Potolim pofte

Dacă aveți pofte, mergeți cu ele în Piața Obor. Dacă nu. nu ;)

A zi, în Piața Obor. La etajul 1 se pare că s-a deschis de curând acest raion cu cărnuri preparate în diverse feluri, tocmai bune de aruncat pe grătar. În fața tejghelei un tânăr ține în mână un fund din lemn pe care sunt feliate subțire câteva bucățele de pulpă de porc în stil… nu știu cum. Mă îmbie să gust. Iau una. Bună. Ușor afumată, condimentată. O trag pe mama să vedem care e aia, în galantar. Mă așteptam să fie un soi de mezel, dar sunt doar bucăți de carne tăvălite prin sosuri și mirodenii. Ah, deci trebuie pregătită!, constat eu dezamăgită. Ah, e 25 de lei kilu!, zice și mama. Trebuie doar aruncată pe grătar, doamnă, caută să mă înduplece tânărul.

Ne prelingem mai încolo, admirând și restul de cărnuri. Într-un recipient vedem „specialitatea bucătarului”. Fâșii de carne, ardei, ceapă, tot așa, de pus în tigaie. Întreb vânzătorul: asta e pentru tigaie din aia picantă, nu? Așa părea după mintea mea. El zice: nu, e doar cu ceapă. Nu e picant deloc.

Ah, păi dacă nu e picant nu e bun!, zice mama. Tânărul se uită lung după noi și strigă: atunci e picant, doamnă! Și râde. Râdem și noi, dar degeaba.

Ne mai învârtim pe acolo, luăm una alta, și din întâmplare ajungem înapoi. Tânărul cu eșantioanele de carne îmi taie iar calea: gustați niște pulpă de porc … nu știu cum!. Îi zic că am mai gustat, că am mai fost odată p-aci!. Ah, da, îmi amintesc, cu picantele!

Chestia e că poftele noastre au fost altele azi. Dar ar fi mers și niscai pulpă de porc nu știu cum și o tigaie nepicantă în lipsă de țel călăuzitor. Poate data viitoare. Oricum, nu pot să nu remarc că măcar pe parte de panotaj, advertisingul de Obor prinde aripi 😉

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!