D in ordinul ministrului de interne, Radu Stroe, toată poliția în fustă din România s-a încolonat zilele astea la ușa psihologului trimis de la centru, ca să se spovedească. Ia spuneți voi, agentelor, ați păcătuit cu colegii de serviciu sau ați fost cuminți? Ați preacurvit cu șeful ca să vă avanseze sau ați ajuns pe funcții muncind cinstit?
Conform unor polițiste din Cluj, unele întrebări care le sunt adresate sunt puerile, iar cea mai deranjantă este aceea dacă au avansat profesional în urma unor favoruri sexuale pe care le-ar fi acordat șefilor
– sursa.
Că e o acțiune pompieristică se vede cu ochiul liber. Nu ne așteptăm la altceva de la un ministru politic pus peste o structură încă destul de militarizată, în ciuda oricăror eforturi reale sau simulate de a o reda comunității. Tot scandalul a fost generat de polițista din Balș care și-a înjunghiat fostul șef, supărată că respectivul ar fi violat-o repetat și ar fi oferit-o ca obiect sexual și altora din structurile judiciare. Scandal care ridică niște semne de întrebare mai degrabă asupra cazului în sine și mai puțin asupra problemelor de sistem.
Dacă afirmațiile femeii sunt reale, este greu de înțeles de ce ea a acceptat violurile repetate în condițiile în care nu era captivă undeva, iar slujba în poliție nu e chiar ultima șansă pe care ți-o dă viața. Și de ce nu l-a înjunghiat pe nenorocit într-una din ocaziile care s-au lăsat cu viol, ci abia după ce plecase din subordinea lui?
În fine, nu despre cazul ei voiam să vorbesc, ci despre metoda ministerului de a încerca să afle „adevărul”. Azi am vorbit întâmplător cu un psiholog pe tema asta, întrebându-l cum vede (din perspectivă profesională) olimpiada asta psiho-socială la care sunt chemate să facă eseuri polițistele noastre? Omul are și competențe de psihologie militară și spune că a acordat consultații unor lucrătoare din sistem.
Problema pe care o vede psihologul este aceea că așa zisele testări de acum sunt făcute tot de niște oameni din sistem – fie ei și „specialiști din departamentul specializat din minister” – în vreme ce această facilitate, de a sta de vorbă cu un psiholog le era la îndemână angajaților din poliție și înainte, e drept, la nivel local, dar majoritatea preferau să n-o facă.
De ce nu mergeau ele la psihologul poliției și preferau – unele dintre ele – psihologul privat? Dintr-un motiv surprinzător: pentru că psihologii sistemului sunt înainte de toate funcționari publici și nu (prea) sunt legați de secretul profesional. A te destăinui psihologului MAI, zice interlocutorul meu, implică și riscul ca el să raporteze mai departe, ceea ce, probabil, nu se lasă întotdeauna cu „binele învinge răul”. „El este funcționar public în primul rând. Și dacă o tipă vine și îi spune că șeful a lăsat-o să își ia parte dintr-o <afacere> contra sex, psihologul militar e obligat să meargă în primul rând pe linie militară și abia apoi pe codul deontologic al psihologilor”.
Dincolo de asta, însă, ar mai fi un aspect. Acela că femeile cam știu întotdeauna în ce se bagă: „încă de la intrarea în sistem sunt <instruite> că, mai devreme sau mai târziu, vor primi o comandă de genul ăsta: <pentru luptă, culcat! >”.
Psihologul zice că și în ecuația asta, ca în oricare alta de putere, existența abuzatorului o presupune și pe aceea a abuzatului. Și că polițistele au și ele partea lor de <fake> în condițiile în care s-ar ști mai puțin pregătite pentru o anume funcție. Cu alte cuvinte, încearcă patul – sau biroul – superiorului, iar dacă ceva nu merge strigă „viol!”.
Tipul spune că în toată povestea e un amestec de sistem închis, cu porțiuni de viol și lipsă de profesionalism din partea victimei, dar și multe mituri și prejudecăți. „Din ce am eu la cabinet sunt câteva cazuri de fete mari cu copii mici, făcuți de șefi ierarhici sau de veșnice amante. Sunt într-adevăr și femei care știu că n-are nimeni curajul să se atingă de-o scamă de pe uniforma lor, (vezi profesionalismul) și care mai salvează din situație. Dar sistemul e copt și nu relevă decât o porțiune mică din adevărata amploare a lucrurilor. Ele nu depun sesizare pentru că știu că nu sunt competente și au intrat acolo pe pile, superiorii știu asta și profită. E un troc.”
Acuma, dacă eu am putut să aflu asta, mă gândesc că ministrului i-ar fi și mai ușor să afle chiar mai multe. După cum probabil și psihologilor de la centru le-ar fi la îndemână să pună întrebările corecte pentru despistarea adevărului în cazul care a declanșat scandalul, astfel încât prin el să se dea un exemplu de bună practică și să servească drept încurajare pentru eventuale alte situații. Că dacă le luăm pe toate la controlat, cu ordin, nu vom obține decât un teanc de hârtii cu răspunsuri standard și din categoria „nici usturoi n-am mâncat…”.
Or, dacă punem întrebări de genul „ați oferit favoruri sexuale contra avansare în funcție?” e ca și când l-ai întreba pe hoț „ai vrut să furi?”. Păi nu, dom șef, n-am vrut, dar m-a silit soarta!
Dacă așa lucrează poliția și când anchetează infracțiuni ar fi, așadar, un motiv mai mare de îngrijorare pentru noi, decât ăla că organele de ordine fac sex între ele în timpul programului. Că până la urmă hărțuirea sexuală nu a fost inventată de Poliția Română, statutul femeii în societatea românească în general predispune la atitudini din astea față de „sexul slab”, iar dacă tot ar vrea să eradicheze violurile din sistem mai bine ar face un control psihologic și agenților bărbați. Că doar nu vorbim de masturbarea polițistelor, ci de sexul pe care-l fac sau nu cu colegii lor. Bărbați, presupun.
Din păcate, e o mare porcărie care se întâmplă – culmea – și la case mai mari. Tocmai a transpirat o poveste din asta care s-a lăsat cu scandal monstru, în armata americană – instituție, se vede treaba, cam la fel de coruptă și nemernicită ca și pe la noi, cel puțin din acest punct de vedere. Sau în armata israeliană, dacă e să ne luăm după cele descrise de Victor Ostrovsky în controversata lui carte, „Mossad – academia înșelăciunii”. Greu de spus cum poate fi combătut flagelul acesta scârbos. Poate doar prin tăierea de la rădăcină: băieții cu băieții și fetele cu fetele. Ori prin radicalizarea supremă a problemei, cu exluderea femeilor din profesii care le pot face ținta abuzurilor masculilor care nu știu ori nu se complică cu vrăjeli, cu „lugu-lugu”. E păcat. E unul din aspectele care arată incontestabil că suntem numai semi-civilizați, nu pe deplin civilizați, ca specie. Încă cedăm, cu mult aplomb chiar, instinctelor, no matter what. Viol, furt, lăcomie ș.a.m.d. Mai avem de crescut…
Hi
Ai perfecta dreptate.De fapt toate comentariile sint foarte pertinente si la subiect.Nu exista padure fara uscaturi prin analogie nici tari fara hartuire sexuala sau si mai rau.Cred totusi ca precum in alte domenii ,hotie,minciune,lene excrocherie etc care exista peste tot in lume, totusi foarte inportanta cred ca este proportia, cit din citi sau care e incidenta faptelor.
Fiindca pomenisesi de israel, avem pe aici un fost presedinte al statului incuiat pe 7 ani pt cica 2 violuri si niscaiva hartuiri.
Avem vreo 2 comandanti superiori de politie cam la fel
Citi rabini asisderea si mai sint citeva zeci pe drum mai exact pe rol inca nu i-au condamnat
Si revin totul e pina-n coada chestie de statistica.
Bine legislatia israeliana e de genul ca daca ii spui unei colege de serviciu de dimineata „vai draga ce bine arati” daca nui place e hartuire sexuala deja.Doamne fereste sa pui mina pe o femeie .Cunosc n cazuri de tipi care incercasera doar sa inbratiseze cite o tipa si cel mai bun lucru care li sa intimplat e ca au fost doar concediati.
Si in final doar ca chestie de cultura generala cartea cetateanului Ostrovsky este mai degraba o fabulatie, o carte incitanta pt necunoscatori mai ales ca a fost tradusa in destul de multe limbi, deh titlul atrage, Pe scurt tipul a fost doar citeva luni in Mosad presupun ca doar fusese recrutat si desigur trebuia sa treaca un milion de cursuri si etape , pe care nu le-a trecut, ramine deci un romanash palpitant dar fara esenta
cu stima
ma scuzi, dar „ete fleosc”. daca ajugem la radicalizare, atunci sa radicalizam de tot si sa excludem femeile din campul muncii, nu. ca, in definitiv si la urma urmelor, chestii d-asta se intampla absolut in orice institutie/firma, etc in care muncesc barbati si femei. cred ca si in firmele de curatenie, vreo femeie de serviciu o si fost abuzata/violata/macar o tentativa acolo de un sef/coleg.
nu mai bine educam in sensul respectului fata de celalalt (indiferent de sex) si al tinerii instinctelor in frau. eventual cu sanciuni drastice pt calcatul pe langa, daca suntem greu educabili. ca altfel ne intoarcem in epoca de piatra. parerea mea.
@ady
Ai, desigur, dreptate. Era o exagerare cu tâlc, de fapt. Totusi, in domenii ce implica subordonarea de tip militar ar putea fi foarte bine facuta separarea pe sexe – sa nu uitam ca armata romana a mai avut o astfel de abordare. Marea dreptate o ai insa in ce priveste educatia. Aici avem de-a face cu adevaratul marasm al natiunii romane. De aici pleaca toate necazurile noastre actuale si viitoare. Iar daca nu vom lua masuri, ne va fi de un milion de ori mai greu decat pana acum. Sunt si eu de parere ca educatia e poate cel mai important factor social si cea mai mare valoare a unei natiuni. E, practic, piatra ei de temelie. Sa vedem daca va fi sau nu pusa in valoare, in strategia ministerului… 🙂
aaa, scuze. mie imi cam lipseste simtul umorului (ok, imi lipseste cu desavarsire; aparenta provine dintr-o crance autoeducatie si maxime abtineri; doar ca uneori nu-mi iese, asta cu abtinerea) si nu m-am prins ca era oarecum in gluma.
totusi, sincer chiar nu vad de ce ar constitui o exceptie domenii ce implica subordonarea de tip militar. atata timp cat pornim de la premisa ca femeia si barbatul sunt fiinte umane, cetateni, etc, etc, carora li se datoreaza in aceeasi masura respect si consideratie in calitatea lor de fiinte umane, cel putin (profesionisti, gradati), probabil sunt mai grea de cap, dar chiar nu vad de ce subordonarea de tip militar ar putea constitui o problema, cel putin sub aspectul problemei pe care o discutam aici.
cred ca daca un barbat este obisnui sa trateze femeile cu respect si sa nu solicite favoruri sexuale (circa aproximativ fortat) de la femeile din jurul lui, in viata lui personala, in care are doar calitatea de om, eu cred ca n-o va face nici in viata profesionala, chit ca e general de brigata sau ceo de multinationala. dar poate am pareri gresite.
Nu te scuza, nu m-ai ranit de moarte 🙂
Ierarhia de tip militar e mult mai crancena, caci e vorba de repercursiuni mai grave in caz de nesubordonare, de pedepse cu aplicare imediata, mergand pana la plutonul de executie, in unele cazuri (razboi, de ex.). Pe de alta parte, aici avem de-a face cu indivizi al caror creier reptilian, mai primitiv (cel cu instinctele de aparare, de reproducere, de acumulare etc.) pare a fi mai activ decat la alte categorii profesionale. Iar educatia, de care vorbeam amandoi, atata cata este, e unidirectionala: strategii si tactici privind aplicarea de forta bruta, respectiv fixisme si rigiditati politienesti. Exista inainte, in problema hartuirii sexuale, „paliativul” educatiei, al celor sapte ani de acasa, al stiutului de rusine, o oarecare teama de repercursiunile legale intr-un stat care mai functiona cat de cat si nu era atat de defect ca asta de acum. Si chiar si asa se mai sarea calul, uneori. Nu mai e cazul, ca traim in democratie. Pana cand TOTI barbatii vor respecta femeia, indiferent de educatie, va mai trece multa apa pe Dunare, caci pentru asta e nevoie de o cizelare genetica in specia umana. Desigur, e posibil sa gresesc, dar asta e parerea mea.
E ceva ce nu pricep: mi se pare mie, sau din articol transpar doua chestii care mie mi se par cam fortate: 1) ca politistii au un libido iesit din comun 2) ca meseria de politista e atit de rivnita de femeile romance, incit ar face „orice” ca sa o pastreze.
Acuma mie ambele concluzii mi se par cam trase de par.
La o adica, fiecare femeie este instruita, din nastere, ca sa zic asa, in baza ideii ca la un moment dat i se poate cere pozitia „culcat” in viata profesionala, si depinde de ea cum gestioneaza aceasta posibilitate. Unele femei se chiar arunca de la sine in pozitia „culcat” pentru a obtine beneficii profesionale, materiale, samd, iar altele pur si simplu din placere – poti sa te culci cu seful si pentru ca te atrage, nu?. Povestea e veche de cind lumea. Mi se pare insa fariseistic ca acum sa spunem ca nu, nimeni nu stia nimic despre schema asta de promovare, si acum sintem socati sa aflam ca asta se intimpla in Politia Romana.
Sugerez in continuare sa fie trimise la psihologi asistentele medicale, doctoritele stagiare, angajatele din multinationale, si nenumaratele dame care lucreaza in administratie, sistemul universitar si in politica.
***
Inca ceva: feminista pasiva din mine a fost putin vexata de generalizarea asta: „Ele nu depun sesizare pentru că știu că nu sunt competente și au intrat acolo pe pile, superiorii știu asta și profită. E un troc.” Din experienta personala, pot spune ca am fost cindva foarte aproape de un viol, din care am scapat pentru ca cineva a batut la usa incuiata a biroului la momentul potrivit pentru ca eu sa imi iau talpasita. Fara falsa modestie, nu eram deloc incompetenta la momentul respectiv, doar foarte naiva. Si acum (mai mult de 10 ani dupa) ma inspaimint gindindu-ma cum ar fi fost daca nu bateau la usa colegii aia salvatori. Dupa scena respectiva m-am simtit oribil, intrucit nu indrazneam sa vorbesc cu nimeni despre asta, personajul incriminat fiind foarte important in scara ierarhica a Universitatii unde lucram. Eram convinsa ca, daca voi spune ceva despre asta, nimeni nu va vrea sa faca nimic, eu voi fi acuzata ca am provocat situatia (conform clasicei intelepciuni „ea si-a cerut-o”), iar tipul fiind foarte puternic imi va sabota cariera. Asa ca am tacut frumusel, am evitat sa mai fiu singura cu personajul in cauza, si am plecat foarte rapid la doctorat in strainatate.
Am divagat de la subiectul initial, dar ma asteptam ca un psiholog sa fie mai deschis la ideea ca femeile violate, hartuite si abuzate sexual nu ‘o vor’, nu ‘o cer’, si mai ales se tem sa raporteze situatia pentru ca in mod inexplicabil se simt vinovate (si indraznesc sa cred ca ideea ca nu sint destul de competente e destul de jos pe scara gindurilor unei femei care a fost violata). Generalizarile psihologului mi s-au parut de-a dreptul misogine.
Cred că exagerezi. Mie nu mi se pare că am zis pe undeva că polițistul român are libidoul ieșit din comun, dimpotrivă, am zis chiar că hărțuirea sexuală nu a fost inventată în poliție. De aici se anulează, zic eu, și concluzia ta nr.2, aceea că femeile se înghesuie, cu riscul violului, să ajungă în poliție.
Tocmai ce spuneam că mi se pare dubioasă determinarea polițistei din Balș de a rezista atâtor violuri, repetate, în condițiile în care e o femeie liberă să aleagă orice altă meserie.
Eu zic că psihologul a avut o poziție de mijloc. Dar chiar și dacă n-ar fi așa, eu mi-am dorit ca din postare să reiasă lipsa de profesionalism cu care acționează ministerul. Poate n-am reușit să scriu asta suficient de bine.
A reiesit din articol lipsa de profesionalism a ministerului, insa pentru mine asta e iesit ca element secundar aluziei ca in politie toate femeile (cu putine exceptii) se angajeaza si avanseaza pe baza de sex, ca din ziua intii „stiu dinainte in ce se baga”, si, vezi Doamne, accepta trocul. Iar mie aceasta nuanta mi-a sunat neplacut.
@xanaxdoo
Psihologul are destula dreptate.
Cum si tu recunoasti, pentru o femeie exista riscul ca in viata sa se trezesca cu situatii de „hartuire sexuala”.
Rapunsul la aceste situatii este de genul:
1. Cinic. ” E o sansa de a ma aranja in viata, de ce nu!”
2. Modelul patriarhal. „Barbatul trebuie sa fie un individ puternic. Seful e un individ puternic. Seful in concluzie e un barbat „bine”, de ce nu!
3. Individualist. ‘Sunt o persoana care trebuie respectata, da-l dracului de bou, fac scandal monstru, sau ma car de la aceasta slujba, ca mai sunt si altii care imi apreciaza calitatile profesionale (cum tu insati ai facut, ai plecat in alt mediu). Intr-un sistem competitiv insisi sefii stiu ca exista riscul comportamentului 3, si atunci isi modereaza comportamentul macho.
Dincolo de aceste tipare care se intalnesc peste tot, e situatia sistemelor afectate de coruptie. Perceptia comuna, si probabil si adevarata, este ca politia este unul dintre sistemele cele mai afectate de coruptie.
In astfel de sisteme, asa cum ne spune psihologul exemplificat, cazurile de profesionalism in care femeia poate sa adopte atitudinea 3 sunt foarte putine, si fata de ele comportamentul e „nu se atinge nimeni de-o scama de pe uniforma lor”.
Din nefericire, sistemul fiind corupt, modelul e personajul feminin angajat pe pile, nepotismele, persoane slabe, care in mod real nu au ce cauta in serviciul respectiv, si se complac in sistemul de troc, eu te tin in serviciu, dar si tu faci „culcat” cand iti cer. Daca vrei e comportamentul 1, cel cinic, exacerbat si impus ca regula de supravietuire.
Rezolvarea problemei tine de rezolvarea problemei coruptiei. Cu cat gradul de coruptie va fi mai mic in sistem cu atat cazurile de acest gen vor fi mai putine. Evident nu se va rezolva nimic cu chestionare si vizite la psiholog. Asta e doar o masura „ne facem ca facem ceva”.
De acord cu ce spui, in mare parte. Partea care imi provoaca lehamite, insa, e cea cu „cazurile de profesionalism in care femeia poate sa adopte atitudinea 3 sunt foarte putine”. Mi se pare ca afirmatia asta are radacini foarte misogine, si se perpetueaza la infinit, pentru ca e un mod de gindire convenabil barbatilor romani. Schimbarea acestui mod de gindire i-ar face sa se simta emasculati. De-aia avem in politica romaneasca Elene si Roberte, dar nu avem o Hilary Clinton.
Am cunoscut o multime de femei competente, carora insa le e frica sa fie puternice si competente, pentru ca sint tarate de aceasta educatie „made in Romania” (sau mai degraba made in Balkans/Eastern Europe), conform careia femeia trebuie sa fie tacuta si la locul ei, iar daca seful ii face avansuri, „va avea neplaceri” daca nu se lasa dusa de val. Nu inseamna nici ca ii convine, nici ca ii place neaparat, e pur si simplu efectul unei indelungate traditii si educatii pornite de la arhaicul „am trei copii si o fata”. E adevarat si ca unora le convine situatia, conform celor spuse de tine.
La fel, e efectul supraexpunerii Biancelor si Crudutelor in ochii publicului, intrucit e preferabil (nu stiu de ce si in interesul cui) sa ne gindim si sa crestem femeile in spiritul curvasarelii si al functiei de obiect sexual, si sa negam posibilitatea ca ar fi folositori niste neuroni din capsoarele alea frumos botoxate si colagenizate. Poate ca sint naiva, dar cred ca in putine tari occidentale, cind o femeie primeste un post important de conducere, gura-casca isi soptesc toti in barba „oare amanta cui o fi?”.
(Sa ne intelegem: nu spun ca in Vestul Europei sau in Tara Tuturor Posibilitatilor, America nu exista misoginism si hartuire sexuala, spun doar ca acolo situatiile sint reglementate legislativ atit de strict, incit persoanele in pozitii de putere se cam tem sa puna mina, nescapind netaxati nici macar cei mai puternici, de la Clinton la Strauss-Kahn si Piraeus)
Si inca ceva: presupunind, prin reducere la absurd, ca toate politistele sint angajate pe p…, si nu pe competenta (desi banuiesc ca trebuie, macar o parte din ele, sa aiba studii la Academia de Politie), se mai deduce inca o chestie: ele fiind asa de incompetente, sefii lor sint suprasolicitati: pe de o parte trebuie sa faca ei munca subordonatelor (care sint asa de talimbe, incit isi dau cu stingul in dreptu’, si accepta violul ca troc pentru incompetenta lor), iar pe de alta parte, saracii, sint suprasolicitati sexual, avind atita septel feminin de penetrat, ca rasplata pentru orele suplimentare pe care le fac in locul damelor. Repet, nu prea ma convinge scenariul asta, al supraincidentei sexului ca moneda de schimb. Pai munca in sine cine si cind o mai face?
@xanaxdoo
Vorbeam de lipsa de profesionalism din sistemele corupte, nu de lipsa de profesionalism in general a femeilor.
Dincolo de reguli, si la noi sunt reguli, cu gramada, problema este una de sistem. Atat timp cat va exista libertate economica, concurenta reala, coruptie redusa, femeile vor avea sansa sa aplice comportamentul 3. Nu regulile juridice referitoare la hartuire fac drepturile femeilor, ci liberatea reala a societatilor pe care le dadeai exemplu.
Intr-o societate saraca, macinata de coruptie endemica, pot fii 100.000 de legi care sanctioneaza hartuirea femeilor la locul de munca, pentru ca femeia va accepta tot felul de injosiri din motive de supravietuire. Legile vor ramane pe hartie.
Scenariul „promovării cu ajutorul capului de jos, nu al celui de sus” e foarte posibil să fie exagerat şi realitatea să se limiteze la câţiva şefuţi mai macho, care aveau avantajele terenului de partea lor (e greu de crezut că o femeie cunoscută într-un oraş mic ca poliţistă mai are vreodată de-a face cu alt loc de muncă acolo. Mai ales după ce a anchetat câţiva mici patronei locali.)
În schimb, în ultimii 10 ani s-a înregistrat un număr uriaş de atacuri porceşti, isterice întreprinse prin intermediul presei şi al postacilor la adresa femeilor de carieră, şi în special al femeilor care fac acele cariere ce presupun autoritate: funcţionare în administraţia publică, poliţiste, fete soldat.
Există un motiv asemănător cu cel al „campaniei tunsului” din 1944-1945, când francezii le-au tuns şi batjocorit public pe femeile care trecuseră prin patul germanilor în timpul ocupaţiei. Oficial, motivul era că au trădat având de-a face cu „naziştii mizerabili”. Neoficial… să zicem că poziţia socială şi prestigiul unui Jacques care scăpase după 4 ani de prizonierat şi se întorsese acasă numai ca să aibă de-a face cu sărăcia şi mizeria din 1944-1948 erau cam pe la genunchiul broaştei şi trebuia să demonstreze cuiva că el e încă bărbat şi mascul feroce, fiindcă la prima vedere nu s-ar fi zis asta.
În atmosfera de la noi din ultimii ani, joburi ciuciu, bani pe sponci, toată lumea te judecă după avere, maşină, diplome, carieră, şi stai cam prost în toate aceste privinţe, parcă începe să ţi se urce ficatul în gât când nu prea ai cu ce să e mai dai macho, mai ales în faţa unor femei superioare ca autoritate.
E mai uşor să spui „alea este toate nişte curve care au pus-o cu şefii”.
Când eşti ministru şi scaunul tău depinde de imaginea favorabilă publicului, trebuie să nedreptăţeşti câteva poliţiste. Ca să nu te pună publicul în locul lor.
~Nautilus
PS Nu Nautilus l-a scris, el e la serviciu azi.
– Kathy
Tot la religie se reduce totul. Ia imaginati-va cum era situatia daca romanii ar fi fost in majoritate catolici. Sau protestanti. Ca sa nu mai zic neoprotestanti (adica baptisti, penticostali, adventisti) ca la aia regulile si educatia morala sunt si mai stricte.
De ce astfel de cazuri sunt mult mai rare in tari catolice precum Polonia, Irlanda sau chiar Italia si de asemenea in tari protestante precum Olanda si tarile nordice?
Daca n-am fi avut ghinionul sa ne pricopsim cu religia ortodoxa una profund conservatoare si deci complet nereformata, nemodernizata ci invechita si ramasa in evul mediu, poate lucrurile ar fi stat altfel.
Da stiu ca unii veti fi super-revoltati si veti incepe sa aruncati cu pietre in mine desi si eu am fost boteza ortodox de parintii mei cand eram bebelus.
Fapt e ca in timp ca catolicii si protestantii aud cel putin o ora de discurs in care li se explica concepte morale, li se citeste din Biblie si li se spune cum sa aplice in viata, cum sa fie oameni mai buni, cum sa dea dovada de iubire si compasiune, la ortodocsi se canta si se lalaie 3 ore iar cand pleaca de la biserica oamenii n-au invatat nimic.
Tocmai de aceea cuturile si economiile catolice si protestante (Europa de Vest si America de Nord) sunt cu mult mai avansate decat cele ortodoxe (Serbia, Bulgaria, Grecia, Romania, Ucraina, Rusia).