneste de nervi:).
he, he, dacă inventa pilula care te face bogat o luau toți 🙂
aseara am terminat de citit cartea si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult. asa cum ai scris si tu, este placuta atmosfera primei parti, plina de sensibilitate si armonie, actiunea fiind usor de urmarit deoarece exista cronologia faptelor. in a doua parte a cartii (denumita Viata) amintirile lui Mo Ying sunt anacronice si provocate preponderent de menajera Gina (in carte este un comentariu despre faptul ca Mo Ying a avut 5 copii cu Barbara Butler si ulterior inca 3 cu o menajera mulatra. banuiesc ca despre Gina era vb, nu?). mi s-a parut ca aceasta cartea este construita prin descriere in antiteza (armonia din China vs haosul vestic). in partea unde este descrisa China am marcat multe fraze intelepte (genul chinezesc: scurte si cu talc).
vin sambata, abia astept sa ne revedem.
ps: spre sfarsitul vietii, Mo Ying regreta ca dobandise viciul cubanez de a indulci ceaiul. noi nu regretam nimic, da ?
vin.
pe unde e ceainaria asta? e prima unde am fost cu ‘cimitirul de piane”?
dap, am ținut cont de dorința ta 🙂
In seara asta m-am apucat sa citesc cartea … imi place. Nu stiu cine a propus-o, dar ii multumesc:) Si vin si eu la club sambata asta:))
am incercat sa citesc cartea asta. da’ marturisesc ca e cam….pentru doamne. nu pot. am renuntat
probabil ca maica-mea o sa fie incintata.